Blog personal. Imi place sa scriu!

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Energeticianul Targu Jiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Energeticianul Targu Jiu. Afișați toate postările

sâmbătă, martie 02, 2019

Fotbalul ne-a pedepsit inca o data!

Aerostar Bacau - Energeticianul Targu Jiu
Fotbalul ne-a pedepsit inca o data azi, pentru ca nu vrem sa intelegem o data pentru totdeauna ca avantajul minim nu se apara in propria jumatate de teren, invitand echipa adversa sa atace in valuri. In etapa a 12-a, am mai incercat sa aparam un fragil 2-1 cu Farul Constanta si in ultimul minut de prelungiri, o respingere acrobata neinspirata a unui mijlocas bacauan, coroborata cu greselile in lant ale coechipierilor, a condus la un gol stupid, ce a inchis tabela la 2-2.

Cam la fel s-a intamplat si astazi, in etapa a 23-a, numai ca de data aceasta baietii nostri au condus cu 1-0 pana in minutul 85, atunci cand, la un corner executat bine de catre decarul oaspetilor, Neacsa, Popescu a reluat in plasa din apropiere, in invalmaseala creata niciun jucator bacauan nereusind sa scoata mingea din careu. Si este pacat pentru ca Aerostar Bacau a aratat binisor in primele 60 de minute de joc, dupa care a cazut fizic si psihic.

Cu 6 jucatori noi fata de turul campionatului in primul 11, portarul Udeanu, fundasii Tenea, Visinar si Druga si mijlocasii Tabacariu si Ciocalteu, bacauanii un inceput bine meciul si au fost aproape de a inscrie in minutul 3, atunci cand Visinar a reluat cu capul putin peste poarta. Replica nu s-a lasat intarziata si Neacsa, unul dintre cei mai buni jucatori de la Energeticianul, a tras din pozitie centrala, dar Udeanu a fost la post si a respins.

Aerostar Bacau
Primul 11 de azi
In minutul 32, Buhaceanu si-a respectat titulatura de golgeter al echipei, ce a ajuns deja la cota 13 in acest sezon si a incheiat frumos o actiune pornita de la Chirila, ce a fost continuata apoi de Ciocalteu, care a reusit astfel assist-ul. 1-0 a fost si scorul pauzei, dupa o repriza echilibrata, in care Energeticianul a aratat intr-adevar ca nu este intamplator la jumatatea clasamentului, iar Aerostar ca se poate ridica la pretentiile Ligii a 2-a atunci cand "pune osul".

Dupa pauza, "aviatorii" nostri au intrat hotarati in teren sa isi majoreze avantajul si au fost foarte aproape sa o faca in minutul 46, atunci cand Ciocalteu a preluat o minge in careu, dar a sutat pe langa, dupa care s-au retras neinspirat in propria jumatate de teren si si-au invitat practic adversarul sa atace, o veche meteahna a echipei bacauane. Astfel, au inceput sa apara ocaziille pentru echipa din Targu Jiu, ocazii care au adus in minutul 85 si egalarea, o egalare meritata, chiar daca Bacaul a mai irosit in prelungiri o ocazie mare.

Cam aceasta a fost desfasurarea meciului de astazi, meci care ne-a adus doar un punct in clasament, punct care coroborat cu rezultatele de pana acum ale etapei cu numarul 23 ne mentine pe locul 16, primul loc retrogradabil. Pentru bacauanii nostri urmeaza o deplasare la Timisoara, in compania ASU si apoi un meci acasa cu Universitatea Cluj, doua meciuri foarte grele, dar ce meci mai poate fi numit usor in sezonul actual de Liga a 2-a…

Da, 2 finale s-au dus, din care am obtinut doar un punct si au mai ramas 15 finale de disputat, 15 finale care ne vor arata daca putem sa supravietuim in Liga a 2-a. Desi sunt putin dezamagit, eu inca mai sper si inca mai cred! Hai Aerostar, hai Bacaul!