Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Cupa Romaniei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cupa Romaniei. Afișați toate postările

vineri, noiembrie 24, 2017

Fotbal pentru Viata!

FC Onesti - FC Magura 2012 Bacau
Foto: Facebook
Dupa un week-end fotbalistic frumos pentru echipele din judetul Bacau, dar si pentru noi, suporterii fotbalului bacauan, urmeaza un nou sfarsit de saptamana frumos din punct de vedere fotbalistic. De data aceasta avem in program 11 meciuri in care sunt implicate echipe din judet, din care 2 meciuri se vor desfasura in afara Bacaului. Si chiar daca meciul de la Galati este capul de afis din punct de vedere fotbalistic, voi incepe cu meciul de la Adjud, ce reprezinta capul de afis mai ales din punct de vedere emotional.

Si spun emotional pentru ca meciul de la Adjud, meci ce conteaza pentru faza a 2-a a Cupei Romaniei la Fotbal Feminin, meci ce se va desfasura pe Stadionul Municipal din localitate intre echipele FC Onesti si Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii), va fi dincolo de un derby bacauan si un meci cu scop caritabil, in care sub titlul "Fotbal pentru Viata", echipa gazda, FC Onesti, va incerca sa stranga cat mai multe fonduri pentru jucatoarea lor, Georgiana Onea, care are nevoie de 22.000 de euro pentru a putea fi operata in strainatate. 

Despre cazul impresionant al Georgianei am mai scris un articol in 16 noiembrie 2017, articol pe care il puteti gasi aici si care a ajuns deja pe locul 2 in top vizualizari articole pe blog-ul meu. Si e greu sa iti gasesti cuvintele atunci cand scrii despre un astfel de caz umanitar. O sa mai mentionez o data ca cei ce vor sa doneze un ajutor Georgianei, o pot face in contul: RO69BTRLRONCRT0424008501, cont deschis pe numele mamei sale, Onea Mariana Lacramioara sau in urnele care vor fi amplasate in incinta stadionului din Adjud.

Ca ultima noutate legata de acest meci deosebit, Georgiana Onea va intra in teren din primul minut al jocului, va purta numarul 10 si va fi capitanul echipei FC Onesti. Deci, nu uitati, duminica, 26 noiembrie, ora 14.00, pe Stadion Municipal Adjud, derby-ul judetului Bacau la fotbal feminin si in acelasi timp un meci caritabil, cu Georgiana Onea jucand in ultimul meci inainte de a fi operata in strainatate. Fii puternica, Georgiana! Forta Georgiana! 

Cupa Romaniei Fotbal Feminin, etapa a 2-a:
  • FC Onesti - Magura 2012 Bacau, duminica, 26 noiembrie, ora 14.00, Stadion Municipal Adjud 
(sursa: FRF)

Din punct de vedere fotbalistic, capul de afis al sfarsitului de saptamana il reprezinta derby-ul Seriei I al Ligii a 3-a, dintre Suporter Club Otelul Galati si Aerostar Bacau, un meci care poate decide in mare masura campioana de toamna. Cu un moral bun dupa ultimele meciuri, mai ales dupa victoria in fata Harmanului de etapa trecuta, baietii nostri spera sa isi mentina la Galati seria de invincibilitate din acest sezon, lucrul pe care ni-l dorim si noi de altfel.  

Liga a 3-a, etapa a 14-a:
  • Suporter Club Otelul Galati - Aerostar Bacau, sambata, 25 noiembrie, ora 16.00
(sursa: Liga 2 Prosport)

Liga a 4-a ne pregateste in acest week-end al treilea derby al orasului Bacau din acest tur de campionat, derby care va opune pe Stadionul Letea echipele FC Dinamo si ACS Gauss (FCM 1950*). Dupa ce am avut in etapa a 4-a FC Dinamo - CSM 0-1 si in etapa a 12-a ACS Gauss (FCM 1950*) - CSM 2-0, etapa a 15-a vine sa inchida acest ”triunghi fotbalistic local”. Dar iata si toate meciurile etapei din Liga a 4-a:  

Liga a 4-a, etapa a 15-a:
  • AS Vointa Oituz - AS Filipesti, duminica, 26 noiembrie, ora 11.00
  • CSM Bacau - AS Flamura Rosie Sascut, sambata, 25 noiembrie, ora 11.00
  • AS Viitorul Curita - AS Siretul Bacau, sambata, 25 noiembrie, ora 14.00
  • ACS Gloria Zemes - AS Vulturul Magiresti, duminica, 26 noiembrie, ora 11.00
  • AS Negri - AS Vointa Garleni, sambata, 25 noiembrie, ora 14.00
  • AS Aripile Cleja - CS Dofteana, sambata, 25 noiembrie, ora 14.00
  • AS Magura Casin - ACS Viitorul Nicolae Balcescu, duminica, 26 noiembrie, ora 11.00
  • CSM Moinesti - CS UZU Darmanesti, joi, 23 noiembrie, ora 14.30
  • FC Dinamo Bacau - ACS Gauss Bacau (FCM 1950 Bacau*), sambata, 25 noiembrie, ora 14.00
(sursa: AJF Bacau)

Sunt multe de spus despre meciurile din acest week-end, dar ma opresc pentru moment aici, nu inainte de a va face invitatia de a merge pe stadioanele din judetul Bacau sa va sustineti echipele favorite! Hai Bacaul! 

* FCM 1950 Bacau este proiectul suporterilor FCM Bacau, care doresc sa reinvie prima echipa a Bacaului, cu tot cu palmares, un palmares ce incepe in anul 1950, anul nasterii clubului de fotbal bacauan si se termina in vara anului 2012, atunci cand, din pacate, echipa nu a mai fost inscrisa in campionat; daca va reusi acest proiect, ceea ce ne dorim cu totii, ACS Gauss Bacau, o echipa cu multi jucatori care au jucat in trecut chiar pentru FCM Bacau si care formeaza un grup foarte frumos si valoros, ce au in ei spiritul FCM Bacau, va deveni din retur FCM 1950 Bacau. 

joi, noiembrie 16, 2017

Fii puternica, Georgiana! Forta Georgiana!

Georgiana Onea
Foto: Facebook
Pana acum ceva timp imi doream o casa a mea, ca sa nu mai locuiesc in chirie, o masina noua si o afacere proprie, pentru a avea mai multa libertate de miscare. Spun pana acum ceva timp, pentru ca de aproximativ un an de zile, cred ca dupa ce am implinit 35 de ani, mi-am schimbat putin optica. Acum imi doresc in primul rand sanatate, alaturi de intreaga familie si apoi ce se mai poate.

Si cum sa nu iti doresti in primul rand sanatate cand vezi ce se intampla in lumea aceasta, parca din ce in ce mai nebuna, cand sunt din ce in ce mai multe probleme de sanatate in jurul tau, iar statul roman nu face mai nimic sa puna o data la punct sistemul de sanatate din tara, care sufera din toate punctele de vedere. Constitutia Romaniei prevede printre altele si dreptul la viata si la ocrotirea sanatatii, dar totul este pe hartie, binenteles. Cine sa respecte ce spune si garanteaza Constitutia?

vineri, octombrie 27, 2017

Sa fie 13 meciuri cu noroc!

FC Dinamo Bacau
FC Dinamo Bacau (Foto: Desteptarea)
Dupa meciul Aerostarului de aseara din Cupa Romaniei, pierdut onorabil de "aviatori" cu 1-0, pentru care baietii nostri merita felicitati, trecem la ale noastre si ne pregatim de meciurile de la final de saptamana din judetul Bacau. Si daca cele doua echipe de fotbal feminin joaca in deplasare, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii Bacau) la Reghin, in compania gazdelor de la ACS Viitorul, iar FC Onesti Fotbal Feminin la Falticeni, in compania gazdelor de la CS Nicu Gane, celelalte echipe din judet joaca in interiorul Bacaului.

Dar iata si lista de meciuri din week-end din judetul Bacau:

miercuri, decembrie 17, 2014

Inceput bun de sezon pentru Constantins Hattrick Team

Constantins Hattrick Team
Foto: Hattrick.org
La trei saptamani si o zi distanta fata de momentul in care am scris ultimul articol despre echipa mea de fotbal online, Constantins Hattrick Team, care se pregatea la momentul respectiv sa debuteze in noul sezon, al 45-lea la numar, pot afirma cu mandrie ca sunt multumit in totalitate de acest nou inceput al echipei, in special in campionat, acolo unde am disputat deja trei meciuri, din care am obtinut doua victorii si un egal, deci 7 puncte din 9 posibile, care ne dau sperante si pentru urmatoarele confruntari, mai ales ca avem mare nevoie de puncte, pentru a ne putea atinge obiectivul nostru major in acest sezon: mentinerea in liga a 5-a!

Inafara de meciurile din campionat, am mai jucat si patru meciuri in Cupa, din care doua partide in Cupa Romaniei (primul castigat si al doilea pierdut), unul pierdut in Trofeul Dunarea, disputat ca rezultat al eliminarii din Cupa Romaniei si unul castigat in Trofeul Speranta, disputat ca rezultat al eliminarii din Trofeul Dunarea. Dar cum eu nu pun accent foarte mare pe meciurile din cupa si acest lucru pentru ca nu dispun de 11 rezerve de valoarea jucatorilor din echipa de baza, nu este nicio problema. Cel mai important este sa reusim sa supravietuim in liga a 5-a, liga in care suntem proaspat promovati si sa reusim de asemenea sa ne imbunatatim si jocul de la meci la meci, lucru care creeze spectacol si sa aduca cat mai multi suporteri la echipa.

marți, noiembrie 25, 2014

Maine incepe sezonul cu numarul 45!

Constantins Hattrick Team
Foto: Hattrick.org
Da, a mai trecut un sezon de Hattrick, al 44-lea la numar, deci a mai trecut si o perioada buna din viata noastra, care se tot "desfasoara", cu o viteza de neimaginat de multe ori. In acest sezon, dupa cum bine stiti de acum, am reusit promovarea in liga a 5-a, dupa numai un singur sezon de liga a 6-a. 

Si tot dupa cum bine stiti deja, noi, conducerea Constantins Hattrick Team, impreuna cu suporterii echipei, nu ne-am bucurat prea mult de aceasta promovare, pentru ca, pe langa faptul ca suntem un club modern si avem si suporteri moderni pe masura in jurul nostru, sunteti constienti ca ne astepta un sezon 45 destul de greu, daca nu foarte greu, in care vom face tot posibilul sa ne mentinem la acest nivel.

Pentru ca de acum incolo obiectivul nostru major va fi clar mentinerea echipei in liga a 5-a. Iar pe langa acest obiectiv, ne dorim de asemenea sa mentinem o constanta la echipa si cand vorbim de constanta ne referim la organizare, stil de joc si valoare a lotului de jucatori.