Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta PUD. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PUD. Afișați toate postările

sâmbătă, ianuarie 26, 2019

Imobil pentru spatii comerciale si locuinte colective pe strada Teiului

Imobil pentru spatii comerciale si locuinte colective pe strada Teiului
Foto: MunicipiulBacau.ro
Joi, 31 ianuarie 2019, la Centrul de Afaceri si Expozitii, incepand cu ora 10.00, in sedinta ordinara a Consiliului Local al Municipiului Bacau, printre cele 29 de proiecte de hotarare se va afla si cel pentru aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) intocmit pentru "construire imobil spatii comerciale si locuinte colective pe strada Teiului, tarla 77, parcela 170, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara", beneficiari fiind Mocanu Vasile si Mocanu Maria.

Terenul proprietate privata pe care se doreste a fi construit acest imobil pentru spatii comerciale si locuinte colective, in suprafata de 5.000 mp, se invecineaza cu strada Teiului (la Nord), teren liber de constructii Consiliul Local (la Sud), Soma (la Vest) si iarasi teren liber de constructii Consiliul Local (la Est), acolo unde ar trebui sa se construiasca intr-o buna zi Parcul Fagaras, a carui proiect (al doilea deja) a fost aprobat intr-o sedinta de CL de la sfarsitul anului trecut.

Binenteles ca si acest imobil pentru spatii comerciale si locuinte colective are o poveste destul de lunga si nici macar nu s-a inceput construirea lui, la fel cum au multe imobile din orasul Bacau, ce a pornit odata cu eliberarea Certificatului de Urbanism de catre Primaria Bacau in iunie 2015 si a ajuns si pe la Tribunalul Bacau, acolo unde s-a dictat si o Sentinta Civila prin care primarul Bacaului a fost chiar obligat sa promoveze pe ordinea de zi cererea de aprobare a PUD-ului pentru acesta.

Revenind la Planul Urbanistic de Detaliu al imobilului de pe strada Teiului, aceasta include in cei 5.000 mp, cat are suprafata terenului pe care se doreste a fi construit, 1444,20 mp arie construita, 25,99 mp pentru platforme menajere, 725,29 mp de spatii verzi la sol, 27,23 mp pentru un loc de joaca, 438,05 mp pentru circulatii pietonale, 1053,37 mp pentru parcari ecologice, 1218,55 mp de carosabil si 240 mp pentru o terasa verde.

Imobilul propus in acest Plan Urbanistic de Detaliu are un regim de inaltime de P+5 Etaje, cuprinde 94 de apartamente, distribuite in 4 scari, fiecare scara fiind dotata cu lift, platforma de parcare, depozit pentru biciclete. In plus, scara A beneficiaza de un spatiu comercial in suprafata de 386,16 mp, iar scara D de 4 apartamente de 230,74 mp. 143 este numarul total de locuri de parcare, din care 97 locuri de parcare ecologice neacoperite, 44 locuri de parcare acoperite si 2 locuri de parcare destinate spatiului comercial.

Si daca despre imobilele construite in centrul orasului, in zone deja foarte aglomerate, stiti bine ca nu am o parere buna, eu fiind chiar impotriva construirii acestora, sunt de acord in schimb cu construirea imobilelor spre periferii, acolo unde sunt spatii suficiente, binenteles, pentru a nu se crea alte zone aglomerate in oras si pentru a ramane si spatii decente pentru oaze de verdeata, locuri de joaca si locuri de parcare intre acestea.

In cazul de fata mi-as fi dorit ca terenul de 5.000 mp sa fie al municipalitatii si sa se amenajeze Parcul Fagaras pe toata suprafata dintre strada Teiului, Soma, CRAB si strada Fagaras, pentru a avea si in zona de Sud a orasului un parc mare, pentru care am tot insistat, dar din pacate nu este dupa mine! Dar pana la urma as fi multumit si daca s-ar amenaja Parcul Fagaras dupa proiectul aprobat la finalul anului trecut, numai sa se amenajeze odata!