Blog personal. Imi place sa scriu!

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Turbo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Turbo. Afișați toate postările

miercuri, septembrie 24, 2014

Amintiri din copilarie

Airsoft
In fiecare zi cand vin de la serviciu si vad copiii jucandu-se in fata blocului imi aduc aminte de minunatele momente ale copilariei, atunci cand viata se traducea mai mult prin joaca si mai putin prin munca, atunci cand grijile si stresul erau inca elemente necunoscute, atunci cand preocuparea principala pentru mine era sa descopar noi jocuri, pe care sa le impartasesc cu colegii de joaca.

Si daca noi, cei din "generatia cu cheie la gat", aveam in repertoriu jocuri precum "ratele si vanatorii", "tarile", "coarda", "sotronul", "de-a v-ati ascunselea", "tara, vrem ostasi", "lapte acru", "prinsa", "telefonul fara fir" si multe alte jocuri cu si fara minge, se pare ca generatia actuala de copii si-a imbogatit zestrea de jocuri si activitati, lucru care este si firesc pana la urma, mai ales datorita uimitoarei evolutii tehnologiei din ultimii ani.

La fel ca noi, copiii din ziua azi au si ei perioade de timp in care pun accentul in mod deosebit pe cate un joc sau o activitate. Astfel, vara ce tocmai a trecut a dominat fenomenul "Loom Bands", acele mici elastice din care se confectioneaza bratari multicolore, care au innebunit practic o lume intreaga, dar si o perioada consistenta de "Turbo reloaded", acele arhicunoscute gume cu surprize cu masini, care ne prinsesera si pe noi acum cativa ani buni. Iar locul 3, daca imi este permis sa fac un top al verii, este ocupat de jocul cu tevi cu cornete, pe care si noi il practicam din cand in cand cu mare bucurie.