Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Bacau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bacau. Afișați toate postările

joi, februarie 21, 2019

Si Georgiana a fost, este si va fi puternica! Bravo, Georgiana! Forta Georgiana!

Georgiana Onea
Foto: Georgiana Onea
Pe 16 noiembrie 2017 scriam un articol, link aici, despre Georgiana Onea si despre impresionanta ei poveste de viata, pe care o citisem si eu la momentul respectiv pe pagina de Facebook a echipei FC Onesti Fotbal Feminin. Pe scurt, la numai 17 ani, Georgiana a fost diagnosticata cu Sarcomul Ewing, o tumoare maligna osoasa, problema ce a fost descoperita dupa o accidentare la glezna in timpul unui meci de fotbal, tumoare care trebuia operata in strainatate.

La momentul respectiv s-a facut si o campanie de strangere de fonduri, care a fost promovata de catre clubul la care Georgiana si-a implinit visul de a juca fotbal, respectiv FC Onesti, dar si de catre alte echipe de fotbal feminin care au raspuns la apelul facut de catre echipa onesteana, cum ar fi AFC Universitatea Galati si FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii), iar meciul din Cupa Romaniei din 26 noiembrie 2017 dintre FC Onesti si "Pisicile Rosii" a fost dedicat Georgianei pentru aceasta campanie, ocazie cu care Georgiana Onea s-a retras din activitate.

De la momentul scrierii articolului si pana in prezent am urmarit constant postarile Georgianei de pe Facebook, pentru a fi la curent cu evolutia sa, mai ales pentru ca imi place foarte mult caracterul ei de luptatoare convinsa si optimismul sau, care nu are limite. Iar la inceputul lunii acesteia, Georgiana Onea a avut o postare foarte frumoasa pe Facebook, care mi-a placut foarte mult, in care pe langa faptul ca a multumit din nou tuturor celor care au sprijinit-o in aceasta perioada grea a vietii, ne-a adus si la zi cu situatia in care se afla.

Azi am vorbit putin cu Georgiana pe Messenger si printre alte discutii, i-am cerut si acceptul de a publica postarea sa de pe Facebook, pentru ca eu consider ca merita publicata. In postare, Georgiana ne explica foarte frumos etapele prin care a trecut si evolutia sa, iar acum este fericita ca ieri a aflat ca in perioada urmatoare va putea pune usor usor piciorul pe pamant. Dar mai bine sa citim ce a scris Georgiana in postarea sa de pe Facebook, cu mentiunea ca nu am putut din pacate reproduce emoticoanele din text, dar va pot spune ca erau multe inimi si zambarici printre cuvinte:

"Bună seara, dragi mei! Imi pare rău pentru faptul ca nu prea v-am ținut la curent cu cele petrecute în ultima perioada! Vreau sa va spun ca ma bucur enorm de mult ca mi-ați fost alături, și încă nu îmi vine sa cred ce oameni minunați am putut întâlni pana acum, persoane, care nu le-am văzut niciodată în viata mea și totuși Dumnezeu le-a rânduit în asa fel încât totul sa fie asa cum el și-a propus! Pot spune ca aceasta perioada m-a schimbat pe mine ca om si mi-am dat seama ca nimic nu e dat în viata fără un scop.

Mergând cu gândul în trecut, îmi aduc aminte cum intram în secția de Oncologie cu zâmbetul pe buze deși nu a fost nimic ușor, lucrul asta ma întărea și poate asa reușeam sa aduc un zambet și pe chipul oamenilor de acolo care și ei, din păcate tot din același motiv ca și mine erau acolo...Eram doar un copil de 17 ani care la început nu știa ce o poate aștepta pe viitor, dar mulțumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa trec "ușor, ușor" peste ce a fost mai greu!! Atunci când doamnele asistente îmi ofereau un zâmbet, pot spune ca ma întărea si mai mult! Îmi aduc aminte câteva cuvinte spune de o persoana minunata "TOATE VOR RĂMÂNE DOAR O AMINTIRE" și asa și este, dar pot spune ca sunt unele frumoase, altele mai puțin frumoase.

Acum după cum știți, operatia a avut loc în Iulie ... Apoi după o perioada de 5 luni de zile în care am fost cu piciorul doar în gips, au urmat și cele 25 de ședințe de radioterapie... Toate au decurs cu bine, poate mai bine decât ma puteam aștepta. Aștept sa încep fizioterapia, sunt atât de nerăbdătoare, și în același timp și cu un sentiment de frica, va fi ca atunci când începi sa faci primii pași de copil Este o perioada lunga în care am mers doar în carje. Ma uit la ele și spun "iubirile mele", ma amuz pe chestia asta, dar mna cum sa treacă zilele dacă nu razi, zâmbești, glumești, plângi. Sunt sentimente care fac parte din viata noastră.

Pot spune ca sunt un om fericit, și ca indiferent cu ce ma va "lovi" viata în continuare voi continua sa fiu la fel de puternica, ca și pana acum!!!!! Chiar dacă o vom lua de la capăt. Asta este, Dumnezeu ne da atât cât putem duce și încă ceva - "celor care stie ca poate duce". Sa fiți puternici indiferent de situație dragi mei!

Sincer nu am cuvinte în a va mulțumi tuturor pentru tot ce ați făcut pentru mine, nu va pot răsplăti îndeajuns tot ce ați făcut pentru mine, dar sper ca într-o zi sa o pot face! Sunteți niște oameni cu suflet mare! Ma rog lui Dumnezeu sa va dea fericire, iubire și sănătate că-i mai importanta decât toate! Si nu in ultimul rand, le mulțumesc parintilor, surorilor și prietenelor care au făcut mereu tot posibilul sa îmi ridice moralul când eram căzuta la 'pământ ". "

Da, Georgiana a fost, este si va fi puternica! Bravo, Georgiana! Forta Georgiana!

vineri, februarie 15, 2019

17 finale pentru Aerostar Bacau!

Aerostar Bacau
Foto: Facebook Aerostar Bacau
Amicalul din aceasta dupa-amiaza de la Miercurea Ciuc, impotriva gazdelor de la Csikszereda, meci incheiat cu scorul de 2-0 pentru "ciucani", a fost ultimul meci amical al "aviatorilor" nostri inainte de reluarea Ligii a 2-a. Peste 7 zile va incepe o serie de 17 finale pentru elevii lui Florin Bratu, prima dintre acestea avand loc vinerea viitoare la Targoviste, incepand cu ora 14.00, in compania gazdelor de la Chindia, echipa aflata pe locul 5 dupa disputarea primelor 21 de etape.

Aerostar Bacau, singura echipa din Liga a 2-a din zona Moldovei si a 3-a echipa moldoveana la momentul actual, dupa FC Botosani si Poli Iasi, care activeaza in Liga 1, a inceput pregatirile pe 14 ianuarie la baza proprie, dupa care, la o saptamana distanta a plecat intr-un cantonament la Izvorani, in judetul Ilfov, acolo unde s-a pregatit timp de 12 zile, pana pe 1 februarie, iar dupa 2 zile de pauza a continuat pregatirile la baza proprie, acolo unde se vor antrena pana la debutul returului. 

In toata aceasta perioada de pregatire, baietii nostri au disputat si 5 partide de verificare, in care au obtinut 3 victorii, un egal si o infrangere, dupa cum urmeaza:
  • 31 ianuarie, la Izvorani: Aerostar Bacau - Unirea Slobozia 2-2
  • 6 februarie, la Piatra Neamt: CSM Ceahlaul Piatra Neamt - Aerostar Bacau 1-2
  • 9 februarie, la Piatra Neamt: Aerostar Bacau - Foresta Suceava 4-2
  • 12 februarie, la Piatra Neamt: Aerostar Bacau - Bucovina Radauti 1-0
  • 16 februarie, la Miercurea Ciuc: Csikszereda Miercurea Ciuc - Aerostar Bacau 2-0

Cu multe miscari de trupe in intersezon, nu mai putin de 10 plecari, respectiv Alex Haraguta, Sorin Ichim, Florin Istrate, Alex Sahru, Andrei Pavel, Adrian Hurdubei, Andrei Gavrila, Vasile Chirilescu, Vasile Mihaes si Cornel Cainari si 8 veniri, respectiv Andrei Udeanu (portar, 20 de ani, imprumutat de la Otelul Galati), Dudu Druga (fundas, 28 de ani, venit de la Energeticianul), Stejarel Visinar (fundas, 19 ani, venit de la Bucovina Radauti), Iulian Carabela (fundas, 23 de ani, venit de la Daco-Getica), Alin Gojnea (mijlocas, 21 de ani, venit de la CS Balotesti), Alexandru Ciocalteu (mijlocas, 28 de ani, venit de la Petrolul Ploiesti), Sorin Tabacariu (mijlocas, 24 de ani, venit de la FC Arges) si Alexandru Pop (atacant, 25 de ani, venit de la UTA Arad), Aerostar Bacau va incerca sa se mentina in Liga a 2-a si chiar sa termine in primele 10 la final de campionat, asa cum a declarat conducerea echipei in conferinta de presa de la inceput de an, obiectiv realizabil, cel putin matematic, dupa primele 21 de etape baietii nostri fiind la distanta de doar 6 puncte de locul 10.

Dar iata si lista celor 17 finale care ne asteapta in cea de-a doua parte a sezonului 2018-2019 de Liga a 2-a:
  • etapa a 22-a, 22-24 februarie, Chindia Targoviste - Aerostar Bacau
  • etapa a 23-a, 1-3 martie, Aerostar Bacau - Energeticianul
  • etapa a 24-a, 8-10 martie, ASU Politehnica Timisoara - Aerostar Bacau
  • etapa a 25-a, 15-17 martie, Aerostar Bacau - U Cluj
  • etapa a 26-a, 22-24 martie, Luceafarul Oradea - Aerostar Bacau
  • etapa a 27-a, 29-31 martie, FC Arges - Aerostar Bacau
  • etapa a 28-a, 5-7 aprilie, Aerostar Bacau - Petrolul Ploiesti
  • etapa a 29-a, 12-14 aprilie, CS Mioveni - Aerostar Bacau
  • etapa a 30-a, 16-18 aprilie, Aerostar Bacau - Daco-Getica
  • etapa a 31-a, 19-21 aprilie, Farul Constanta - Aerostar Bacau
  • etapa a 32-a, 26-28 aprilie, Aerostar Bacau - Dacia Unirea Braila
  • etapa a 33-a, 3-5 mai, Ripensia Timisoare - Aerostar Bacau
  • etapa a 34-a, 10-12 mai, Aerostar Bacau - ACS Poli Timisoara
  • etapa a 35-a, 14-16 mai, UTA Arad - Aerostar Bacau
  • etapa a 36-a, 17-19 mai, Aerostar Bacau - Academica Clinceni
  • etapa a 37-a, 24-26 mai, Sportul Snagov - Aerostar Bacau
  • etapa a 38-a, 31 mai-2 iunie, Aerostar Bacau - CS Balotesti

Cu speranta ca vor reusi un retur de campionat foarte bun, le doresc baietilor nostri cat mai multe meciuri bune in aceste 17 finale, pentru ca la final sa ne bucuram impreuna de mentinerea in Liga a 2-a! Hai Aerostar, hai Bacaul!

marți, februarie 12, 2019

Stiinta Bacau castiga si in Cehia si se califica in Semifinalele Cupei CEV!

Stiinta Bacau la Olomouc
Foto: Stiinta Bacau Volei (Facebook)
Stiinta Bacau revine de la 0-2 in deplasarea de la Olomouc, castiga cu 3-2 dupa un set decisiv dramatic, in care a salvat doua mingi de meci la 14-12, pe care l-a castigat in cele din urma cu 18-16, dupa ce a avut pe rand 15-14, 16-15 si 17-16 si se califica in Semifinalele Cupei CEV, acolo unde o va intalni pe Volei Alba Blaj, a doua echipa romaneasca prezenta in careul de asi al acestei competitii europene, castigatoare de asemenea a unei duble foarte stranse cu Galatasaray Istambul.

Si daca Volei Alba Blaj a castigat dubla cu Galatasaray dupa un set suplimentar de joc, numit set de aur, fetele noastre au reusit sa revina fantastic de la 0-2, dupa ce au pierdut primele doua seturi cu 21-25, respectiv 20-25, sa egaleze la 2 dupa doua seturi castigate cu acelasi scor, 25-20 si sa castige dramatic in setul decisiv cu 18-16, nemaifiind nevoie astfel de disputarea unui set suplimentar de joc. Va reamintesc ca in tur, Stiinta Bacau a castigat tot cu 3-2 (25-19, 20-25, 25-21, 24-26 si 15-8), cu victoria din aceasta seara contabilizand 6 victorii consecutive in acest sezon european.

Iata si echipa care a facut deplasarea in Cehia, in ordinea numerelor de pe tricou: 
1 Melinda Sipos 2 puncte
2 Denisa Adriana Rogojinaru 11 puncte
3 Ana Otasevici 18 puncte
5 Madalina Andreea Airoaie
7 Ana Cristina Cazacu 20 puncte
9 Kristina Guncheva
10 Ivelina Monova
11 Slavina Koleva 16 puncte
12 Georgiana Fales 11 puncte
13 Alexandra Ciucu
14 Alexandra Alice Kapelovies 7 puncte
16 Iulia Metanie
Antrenori: Florin Grapa si Aurel Cazacu
(sursa: cev.eu)

Bravo, fetelor! Va multumim pentru o noua seara magica! Ne vedem la Sala Sporturilor in Semifinalele Cupei CEV! Hai Stiinta, hai Bacaul!

luni, februarie 11, 2019

Speed Dating, cu actori, de Valentine`s Day!

Speed Dating, cu actori, de Valentine`s Day!
Foto: TMB
Teatrul Municipal “Bacovia” își invită publicul la o sărbătorire inedită a Zilei Îndrăgostiților, ”Valentine`s Day”.

Joi, 14 februarie 2019, îndrăgostiții de teatru din Bacău vor putea avea un ”date” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”, în cadrul primei ediții a evenimentului ”Speed Dating, cu actori, de Valentine’s Day”, care va avea loc, de la ora 15.00, în Sala ”Petru Valter” a Teatrului Municipal ”Bacovia”.

Participanții la eveniment vor avea scurte întâlniri ”tête-à-tête” cu artiștii de la Secția de Animație sau de la Secția Dramă, pe durata cărora le vor putea adresa 3-5 întrebări (în funcție de numărul celor înscriși) despre roluri, spectacole sau despre viața de actor, pentru a-i cunoaște mai îndeaproape pe cei văzuți până acum, poate, doar pe scenă, în lumina reflectoarelor.

La ediția din 14 februarie 2019 vor lua parte actorii Florina Găzdaru, Simona Nica, Andi Andriucă, Bogdan Buzdugan și Dumitru Rusu.

Acțiunea ”Speed Dating cu actori de Valentine’s Day” are ca scop generarea unui mai bun dialog între Teatru și publicul său și a unei mai bune înțelegeri a actului teatral dar și a nevoilor culturale ale spectatorilor contemporani.

De ce să participi la ”Speed Dating cu actori”:

  • pentru că iubești teatrul
  • pentru că vei putea adresa personal întrebări unui actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”
  • pentru că e ”fun”
  • pentru că vei putea să faci un ”selfie” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”
  • pentru că vrem să știm ce vrei să știi despre noi

Evenimentul se încadrează în programul ”Tu și Teatrul”, parte componentă a proiectului de management al actriței Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”.

Te așteptăm să sărbătorim împreună ”Valentine’s Day”, din dragoste de teatru!

Sursa: Andreea Gavrila, PR Teatrul Municipal Bacovia

Dedeman a obtinut certificat de urbanism pentru un proiect pe Calea Romanului!

Dedeman
Foto: Dedeman.ro
Conform site-ului oficial al Municipiului Bacau, Dedeman a obtinut certificat de urbanism pe 29 ianuarie 2019 pentru "Desfiintare constructii existente, construire dig de protectie in vederea scoaterii terenurilor din zona inundabila, ferma agricola, servicii, locuinte individuale, agrement si sport, anexe, drumuri si platforme, lac agrement, amenajari exterioare, imprejmuire, lucrari hidro-tehnico-edilitare; introducere terenuri in intravilan", pe Calea Romanului, numarul 237A, adica pe locul unde a fost Trendo Automobile Bacau, fosta reprezentanta Peugeot in oras.

Recunosc ca la prima vedere, cand am citit Dedeman in lista cu certificatele de urbanism pe luna ianuarie, m-am gandit prima data la stadion, desi sunt constient ca Dedeman nu are nicio obligatie, nici macar morala, de a construi un stadion nou in orasul Bacau. Bacaul a avut stadion functional, Stadionul Municipal, care trebuia intretinut la zi de catre autoritatile locale si modernizat pe parcurs, nu lasat in paragina, asa cum au fost lasate si multe alte obiective din urbea noastra. Din ce imi aduc eu aminte, in 1989, cam toate obiectivele importante ale orasului erau functionale! Ca autoritatile locale nu au reusit de-a lungul timpului sa le intretina si sa le modernizeze, deja este o alta discutie.

Revenind la proiectul de pe Calea Romanului, mai multe ori informatii nu am putut obtine de la Dedeman, care mi-a raspuns diplomat in 24 de ore:
"Vă mulțumim pentru mesaj și pentru interesul manifestat față de activitatea companiei Dedeman.
Pentru moment nu dorim să facem publice informațiile despre acest proiect.
Vă mulțumim pentru înțelegere.",
raspuns pe care il apreciez si cu care sunt obisnuit, de cele mai multe ori firmele dorind sa pastreze informatiile fie pentru inaugurari sau mai rau, sa nu raspunda deloc.

In fine, discutia este lunga, dar ma bucur ca Dedeman doreste sa investeasca in continuare in orasul Bacau, oras care are mare nevoie de investitii. Vom vedea in viitor daca si cum se va concretiza acest proiect, a carui certificat de urbanism are o valabilitate de 24 de luni.

vineri, februarie 08, 2019

"Pisicile Rosii" incep pregatirile pentru retur!

"Pisicile Rosii"
Foto: Pisicile Rosii
"Pisicile Rosii" vor incepe luni pregatirile pentru returul sezonului 2018-2019 al Ligii a 2-a, Seria 1, la fotbal feminin, un retur care se anunta foarte disputat, mai ales avand in vedere locul ocupat in clasament de fetele noastre dupa disputarea primelor 7 meciuri, care dupa 4 egaluri si 3 infrangeri, 6 goluri marcate si 11 primite, au incheiat turul de campionat pe locul 8, cu 4 puncte, la 2 puncte de locul 7, loc ce asigura mentinerea in Liga a 2-a.

FC Magura 2012 Bacau ("Pisicile Rosii") isi va relua antrenamentele luni, 11 februarie 2019, incepand cu ora 14.30, sub comanda noului antrenor principal Marius Maghinici, care a fost antrenor secund in tur si care a preluat astfel stafeta de la Remus Cojocaru si va fi ajutat de catre Iulian Rasloaga, care va deveni astfel noul antrenor secund. De mentionat ca anul acesta vor reveni pe teren si "mamicile" Monalisa Palade Zota si Alexandra Tanasa Cojocaru. Totodata, dupa o perioada de pauza, vor reveni in iarba si Iulia Jitaru, Diana Rotaru si Amalia Aldea.

Pe langa capitanul echipei, Roxana Mateuta, vor mai juca in retur Andra Cernat, Adina Cernat, Anca Barbulisteanu, Larisa Botezatu, Irina Andries, Raluca Ciobotaru, Ana Marin, Anca Pinitilie, Diana Burca, Alina Ardeleanu, Corina Chelmus, Maria Pantaru, Andreea Bujor, Mia Vieru, Sabina Cojan si Ana Nalboc, care a venit in pauza competitionala de la FC Onesti, iar pana la sfarsitul lunii se vor mai alatura lotului inca doua jucatoare, precum si tanara speranta, Narcisa Zadea, "pisica" de la care sunt multe asteptari, a caror ganduri vor fi transmise de crainica Cristina Bot, o alta noutate in familia "Pisicilor Rosii".   

Dar iata si programul complet al returului pentru fetele noastre:
  • 17 martie 2019, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Selena SN Constanta
  • 24 martie 2019, Navobi Iasi - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii)
  • 31 martie 2019, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Atletic Onix Ramnicu Sarat
  • 21 aprilie 2019, Vasas 2 Femina Odorhei - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii)
  • 5 mai 2019, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Vulpitele Galbene Roman
  • 12 mai 2019, ACS Viitorul Reghin - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii)
  • 19 mai 2019, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Ladies Targu Mures

In tur, "Pisicile Rosii" au obtinut urmatoarele rezultate:
  • 16 septembrie, Selena SN Constanta - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) 2-1
  • 23 septembrie, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Navobi Iasi 1-2 
  • 7 octombrie, Atletic Onix Ramnicu Sarat - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) 1-1
  • 14 octombrie, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Vasas 2 Femina Odorhei 1-1
  • 21 octombrie, Vulpitele Galbene Roman - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) 0-0
  • 4 noiembrie, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - ACS Viitorul Reghin 2-2
  • 11 noiembrie, Ladies Targu Mures - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) 3-0,

FC Magura 2012 Bacau
Foto: Pisicile Rosii
rezultate in urma carora clasamentul dupa prima jumatate a sezonului arata astfel:
1. Vasas 2 Femina Odorhei 7 4 3 0 15p 23-3
2. Atletic Onix Ramnicu Sarat 7 3 3 1 12p 9-6
3. ACS Viitorul Reghin 7 3 2 2 11p 13-21
4. Selena SN Constanta 7 3 1 3 10p 9-9
5. Vulpitele Galbene Roman 7 3 1 3 10p 13-16
6. Ladies Targu Mures 7 2 2 3 8p 12-13
7. Navobi Iasi 7 2 0 5 6p 7-13
8. FC Magura 2012 Bacau 7 0 4 3 4p 6-11

Sunt convins ca "Pisicile Rosii" se vor pregati foarte bine in aceasta perioada, pentru a putea fi in forma maxima la startul returului, atunci cand vor debuta acasa pe 17 martie impotriva Selena SN Constanta, un meci pe care am incredere ca il putem castiga, asa cum am incredere ca putem obtine cat mai multe puncte in aceste 7 meciuri. Mult succes, fetelor! Am incredere in voi! Hai Pisicile, hai Bacaul!

Surse articol: Catalin Cojocaru, Presedinte Asociatia Sportiva Fotbal Club Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) si frf.ro

miercuri, februarie 06, 2019

Kaufland Romania inaugureaza la Bacau magazinul cu numarul 121 al retelei!

Kaufland Romania
Foto: Kaufland Romania
Kaufland România deschide mâine, 7 februarie 2019, al treilea magazin din orașul Bacău și cel cu numărul 121 al rețelei la nivel național. Acesta se află pe Strada Narciselor, nr. 17. Magazinul are o suprafață totală de 4.200 de metri pătrați și una de vânzare de peste 2.600 de metri pătrați și oferă o parcare cu peste 200 de locuri și rasteluri pentru biciclete.

Prin deschiderea acestui nou magazin, Kaufland creează 75 de noi locuri de muncă și sprijină dezvoltarea comunității locale.

Printre raioanele disponibile se numără cele de legume-fructe, vitrină cu servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. Magazinul va fi dotat cu case de marcat expres, acestea urmând să fie instalate în cursul acestui an.

În exteriorul magazinului, Kaufland pune la dispoziția clienților amatori de o masă rapidă și un punct Grill.

Magazinul își așteaptă clienții cu oferte speciale cu ocazia deschiderii.

Noul magazin Kaufland Bacau
Foto: Kaufland Romania
Noul magazin Kaufland vine cu un element diferențiator față de celelalte două din Bacău: va fi primul magazin ce va oferi clienților un raion de pește proaspăt și fructe de mare, ce include un sortiment extins de 34 de articole (20 de sortimente de acvacultură și 14 de pește pescuit), printre care fileuri și rondele de somon, doradă întreagă și trunchiuri de crap și novac. Aici clienții pot achiziționa și specialități precum fileul de ton, caracatița baby, inele de calamar și carne de scoici.

În galeria comercială din cadrul magazinului clienții pot găsi farmacie, un tabac shop și un mini food-court cu mâncare gătită, produse de patiserie și cofetărie.

În plus, în premieră în orașul Bacău, clienții magazinului vor putea folosi primul aparat automat de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).

Aparatele sunt tip self-service și recompensează clienții care reciclează ambalajele cu o sumă de bani, oferită sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin. Astfel, la fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera automat un cupon de discount la achiziționarea unor produse selectate în acest sens.

Magazinul este amenajat după cel mai recent concept de design Kaufland România, pentru a asigura clienților o experiență de cumpărături simplificată, rapidă și plăcută.

Programul de lucru este de la 7:30 până la 22:00 de luni până sâmbătă, iar duminică în intervalul 8:00-20:00.

Dotat cu o gamă variată de produse, printre care se evidențiază specialitățile de pește proaspăt și fructe de mare, cel de-al treilea magazin Kaufland din Bacău înseamnă susținerea dezvoltării comunității locale cu peste 70 de noi locuri de muncă. Mai mult, am depășit numărul de 120 de magazine în România, iar extinderea noastră nu se oprește aici, ci, în ton cu dinamismul care ne caracterizează, o vom continua în întreaga țară”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

Deoarece pentru Kaufland protejarea mediului înconjurător este o prioritate, și noul magazin din Bacău deține o instalație de climatizare ecologică - un sistem complex, modern, care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu. Iarna, magazinul este încălzit, iar, vara, instalația inversează procesul, pentru a crea în hipermarket temperaturi ambientale, plăcute, în concordanță cu standardele de sănătate publică. Sistemul de frig din magazin este fără freon și utilizează numai CO2, protejând astfel mediul înconjurător, fără să folosească pentru încălzire lemne, gaze sau petrol.

Sursa: Comunicat de presa Kaufland Romania

luni, februarie 04, 2019

Un nou spectacol-lectura la Teatrul Municipal Bacovia: Neintelegerea

Neintelegerea
Foto: TMB
Teatrul Municipal Bacovia ne propune, la mijlocul acestei saptamani, reintalnirea cu universul lui Albert Camus (1913-1960), personalitate complexa a literaturii franceze, scriitor si filosof existentialist, a carui opera cuprinde romane, povestiri, piese de teatru si eseuri. Astfel, suntem invitati la introspectie, la o calatorie ravasitoare prin tenebrele sufletului uman, prilejuita de "Neintelegerea", un text camusian pe care autorul il include in "ciclul absurdului", alaturi de celebrul roman "Strainul" sau de eseul "Mitul lui Sisif".

Dincolo de tragicul intamplarilor, generat de lipsa de comunicare si de goana dupa o fericire iluzorie, "Neintelegerea" este un poem al unei crunte singuratati si al unei dureroase nevoi de a te simti iubit, o lupta violenta pentru implinirea unui vis aparent simplu, cum ar fi acela de a putea avea o casa pe malul marii. TMB ne invita din nou la teatru, miercuri, 6 februarie, incepand cu ora 18.00, pentru a intelege impreuna, care sunt lucrurile cu adevărat importante in viata si pentru a nu trai niciodata implacabilul sentiment "este prea tarziu".

Dar iata si toate detaliile acestui spectacol-lectura de la Teatrul Municipal Bacovia:

”Neînțelegerea”, după Albert Camus
SPECTACOL – LECTURĂ
Sala Studio Experiment "Petru Valter"
Durată spectacol: 1h

Distribuția:
Mama – Nela Zare
Martha – Nina Ionescu
Jean – Valentin Braniște
Maria – Daniela Vrînceanu

Regia: Simona Nica

Concepție afiș: Chromatique.

Seria de ”Spectacole – lectură” face parte din programul ”Tu și Teatrul”, parte componentă a proiectului de management al actriței Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”.


Sursa: Teatrul Municipal Bacovia

Ca de obicei, nu imi ramane decat sa va invit la teatru! Hai la teatru, hai Bacaul!

Dupa "lupte seculare", chioscul Bingo Play de la Narcisa a fost ridicat!

Chioscuri Narcisa
Da, dupa "lupte seculare", pentru ca autoritatile locale din Bacau se misca de cele mai multe ori mai incet decat in reluare, chioscul Bingo Play de la Narcisa a fost in cele din urma ridicat (era pozitionat pe spatiul incercuit din dreapta din poza de alaturi, poza facuta ieri)! Din ce imi aduc aminte, pe 23 iulie 2018 am facut o petitie online pe site-ul MunicipiulBacau.ro, petitie prin care am anuntat Primaria Bacau de existenta a doua chioscuri parasite langa statia de autobuz Evrika de la Narcisa, respectiv un chiosc Bingo Play si un chiosc Rodipet:

"...Pe strada Republicii, langa statia de autobuz Evrika Narcisa, situata pe partea de Vest a orasului Bacau, stau parasite 2 chioscuri. Unul este fostul chiosc de presa cu numarul 12 din reteaua Rodipet si celalalt este un chiosc Bingo Play, care nu mai este folosit de ceva vreme si incurca pe bacauanii care doresc sa stea pe o banca. In primavara s-au mai ridicat cateva chioscuri parasite din oras, dar nu si aceste doua. Asteptam sa se ridice si aceste doua chioscuri parasite..."

Ca de obicei, raspunsul automat a venit imediat dupa formularea petitiei:
"Domnule/Doamna Constantin Hriban,
Va confirmam ca am primit petitia dumneavoastra, cu numarul de inregistrare 20180723-1532359677 la data/ora 23.07.2018 15:27.
Conform OG 27/2002, Actualizata 2016, Art. 8 (1), va vom trimite un raspuns, prin e-mail, la adresa …, in termen de maxim 30 de zile de la data inregistrarii petitiei, indiferent daca solutia este favorabila sau nefavorabila.
In cazul in care avem nevoie de informatii suplimentare, va vom contacta la numarul de telefon ….
Vă mulțumim!
Municipiul Bacău"

Chiosc Bingo Play Narcisa
Cu acest raspuns am ramas pana pe 31 octombrie 2018, atunci cand am primit un e-mail de la Compartimentul Secretariat, Protocol si Audiente din cadrul Primariei Bacau:
"Sesizarea dumneavoastră a fost repartizată direcției/serviciului/compartimentului de specialitate.
Vă transmitem atașat răspunsul primit.
Vă mulțumim pentru înțelegere.",
in care era atasat un raspuns al Politiei Locale a Municipiului Bacau catre Compartimentul Secretariat, Protocol din cadrul Primariei Bacau, prin care s-au identificat proprietarii acestor doua chioscuri, pentru chioscul Rodipet intocmindu-se un referat si pentru chioscul Bingo Play constatandu-se ca nu mai are autorizatie de functionare si profil de activitate.

Surpriza cea mare s-a produse duminica, atunci cand am iesit putin prin cartier la o mica plimbare. Nu mica mi-a fost mirarea atunci cand am observat ca unul dintre cele doua chioscuri, respectiv chioscul Bingo Play, a disparut. Din instict mi-am zis sa fac o poza, mai ales pentru ca am facut demersuri anul trecut pentru ridicarea acestuia. Si nu stiu daca ridicarea chioscului Bingo Play de la Narcisa s-a efectuat ca urmare a demersurilor mele, dar ma bucur ca s-a ridicat pana la urma si sper ca in perioada urmatoare sa se ridice si chioscul Rodipet parasit (chioscul incercuit din stanga din poza de mai sus).    

Daca pentru ridicarea chioscului Bingo Play de la Narcisa au trebuit sa treaca 6 luni pentru ca autoritatile locale sa il ridice, oare cate luni vor mai trebui sa treaca pentru a se ridica si chioscul Rodipet din zona si oare cate alte luni vor mai trebui sa treaca pentru a se ridica toate chioscurile parasite din oras, pentru inca mai sunt chioscuri abandonate in urbea noastra. Probabil multe luni. Dar mergem inainte, cum altfel?

joi, ianuarie 31, 2019

Doua "frumuseti" s-au oprit azi dimineata la Rompetrol Republicii!

Renault Zoe
Foto: ecoprofit.ro
In aceasta dimineata, avand serviciu de la ora 9, intre insotirea copilului la gradinita si deplasarea la locul de munca, mi-am permis inca o data "luxul" de a bea o cafea la Rompetrol Republicii. Astfel, am intrat in incinta statiei Rompetrol, m-am indreptat spre locurile de parcare frumos amenajate si am parcat in apropiere de punctul de incarcare electrica, acolo unde parchez de obicei. Pana aici, nimic anormal. Numai ca de data aceasta, punctul de incarcare electrica era ocupat de o "frumusete" de Renault Zoe, alba, cu numar de Mures.

La prima vedere am crezut ca o masina a parcat gresit pe locul punctului de incarcare electrica, dar dupa ce m-am uitat mai atent, am constatat ca este chiar o masina electrica, prima masina electrica pe care am observat-o in Bacau in timp ce "alimenteaza", care, din ce am inteles de la personalul Rompetrol, a fost lasata la incarcat in jurul orei 6 dimineata. Va dati seama ca in timp ce am servit cafeaua m-am tot gandit la momentul in care majoritatea masinilor care vor circula prin oras vor fi electrice si mai ales daca voi mai prinde si eu acel moment. J

Volkswagen e-Golf
Foto: techcrunch.com
Faza si mai simpatica s-a petrecut dupa ce mi-am baut cafeaua, atunci cand m-am indreptat catre masina pentru a porni spre serviciu, destul de agale, recunosc, atunci cand am constatat ca locul "frumusetei" de Renault Zoe a fost luat de catre o alta "frumusete", un Wolkswagen e-Golf albastru, de data aceasta cu numar de Bucuresti. Buna treaba, mi-am spus, ne-au "invadat" masinile electrice orasul! J Glumesc, binenteles, masinile electrice erau cel mai probabil in tranzit, pentru ca nu aveau numere de inmatriculare de Bacau si erau doar doua! J

Si din ce stiu, in orasul nostru sunt 6 astfel de puncte, cate unul la Rompetrol Republicii, Rompetrol Milcov, Cora, Hotel Decebal, Dedeman Abatorului si Tiriac Auto, iar la Rompetrol serviciul de incarcare electrica este gratuit pentru toti clientii care detin masini electrice sau hibride, alimentarea la punctele de incarcare efectuandu-se prin curent alternativ si curent continuu de 22kW, astfel incat un vehicul electric sa isi poate incarca bateria pana la 80% din capacitate in doar 20 de minute.

Vreau si eu o "frumusete" de masina electrica! J

luni, ianuarie 28, 2019

Programul de spectacole pentru luna februarie al Teatrului Municipal Bacovia

Spectacolele lunii februarie la Teatrul Municipal Bacovia
Foto: TMB
Teatrul Municipal Bacovia a publicat astazi pe site-ul oficial programul spectacolelor pentru luna februarie, 15 la numar, la fel ca in luna ianuarie, 11 spectacole urmand sa fie sustinute de catre Sectia Drama, in zilele de joi, vineri si duminica, incepand cu ora 18.00 si 4 spectacole urmand sa fie sustinute de catre Sectia Animatie, in fiecare duminica, in doua reprezentatii, prima incepand la ora 11.00 si a doua incepand la ora 12.30.

Dar iata si programul complet de spectacole pentru luna februarie al Teatrului Municipal Bacovia:

Sectia Drama:
  • Vineri, 1 februarie, ora 18.00, Crocodil, regia Horia Suru
  • Duminica, 3 februarie, ora 18.00, Uciderea lui Gonzago,  regia Dumitru Lazăr Fulga
  • Joi, 7 februarie, ora 18.00, Cu sufletul nu-i de glumit, regia Sorin Militaru
  • Vineri, 8 februarie, ora 18.00, Emigranții, regia Ștefan Alexiu
  • Duminica, 10 februarie, ora 18.00, Angajare de clovn, regia Gheorghe Balint
  • Joi, 14 februarie, ora 18.00, Prenumele, regia Răzvan Săvescu
  • Vineri, 15 februarie, ora 18.00, Moara cu noroc, regia Marius Gîlea
  • Duminica, 17 februarie, ora 18.00, Uciderea lui Gonzago,  regia Dumitru Lazăr Fulga
  • Joi, 21 februarie, ora 18.00, Eu, mama și bunica, regia Firuța Apetrei
  • Vineri, 22 februarie, ora 18.00, Unchiul Vanea, regia Luminița Țîcu
  • Duminica, 24 februarie, ora 18.00, Steaua fără nume, regia Gheorghe Balint

Sectia Animatie:
  • Duminica, 3 februarie, orele 11.00 si 12.30, Hainele cele noi ale împăratului, regia Ciprian Huțanu
  • Duminica, 10 februarie, orele 11.00 si 12.30, Aladin, regia Gheorghe Balint
  • Duminica, 17 februarie, orele 11.00 si 12.30, Momo, regia Gheorghe Balint
  • Duminica, 24 februarie, orele 11.00 si 12.30, Cei trei purceluși, regia Gheorghe Balint

Preturi bilete
Sectia Drama
  • Elevi, studenti: 8,5 lei
  • Adulti, loc in sala: 31 lei
  • Adulti, loja: 36 lei
  • Pensionari: 15 lei

Sectia Animatie
  • Prescolari, elevi, studenti: 8,5 lei
  • Insotitori prescolari: 13 lei

Programul agentiei de bilete
  • Luni: inchis
  • Marți-Vineri: 10.00 - 13.00/16.00 - 18.00
  • Sambata: inchis
  • Duminica: 9.30 -12.30/16.00 - 18.00

Pentru rezervari la Sectia Drama puteti suna la nr: 0753090589 - Laura Balabanescu si 0753090590 - Nicolae Hamza

Pentru rezervari la Sectia Animatie puteti suna la nr: 0753090588 - Bebe Paduraru si 0753090590 - Nicolae Hamza

(sursa: Teatrul Municipal Bacovia) 

Nu imi ramane decat sa va invit la teatru! Hai la teatru, hai Bacaul!

sâmbătă, ianuarie 26, 2019

Imobil pentru spatii comerciale si locuinte colective pe strada Teiului

Imobil pentru spatii comerciale si locuinte colective pe strada Teiului
Foto: MunicipiulBacau.ro
Joi, 31 ianuarie 2019, la Centrul de Afaceri si Expozitii, incepand cu ora 10.00, in sedinta ordinara a Consiliului Local al Municipiului Bacau, printre cele 29 de proiecte de hotarare se va afla si cel pentru aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) intocmit pentru "construire imobil spatii comerciale si locuinte colective pe strada Teiului, tarla 77, parcela 170, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara", beneficiari fiind Mocanu Vasile si Mocanu Maria.

Terenul proprietate privata pe care se doreste a fi construit acest imobil pentru spatii comerciale si locuinte colective, in suprafata de 5.000 mp, se invecineaza cu strada Teiului (la Nord), teren liber de constructii Consiliul Local (la Sud), Soma (la Vest) si iarasi teren liber de constructii Consiliul Local (la Est), acolo unde ar trebui sa se construiasca intr-o buna zi Parcul Fagaras, a carui proiect (al doilea deja) a fost aprobat intr-o sedinta de CL de la sfarsitul anului trecut.

Binenteles ca si acest imobil pentru spatii comerciale si locuinte colective are o poveste destul de lunga si nici macar nu s-a inceput construirea lui, la fel cum au multe imobile din orasul Bacau, ce a pornit odata cu eliberarea Certificatului de Urbanism de catre Primaria Bacau in iunie 2015 si a ajuns si pe la Tribunalul Bacau, acolo unde s-a dictat si o Sentinta Civila prin care primarul Bacaului a fost chiar obligat sa promoveze pe ordinea de zi cererea de aprobare a PUD-ului pentru acesta.

Revenind la Planul Urbanistic de Detaliu al imobilului de pe strada Teiului, aceasta include in cei 5.000 mp, cat are suprafata terenului pe care se doreste a fi construit, 1444,20 mp arie construita, 25,99 mp pentru platforme menajere, 725,29 mp de spatii verzi la sol, 27,23 mp pentru un loc de joaca, 438,05 mp pentru circulatii pietonale, 1053,37 mp pentru parcari ecologice, 1218,55 mp de carosabil si 240 mp pentru o terasa verde.

Imobilul propus in acest Plan Urbanistic de Detaliu are un regim de inaltime de P+5 Etaje, cuprinde 94 de apartamente, distribuite in 4 scari, fiecare scara fiind dotata cu lift, platforma de parcare, depozit pentru biciclete. In plus, scara A beneficiaza de un spatiu comercial in suprafata de 386,16 mp, iar scara D de 4 apartamente de 230,74 mp. 143 este numarul total de locuri de parcare, din care 97 locuri de parcare ecologice neacoperite, 44 locuri de parcare acoperite si 2 locuri de parcare destinate spatiului comercial.

Si daca despre imobilele construite in centrul orasului, in zone deja foarte aglomerate, stiti bine ca nu am o parere buna, eu fiind chiar impotriva construirii acestora, sunt de acord in schimb cu construirea imobilelor spre periferii, acolo unde sunt spatii suficiente, binenteles, pentru a nu se crea alte zone aglomerate in oras si pentru a ramane si spatii decente pentru oaze de verdeata, locuri de joaca si locuri de parcare intre acestea.

In cazul de fata mi-as fi dorit ca terenul de 5.000 mp sa fie al municipalitatii si sa se amenajeze Parcul Fagaras pe toata suprafata dintre strada Teiului, Soma, CRAB si strada Fagaras, pentru a avea si in zona de Sud a orasului un parc mare, pentru care am tot insistat, dar din pacate nu este dupa mine! Dar pana la urma as fi multumit si daca s-ar amenaja Parcul Fagaras dupa proiectul aprobat la finalul anului trecut, numai sa se amenajeze odata!

vineri, ianuarie 25, 2019

M-am saturat sa fiu la zi cu platile si sa fiu amenintat mereu ca raman fara utilitati!

Groapa de gunoi
Foto: Desteptarea.ro
Mi-am propus ca anul acesta sa nu mai scriu despre actuala administratie locala, de care oricum sunt foarte dezamagit si care cred ca mai mult nu poate, despre conducerea judetului, care de asemenea lasa de dorit si in general despre politica, pentru ca in Romania politica este facuta pentru politicieni si pentru grupurile din spatele lor si nu pentru cetateni, asa cum trebui sa se intample intr-o tara civilizata si implicit intr-un oras civilizat, dar cand vezi ca nici bine nu a inceput anul si lucrurile incep sa degenereze in orasul tau, nu te mai poti abtine.

Si nici bine nu a inceput anul 2019 si ne-am mai convins inca o data, daca mai era cazul, ca actuala administratie locala nu stie si nu poate sa faca nicio banala deszapezire, o zapada ceva mai consistenta paralizand aproape orasul. Contract de deszapezire nu, organizare la nivel de executiv local lipsa, primar in concediu, viceprimari fara atributii, suficient cat sa se creeze haos in oras. Au mai trecut cateva zile si s-a mai spart o buba, aproximativ 10% din populatia orasului a fost amenintata de CRAB ca va ramane fara apa rece si apa calda din 11 februarie, pe motiv de neplata a unor asociatii de proprietari/chiriasi catre Compania Regionala de Apa Bacau.

Au mai trecut cateva zile si astazi a reaparut in peisaj problema colectarii deseurilor menajere si reciclabile din tot judetul Bacau, deja pentru a doua oara anul acesta. Ba ADIS, ba UAT-urile, ba Romprest, ba SOMA, ba Eco Sud, discutia eterna, despre care s-ar putea vorbi 3 zile si 3 nopti, o telenovela teribil de proasta, la fel ca majoritatea telenovelor din Bacau, o telenovela care a facut posibila iesirea in fata a primarului Bacaului, care mai iese din cand in cand la rampa, precum o face si presedintele tarii. Doamne, ce mult se mai aseamana cei doi! Zici ca sunt in concedii pe termen nelimitat si isi mai aduc aminte din cand in cand ca sunt conducatori si ies putin in fata si cam atat.

Oameni buni, chiar nu putem sa rezolvam o data pentru totdeauna problemele cu utilitatile si cu functionarea normala in orasul Bacau si in judetul Bacau? Sa avem si noi siguranta apei reci, a apei calde, a caldurii, a colectarii deseurilor, a energiei electrice, a gazului metan, a iluminatului public, a curateniei in oras, a infrastructurii rutiere, a infrastructurii pietonale, a lipsei cainilor comunitari de pe strazi si asa mai departe. Chiar trebuie sa fim amenintati in fiecare zi ca ramanem fara utilitati si servicii? Eu chiar m-am saturat sa fiu la zi cu platile si sa fiu amenintat mereu ca raman fara utilitati.

Si iar incep sa calculez cate zile au mai ramas pana la alegerile locale din 2020. Si iar ma trec fiorii cand constat ca mai sunt 498 de zile de chin. Si nici macar nu am siguranta ca dupa aceste 498 de zile vom avea conducatori mai competenti. Jale, jale cu j mare!   

miercuri, ianuarie 23, 2019

Campionatul Judetean de Fotbal se va relua pe 9 martie!

Dinamo Bacau
Foto: Dinamo Bacau
AJF Bacau a publicat pe site-ul sau programul returului Campionatului Judetean de Fotbal (Liga a 4-a pe judetul Bacau), editia 2018-2019, care va incepe pe 9 martie, odata cu disputarea etapei cu numarul 12 din sezonul regular, acest lucru daca vom avea si conditii meteo favorabile la inceput de primavara in judet, stiut fiind faptul ca infrastructura fotbalistica din Bacau este una foarte slaba la ora actuala.

Dar iata si programul returului sezonului regular: 
  • etapa a 12-a, 9 martie 2019
  • etapa a 13-a, 16 martie 2019
  • etapa a 14-a, 23 martie 2019
  • etapa a 15-a, 30 martie 2019
  • etapa a 16-a, 6 aprilie 2019
  • etapa a 17-a, 13 aprilie 2019
  • etapa a 18-a, 20 aprilie 2019
  • etapa a 19-a, 24 aprilie 2019 - etapa intermediara
  • etapa a 20-a, 27 aprilie 2019
  • etapa a 21-a, 4 mai 2019
  • etapa a 22-a, 8 mai 2019 - etapa intermediara

Conform regulamentului stabilit la inceputul acestui sezon, dupa desfasurarea sezonului regular, primele 3 echipe din Seria Bacau, ce sunt cluburi cu personalitate juridica si au Certificat de Identitate Sportiva (CIS), eliberat de catre Ministerul Tineretului si Sportului, vor juca in Play-Off cu primele 3 echipe din Seria Valea Trotusului, care indeplinesc aceleasi conditii, in sistem tur-retur, castigatoarea avand drept de baraj pentru Liga a 3-a, iar ultimele 3 echipe din Seria Bacau vor juca in Play-Out cu ultimele 3 echipe din Seria Valea Trotusului, ultimele 4 echipe dupa disputarea Play-Out-ului retrogradand in Liga a 5-a.

Dar iata si programul Play-Off-ului si pe cel al Play-Out-ului:
  • etapa a 1-a, 11 mai 2019
  • etapa a 2-a, 15 mai 2019 - etapa intermediara
  • etapa a 3-a, 18 mai 2019
  • etapa a 4-a, 25 mai 2019
  • etapa a 5-a, 29 mai 2019 - etapa intermediara
  • etapa a 6-a, 1 iunie 2019
  • etapa a 7-a, 5 iunie 2019 - etapa intermediara
  • etapa a 8-a  8 iunie 2019
  • etapa a 9-a, 12 iunie 2019 - etapa intermediara
  • etapa a 10-a, 15 iunie 2019

Sa ne aducem aminte si de clasamentele celor 2 serii dupa disputarea turului sezonului regular:

Seria Bacau
1. CSM Bacau 10 9 0 1 27p 38-3
2. ACS Atletico Junior Bacau 10 8 1 1 25p 42-16
3. AS Vointa Garleni 10 7 3 1 24p 35-11
4. FC Dinamo Bacau 10 6 2 2 20p 29-13
5. AS Filipesti 11 5 2 4 17p 36-27
6. ACS Viitorul Nicolae Balcescu 10 5 1 4 16p 19-25
7. AS Zorile Faraoani 11 4 3 4 15p 27-23
8. AS Negri 11 4 2 5 14p 22-24
9. AS Lumina Itesti 10 2 1 7 7p 15-37
10. AS Siretul Bacau 11 1 2 8 5p 15-41
11. AS Aripile Cleja 11 1 2 8 5p 16-48
12. AS Biruinta Letea Veche 10 1 1 8 4p 10-36

Seria Valea Trotusului
1. AFCS Viitorul Curita 11 10 1 0 31p 73-6
2. AS Vointa Oituz 11 10 0 1 30p 42-14
3. AS Magura Casin 11 7 1 3 22p 39-24
4. AS Vulturul Magiresti 11 7 0 4 21p 32-17
5. ACS Gloria Zemes 11 6 1 4 19p 35-23
6. CSM Moinesti 11 6 1 4 19p 26-14
7. CS UZU Darmanesti 11 6 0 5 18p 31-20
8. AS Barsanesti 11 5 0 6 15p 22-28
9. CS Dofteana 11 4 0 7 12p 20-44
10. AS Viitorul Urechesti 11 2 0 9 6p 26-43
11. AS Viitorul Beresti Tazlau 11 1 0 10 3p 10-69
12. AS Flamura Rosie Sascut 11 0 0 11 0p 8-62

Cu speranta ca vom avea conditii meteo favorabile la inceput de primavara, pentru a nu da peste cap desfasurarea Campionatului Judetean de Fotbal, le doresc mult succes tuturor echipelor inscrise in campionat, cu un plus binenteles pentru cele 3 echipe din orasul meu, orasul Bacau, in ordinea clasamentului, pentru a nu supara pe nimeni, CSM, Atletico Junior, respectiv Dinamo! Hai Bacaul!