Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Spectacole de teatru-dans. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Spectacole de teatru-dans. Afișați toate postările

miercuri, iunie 26, 2024

Premieră la Teatrul Municipal Bacovia Bacău: „Camera din Cameră” - cel mai nou spectacol de teatru-dans

 

Afiș „Camera din Cameră”

Compania „Scuze Noi” din București, reprezentată de către coregraful Filip Stoica, împreună cu Teatrul Municipal Bacovia - partener principal, au produs, în premieră pentru instituție, spectacolul de teatru-dans „Camera din Cameră”.

 

Pe 29 și 30 iunie, de la ora 19.00, sunteți invitați la Teatru Municipal Bacovia, pentru a viziona un spectacol de teatru-dans care explorează tema singurătății, prezentată într-un mod inovator și captivant. Acțiunea se desfășoară într-o cameră de hotel în noaptea de Revelion, decorul și atmosfera rămân neschimbate, în timp ce anii în care trăiesc personajele sunt diferiți. Personajele interacționează exclusiv cu obiectele din cameră, fără a se conecta direct între ele, subliniind astfel ideea de izolare și singurătate colectivă.

 

„Camera din camera” este o lucrare ce se remarcă prin delicatețea și intensitatea cu care explorează emoțiile umane, demonstrând că singurătatea poate fi trăită și împărtășită, chiar și atunci când pare că nu există nicio conexiune directă între indivizi. În acest univers, personajele sunt singure împreună, fiecare trăind propria sa izolare în prezența celorlalți.” 

Filip Stoica-regizor și coregraf, inițiator al proiectului

 

Echipa artistică este alcătuită din actori ai instituției (Minodora Broscoi, Marian Dumitru, Bianca Babașa, Alexandru Bodron, Kiki Simion, Eva Cosac), precum și din artiști colaboratori, precum: Clara Pop (scenograf), Matei Grunberg (co-dramaturg), Sever Andrei (muzician). Coregrafia, regia, light designul și co-dramaturgia sunt semnate de către Filip Stoica.

 

Durata spectacolului este de o oră.

 

Biletele se pot achiziționa de la agenția de bilete a instituției sau direct de pe web site-ul acesteia.

 

Proiectul a inclus, pe lângă realizarea noii producții și două ateliere de dans contemporan susținute de către coregrafii Filip Stoica („Dance as Self-Discovery” - pentru publicul larg) și Andrea Gavriliu („Corpul Creativ” - pentru actorii instituției).

 

Despre Filip Stoica

Filip Stoica este un coregraf și artist român, specializat în dans contemporan, contact improvisation și diverse stiluri de Street Dance, cunoscut pentru stilul său inovator și abordările interdisciplinare. Și-a început cariera în breakdance, dezvoltându-și tehnica în această formă de dans urban, iar ulterior a absolvit UNATC la secția coregrafie, descoperind dansul contemporan și contact improvisation. Ca membru al Asociației Delazero și al trupei ScuzeNoi, contribuie semnificativ la promovarea dansului contemporan în România prin producția de spectacole și organizarea de ateliere de dans. A colaborat cu instituții importante precum Centrul Național al Dansului București (CNDB), Unfold Motion, Linotip, Teatrul Național București (TNB), Muzeul Mina și alte teatre, aducând dansul contemporan pe diverse scene culturale. Stilul său combină mișcările dinamice și acrobatice cu fluiditatea și sensibilitatea contactului fizic, creând coregrafii inovatoare care integrează elemente de teatru, circ și arte vizuale.

 

Proiectul este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Sursa: Lavinia Urcan și Beatrice Tudor, PR „Camera din Cameră”