Blog personal. Scriu despre orice!

joi, decembrie 15, 2016

Dedeman deschide pe 21 decembrie, la Bacau, magazinul cu numarul 45

Dedeman deschide pe 21 decembrie, la Bacau, magazinul cu numarul 45
Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, inaugurează miercuri, 21 decembrie, al doilea magazin din Bacău și al 45-lea al rețelei.

Investiția în această nouă unitate a companiei Dedeman s-a ridicat la peste 12 milioane de euro iar lucrările de construcție și amenajare s-au desfășurat pe durata a 3 luni și jumătate.

Amplasat pe str. Abatorului, nr. 5, noul magazin este dedicat în special locuitorilor din partea de Nord a orașului, fiind mult mai accesibil față de cel deja existent pe str. Republicii.

Dincolo de distanța mai mică până la cumpărături, clienții noului magazin din Bacău vor avea și alte avantaje: o parcare încăpătoare cu 370 de locuri, un magazin mai spațios, de peste 15.000 mp., din care o seră de 2000 mp., un ambient primitor și raioane intuitiv organizate precum și o gamă mai mare de produse prezente la raft.

În noul punct de lucru din Bacău vor lucra 216 angajați. Chiar dacă o parte dintre aceștia au fost transferați de la magazinul deja existent, cu toții au beneficiat de un program complex de pregătire astfel încât să formeze o echipă unită, competentă și dedicată clienților.

“Deoarece ne dorim ca produsele și serviciile noastre să fie accesibile unui număr cât mai mare de clienți, punem accent pe dezvoltarea rețelei de magazine fizice, fără să neglijăm investițiile în magazinul nostru online.

Noul magazin din Bacău reduce distanțele între planurile clienților noștri din zonele de Nord si Centrul ale orașului și cele mai bune soluții pe care le găsesc la Dedeman”, Dragoş Pavăl – Preşedinte Dedeman.

Având în vedere că inaugurarea are loc în preajma sărbătorilor de iarnă, rafturile noului magazin au fost pregătite cu sute de oferte speciale pentru produse de sezon, decorațiuni și brazi de Crăciun, instalații luminoase, electrocasnice, idei de cadouri pentru cei dragi dar și pentru casă.

Pe lângă acestea, clienții din Bacău vor găsi și produsele pentru construcții și amenajări interioare, gresie şi faianţă, instalaţii termice, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, mobilă, utilaje și scule electrice care completează gama de peste 45.000 de produse comercializate de Dedeman.

Iar celor cărora le este greu să se decidă asupra darurilor de sărbători, Dedeman le oferă posibilitatea de a achiziționa și carduri cadou, însoțite de o felicitare de sezon gratuită.

Totodată, noul magazin este o ocazie în plus pentru băcăuani să testeze aplicația Dedeman pentru mobil care, printr-o simplă scanare a codului de bare de pe eticheta de preţ a produselor de la raft, oferă toate informaţiile şi caracteristicile acestora, precum și opțiunea achiziției online.

Grație inaugurării celui de-al doilea magazin în Bacău compania Dedeman încheie anul 2016 cu un număr de 45 de magazine la nivel național și peste 9200 de angajați, în vreme ce cifra de afaceri a depășit 1 miliard de euro.

Dedeman în cifre
  • 45 magazine, două centre logistice, parc auto propriu;
  • peste 45.000 de produse ce acoperă 11 domenii;
  • peste 9200 de angajaţi;
  • între 7.500 – 18.000 mp suprafaţa unui magazin.

Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români. Începând cu 1992, pe parcursul celor peste 24 ani de activitate, au dezvoltat o companie care a înregistrat un succes constant, datorat unei strategii de business desfăşurată în jurul clientului, cerinţele acestuia şi satisfacerea acestora fiind prioritare.

Sursa: Dedeman.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu