Blog personal. Scriu despre orice!

vineri, septembrie 23, 2016

Se va mai face vreodata Parcul Narciselor?

Parcul Narciselor Bacau
Foto: InimaBacaului.ro
Saptamana trecuta am publicat unul din cele 3 articole scrise pentru proiectul «Bacaul Vorbeste», un proiect marca Desteptarea, menit sa atraga atentia asupra problemelor cu care ne confruntam in Bacau. Ei bine, m-am gandit ca ar fi bine sa public pe blog-ul meu personal si aceste ultime 2 articole, mai ales ca atrag atentia asupra unor obiective foarte importante din oras.

“In aprilie 2014, fosta administratie locala anunta cu surle si trambite in presa locala construirea Parcului Narciselor (un parc nou de 8.000 mp) la pachet cu modernizarea Parcului Aviatori, care urma astfel sa isi dubleze suprafata, ce aveau ca termen de executie sfarsitul anului 2014. Cred ca va amintiti si dumneavoastra ce frumos aratau pe internet proiectele acestor doua parcuri.

In Parcul Narciselor s-a inceput in primavara lui 2014 sa se lucreze cu un utilaj la defrisarea “junglei”, pentru ca este o jungla in aceasta zona, dar doar pe o mica suprafata si doar pentru cateva zile, timp suficient cat sa se faca celebrele de acum poze pentru presa locala, ca sa dea bine ca imagine in fata bacauanilor, dupa care lucrurile binenteles au stagnat.

De atunci proiectul “Parcul Narciselor” a ramas in coada de peste. Primaria nu a mai spus nimic, iar presa locala nu a mai relatat nici ea stiri despre acest obiectiv important al Bacaului, pentru ca in oras avem nevoie de cat mai multe spatii verzi amenajate, stiut fiind faptul ca Bacaul este o “aglomeratie de blocuri, alte constructii, trotuare si strazi”.

Saptamana trecuta am observat un utilaj in zona, care a mai defrisat o mica suprafata din “jungla Narciselor”. E un semn bun, mi-am spus in sinea mea. Numai ca saptamana aceasta lucrarile au stagnat din nou. Si e mare pacat pentru ca zona este foarte buna pentru un parc. Si daca nu sunt bani pentru proiectul din 2014, macar sa se defriseze odata toata zona, sa se planteze niste copaci si sa se faca cateva alei, presarate cu banci si cu stalpi de iluminat.

Spatiul acesta de 8.000 mp sta efectiv degeaba, la fel cum stau si multe alte terenuri din oras. Si din ce stiu eu si sper sa nu ma insel, terenul din zona nu este in vreun litigiu. Mai mult decat atat, acest spatiu adaposteste foarte multi caini vagabonzi si oameni care nu au unde sa locuiasca. Este pur si simplu un focar de infectie. Oare este chiar atat de greu sa defrisam “jungla”, sa nivelam un teren si sa plantam niste copaci?

Se va mai face vreodata Parcul Narciselor si cat timp oare trebuie sa mai asteptam ca sa se defriseze intreaga “jungla” din zona?”

O sa revin in cateva momente si cu articolul cu numarul 3!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu