Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Moldova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Moldova. Afișați toate postările

sâmbătă, octombrie 14, 2023

Zboruri gratuite pentru reunirea familiilor: Caravana Acasă Regăsit pornește în căutarea de noi beneficiari în zona Moldovei

 

Caravana Acasă Regăsit

Vola.ro și Asociația Social Incubator lansează o etapă specială a programului de CSR Acasă Regăsit, prin care oferă bilete de avion gratuite familiilor despărțite de migrația economică.

 

Vola.ro și Asociația The Social Incubator lansează o etapă specială a programului Acasă Regăsit, prin care își propun să readucă împreună părinții plecați la muncă în străinătate și copiii rămași în țară. Începând de marți, 17 octombrie, până vineri 20 octombrie, Caravana Acasă Regăsit va călători în județele Vrancea și Bacău pentru a înscrie noi beneficiari în program.

 

Migrația economică este una din realitățile triste de pe urma căreia multe familii suferă de ani de zile. În 2020, peste 75.000 de copii aveau unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, iar în ultimul an, peste 500.000 de copii au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Revederile se întâmplă mai puțin de o dată pe an, pentru că cei mai mulți părinți preferă să trimită banii câștigați din greu înapoi în țară decât să îi cheltuie pe transport. De aceea, Vola.ro alături de Asociația The Social Incubator au redeschis înscrierile pentru alți 250 de beneficiari pe care să îi aducă împreună în acest sezon de toamnă-iarnă 2023-2024, al programului Acasă Regăsit.

 

Asociația The Social Incubator face apel public la tinerii vulnerabili, la membrii familiei rămași în țară, dar și la părinții plecați la muncă în străinătate pentru a se înscrie în program și a beneficia de ajutorul pus la dispoziție de cea mai de încredere agenție de turism din țară. Criteriile de eligibilitate pot fi consultate aici.

 

„Continuăm programul Acasă Regăsit cu multă bucurie după un proiect pilot de succes”, a declarat Elena Marin, CSR Specialist la Vola.ro. „De anul trecut până acum, am reușit să aducem zâmbete și lacrimi de bucurie în ochii a peste 200 de beneficiari. Schimbarea pozitivă pe care am adus-o în sufletele beneficiarilor programului nostru ne-a confirmat că suntem pe drumul cel bun și că trebuie să continuăm acest proiect în folosul copiilor din medii defavorizate din țară. Începem cu zona Moldovei, unde ne bucurăm mult să fim primiți cu brațele deschise de către Primăriile și școlile din județele Vrancea și Bacău, și cu siguranță nu ne vom opri aici. Înscrierile rămân deschise în permanență, pentru beneficiari din toate colțurile țării, din UE și Marea Britanie.”

 

Beneficiarii programului Acasă Regăsit vor avea la dispoziție bilete de avion dus-întors, precum și  servicii de transfer, asigurare și alte acte călătorie, oferite de Vola.ro, către și dinspre localități de pe teritoriul Uniunii Europene și Marea Britanie. Înscrierea în program se poate face online, oricând, pe site-ul www.acasaregasit.ro, sau în persoană, prin intermediul caravanei Acasă Regăsit, care va fi prezentă în următoarele localități:

 

Tabel Caravana Acasă Regăsit

Beneficiarii vor fi selectați în baza completării chestionarului online sau la fața locului, a punctajului obținut pe baza răspunsurilor, în urma anchetelor sociale realizate și după prezentarea documentelor solicitate. În cazul minorilor, formularul de înscriere trebuie completat de unul dintre părinți sau de tutorele legal.

 

Caravana Acasă Regăsit este un program dezvoltat de Vola.ro, în parteneriat cu Asociația The Social Incubator și cu sprijinul partenerului media Kiss FM.

 

Mai multe detalii despre campania Acasă regăsit se găsesc pe pagina: https://acasaregasit.ro/ dar și pe conturile de social media Vola.ro.

 

Despre Vola.ro

În 2023 Vola.ro a fost desemnată cea mai cunoscută, utilizată și mai recomandată agenție de turism online din România. Compania a avut, încă de la înființare, o dinamică explozivă, atât că cifră de afaceri, cât și ca număr de angajați și clienți. Vola.ro deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion opțiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, vacanțe, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car.

În ultimii ani, strategia Vola.ro s-a îndreptat spre dezvoltarea unor servicii de călătorie unice, de tip fintech, menite sa protejeze clienții de incertitudinea din jurul călătoriilor. Fast Refund, Trip Protect, Flex sunt produsele care permit recuperarea banilor în diferite situații.

De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală. În 2015, Vola.ro a primit o investiție de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, același fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot și Vector Watch.
În 2022, Vola.ro a intermediat vânzări în valoare de 73 mln EUR.
Pentru mai multe informații, va rugăm să ne contactați la pr@vola.ro.

 

Despre Asociația The Social Incubator

Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor din medii defavorizate din România, prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative. Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor din medii defavorizate. În 8 ani de existență, impactul The Social Incubator constă în 50 de proiecte implementate în 30 de județe, 22.100 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1.923 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național.

https://asociatiasocialincubator.org/  

Sursa: Iulia Boieriu, PR Consultant grf.plus

vineri, august 28, 2020

Mult succes in Liga a 2-a, Aerostar Bacau!

Aerostar Bacau
Foto: sport24bacau.ro

La finalul acestei saptamani, Liga a 2-a la fotbal masculin se va relua si din fericire pentru iubitorii de fotbal din Bacau si nu numai, vom avea din nou o echipa la acest nivel, un nivel destul de bun pentru un judet aflat in deriva de cativa ani incoace, care speram sa se termine odata, desi perspectivele nu sunt prea roze in acest sens, ani la rand guvernele de la Bucuresti ignorand aceasta regiune a tarii, Moldova devenind poate cea mai saraca zona a tarii, desi este o zona foarte frumoasa, ce merita mai mult.

Revenind la fotbal, pentru ca de politica sunt satul, Aerostar Bacau va incepe luni al 8-lea sezon de Liga a 2-a, dupa numai un singur sezon petrecut in Liga a 3-a de la retrogradarea din sezonul 2018-2019, o retrogradare de care imi pare rau si acum, mai ales ca am fost la foarte multe meciuri de pe teren propriu si am sperat pana in ultima etapa. Adversara din primul meci va fi "U" Cluj, o echipa care nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar meciul se va juca la Bacau, incepand cu ora 17.30, fara spectatori, dar transmis pe DigiSport 1, LookSport si TelekomSport 1. 

Ca un scurt istoric, CS Aerostar Bacau a fost infiintata in anul 1977, cu numele de Aripile Victoria Bacau, nume care a fost schimbat in Aerostar Bacau in anul 1992. Si chiar daca este o echipa care a cochetat mai mult cu esalonul trei fotbalistic al tarii, cea mai buna performanta a echipei a fost inregistrata in sezonul 1989-1990, atunci cand s-a clasat pe locul 8 in a doua divizie, un loc onorabil, mai ales avand in vedere bugetul anual al echipei, divizie in care sper sa ramana cat mai multi ani de acum incolo si de ce nu, poate chiar mai sus. J 

Dar iata si parcursul din campionat pentru Aerostar Bacau, de la infiintare si pana in prezent: 
  • 1977-1978, locul 14 in Liga a 3-a
  • 1978-1979, locul 15 in Liga a 3-a
  • 1979-1980, Liga a 4-a
  • 1980-1981, Liga a 4-a
  • 1981-1982, Liga a 4-a
  • 1982-1983, locul 2 in Liga a 3-a
  • 1983-1984, locul 2 in Liga a 3-a
  • 1984-1985, locul 1 in Liga a 3-a
  • 1985-1986, locul 14 in Liga a 2-a
  • 1986-1987, locul 15 in Liga a 2-a
  • 1987-1988, locul 1 in Liga a 3-a
  • 1988-1989, locul 13 in Liga a 2-a
  • 1989-1990, locul 8 in Liga a 2-a
  • 1990-1991, locul 13 Liga a 2-a
  • 1991-1992, locul 16 Liga a 2-a
  • 1992-1993, locul 4 in Liga a 3-a
  • 1993-1994, locul 20 in Liga a 3-a
  • 1994-1995, Liga a 4-a
  • 1995-1996, Liga a 4-a
  • 1996-1997, Liga a 4-a
  • 1997-1998, Liga a 4-a
  • 1998-1999, Liga a 4-a
  • 1999-2000, locul 3 in Liga a 3-a
  • 2000-2001, locul 9 in Liga a 3-a
  • 2001-2002, locul 7 in Liga a 3-a
  • 2002-2003, locul 9 in Liga a 3-a
  • 2003-2004, locul 3 in Liga a 3-a
  • 2004-2005, locul 3 in Liga a 3-a
  • 2005-2006, locul 4 in Liga a 3-a
  • 2006-2007, locul 5 in Liga a 3-a
  • 2007-2008, locul 2 in Liga a 3-a
  • 2008-2009, locul 7 in Liga a 3-a
  • 2009-2010, locul 12 in Liga a 3-a
  • 2010-2011, locul 10 in Liga a 3-a
  • 2011-2012, locul 6 in Liga a 3-a
  • 2012-2013, locul 9 in Liga a 3-a
  • 2013-2014, locul 11 in Liga a 3-a
  • 2014-2015, locul 4 in Liga a 3-a
  • 2015-2016, locul 7 in Liga a 3-a
  • 2016-2017, locul 4 in Liga a 3-a
  • 2017-2018, locul 1 in Liga a 3-a
  • 2018-2019, locul 17 in Liga a 2-a
  • 2019-2020, locul 1 in Liga a 3-a
(sursa: RomanianSoccer.ro)

Sunt multe de spus despre Aerostar Bacau si despre noul sezon care va incepe la finalul acestei saptamani, un sezon care se va desfasura intr-un format inedit, din cauza celebrului de acum COVID-19, dar ma opresc pentru moment aici, dar nu inainte de a le ura baietilor mult succes in Liga a 2-a. Hai Aerostar, hai Bacaul! J

vineri, februarie 15, 2019

17 finale pentru Aerostar Bacau!

Aerostar Bacau
Foto: Facebook Aerostar Bacau
Amicalul din aceasta dupa-amiaza de la Miercurea Ciuc, impotriva gazdelor de la Csikszereda, meci incheiat cu scorul de 2-0 pentru "ciucani", a fost ultimul meci amical al "aviatorilor" nostri inainte de reluarea Ligii a 2-a. Peste 7 zile va incepe o serie de 17 finale pentru elevii lui Florin Bratu, prima dintre acestea avand loc vinerea viitoare la Targoviste, incepand cu ora 14.00, in compania gazdelor de la Chindia, echipa aflata pe locul 5 dupa disputarea primelor 21 de etape.

Aerostar Bacau, singura echipa din Liga a 2-a din zona Moldovei si a 3-a echipa moldoveana la momentul actual, dupa FC Botosani si Poli Iasi, care activeaza in Liga 1, a inceput pregatirile pe 14 ianuarie la baza proprie, dupa care, la o saptamana distanta a plecat intr-un cantonament la Izvorani, in judetul Ilfov, acolo unde s-a pregatit timp de 12 zile, pana pe 1 februarie, iar dupa 2 zile de pauza a continuat pregatirile la baza proprie, acolo unde se vor antrena pana la debutul returului. 

In toata aceasta perioada de pregatire, baietii nostri au disputat si 5 partide de verificare, in care au obtinut 3 victorii, un egal si o infrangere, dupa cum urmeaza:
  • 31 ianuarie, la Izvorani: Aerostar Bacau - Unirea Slobozia 2-2
  • 6 februarie, la Piatra Neamt: CSM Ceahlaul Piatra Neamt - Aerostar Bacau 1-2
  • 9 februarie, la Piatra Neamt: Aerostar Bacau - Foresta Suceava 4-2
  • 12 februarie, la Piatra Neamt: Aerostar Bacau - Bucovina Radauti 1-0
  • 16 februarie, la Miercurea Ciuc: Csikszereda Miercurea Ciuc - Aerostar Bacau 2-0

Cu multe miscari de trupe in intersezon, nu mai putin de 10 plecari, respectiv Alex Haraguta, Sorin Ichim, Florin Istrate, Alex Sahru, Andrei Pavel, Adrian Hurdubei, Andrei Gavrila, Vasile Chirilescu, Vasile Mihaes si Cornel Cainari si 8 veniri, respectiv Andrei Udeanu (portar, 20 de ani, imprumutat de la Otelul Galati), Dudu Druga (fundas, 28 de ani, venit de la Energeticianul), Stejarel Visinar (fundas, 19 ani, venit de la Bucovina Radauti), Iulian Carabela (fundas, 23 de ani, venit de la Daco-Getica), Alin Gojnea (mijlocas, 21 de ani, venit de la CS Balotesti), Alexandru Ciocalteu (mijlocas, 28 de ani, venit de la Petrolul Ploiesti), Sorin Tabacariu (mijlocas, 24 de ani, venit de la FC Arges) si Alexandru Pop (atacant, 25 de ani, venit de la UTA Arad), Aerostar Bacau va incerca sa se mentina in Liga a 2-a si chiar sa termine in primele 10 la final de campionat, asa cum a declarat conducerea echipei in conferinta de presa de la inceput de an, obiectiv realizabil, cel putin matematic, dupa primele 21 de etape baietii nostri fiind la distanta de doar 6 puncte de locul 10.

Dar iata si lista celor 17 finale care ne asteapta in cea de-a doua parte a sezonului 2018-2019 de Liga a 2-a:
  • etapa a 22-a, 22-24 februarie, Chindia Targoviste - Aerostar Bacau
  • etapa a 23-a, 1-3 martie, Aerostar Bacau - Energeticianul
  • etapa a 24-a, 8-10 martie, ASU Politehnica Timisoara - Aerostar Bacau
  • etapa a 25-a, 15-17 martie, Aerostar Bacau - U Cluj
  • etapa a 26-a, 22-24 martie, Luceafarul Oradea - Aerostar Bacau
  • etapa a 27-a, 29-31 martie, FC Arges - Aerostar Bacau
  • etapa a 28-a, 5-7 aprilie, Aerostar Bacau - Petrolul Ploiesti
  • etapa a 29-a, 12-14 aprilie, CS Mioveni - Aerostar Bacau
  • etapa a 30-a, 16-18 aprilie, Aerostar Bacau - Daco-Getica
  • etapa a 31-a, 19-21 aprilie, Farul Constanta - Aerostar Bacau
  • etapa a 32-a, 26-28 aprilie, Aerostar Bacau - Dacia Unirea Braila
  • etapa a 33-a, 3-5 mai, Ripensia Timisoare - Aerostar Bacau
  • etapa a 34-a, 10-12 mai, Aerostar Bacau - ACS Poli Timisoara
  • etapa a 35-a, 14-16 mai, UTA Arad - Aerostar Bacau
  • etapa a 36-a, 17-19 mai, Aerostar Bacau - Academica Clinceni
  • etapa a 37-a, 24-26 mai, Sportul Snagov - Aerostar Bacau
  • etapa a 38-a, 31 mai-2 iunie, Aerostar Bacau - CS Balotesti

Cu speranta ca vor reusi un retur de campionat foarte bun, le doresc baietilor nostri cat mai multe meciuri bune in aceste 17 finale, pentru ca la final sa ne bucuram impreuna de mentinerea in Liga a 2-a! Hai Aerostar, hai Bacaul!

vineri, august 03, 2018

Aerostar Bacau incepe al 7-lea sezon de Liga a 2-a!

CS Aerostar Bacau
Foto: Facebook Aerostar Bacau
Da, dupa 26 de sezoane petrecute in Ligile a 3-a si a 4-a, mai exact dupa 21 de sezoane de Liga a 3-a (in perioadele 1992-1994 si 1999-2018) si doar 5 sezoane de Liga a 4-a (in perioada 1994-1999), CS Aerostar Bacau va incepe sambata, 4 august 1018, o noua editie de Liga a 2-a, acolo unde a mai jucat de altfel vreme de 6 sezoane (in perioadele 1985-1987 si 1988-1992). (sursa: RomanianSoccer.ro) Si ce sezon va incepe! Un sezon de lux, ce aliniaza la start echipe precum ASU Politehnica Timisoara, AS FC Universitatea Cluj, Fotbal Club Arges, ACS Petrolul 52 Ploiesti, ASSCS Farul Constanta, ACS Dacia Unirea Braila, AFC Ripensia Timisoara, ACS Poli Timisoara, AFC UTA Arad, CS Pandurii Lignitul Targu Jiu, AFC Chindia Targoviste si multe altele.

De fapt, echipa bacauana este singura reprezentanta a Moldovei din cele 20 de echipe care se aliniaza la startul Ligii a 2-a din sezonul competitional 2018-2019. Si daca le mai luam in calcul si pe reprezentantele Moldovei din Liga 1, AFC Botosani si ACSM Politehnica Iasi, putem spune ca CS Aerostar Bacau este la momentul de fata echipa numarul 3 din regiune, ceea ce nu este deloc rau, mai ales ca zona Moldovei este, din pacate, cea mai saraca zona a Romaniei in anul de gratie 2018.

Revenind la echipa bacauana, sambata, 4 august 2018, incepand cu ora 11.00, CS Aerostar Bacau va debuta in noua editie de campionat a Ligii a 2-a, impotriva CS Pandurii Lignitul Targu Jiu, o echipa care nu demult timp activa chiar in Liga 1, dar care in sezonul anterior a fost aproape de a retrograda in Liga a 3-a. Cum la nivelul acesta nu mai putem vorbi de echipe slabe sau bune, va fi un meci tare, la fel cum vor fi toate confruntarile din acest sezon, care va trebui abordat la victorie, un motiv in plus sa fim alaturi de bacauanii nostri, mai ales ca obiectivul declarat pentru acest sezon este o clasare in prima jumatate a clasamentului.

La prima vedere pare un obiectiv maret, dar eu cred in actuala conducere administrativa si tehnica a CS Aerostar Bacau, precum si in actualul lot de jucatori, care pot obtine impreuna aceasta clasare in primele 10. De altfel, ce imi place la CS Aerostar Bacau este ca au un proiect bun, o conducere buna, o sustinere financiara permanenta din partea societatii Aerostar, un stadion propriu de 1.300 de locuri pe scaune noi (astept sa fie gata noua tribuna oficiala, cel mai probabil la urmatorul meci oficial de acasa, cel cu AFC Chindia Targoviste) si multe altele. Ce nu imi place nu pot inca sa spun, pentru ca nu sunt un apropiat al echipei, ci doar un simplu iubitor de fotbal bacauan.

Dar iata si programul complet al echipei bacauane in turul de campionat 2018-2019:

Etapa 1 – 4 august 2018:
CS AEROSTAR BACĂU - CS PANDURII LIGNITUL TÂRGU JIU 

Etapa 2 – 11 august 2018
FC METALOGLOBUS BUCUREŞTI - CS AEROSTAR BACĂU 

Etapa 3 – 18 august 2018
CS AEROSTAR BACĂU - AFC CHINDIA TÂRGOVIŞTE

Etapa 4 – 25 august 2018
ACS ENERGETICIANUL - CS AEROSTAR BACĂU 

Etapa 5 – 1 septembrie 2018
CS AEROSTAR BACĂU - ASU POLITEHNICA TIMIŞOARA 

Etapa 6 – 8 septembrie 2018
AS FC UNIVERSITATEA CLUJ - CS AEROSTAR BACĂU 

Etapa 7 – 15 septembrie 2018 
CS AEROSTAR BACĂU - CS LUCEAFĂRUL ORADEA

Etapa 8 – 22 septembrie 2018
CS AEROSTAR BACĂU - FOTBAL CLUB ARGEŞ 

Etapa 9 – 29 septembrie 2018
ACS PETROLUL 52 PLOIEŞTI - CS AEROSTAR BACĂU 

Etapa 10 – 6 octombrie 2018
CS AEROSTAR BACĂU - CS MIOVENI

Etapa 11 – 10 octombrie 2018
ASC DACO-GETICA BUCUREŞTI - CS AEROSTAR BACĂU 

Etapa 12 – 13 octombrie 2018
CS AEROSTAR BACĂU - ASSCS FARUL CONSTANȚA

Etapa 13 – 20 octombrie 2018
ACS DACIA UNIREA BRĂILA - CS AEROSTAR BACĂU 

Etapa 14 – 27 octombrie 2018
CS AEROSTAR BACĂU - AFC RIPENSIA TIMIŞOARA 

Etapa 15 – 3 noiembrie 2018 
ACS POLI TIMIŞOARA - CS AEROSTAR BACĂU 

Etapa 16 – 10 noiembrie 2018
CS AEROSTAR BACĂU - AFC UTA ARAD 

Etapa 17 – 17 noiembrie 2018
ACS FC ACADEMICA CLINCENI - CS AEROSTAR BACĂU 

Etapa 18 – 24 noiembrie 2018
CS AEROSTAR BACĂU - CS SPORTUL SNAGOV SA

Etapa 19 – 28 noiembrie 2018
CS BALOTEŞTI - CS AEROSTAR BACĂU (sursa: FRF.ro)   

Nu imi ramane decat sa le urez mult succes baietilor nostri in noua editie de campionat a Ligii a 2-a si sa va invit si pe voi la meciurile de acasa ale echipei bacauane. Primul meci, maine, de la 11.00! Hai Bacaul!

luni, septembrie 14, 2015

SuperBlog 2015

SuperBlog 2015
Daca ar fi sa continui in nota ultimelor doua articole, as spune cu bucurie ca am scapat de acest AuGUST amarui, care parca nu se mai termina si cu tristete ca traim in continuare intr-o lume nebuna, nebuna de tot! Si daca conflictele din Ucraina si Siria nu erau “suficiente”, se pare ca aceasta criza a refugiatilor tinde sa atinga cote maxime in Europa, Europa si asa destramata, mai ales dupa cazul "Grecia".

Mai mult decat atat, "Furtul Secolului" din Republica Moldova, in care 750 de milioane de dolari au disparut in numai 3 zile din bancile moldovene, poate tensiona si mai mult spiritele in zona. Da, traim vremuri “minunate”...! J Dar sa incercam sa ne bucuram la maximum de viata si in aceste conditii, pentru ca trebuie sa fim constienti ca poate fi si mai rau de atat.

Si suntem deja in luna septembrie, chiar aproape de mijlocul acesteia, toamna a venit negresit si s-a instaurat foarte confortabil printre noi, eliberand in atmosfera temperaturi destul de reci pentru aceasta perioada, ce ne-au determinat sa trecem din nou si foarte repede de la tricouri cu maneca scurta la pulovere si pe alocuri, dimineata, chiar la geci subtiri de toamna.

luni, decembrie 15, 2014

Lucky Studio Iasi-jobul de vis al iesencelor

Lucky Studio Iasi
Se stie ca videochatul nu este vazut tocmai cu ochi buni de catre toata lumea, mai ales de catre persoanele care depasesc o anumita varsta. Tinerii au, totusi, cu totul alta parere pentru ca ei sunt mai deschisi la nou, la oportunitati simple si rapide de a face bani si de a se distra in acelasi timp. Lucky Studio Iasi este un studio de videochat care indeplineste conditiile optime pentru a lucra intr-un asemenea mediu astfel incat acest job sa para un job ca oricare altul, doar cu niste beneficii mult mai mari si mai numeroase decat ceea ce ofera alte studiouri no name.

Se stie ca in Iasi, capitala culturala a Moldovei, activitatile mai putin obisnuite sunt oarecum banate si sunt privite cu ochi critici, insa cei care vor cu adevarat sa prospere si sa nu stea cu mainile in san, asteptand ca banii sa cada din cer, pot sa recurga mereu la alternativa videochatului. Nu spun ca nu ar exista si altceva de facut in aceasta zona, ceva din care sa iesi in profit din punct de vedere financiar, insa in cadrul unui studio de videochat totul se va intampla mult mai rapid si mai avantajos pentru tine.

Lucky Studio Iasi
Asa cum am aflat de la unul dintre modelele care lucreaza acolo, nu conteaza prea tare sa fii super frumoasa, ci mai degraba sa emani o stare de spirit vesela si incitanta, sa fii sigura pe tine, cunoscatoare de limbi straine, chiar si numai la nivel conversational, pentru a fi cat mai placuta de cei care intra in contact cu tine prin intermediul online-ului. Un model de videochat angajat in cadrul Lucky Studio Iasi este cu siguranta, asa cum sugereaza numele studio-ului, norocos, dar si inteligent.