Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila

sâmbătă, septembrie 26, 2020

"Scuzati deranjul, BACAUL vrea STADION!"

 

BACAUL vrea STADION
Foto: Nicolae Robert Andries


Din anul 2010, de la acea sedinta de consiliu local cu cantec, de cand s-a hotarat retragerea sprijinului financiar pentru FCM Bacau, si pana in prezent, Stadionul Municipal a fost uitat de catre autoritatile locale, care nu au mai facut nimic pentru a-l intretine si moderniza. Mai mult decat atat, pe motiv ca doresc refacerea suprafetei de joc, autoritatile locale "au reusit" "marea performanta" de a distruge in totalitate terenul, pe care acum cresc boscheti si copaci.

 

Astfel, Stadionul Municipal a devenit bataia de joc a orasului, fiind adus in atentie doar in campaniile electorale, atunci cand multi candidati au promis modernizarea acestuia, iar cei care au ajuns primari "s-au dat chiar cu fundul de pamant" in campanii ca il modernizeaza, dar dupa ce s-au vazut in fotoliul de primar, l-au lasat de izbeliste, dupa ce au facut eternele de acum studii DALI, care nu au fost facute publice nici in ziua de azi, studii DALI care "aratau" ca este mai scumpa modernizarea decat construirea unui stadion nou. Serios? Dovediti! Faceti publice aceste studii DALI! 

 

Aseara, suporterii bacauani s-au adunat in zona stadionului, pe platforma de la statia peco din apropiere, pentru a-si manifesta inca o data nemultumirea fata de situatia dezastruoasa a bazelor sportive din oras, in special a Stadionului Municipal, care a devenit o rusine pentru intreaga Moldova si chiar pentru intreaga tara. Suporterii bacauani au cerut de la viitorul primar al orasului, care se va alege duminica, sa indrepte in al 12-lea ceas greselile facute in ultimii 10 ani si sa inceapa demersurile pentru modernizarea Stadionului Municipal. 



 
"Tot respectul pentru toti cei care au raspuns "prezent in seara asta". Nu am fost lasati sa ne desfasuram, si sa facem ce ne propusesem. Dube de jandarmerie ne asteptau deja la stadion, de parca eram ultimii infractori din oras. Saptamana ce urmeaza vrem sa obtinem o autorizatie pentru un protest si sa il facem legal, sa nu fie niciun fel de problema. Vom face si o postare pe Facebook in care vom spune toate detaliile legate de loc/zi/ora, pentru a ne aduna si mai multi de cat am fost in seara asta. Dar asta dupa ce vom obtine autorizatia. Materialele le avem deja (mesaje, torte), din banii care s-au strans.", a declarat Nicolae Robert Andries.

 

La protestul suporterilor bacauani, ma alatur si eu, pentru ca asa nu se mai poate. Oameni buni, nu ne mai luati de fraieri, suprafata de joc a Stadionului Municipal se poate reface fara probleme, chiar s-au facut niste lucrari acolo, care trebuie verificate, indreptate si receptionate. Vestiarele la fel. Singurele probleme care pot sa apara sunt cele legate de tribune, in special la Peluza Sud, care este posibil sa se fi lasat, pentru ca in spatele acesteia s-a depozitat inexplicabil zapada din oras ani la randul. Dar putem renunta la o peluza sau chiar la ambele peluze, cu conditia ca stadionul sa fie functional.

 

"Scuzati deranjul, BACAUL vrea STADION!"

joi, septembrie 24, 2020

Evaluarea sezonului 63

 

Hattrick
Foto: Hattrick


S-a mai terminat un sezon din Hattrick, al 63-lea la numar, s-au mai dus 112 zile si din vietile noastre. A venit si toamna. Va veni in curand si iarna. Cine sa mai inteleaga ceva din viata aceasta? Chiar zilele trecute am primit pe e-mail, pentru a 3-a oara consecutiv, evaluarea sezonului 63 pentru echipa mea din Hattrick, Constantins Bacau, sezon care mi-a adus si prima promovare de la revenirea in acest frumos manager online de fotbal, placerea mea nevinovata, de altfel.

 

Si chiar am facut un sezon bun, mai ales in campionat, acolo unde, din 14 meciuri disputate, am obtinut nu mai putin de 13 victorii si doar un singur egal, necunoscand gustul infrangerii, golaverajul fiind de asemenea unul foarte bun, inscriind nu mai putin de 78 de goluri si primind doar 11, rezultate care mi-au adus o promovare meritata in Liga a 5-a, acolo unde voi juca in sezonul cu numarul 64. In Cupa Romaniei am pierdut inca din primul tur, pentru ca nu am avut buget pentru un lot de 22 de jucatori de valoare, care sa imi permita sa joc pe ambele fronturi, cupa si campionat.  

 

Dar iata si evaluarea completa a sezonului 63, facuta de catre asistentul meu personal din Hattrick:   

 

"Așteptările fanilor

Bravo! Am terminat în campionat pe poziția 1 din 8 echipe și am depășit așteptările suporterilor!

 

Fan Club

Am avut 452 fani noi care ni s-au alăturat în acest sezon. Clubul suporterilor a ocupat locul 2 din 8, în divizia noastră.

 

Cea mai mare victorie

Cea mai mare victorie a sezonului a fost 11-1 împotriva echipei Arlanlar Medgidia, și cea mai mare înfrângere a fost 1-6 împotriva echipei TigersEye.

 

Cel mai bun jucător

Jucătorul cu cea mai bună evaluare din acest sezon a fost Gustav August Walschburger, cu 6 stele. Golgheterul echipei a fost Dmitriy Bobik.

 

Cel mai bun 11

Cea mai bună așezare din acest sezon, ca număr de stele, a fost o așezare 3-5-2 împotriva echipei Arlanlar Medgidia. Așezarea a obținut 67 stele și a ocupat poziția 2 în serie, în acest sezon.

 

Finanțe

Venitul net al tău a fost de 46 662 760 Lei și venitul din jucătorii de tineret a fost de 8 505 200 Lei. Asta te plasează pe poziția 2, respectiv pe poziția 1 din clasamentul seriei tale.

 

Transferuri

Venitul net al clubului din vânzări a fost de 202 798 400 Lei. Între timp, clubul a plătit 159 828 800 Lei pentru noile talente. Am avut un profit de 42 969 600 Lei pe piața transferurilor, bravo!
. Profitul din transferuri a fost pe locul 2 din 8 echipe ale seriei.

 

Antrenament

Antrenarea abilităților este cheia progresului în Hattrick. Din punct de vedere al antrenamentelor, clubul nostru a înregistrat cele mai multe urcări ale abilităților la Construcţie - 13 urcări în abilități și 5 urcări în abilități în Pase. Bravo.

 

Cea mai mare creștere

Jucătorul tău, Gustav August Walschburger s-a îmbunătățit cel mai mult din echipă. TSI-ul său a crescut de la 20 370 la 41 710. Asta plasează clubul pe locul 1 din cele 8 echipe la capitolul creșterii de TSI al celui mai bun jucător al clubului." 

 

Promovare, promovare, dar acum sa vedem daca voi reusi sa raman in Liga a 5-a la finalul sezonului, pentru ca bugetul de care dispun nu ma ajuta deloc, urmand sa joc cu 7 echipe care au state vechi in Hattrick si bugete net superioare. Dar vom vedea in urmatoarele 112 de zile daca voi reusi, zile care cu siguranta vor trece la fel de repede ca si pana acum. Forza Constantins Bacau! 

marți, septembrie 01, 2020

CSM Bacau va juca numai in "deplasare" in noul sezon de Liga a 3-a!

CSM Bacau
Foto: pagina de Facebook CSM Bacau

Pe 12 septembrie va debuta noul sezon de Liga a 3-a la fotbal masculin, acolo unde, Bacaul va fi reprezentat de catre CSM, care s-a salvat in extremis de la retrogradare in sezonul trecut, beneficiind de decizia FRF de inghetare a campionatului, pe fondul celebrei de acum pandemii COVID-19. O veste buna pentru fotbalul bacauan, cel putin din punctul meu de vedere, numai ca CSM Bacau nu va putea juca "acasa", pentru ca baza sportiva "Constantin Anghelache" (Letea) a fost transformata in spital, din decizii luate, atat la nivel local, cat si la nivel central si aici nu vreau sa intru in amanunte, pentru ca aceasta telenovela este arhicunoscuta.

Din ce am citit in Desteptarea, CSM Bacau va juca meciurile de "acasa" pe Stadionul Aerostar, o arena mica, dar foarte cocheta, foarte bine intretinuta, asa cum bine afirma comentatorul Digi Sport in meciul pe care Aerostar Bacau l-a jucat ieri in compania "U" Cluj, veste care m-a enervat la culme, desi eu reusisem intr-o masura sa ma calmez in ultimul timp si sa nu ma mai enervez din cauza autoritatilor. Sa fii tu oras de peste 100.000 de locuitori si sa nu ai macar un stadion functional, pe care sa poata evolua echipa ta in Liga a 3-a! Sa te duci sa joci pe un stadion privat, pentru ca tu nu esti in stare sa intretii 3 baze sportive mari si late ale orasului, Municipal, "Constantin Anghelache" (Letea) si "Lucretiu Avram" (Proletarul)!

Cand Municipalul se poate moderniza destul de usor, teren, vestiare si o singura tribuna de 1.000-3.000 de locuri in prima faza, urmata de marirea capacitatii in timp (reconstruiesti o tribuna la 4 ani si tot il renovezi, daca vrei, binenteles), "Lucretiu Avram" se poate moderniza si mai usor, cu teren, vestiare si tribune de maximum 1.000 de locuri, iar "Constantin Anghelache" se poate moderniza de asemenea usor, dupa terminarea pandemiei, cu teren, vestiare si tribune de maximum 1.000 de locuri, astfel incat sa ai 3 baze sportive functionale, tu bati la usa privatului sa inchiriezi un stadion? Aerostar cum poate intretine o baza sportiva cu licenta de Liga a 2-a? Pentru ca Aerostar vrea si pentru ca Aerostar poate, un motiv in plus sa ii apreciez! Jos palaria!

Da, ma opresc aici din "latrat" pentru ca sunt constient ca "latru" degeaba, la fel cum sunt constient ca nu vom avea prea curand o administratie locala serioasa in Bacau, care sa rezolve problemele orasului, care se aduna cu fiecare zi ce trece, dar nu inainte de a le ura baietilor, care nu au nicio vina in acest sens, mult succes in noul sezon de Liga a 3-a, la finalul caruia sa termine deasupra liniei care separa echipele salvate de echipele retrogradate! Hai CSM, hai Bacaul! J

duminică, august 30, 2020

23 de ani de Hattrick!

Hattrick
Foto: Hattrick

Astazi, Hattrick, acest frumos manager online de fotbal, implineste 23 de ani de existenta, "o realizare uimitoare", asa cum bine scrie la rubrica "Stiri", din portalul jocului, www.hattrick.orgIar din cei 23 de ani de existenta, m-am bucurat si eu de 11, in doua perioade, 2007-2016 si 2019-pana in prezent, 11 ani in care am scris pe blog peste 40 de articole, articole care se pot gasi usor dand click pe eticheta Hattrick. Ca sa va amuzati putin, eu deja m-am amuzat, iata si cateva pasaje din aceste articole:

"Nici nu am inceput sa scriu despre Hattrick si deja presimt ca va fi un articol lung! De ce oare? Este foarte simplu! Joc Hattrick din 2.02.2007 si nu ma pot opri! Pentru cei care nu au auzit inca, Hattrick este un manager online gratuit de fotbal, ce are o comunitate ce numara aproape sapte sute de mii de utilizatori din toate colturile lumii. Pe 30 august, Hattrick va implini 15 ani de existenta, motiv pentru care doresc sa-i dedic un articol pe blog-ul personal." (28 august 2012)

"Totul a inceput cum spuneam intr-o zi de iarna a anului 2007, mai exact in 2 februarie. Din ce imi aduc aminte, cautand cu totul altceva pe internet, am citit intamplator pe un forum de acest deosebit manager online de fotbal. Atat mi-a trebuit! Si asta pentru ca, daca ma intreba cineva acum cativa ani buni, ce profesie imi doresc pe viitor, ii raspundeam cu siguranta antrenor de fotbal. In copilarie, activasem aproximativ 2 ani la un club de fotbal, dupa care am renuntat, alegand calea invataturii in detrimentul sportului, lucru care parea atunci calea cea buna. Neimplinindu-mi visul de a fi jucator de fotbal, imi doream macar sa antrenez. Nereusind nici sa antrenez in viata reala, Hattrick-ul a fost o consolare reusita, chiar foarte reusita. Si asa am inceput sa antrenez propria echipa virtual de fotbal!" (28 august 2012)  

"Dar de ce continui sa scriu despre echipa mea din Hattrick? Ei bine, acest joc online, singurul de altfel care a reusit intr-adevar sa ma “cucereasca” si intr-un timp foarte scurt, eu nefiind niciodata un mare fan al jocurilor online, este precum afirma Mihai Petre in cel de-al doilea sezon de “Romanii au Talent” despre Tudorel Popa, “placerea mea nevinovata” si probabil va ramane si in viitor, pentru ca nu vad inca cum as putea renunta la acesta." (18 ianuarie 2013)

"Dupa un sezon 40, unul mai mult decat slab, ne pregatim deja pentru sezonul urmator, sezon in care vom juca, din fericire, tot in liga a 5-a si acest lucru datorita castigarii barajului supravieturii cu un scor detasat de 5-1 in compania echipei bucurestene "sandel". De fapt, daca stam bine si ne gandim, castigarea acestui baraj ramane unul dintre putinele realizari ale sezonului care tocmai s-a incheiat." (2 septembrie 2013)

"Cum timpul trece fara sa mai realizam acest lucru, iata ca s-a mai terminat si un sezon din Hattrick, al 41-lea la numar. Si asa cum ii sta bine unui club de fotbal profesionist, chiar daca este numai online, este timpul sa tragem si noi o linie, sa facem un bilant si sa trecem in revista plusurile si minusurile. Iar la o analiza scurta si la rece, a fost un sezon foarte greu dar foarte frumos in acelasi timp, sezon in care, de asemenea foarte important pentru noi, ne-am atins si toate obiectivele." (10 decembrie 2013)

"Cine afirma ca timpul trece ca un tren printr-o gara parasita avea foarte mare dreptate. Practic nici nu iti mai dai seama cand este primavara, cand este vara, cand este toamna sau iarna. Timpul trece cu o "nesimtire" greu de imaginat. Asa se duc si vietile noastre, asa se duc si sezoanele din Hattrick, pentru ca aici vroiam sa ajung!" (19 iulie 2014)

"La fel ca in viata reala si in Hattrick sunt multe momente cand suntem practic pusi in situatia de a ne trezi brusc la realitate, dupa momente in care am visat binenteles frumos sau poate mult prea frumos la faptul ca vom putea obtine cu foarte multa usurinta un obiectiv destul de indraznet." (3 octombrie 2014)

"Da, a mai trecut un sezon de Hattrick, al 44-lea la numar, deci a mai trecut si o perioada buna din viata noastra, care se tot "desfasoara", cu o viteza de neimaginat de multe ori. In acest sezon, dupa cum bine stiti de acum, am reusit promovarea in liga a 5-a, dupa numai un singur sezon de liga a 6-a." (25 noiembrie 2014)

"Pe fondul unei nebunii generale, atat pe plan extern, unde conflictele se inmultesc pe zi ce trece si nu mai are rost sa le enumar pentru ca le stim deja cu totii, cat si pe plan intern, acolo unde ai nostri "dragi" conducatori fac orice dar numai ce trebuie nu fac, viata merge inainte si o data cu aceasta si universul Hattrick, care continua sa ne destinda in aceasta lume din ce in ce mai nebuna, sezonul cu numarul 48 fiind gata de start." (27 octombrie 2015)

"Da, ati auzit bine! Este ultimul meu sezon de Hattrick pentru ca nu mai pot suporta "bug-urile" motorului de joc! Cand iti este lumea mai draga si spui si tu ca te-ai redresat si ca ai in sfarsit o echipa inchegata, cu care poti emite pretentii la promovarea intr-o liga superioara, atunci vine motorul de joc cu o inventie marca inregistrata si iti infinge un cutit direct in spate! Ori nu iti acorda ocaziile cuvenite dupa situatia din teren, ori iti da ocaziile cuvenite, dar jucatorii rateaza din toate pozitiile!" (4 mai 2016)

"In mai 2016 scriam ultimul articol despre echipa mea din Hattrick, articol in care imi anuntam retragerea din acest cunoscut manager online de fotbal, dupa aproape 10 ani de activitate continua, retragere facuta din cauza "bug-urilor" motorului de joc, pe care efectiv nu le mai suportam. Cu cat imi doream mai mult sa promovez din nou in ligile superioare si cu cat munceam mai mult pentru acest scop, cu atat mai mult motorul de joc imi "oferea" din ce in ce mai multe meciuri ciudate, in care desi dominam clar, castigam foarte greu sau chiar pierdeam." (27 august 2019)

"Acum 2 zile am primit pe e-mail evaluarea ultimului meu sezon din Hattrick, cel cu numarul 61, o evaluare facuta de catre "asistentul meu personal", Mihai Briciu. Cred ca este pentru prima data cand Hattrick evalueaza un sezon pentru toate echipele din acest frumos manager online de fotbal, lucru care chiar m-a surprins placut. Si daca in trecut evaluam singur fiecare sezon in parte si mai scriam si articole in acest sens, acum am ajuns sa primesc evaluarea pe e-mail. Superb!" (13 februarie 2020)

"Da, primul titlu de la revenirea in Hattrick, de data aceasta la juniori, intr-o liga privata nationala, numita "Liga Voastra", un titlu obtinut vineri seara, in nocturna, ca urmare a unei victorii cu 8-0 in deplasarea de la Craiova, victorie care a facut ca "pustii" de la Constantins Bacau sa termine sezonul la cota 34 de puncte, din 42 de puncte posibile, cu un golaveraj impresionant de 67-17." (16 martie 2020)

"Hattrick a anuntat prima componenta a noului sistem de evaluare al echipelor si anume evaluarea puterii, evaluare ce ne ofera pentru prima data o unitate de masura unica pentru puterea echipelor, pe langa evaluarile sectoriale si stelele jucatorilor, pe care le aveam pana acum. Astfel, pentru a calcula puterea unei echipe, Hattrick analizeaza toti factorii care contribuie cu adevarat la castigarea meciului: formatia echipei, evaluarile sectoriale, tactica echipei si nivelul tactic, specialitatile jucatorilor si cat de potrivite au fost acestea impotriva adversarului din meci." (10 aprilie 2020)

"Vorbeam azi cu un amic din Hattrick, coleg de serie, despre echipele noastre nationale din acest frumos manager online de fotbal si ne intrebam cate editii de campionat mondial am castigat de-a lungul timpului, atat la seniori, cat si la tineret. Ei bine, m-am gandit ca ar fi interesant de scris un articol in acest sens, in care sa intocmesc si doua clasamente cu tarile care au castigat cele mai multe trofee." (7 mai 2020)

"Chiar daca sunt foarte multe lucruri frumoase de spus despre Hattrick, va trebui sa ma opresc aici, cel putin pentru moment, dar nu inainte de ura echipei care a creat si a contribuit la dezvolatarea continua a acestui manager online de fotbal deosebit un sincer La multi ani si cat mai multe bucurii si realizari personale si profesionale. Aceleasi urari de bine le transmit si tuturor jucatorilor de Hattrick, fara de care nu s-ar fi putut crea aceasta comunitate deosebita!"  (28 august 2012) 

La multi ani, Hattrick! La multi ani tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea acestui frumos manager online de fotbal! Din fericire, povestea continua! La fel si echipa mea, Constantins Bacau, care sambata va juca cu promovarea directa pe masa, titlul fiind deja adjudecat!

vineri, august 28, 2020

Mult succes in Liga a 2-a, Aerostar Bacau!

Aerostar Bacau
Foto: sport24bacau.ro

La finalul acestei saptamani, Liga a 2-a la fotbal masculin se va relua si din fericire pentru iubitorii de fotbal din Bacau si nu numai, vom avea din nou o echipa la acest nivel, un nivel destul de bun pentru un judet aflat in deriva de cativa ani incoace, care speram sa se termine odata, desi perspectivele nu sunt prea roze in acest sens, ani la rand guvernele de la Bucuresti ignorand aceasta regiune a tarii, Moldova devenind poate cea mai saraca zona a tarii, desi este o zona foarte frumoasa, ce merita mai mult.

Revenind la fotbal, pentru ca de politica sunt satul, Aerostar Bacau va incepe luni al 8-lea sezon de Liga a 2-a, dupa numai un singur sezon petrecut in Liga a 3-a de la retrogradarea din sezonul 2018-2019, o retrogradare de care imi pare rau si acum, mai ales ca am fost la foarte multe meciuri de pe teren propriu si am sperat pana in ultima etapa. Adversara din primul meci va fi "U" Cluj, o echipa care nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar meciul se va juca la Bacau, incepand cu ora 17.30, fara spectatori, dar transmis pe DigiSport 1, LookSport si TelekomSport 1. 

Ca un scurt istoric, CS Aerostar Bacau a fost infiintata in anul 1977, cu numele de Aripile Victoria Bacau, nume care a fost schimbat in Aerostar Bacau in anul 1992. Si chiar daca este o echipa care a cochetat mai mult cu esalonul trei fotbalistic al tarii, cea mai buna performanta a echipei a fost inregistrata in sezonul 1989-1990, atunci cand s-a clasat pe locul 8 in a doua divizie, un loc onorabil, mai ales avand in vedere bugetul anual al echipei, divizie in care sper sa ramana cat mai multi ani de acum incolo si de ce nu, poate chiar mai sus. J 

Dar iata si parcursul din campionat pentru Aerostar Bacau, de la infiintare si pana in prezent: 
  • 1977-1978, locul 14 in Liga a 3-a
  • 1978-1979, locul 15 in Liga a 3-a
  • 1979-1980, Liga a 4-a
  • 1980-1981, Liga a 4-a
  • 1981-1982, Liga a 4-a
  • 1982-1983, locul 2 in Liga a 3-a
  • 1983-1984, locul 2 in Liga a 3-a
  • 1984-1985, locul 1 in Liga a 3-a
  • 1985-1986, locul 14 in Liga a 2-a
  • 1986-1987, locul 15 in Liga a 2-a
  • 1987-1988, locul 1 in Liga a 3-a
  • 1988-1989, locul 13 in Liga a 2-a
  • 1989-1990, locul 8 in Liga a 2-a
  • 1990-1991, locul 13 Liga a 2-a
  • 1991-1992, locul 16 Liga a 2-a
  • 1992-1993, locul 4 in Liga a 3-a
  • 1993-1994, locul 20 in Liga a 3-a
  • 1994-1995, Liga a 4-a
  • 1995-1996, Liga a 4-a
  • 1996-1997, Liga a 4-a
  • 1997-1998, Liga a 4-a
  • 1998-1999, Liga a 4-a
  • 1999-2000, locul 3 in Liga a 3-a
  • 2000-2001, locul 9 in Liga a 3-a
  • 2001-2002, locul 7 in Liga a 3-a
  • 2002-2003, locul 9 in Liga a 3-a
  • 2003-2004, locul 3 in Liga a 3-a
  • 2004-2005, locul 3 in Liga a 3-a
  • 2005-2006, locul 4 in Liga a 3-a
  • 2006-2007, locul 5 in Liga a 3-a
  • 2007-2008, locul 2 in Liga a 3-a
  • 2008-2009, locul 7 in Liga a 3-a
  • 2009-2010, locul 12 in Liga a 3-a
  • 2010-2011, locul 10 in Liga a 3-a
  • 2011-2012, locul 6 in Liga a 3-a
  • 2012-2013, locul 9 in Liga a 3-a
  • 2013-2014, locul 11 in Liga a 3-a
  • 2014-2015, locul 4 in Liga a 3-a
  • 2015-2016, locul 7 in Liga a 3-a
  • 2016-2017, locul 4 in Liga a 3-a
  • 2017-2018, locul 1 in Liga a 3-a
  • 2018-2019, locul 17 in Liga a 2-a
  • 2019-2020, locul 1 in Liga a 3-a
(sursa: RomanianSoccer.ro)

Sunt multe de spus despre Aerostar Bacau si despre noul sezon care va incepe la finalul acestei saptamani, un sezon care se va desfasura intr-un format inedit, din cauza celebrului de acum COVID-19, dar ma opresc pentru moment aici, dar nu inainte de a le ura baietilor mult succes in Liga a 2-a. Hai Aerostar, hai Bacaul! J

luni, august 17, 2020

Leapsa blogosferica fara cap si coada

Leapsa
Foto: PinClipart.com

In septembrie 2012, la numai cateva luni dupa ce am lansat in online "Blogul lui Constantin", am acceptat pentru prima data o leapsa blogosferica si nu una oarecare, ci una in care trebuia sa scriu despre cine ma inspira in viata. Dupa aproape 8 ani de la scrierea acelui articol, link aici, azi l-am recitit cu multa emotie, mai ales ca nu am uitat ca am scris despre MAMA, articol pe care vreau sa i-l citesc cu prima ocazie in care ne vom vedea.

Duminica seara, cand am intrat pe Facebook, sa vad ce noutati mai sunt, am vazut ca Mirela, alias Mira Mar, o buna prietena din mediul online, ce scrie pe Unique by MM, un frumos blog, pe care il urmaresc cu drag, m-a invitat sa particip la o "leapsa blogosferica fara cap si coada", leapsa care a fost lansata in online de Vienela, pe 10 august, ce are menirea de a-i cunoaste mai bine pe cei din spatele blogurilor, prin raspunsurile la 10 intrebari interesante, la care voi raspunde si eu in cele ce urmeaza.

1. Ai tai iti citesc blogul?
Poate o sa fiti surprinsi, dar sunt foarte putine rude care stiu ca am un blog, de fapt chiar mai multe bloguri. Si acest lucru din doua motive. In primul rand, nu sunt genul de om care vorbeste foarte mult despre el daca nu este intrebat, iar in al doilea rand, folosesc un cont de Facebook dedicat pentru promovarea articolelor de pe blogurile mele, cont la care am atasat numele real si poza de putin timp, astfel incat, rudele mele abia acum au inceput sa descopere ca mai scriu din cand in cand. 

2. Dacă te simti superior fata de omul cu care porti o conversatie, ii arati acest lucru?
In primul rand, nu ma consider superior fata de niciun om, indiferent de cine este acesta. Vorbesc de la egal la egal cu oricine. In acelasi timp, nu ma consider inferior nimanui si consider ca pot purta o conversatie decenta cu oricine, atat timp cat vorbeste in limba romana. J

3. Polul Nord sau Ecuator?
Indubitabil, Ecuator. E mai usor sa faci un dus rece, decat sa te incalzesti la soba. J

4. Ce carte te-a impresionat cel mai mult?
Sunt multe carti care m-au impresionat, dar cred ca "Maitreyi", de Mircea Eliade, este pe primul loc, cu toate controversele din jurul acesteia. Intr-o zi sper sa gasesc timp sa o recitesc, dupa care sa citesc si varianta lui Maitreyi Devi, "Dragostea nu moare".

5. Ai multi prieteni sau esti genul care alege putini, dar buni?
Pentru ca majoritatea timpului meu se imparte intre familie (care este fara doar si poate pe primul plan pentru mine) si serviciu, evit sa imi fac multi prieteni, pentru ca prieteniile mai trebuie si intretinute, iar pentru a fi intretinute este nevoie de timp.

6. Cand ai ras ultima data pana ti-au dat lacrimile?
Petrecand mult timp in familie, pustiul meu de 7 ani este "responsabil" in casa cu replicile care starnesc rasul. Si pentru ca a auzit-o o data pe sotia mea spunand ceva de dulce cand a scapat ceva din maini, cu o alta ocazie, cand au cazut mai multe ghivece cu flori de pe stativul dedicat din casa, pustiul a replicat imediat: "asta chiar ca este de p...a masii". J

7. Te simti bine in corpul tau?
Constient ca nu sunt nici un span, dar nici vreun fat-frumos, la 1.88 m si 75 kg ma simt foarte bine in corpul meu. J

8. Care este principalul tau defect?
Constient ca am si calitati, dar si defecte, ca orice om, de altfel, imi este greu sa spun care este cel mai mare defect. Dar, ca sa ne amuzam putin, fiind un iubitor de matematica, va pot spune ca uneori caut prea multe simetrii in viata, cand sunt multe momente cand asimetriile sunt mai frumoase. 

9. Dai bani cersetorilor?
De regula prefer sa ofer lucruri si nu bani celor care cer ajutor, dar sunt si momente cand le ofer bani, in functie de caz.

10. Esti de acord sa tradezi un mic secret despre tine?
Avand in vedere faptul ca de regula nu vorbesc mult depre mine, cu atat mai mult imi este greu sa va dezvalui vreun secret. Va las pe voi sa ma descoperiti. J

Leapsa este la final, va multumesc tuturor celor care ati avut curiozitatea si rabdarea sa cititi articolul pana la final, dar nu ii voi pune eu "coada", din contra, va rog pe cei care aveti blog sa o continuati si sa imi dati si mie de stire ca ati scris, pentru a va citi articolele. Sa iubiti si sa fiti iubiti! J

vineri, august 14, 2020

Regulile fotbalului din copilarie

Regulile fotbalului din copilarie
Foto: Facebook

Multe mai vezi pe Facebook! J Din fericire, mai sunt si alte tipuri de postari pe langa cele din sfera politicului. Chiar acum cateva minute am vazut o postare despre "regulile fotbalului din copilarie", cu o poza atasata pe masura, o postare care mi-a atras atentia, mai ales pentru ca sunt destul de sensibil atunci cand vine vorba despre copilarie, copilarie de care imi este foarte dor. Oare cui nu ii este dor de copilarie? J

Si desi erau multe reguli ale fotbalului din copilarie, aceasta postare a reusit sa acopere destul de multe dintre acestea: 

"1. Grasul intotdeauna este portar.
2. Meciul se termina cand toata lumea este obosita.
3. Chiar daca scorul e 20-0, cine inscrie ultimul castiga.
4. Nu exista arbitru.
5. Se da fault doar daca este foarte clar sau cineva incepe sa planga.
6. Nu exista offside.
7. Daca stapanul balonului se supara, meciul se termina.
8. Cei mai buni 2 jucatori nu pot fi in aceeasi echipa si tot ei le si fac.
9. Daca esti ales ultimul, este o mare umilinta.
10. La loviturile libere, zidul sta foarte aproape de minge.
11. Se opreste meciul cand trece o persoana in varsta.
12. Sunt dusmani pentru totdeauna jucatorii din cartierul cel mai apropiat.
13. Cei ce nu au nicio idee despre fotbal raman rezerve sau cel mult aparatori.
14. Cand vin sa joace cei mari trebuie sa parasesti terenul fara sa protestezi.
15. Mereu exista un vecin care nu te lasa sa joci si te ameninta ca iti va lua mingea.
16. Daca se pariaza ceva, jocul este foarte serios ca si cum ar fi o finala.
17. Portile sunt doua pietre sau doua jachete, dar intotdeauna exista o echipa cu poarta mai mica.
18. Cand este inscris gol peste portar, nu este validat.
19. Legea mingii: cine o da, se duce.
20. Daca e penalti, se da la o parte grasul si se pune cel mai bun."
(sursa: Facebook)

Va doresc un sfarsit de saptamana cat mai placut, alaturi de cei dragi, binenteles! J