Blog personal. Imi place sa scriu!

vineri, august 31, 2018

Memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras!

Parcul Fagaras
In aceasta dimineata am depus la Registratura Primariei Bacau un memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras, parc care ni se tot promite din 4 aprilie 2014. Cu alte cuvinte, de 4 ani si aproape 5 luni de zile, autoritatile locale ne tot duc cu vorba ca amenajeaza acest parc, dar de fiecare data cand au inceput sau reinceput lucrarile s-au oprit la scurt timp, pe motiv de lipsa de fonduri (administratia Stavarache) sau ca au fost contestatii la Institutul de Stat in Constructii pentru ca s-a lucrat fara autorizatie de construire (administratia Necula).

De la peste 8.000 de mp de parc, cu un proiect maret, cu care s-a laudat admistratia Stavarache s-a ajuns la 2.000-3.000 de mp de parc, cu un proiect simplu (nici d-l primar Cosmin Necula si nici Societatea de Servicii Publice nu au stiut sa imi spuna cati mp va avea pana la urma parcul atunci cand i-am intrebat la intalnirea de la Scoala Domnita Maria de la inceputul acestui an) in timpul administratiei Necula, dar nici macar acesta din urma nu s-a mai amenajat.

Memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras
Discutia despre Parcul Fagaras este una foarte lunga, as putea scrie la infinit despre acest subiect, despre care va pot oferi detaliile si daca ma treziti noaptea din somn. Cert este ca dupa demersurile individuale pe care le-am facut pana acum, in nenumarate randuri si despre care am scris pe blog si pe contul meu de Facebook, acum a venit randul sa facem un demers comun in cartier, cu semnaturi in spate, pentru a da mai multa greutate acestui demers de amenajare a unui parc.

Mentionez ca am trimis acest memoriu si pe adresele de e-mail ale consilierilor locali, pe care i-am rugat sa ne sprijine cu tot ce pot in demersul nostru si il voi trimite si majoritatii site-urilor si blog-urilor din orasul Bacau, pentru a prelua stirea daca o vor considera una adecvata. 

Dar iata si un extras din memoriul pentru amenajarea Parcului Fagaras:

"Subsemnatii din tabelul atasat, cetateni ai cartierului ANL Bucegi, va rugam sa dispuneti cat mai repede amenajarea unui parc pe terenul dintre strada Fagaras, strada Teiului, SOMA si CRAB, parc care ni se tot promite din 4 aprilie 2014 si nu se mai amenajeaza.

In aproape toate zonele orasului au fost amenajate parcuri pe masura, respectiv Parcul Cancicov, Parcul Trandafirilor, Parcul Nord, Parcul Catedralei si Parcul Olimpic. Au mai ramas Parcul Fagaras si Parcul CFR, proiecte abandonate in Primaria Bacau.

Zona de Sud a orasului a ramas astfel descoperita, cateva mici parculete de cartier nefiind astfel suficiente. Avem nevoie de un parc mai mare in zona, care sa deserveasca in primul rand cetatenii din cartierul ANL Bucegi, dar si cetatenii din Municipiul Bacau care doresc sa isi petreaca timpul liber intr-un spatiu verde.

Numar de inregistrare memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras
Cartierul ANL Bucegi a devenit un cartier plin de copii, care nu au unde sa se joace. Un simplu parc de copii cu 2 scranciobe pentru copiii de pana la 3 ani, 2 scranciobe pentru copiii de peste 3 ani, 2 tobogane, 2 balansoare si 6 banci nu mai este suficient.

Speram ca cererea noastra sa gaseasca o rezolvare favorabila si cat mai rapida, pentru ca de promisiuni suntem satui. Parcul Fagaras nu necesita o suma foarte mare din bugetul Municipiului Bacau si se poate amenaja intr-un timp scurt.

In 22 martie 1935, 110 bacauani au semnat un memoriu asemanator pentru amenajarea Parcului Cancicov (copie atasata acestui memoriu) si au reusit sa sensibilizeze autoritatile locale de la acea vreme, care au dispus amenajarea parcului. Si noi speram sa va sensibilizam si sa dispuneti amenajarea Parcului Fagaras!

Cu stima,
Cetateni ai cartierului ANL Bucegi"

Nu imi ramane decat sa astept raspunsul oficial de la Primaria Bacau, care sper sa fie unul pozitiv si care sa aiba si o punere in practica, binenteles, adica amenajarea Parcului Fagaras. Speranta moare ultima! Hai Bacaul!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu