Blog personal. Imi place sa scriu!

duminică, februarie 04, 2018

Un egal cat o victorie!

Rapid Bucuresti - FCM 1950 Bacau
Foto: Academia Rapid
Un nou week-end bun pentru echipele bacauane, chiar daca din 4 meciuri am obtinut doar o victorie, un egal (si ce egal) si doua infrangeri. Si sa va spun de ce. O victorie importanta a fost obtinuta de Stiinta Bacau Volei Masculin in deplasarea de la Dej, victorie in urma careia bacauanii nostri si-au pastrat locul 1 in Divizia A2, Seria Vest, in incercarea de a reveni pe prima scena a voleiului masculin romanesc.

Un egal cat o victorie a obtinut ACS Gauss Bacau (FCM 1950 Bacau*) in deplasarea din Giulesti, acolo unde a jucat impotriva Academiei Rapid Bucuresti, o alta echipa de traditie din fotbalul romanesc care a fost nevoita sa o ia de la inceput si care incearca sa revina acolo unde ii este locul, la fel ca echipa noastra, pe care trebuie sa o felicitam pentru un joc bun si curajos, mai ales pentru ca a avut puterea sa revina de la 0-1, sa conduca cu 2-1, pentru ca mai apoi sa fie egalata la 2.

Chiar daca au pierdut, celelalte doua echipe bacauane care au jucat in week-end au cedat la mustata. Stiinta Bacau Volei Feminin a cedat greu cu 3-2 la CSM Bucuresti, balanta inclinandu-se pana la urma in favoarea bucurestencelor, dupa ce in decisiv scorul a fost 11-11 la un moment dat. A doua infrangere a venit de la Stiinta Bacau Handbal Feminin, care a avut un meci greu acasa in compania ocupantei locului 2 din serie, acolo unde de asemenea scorul a fost egal spre final, 24-24, dar s-a terminat pana la urma 25-27.

Dar iata si rezultatele inregistrate de echipele bacauane in week-end:

Fotbal masculin, Academia Rapid Bucuresti - ACS Gauss Bacau (FCM 1950 Bacau*) 2-2 (1-2), meci amical, disputat duminica, pe Stadion Giulesti (sursa: FCM 1950 Bacau)
Au inscris: Adrian Nitu (3), Daniel Niculae (63) - Bogdan Lupu (20) si Ramon Gheorghe (45)
Academia Rapid Bucuresti: Stefan Ciuculescu - Adrian Boian, Alex Iacob, Florian Sandu, Mihai Stancu - Andrei Dovleac, Alex Bordei, Vasile Maftei, Lucian Goge - Adrian Nitu, Marian Vlada
ACS Gauss Bacau (FCM 1950 Bacau): B. Miron - Dediu, Lozneanu, Panainte, Dobarceanu - Dobos, Gheorghe, Intuneric, Puscasu - Lupu, Boghian

Meciul a fost Live pe YouTube:


Handbal feminin, Stiinta Bacau - CSU Neptun Constanta 25-27 (13-13), meci contand pentru etapa a 18-a a Diviziei A, Seria A, disputat sambata la Bacau, la Sala Sporturilor (sursa: SportBacaul.ro)

Volei feminin, CSM Bucuresti – Stiinta Bacau 3-2 (-23, 19, -13, 19, 12), meci contand pentru etapa a 14-a a Diviziei A1, disputat sambata la Bucuresti (sursa: SportBacaul.ro)

Volei masculin, CSS CNE LAPI Dej – Stiinta Bacau 2:3 (19, -19, 17, -23, -10), meci contend pentru etapa a 8-a a Diviziei A2, Seria Vest, disputant sambata la Dej (sursa: SportBacaul.ro)

Cu putin mai mult sprijin din partea autoritatilor locale, al firmelor din orasul Bacau, dar si al suporterilor bacauani, care trebuie sa fie mai aproape de echipele lor de suflet, la bine si la greu, cred ca sportul bacauan poate reveni acolo unde a fost candva, adica sus! Hai Bacaul! J

* FCM 1950 Bacau este proiectul suporterilor FCM Bacau, care doresc sa reinvie prima echipa a Bacaului, cu tot cu palmares, un palmares ce incepe in anul 1950, anul nasterii clubului de fotbal bacauan si se termina in vara anului 2012, atunci cand, din pacate, echipa nu a mai fost inscrisa in campionat; daca va reusi acest proiect, ceea ce ne dorim cu totii, ACS Gauss Bacau, o echipa cu multi jucatori care au jucat in trecut chiar pentru FCM Bacau si care formeaza un grup foarte frumos si valoros, ce au in ei spiritul FCM Bacau, va deveni din sezonul urmator FCM 1950 Bacau

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu