Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila

marți, februarie 07, 2017

Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Cancerului 2017

Ziua de 4 februarie este declarată ca fiind Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului.

Pentru că se află, cu drepturi depline, în interiorul temei, Sofi Roz a marcat această zi prin organizarea unei întâlniri prietenoase între specialiști medicali, membrii Asociației Sofi Roz, membri ai Fundației de Sprijin Comunitar și alți invitați ce au dorit să participe. Scopul, declarat și atins, a fost de a împărtași informații, corecte și temeinic argumentate de către specialiști, legate de cancer, de ceea ce presupune prevenția sa, dar și de ceea ce înseamnă încrucișarea cu el. A existat părerea specialistului oncolog, a psihologului, a pacientului, dar și a omului obișnuit care e dornic să afle pentru a cunoaște.

„Fetele” Sofi Roz au înțeles cât de neprețuită este cunoașterea corectă a cancerului și nu s-au sfiit să le explice celor prezenți că această cunoaștere e la îndemâna oricui și trebuie accesată. Au povestit din experiențele proprii, au oferit materiale informative și au răspuns întrebărilor. La un pahar de limonadă și o prăjitură, ca între prieteni.

Pentru Sofi Roz, recunoașterea menirii sale a venit din partea doamnei doctor Mihaela Spiridon (medic șef al secției de Oncologie Medicală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău) care și-a declarat aprecierea pentru doamnele de la Sofi Roz pentru că sunt luptătoare și supraviețuitoare, dar, mai ales, pentru solidaritatea umană de care dau dovadă.

Mulțumim doamnei doctor și pentru colaborare, și pentru că a reușit să extragă esența acestei asociații ce se numește Sofi Roz.

Sursa: Asociatia Sofi Roz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu