Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Teatrul Municipal Bacovia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Teatrul Municipal Bacovia. Afișați toate postările

marți, mai 14, 2024

Câștigătorii Bacău Fest Monodrame

 

Gabi Costin
Gabi Costin

Câștigătorii ediției a XXX-a a Festivalului Bacău Fest Monodrame sunt actorul Gabi Costin și dramaturga Teodora Savu.

 

S-a încheiat luni, 13 mai, ediția a XXIX-a a festivalului Bacău Fest Monodrame, un eveniment care a reunit câteva mii de spectatori, în cele cinci zile de spectacole, conferințe, lecturi și dezbateri, alături de critici de teatru, presa de specialitate, directori de teatre și instituții de cultură, invitați din întreaga țară.

 

Anul acesta, în concurs au fost 9 actori și actrițe, de la teatre de stat, trupe independente sau cu producții proprii.

 

Juriul acestei ediții de concurs, format din regizoarea Maria Rotar, actorul Nicu Mihoc și regizorul Radu Nichifor a decis, în urma vizionării spectacolelor, să acorde Trofeul Bacău Fest Monodrame actorului Gabi COSTIN pentru spectacolul „Eu sunt propria mea soție – Charlotte”, producție a Teatrului Mic București, de Doug Wright, traducere și regie Teodora Petre, scenografie și lighting design Ioana Pascha, mișcare scenică Alina Petrică, muzică originală Cezar Antal, video Gabi Costin.

 

Câștigătorul a primit Trofeul Bacău Fest Monodrame 2024 și premiul în valoare de 3.000 de euro.

 

Teodora Savu
Teodora Savu


Celelalte două nominalizări ale juriului au fost Lucia Mărneanu, pentru spectacolul „Copilul tuturor”, producție Reactor de Creație și Experiment Cluj Napoca, de Lucia Mărneanu, regia și scenografia Lucia Mărneanu, consultant artistic: Ferenc Sinkó, lumini, sunet: Robert Kocsis și Edith Alibec, pentru spectacolul Tea and and Milk, producție Edith Alibec, regie, scenografie și lighting design: Dana Paraschiv.

 

Premiul actorilor Teatrului Bacovia, „Actori pentru actor-Dinu Apetrei”, dar și Premiul voluntarilor „Ștefan Iordache” a fost acordat actorului Gabi COSTIN pentru spectacolul „Eu sunt propria mea soție – Charlotte”, producție Teatrul Mic București, de Doug Wright, traducere și regie Teodora Petre, scenografie și lighting design Ioana Pascha, mișcare scenică Alina Petrică, muzică originală Cezar Antal, video Gabi Costin. 

 

Juriul Concursului de Dramaturgie – Monodramă, alcătuit din Monica Andronescu, critic de teatru, Irina Cerchia, editor de carte și traducătoare și Doru Vatavului, dramaturg, a decis ca Premiul „Valentin Nicolau” să meargă la Teodora Savu, pentru textul „I will set this plane on fire”.

 

Premiul pentru Concursul de Dramaturgie – Monodramă „Valentin Nicolau” este în valoare de 1.500 de euro.

 

Premiul al doilea a fost câștigat de dramaturga Alexandra Radu, pentru textul „Chirpici” și premiul al treilea de Bogdan Drumea, pentru textul „Aproape de lumină”.

 

Alături de noi în organizarea manifestărilor au fost Municipiul Bacău, Consiliul Local Bacău.

 

Sponsorii evenimentului au fost: Autonom, Casa de vinuri Cotnari, Valhalla, Simba Invest, Barrier, Cybernet Autocenter, Fiald, Vila Tosca, Hamlet și Asociația Simfonia Florilor.

 

Parteneri media ai BFM 2024: TVR Iași, Revista Ateneu, Artitudini, Teatru Azi, Deșteptarea, DeBacău, Ziarul Metropolis, Observator cultural, Agerpres, Radio România Iași, Editura Nemira.

 

Bacău Fest Monodrame este marcă înregistrată a instituției noastre.

 

Vă așteptăm cu drag la ediția viitoare!

 

Sursa: Teatrul Municipal „Bacovia”

vineri, aprilie 19, 2024

Selecție Bacău Fest Monodrame

 

Afiș Bacău Fest Monodrame 2024

Dragi actori și actrițe, dragi dramaturgi, dragi spectatori,

 

Vă mulțumim pentru interesul uriaș acordat festivalului nostru.

 

La finalul lunii martie s-a încheiat înscrierea la cele două secțiuni competiționale ale Bacău Fest Monodrame, ediția a XXX-a.

 

În ultimii trei ani, a crescut exponențial numărul de înscrieri și pentru asta nu putem decât să vă mulțumim!

 

În 2020, aveam 36 de spectacole înscrise la Monodramă și 18 texte la Dramaturgie. Am ajuns anul acesta la un record măgulitor pentru noi: 49 de spectacole (41 de producții din România și 8 producții străine) înscrise la concursul dedicat actorilor/actrițelor și 36 de dramaturgi care ne-au trimis texte spre jurizare.

 

Propunerile la concursul de monodramă au venit din toată țara: București, Timișoara, Arad, Cluj, Oradea, Turda, Târgoviște, Craiova, Sibiu, Galați, Iași, Tulcea, Botoșani, Petroșani, Tg.Mureș, dar și din străinătate: actori din Italia, Spania, Macedonia, Croația și Mongolia și-au manifestat interesul pentru a participa. 

 

Este pentru noi un semnal că suntem pe drumul cel bun și reușim să deschidem de la an la an acest festival, atât către publicul tânăr, băcăuanilor care nu au intrat niciodată în sala de spectacole, cât și trupelor de teatru din instituții de stat și independente din toată țara și nu numai, care au înțeles că Teatrul Municipal Bacovia este un pol cultural, o platformă de dialog.

 

Ne bucurăm să anunțăm și rezultatele selecției pentru Concursul de spectacole de  monodramă.

 

În urma jurizării, în concurs au fost selectate următoarele spectacole:

 

  • „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă, producție a Teatrului Național București, interpretare Vitalie Bichir
  • „Burrnesha (Sworn virgin)”, de Sara Giacomelli, producție Valbona Xibri, interpretare Maryna Ivashchenko
  • „Clown-ul acesta sunt eu”, de András Hatházi, producție Teatrul Magic Puppet si Asociația Animation Theater Hub, interpretare Andreea Roxana Bolovan
  • „Copilul tuturor”, de Lucia Mărneanu, produs de Reactor de Creație și Experiment, interpretare: Lucia Mărneanu
  • „Eu sunt propria mea soție – Charlotte”, de Doug Wright, producție Teatrul Mic, interpretare Gabi Costin
  • „Eva Heyman”, de Eva Heyman, producție Teatrul Regina Maria Oradea, intrepretare Ioana Maria Repciuc
  • „Mr.Sandman”, de Federica Bognetti, producție Compagnia Veranda Rabbit, interpretare Federica Bognetti
  • „Peștii dorm?”, de Jens Raschke, producție Teatrul Tineretului Metropolis, interpretare Bianca Marinescu
  • „Tea and Milk”, de Edith Alibec, producție Edith Alibec și Purple Wave, interpretare Edith Alibec

 

Concurenții vor putea fi urmăriți pe scena teatrului nostru în perioada 9 - 13 mai 2024.

 

Juriul celei de-a XI-a ediţii – 2024, a Concursului de Dramaturgie – Monodramă „Valentin Nicolau”, desfăşurat în cadrul Bacău Fest - Monodrame, a reţinut în vederea nominalizărilor pentru premii următoarele 7 din cele 37 de texte primite: Exerciții de timiditate de Ovidiu Cioclov, Aproape de lumină de Bogdan Drumea, Warszawa de Anamaria Feraru, Chirpici de Alexandra Radu, I will set this plane on fire de Teodora Savu, Egreta neagră de Florentin Sorescu, Slava România de Andrei Velea.

 

Finaliștii celei de-a XI-a ediţii a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, desfăşurat în cadrul Bacău Fest – Monodrame sunt: Bogdan Drumea, Alexandra Radu și Teodora Savu.

 

Juriul va decide ordinea premiilor în urma vizionării spectacolelor-lectură organizate, pe baza celor trei texte, în timpul Festivalului.

 

Juriul prezentei ediţii a fost alcătuit din Monica Andronescu, critic de teatru, redactor şef al revistei Artitudini, Irina Cerchia, critic de teatru, editor și coordonator al Colecției Yorik de la Editura Nemira,  şi Doru Vatavului, dramaturg și regizor.

 

Spectacolele lectură, pe baza textelor finaliste, vor putea fi urmărite tot în cadrul festivalului.

 

Programul integral al evenimentului va publicat curând.

 

Pentru a fi la curent cu toate noutățile, urmăriți-ne pe site și pe toate paginile noastre de socializare.

 

Vă așteptăm în Bacău, în luna mai!

 

*Mulțumim celor care ne-au sprijinit necondiționat în organizarea festivalurilor, respectiv Municipiului și Consiliului Local Bacău.

 

Sursa: Teatrul Municipal „Bacovia”

marți, aprilie 09, 2024

Teatrul Municipal „Bacovia” anunță, în luna aprilie, trei premiere consecutiv

 

Afiș „Audiția”



În luna aprilie, trupa Teatrului Bacovia va prezenta nu mai puțin de trei premiere.

 

Este vorba despre spectacolele „Audiția”, de Aleksandr Galin, traducerea Liudmila Szekely Anton, regia Octavian Jighirgiu, „Die(t)”, regia, coregrafia și dramaturgia Alexandru Radu și „Fata babei și fata moșneagului”, dramatizare Vasilica Bălăiță, după o poveste de Ion Creangă,  regia Aurelian Bălăiță.

 

Primul din suita de trei spectacole este „Audiția”. Premiera spectacolului va avea loc în zilele de 13 și 14 aprilie, de la ora 19.00.

 

„Se pare Aleksandr Galin a scris „Audiția” (1998) în urma unei situații reale trăite în anii ´90. Doi japonezi au închiriat sala teatrului unde era angajat și dramaturgul, în vederea selectării de tinere femei pentru piața muncii din Japonia. Atunci (imediat după căderea blocului comunist), ca și acum (la 30 de ani distanță), textul radiografiază fidel mentalități și comportamente născute în siajul complexului de „societate second hand”. Indivizi incapabili să-și gestioneze libertatea, relații de cuplu toxice, disfuncționale, drame mărunte la scara istoriei, dar uriașe la nivel individual, debusolarea generalizată și, peste toate astea, „viermele sărăciei” care scurmă neobosit. Spectacolul nostru este terenul de confruntare al oamenilor care compun această lume aflată în tranziție dinspre un trecut tulbure spre un viitor incert. Balans tragi-comic pe marginea unei situații-limită, „Audiția” noastră e o perspectivă duioasă, tandră asupra adevărului relevat de text. Constructul scenic nu acuză, ci justifică fiecare dintre acțiunile eroilor săi. E un „roller-coaster” transformator de conștiințe, un vehicul ce gonește spre o himeră – Singapore, superbă trimitere a lui Alexandr Galin la cehoviana, inaccesibila „Moscovă” a celor trei surori.

 

Am ales să montez această piesă în primul rând pentru că iubesc dramaturgia lui Aleksandr Galin. „Stele în lumina dimineții”, „Retro”, sau „Sorry” sunt texte referențiale pentru forța dramaturgiei rusești contemporane. E dificil să mai scrii teatru foarte bun într-o cultură ce i-a dat pe N. V. Gogol sau A. P. Cehov. Sau, poate, tocmai asta dă suflu actualului val de dramaturgi ruși. De asemenea, am ales acest text pentru că acroșează problematici sociale valabile și în context autohton. Nu în ultimul rând, pentru că mi se pare un text perfect asortat cu linia repertorială a Teatrului Municipal Bacovia, cu relieful uman și artistic al trupei teatrului, cu dinamica și nevoile publicului băcăuan.” (Octavian Jighirgiu, regizor)

 

„Spectacolul „Audiția” este despre temeri, asumare, naivitate, zâmbete, sacrificii, viață, un spectacol ce abordează teme diverse și profunde, învelite într-un ambalaj comic.  De cele mai multe ori mă inspiră personajele, relațiile dintre acestea, mediul în care se dezvoltă, cheia în care sunt tratate, dar și implicarea actorilor în relație cu propriile personaje. Uneori, elementele ce țin de mișcare scenică/coregrafie doar sublinează o idee deja existentă, alteori o aduc cu totul la viață, iar în unele cazuri cele două merg umăr la umăr. Majoritatea pasajelor coregrafice redau dinamism, foarte puține fiind abordate într-un mod linear.” (Alice Veliche, coregrafă)

 

Scenografia este semnată Aurel Asanache, coregrafie: Alice Veliche, video design: Andrei Cozlac, lighting design: Adrian Buliga.

 

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Daniela Vrînceanu, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Simona Nica, Eva Cosac, Mădălina Mihai, Bogdan Buzdugan, Ștefan Ionescu, Matei Bogdan, Alex Bodron, Dumitru Rusu.

 

Biletele se pot achiziționa online, de pe site-ul teatrulbacovia.ro și de la agenția de bilete.

 

A doua premieră va avea loc în zilele de 20 și 21 aprilie, de la ora 19.00, și este vorba despre spectacolul „Die(t)”, regia, coregrafia și dramaturgia Alexandru Radu.

 

Afiș „Die(t)”

Scenografia este semnată de Clara Pop, video design: Andrei Cozlac.

 

Îi veți putea urmări pe actorii Minodora Broscoi, Bianca Babașa, Mădălina Mihai, Eva Cosac, Kiki Simion, Ștefan Huluba, Marian Dumitru, Alexandru Bodron, Vlad Nicolici, Adrian Ionescu, Tudor Hurmuz.

 

Este primul spectacol de teatru dans pe care îl prezintă teatrul nostru.

 

„DIE(T) se bazează pe întreaga industrie care s-a format în jurul trendului societății contemporane de a ajunge la un ideal corporal prin metode cât mai rapide. Imaginea corporală impusă de „standardele sociale” a devenit o preocupare atât de importantă a individului, încât acesta ar fi în stare de orice pentru a ajunge la forma corporală perfectă. Subiectul se ramifică sub semnul unei întrebări care apasă peste atmosfera spectacolului: tu ce relație ai cu corpul tău?” (Alexandru Radu, regizor și coregraf)

 

A treia premieră va avea loc în zilele de 27 și 28 aprilie, de la ora 11.00 și este vorba despre un spectacol dedicat copiilor, dramatizare după o poveste de Ion Creangă, semnată de Vasilica Bălăiță: „Fata babei și fata moșneagului”.

 

Afiș „Fata babei și fata moșneagului”

Regia îi aparține lui Aurelian Bălăiță, profesor universitar doctor abilitat la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași. Ne va aduce clasica poveste alături de actorii: Ilinca Istrate, Tiberiu Gabor Bitere, Bianca Pascaru, Adelina Bălteanu și Cezar Ichim.

 

„Este un spectacol pentru toate vârstele, în care povestea clasică este adusă în zilele noastre, păstrând valorile tradiționale, îmbrăcate într-o lumină și energie nouă.” (Aurelian Bălăiță, regizor)

 

Scenografia este semnată de Alina - Dincă Pușcașu, Muzica: Mihăiță Cornea, Lighting design: Adrian Buliga, Video design: Cristian Bortoș.

 

Biletele pentru spectacolele care vor avea premiera se vor putea achiziționa de pe site, dar și de la agenția de bilete.

 

Detalii despre producțiile noastre și declarații ale echipelor artistice puteți afla urmărind paginile noastre de socializare.

 

Vă așteptăm cu drag la teatru!

 

Sursa: Andreea Gavrilă, PR Teatrul Bacovia

luni, noiembrie 06, 2023

A treia premieră a Stagiunii 2023-2024 la Teatrul Bacovia: Despre Șoareci și Oameni

 

Despre Șoareci și Oameni

Teatrul Municipal „Bacovia” invită publicul la cea de-a treia premieră a stagiunii curente.

 

Este vorba despre spectacolul DESPRE ȘOARECI ȘI OAMENI, care va avea premiera în zilele de 11 și 12 noiembrie, de la ora 18.00, la sala mare a teatrului.

 

Spectacolul, după textul de John Steinbeck, tradus de Bogdan Budeș, este regizat de Mădălin Hîncu.

 

Scenografia este semnată de Clara Pop, lighting designul de Costi Baciu, sound designul de Adrian Piciorea.

 

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Adrian Ionescu, Eduard Burghelea, Ștefan Huluba, Ștefan Alexiu, Marian Dumitru, Valentin Braniște, Tudor Hurmuz, Mădălina Mihai, Alexandru Bodron, Bogdan Buzdugan.

 

„Despre șoareci și oameni”, scrisă de celebrul autor american John Steinbeck și bazată pe romanul său cu același nume explorează teme esențiale ale condiției umane, precum prietenia, singurătatea, visurile și dezamăgirile, într-un context dureros de timpuri tulburi: Marea Criză Economică din Statele Unite. Una dintre temele centrale ale piesei este relația dintre George și Lennie, doi protagoniști complementari. George, ca protector al lui Lennie, exprimă loialitatea și datoria, în timp ce Lennie simbolizează vulnerabilitatea umană. Această relație complexă reprezintă subiect de discuție și reflecție, aducând la suprafață întrebări esențiale despre cum ne tratăm unii pe alții în societate.  Într-o lume în continuă schimbare, povestea lui George și Lennie ne amintește de complexitatea relațiilor umane și a stărilor sociale, oferindu-ne o oglindă a problemelor actuale legate de discriminare, echitate și umanitate, ceea ce face ca această piesă să rămână actuală și relevantă pentru publicul de astăzi.

 

„M-au inspirat timpurile extrem de nefavorabile pe care le trăim și nevoia de a spune o poveste despre oameni prinși în malaxorul nemilos al Istoriei, fără niciun cuvânt de spus. Și o anumită tendință extrem de recurentă în rândul societății de a glorifica succesul facil și de a disprețui oamenii aflați la limita sărăciei”, declară regizorul Mădalin Hîncu.

 

„Decorul reprezintă un mediu claustrant cu vedere la „luminița de la capătul tunelului”, la care toate personajele visează, însă de care nu se poate apropia nimeni. Idealul vieții lor este mereu deasupra, mult prea sus, niciodată aproape, iar speranțele rămân doar speranțe. Această atmosferă dezolantă este, totuși, presărată cu momente de prietenie, umor, empatie și devotament uman dus la extrem. Majoritatea costumelor sunt degradate aproape pictural și conțin câteva elemente contrastante, menite să susțină caracterul fiecărui personaj extrem de bine definit de Steinbeck în textul său”, explică scenografa Clara Pop.

 

Spectacolul este recomandat persoanelor peste 14 ani, durata fiind de 2 ore, fără pauză.

 

Biletele se pot achiziționa de la agenția de bilete și online, direct de pe site-ul teatrului, la secțiunea Bilete online.

 

Sursa: Andreea Gavrilă, PR Teatrul Municipal „Bacovia” 

marți, octombrie 17, 2023

„Zeul măcelului”, a doua premieră a Stagiunii 2023-2024 la Teatrul Municipal „Bacovia”

 

„Zeul măcelului” - Teatrul Municipal „Bacovia”

Teatrul Municipal „Bacovia” anunță premiera spectacolului „Zeul măcelului”, de Yasmina Reza, traducere Carmen Manac, în regia Andreei Lucaci.

 

Spectacolul este bazat pe un text actual care vorbeşte despre căsnicie şi viaţa familiilor care au copii, cu foarte mult umor, dar şi cu o doză mare de cinism.

 

Premiera va avea loc în zilele de 21 și 22 octombrie, de  la ora 19.00, la sala mare a teatrului.

 

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Adelaida Perjoiu, Dumitru Rusu, Andreea J.Darie și Ștefan Alexiu.

 

Scenografia este semnată de Andreea Diana Nistor, sound design-ul de Robert Găgeată, lighting design-ul de Costi Baciu.

 

„Textul Yasminei Reza a avut parte de numeroase montări, atât în ţara noastră, cât şi în afara ei. Este un text actual care vorbeşte despre căsnicie şi viaţa familiilor care au copii, cu foarte mult umor dar şi cu o doză mare de cinism. De asemenea, convenţiile sociale cărora ajungem să ne supunem cu toţii într-o mai mică sau mai mare măsură, sunt analizate la rece şi puse în lumină pentru ceea ce sunt - simple convenţii. Cred că publicul băcăuan se va bucura să participe la măcelul convenţiilor celor două familii şi se va recunoaşte în problemele celor patru protagonişti: în fricile şi nevoile lor, în momentele lor de furie şi colaps emoţional, în simpla şi inegalabila ipostază de a fi părinte precum şi în perpetua noastră ipostază de copii”, spune Andreea Lucaci, regizoare.

 

În anul 2022, Andreea Lucaci a colaborat cu Teatrul Municipal „Bacovia” ca asistentă de regie în cadrul spectacolului „Zăpezile de altădată”, de Dumitru Solomon, regizat de Marius Gâlea. A absolvit ciclurile de licență și masterat în „Arta actorului” în cadrul UNATC București, la clasa profesorilor Florin Zamfirescu, respectiv Gelu Colceag, în anii 2014 și 2016. În 2017, a început studile de licență în cadrul aceleiași facultăți, la clasa de regie a profesorilor Victor Ioan Frunză și Răsvana Cernat, ulterior Radu Apostol și Răsvana Cernat. A absolvit în anul 2020 cu proiectul de licență „Birds”, al autoarei Juliane Kann.

 

Pentru Andreea Lucaci, „Zeul măcelului” este spectacolul de debut în regie pe scena unui teatru profesionist.

 

Considerată unul dintre cei mai de succes dramaturgi contemporani, Yasmina Reza este multiplă laureată a Premiilor Molière și Tony. Piesele ei sunt traduse in peste 35 de limbi și jucate pe cele mai faimoase scene ale lumii.

 

În comedia satirică „Zeul măcelului”/„Le Dieu du carnage” (2006), Reza s-a concentrat pe povestea a două cupluri care se întâlnesc pentru a discuta o ceartă dintre cei doi copii ai lor. Piesa a avut premiera la Londra în 2008 și a câștigat ulterior premiul Laurence Olivier. Producția de pe Broadway „God of Carnage”, care a avut premiera un an mai târziu, a fost de asemenea apreciată de critici și a câștigat un premiu Tony pentru cea mai bună piesă.

 

Biletele pentru premieră au fost deja scoase la vânzare și se pot achiziționa de pe site-ul teatrului și de la agenția de bilete.

 

Spectacolul este recomandat publicului general.

 

Sursa: Andreea Gavrilă, PR Teatrul Municipal „Bacovia” 

Horia Brenciu și HB Orchestra Big Band revin la Teatrul de Vară din Bacău!

 

Horia Brenciu - My Way

Horia Brenciu și HB Orchestra Big Band revin la Teatrul de Vară din Bacău, pe 20 octombrie 2023, la ora 19.00, cu un spectacol unic în România, „My Way”.


Horia Brenciu sărbătorește 30 de ani de la prima apariție tv. Acordurile muzicii swing și jazz se vor auzi timp de 2 ore pe scena Teatrului de Vară din Bacău, într-o producție plină de surprize muzicale.


Piese ca “My way”, “Love and marriage”, “Something stupid”, “Strangers in the night” și multe altele, vor fi prezente în playlist-ul spectacolului, spre bucuria celor prezenți pe 20 octombrie 2023 la Teatrul de Vară Bacău.

 

Biletele se pot procura pe spectacolefaine.ro, prin agenția Casei de Cultură și prin casieria Teatrului Municipal „Bacovia”.

 

Sursa: Facebook

marți, septembrie 05, 2023

O poveste super fericită (despre cum e să fii super trist)

 

O poveste super fericită

Teatrul Municipal „Bacovia” anunță deschiderea stagiunii 2023/2024 cu premiera spectacolului „O poveste super fericită (despre cum e să fii super trist)”, de Jon Brittain, muzica originală: Matthew Floyd Jones.

 

Premiera va avea loc în zilele de 8 și 10 septembrie, de la ora 19.00.

 

Regia spectacolului este asigurată de Horia Suru, care revine la Teatrul Bacovia, după producții precum „We are camera”, „Călin (povestea modernă)”, „Amphitrion 38” , „Crocodil”.

 

În anul 2022, Horia Suru a câștigat Premiul UNITER pentru Regie cu spectacolul „Trilogia minelor”, produs  la Teatrul Dramaturgilor Români.

 

Traducerea textului de la spectacolul „O poveste super fericită (despre cum e să fii super trist)” a fost asigurată de Bogdan Budeș, aranjament, orchestrație și pregătire muzicală: Petre Ancuța, grafica: Romulus Boicu, coregrafia: Sophie Duncan & John Ross, lighting design: Costi Baciu.

 

Scenografia este semnată de Raluca Alexandrescu.

 

În acest spectacol vor putea fi urmăriți și noii actori ai teatrului. Este vorba despre  Eva Cosac, Mădălina Mihai, Adrian lonescu, Marian Dumitru. Aceștia s-au adăugat trupei în vara acestui an, în urma concursului de actori. Alături de ei, din distribuția spectacolului fac parte și Minodora Broscoi, Bianca Babaşa, Alexandru Bodron, Vlad Nicolici.

 

Muzica live este asigurată de trupa 4THEMOMENT: Ana Eliza Tală, Marc Gabriel, Dorin Ghiuță, Adrian Năstasă.

 

„Într-o societate în care fericirea pare a fi obiectivul suprem, povestea noastră explorează curajos și sincer aspecte mai puțin evidente ale existenței noastre - complexitatea tristeții, dar și celebrarea rezilienței și a puterii umane de a face față dificultăților”, spune regizorul Horia Suru.

 

Jon Brittain este un dramaturg, scenarist de televiziune și regizor. Musicalul său popular despre depresie, A Super Happy Story, a câștigat un Premiu Fringe First și a avut un turneu extins, iar acum îl dezvoltă pentru televiziune.

 

A fost scenarist în echipa de producție a Sezonului 3 al serialului The Crown pentru Netflix și în prezent scrie pentru televiziune și teatru, inclusiv musicaluri - atât creații originale, cât și adaptări.

 

„În ceea ce privește adaptarea textului și a materialului sonor în songurile prezente în piesă, intenția a fost aceea de a reliefa un glas comun care se aude. Fie el ironic sau dramatic, mesajul muzical își propune să înfățișeze ideea că povestea prezentată nu este un caz izolat, ci este expresia colectivă a tuturor celor care au trecut prin aceeași situație”, spune Petre Ancuța, care semnează aranjamentul și orchestrația.

 

„Am dorit să creez o scenografie care să reflecte simbolic starea de suflet a personajelor. Sper că acest spectacol să servească drept oglindă emoțiilor și luptelor pe care le experimentăm cu toții într-un fel sau altul. Sperăm că veți găsi în acest spectacol o conexiune cu personajele și o înțelegere mai profundă a complexității subiectului”, spune scenografa Raluca Alexandrescu.

 

Spectacolul este recomandat celor peste 14 ani. Spectacol nerecomandat persoanelor cu sensibilitate la imagini stroboscopice.

 

Biletele au fost scoase la vânzare pe site-ul teatrului.

 

Vă așteptăm!

 

Sursa: Teatrul Municipal „Bacovia”

miercuri, mai 24, 2023

Vorbitorincii în turneu la Teatrul Municipal Bacovia, Bacău

 

Vorbitorincii în turneu la Teatrul Municipal Bacovia

Vorbitorincii, podcast realizat de Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, organizează și întâlniri live cu publicul lor. Devenit unul dintre cele mai urmărite și emblematice podcasturi din nișa culturală, Vorbitorincii își propun să realizeze un turneu național pentru a sta de vorbă față în față cu cât mai mulți oameni, despre lucruri care ne apropie și ne despart, despre teme importante care ne frământă ca societate, din care fiecare ar avea ce învăța.

 

Pe 31 mai, la ora 19.00, Vorbitorincii ajung la Teatrul Municipal Bacovia, pentru o nouă întâlnire cu publicul. Este al treilea eveniment de acest gen, dintr-o serie de zece, pe care cei doi realizatori, împreună cu producătorii lor de la Studio Mindopoly, le vor face anul acesta în principalele orașe din țară.

 

Tema întâlnirii de la Bacău - Ce înseamnă Moldova, azi, pentru România? – invită la dialog și dezbatere.

 

„Probabil că ştiţi expresia „a-şi găsi Bacăul". Fără legătură cu ea, Cătălin şi cu mine vom ajunge la Bacău, miercuri, 31 mai, unde vom avea cea de-a treia întâlnire cu publicul doritor să ne vadă. Întâmplarea se va desfăşura de la ora 19.00, la Teatrul Municipal Bacovia. După cum ştiţi, Întâlnirile Vorbitorincii abordează de fiecare dată altă temă, iar pentru Bacău ne-am decis să vedem, împreună cu voi, ce mai înseamnă astăzi Moldova pentru România, punctează Radu Paraschivescu.

 

„Episodul trei din Întâlnirile Vorbitorincii va avea loc în Bacău, iar tema propusă este una la care mă gândesc de ceva vreme: „Ce este Moldova, azi, pentru România?”. Este doar cea mai săracă zonă a țării, este cel mai mare furnizor de brațe de muncă sau regiunea cu cea mai mare pierdere de oameni bine pregătiți? Ne dorim să stăm de vorbă cu Vorbitorincii din localitate, să le aflăm opiniile și să găsim punți de comunicare”, mărturisește Cătălin Striblea.


De mai bine de doi ani, episod cu episod, Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea au transformat podcastul Vorbitorincii într-unul dintre cele mai urmărite și reprezentative produse de conținut din nișa culturală și de dezbatere a unor teme din societatea în care trăim. Este un podcast care ne reamintește că suntem cetățeni europeni, cu drepturi și îndatoriri, și care ne provoacă să luăm atitudine atunci când au loc derapaje. Podcastul are o prezență consistentă pe rețelele sociale, canalul lor de Youtube având peste 3 milioane de vizualizări.

 

Vorbitorincii au pornit o serie de întâlniri live cu publicul, în principale orașe din țară. Evenimentul organizat la Bacău, în parteneriat cu Dedeman, este al treilea din această serie, după cele de la București și Brașov.

 

Intrarea la conferința Vorbitorincilor se face pe bază de bilet, care poate fi cumpărat online, la adresa: http://teatrulbacovia.ro/bilete-online/

 

Despre Radu Paraschivescu

Este scriitor, publicist și traducător, autor a peste 31 de romane sau cărți de povestiri, multe dintre ele devenind „cea mai vândută carte” la data apariției sale. Printre ele, Ghidul Nesimțitului, Fanionul Roșu, Fluturele negru, Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, Două mături stau de vorbă, Orice om îi este teamă, În lume nu-s mai multe Românii, Recviem vesel pentru tata sau Vitrina cu șarlatani.

 

De asemenea, este cosemnatar în mai multe volume colective printre care Cum să fii fericit în România, Bucureștiul meu sau Și eu am trăit în comunism.

 

Traducerile sale i-au adus în România pe Salman Rushdie, Julian Barnes, Nick Hornby, Jonathan Coe, David Foster Wallace sau Virginia Woolf.

 

De-a lungul anilor a colaborat cu televiziunile Digi24 și Digi Sport, dar și cu radiourile Digi FM, RFI România și Rock FM.

 

Despre Cătălin Striblea

Este realizator radio la Europa FM, unde îl auziți zilnic la România în direct. De asemenea realizează Interviul de Zece care se difuzează duminica la Europa FM. Are un vlog de fotbal la SportExtra, intitulat Striblinho, și este un blogger activ de ani buni pe striblea.ro.

 

Lucrează în media de aproape 30 de ani și a trecut prin toate mediile de la online la televiziune. În ultimii ani a avut colaborări profesionale în zona de CSR cu mai multe corporații precum Coca-Cola, Heineken, Regina Maria, Rompetrol, Petrom, Apa Nova, Profi sau Lidl.

 

Despre Mindopoly

Mindopoly este un studio de conținut, creație și producție video, implicat în mai multe proiecte de conținut. Vorbitorincii, Cumvaplace.ro și Razboiul de 100 de ani (oszuta.ro) sunt doar câteva dintre ele.

 

Sursa: Teatrul Municipal Bacovia

miercuri, ianuarie 18, 2023

Teatrul Municipal „Bacovia” prezinta o noua premiera: „Uzina artistilor”

 

Uzina artistilor
Foto: Teatrul Municipal Bacovia


Teatrul Municipal „Bacovia” prezintă pe 20 și 22 ianuarie 2023, de la ora 18.00, premiera spectacolului „UZINA ARTIȘTILOR”, după un text scris de Matei Lucaci Grunberg și Sever Bârzan.

 

Este a treia premieră a stagiunii 2022-2023.

 

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Bianca Babașa, Matei Bogdan, Valentin Braniște, Minodora Broscoi, Bogdan Buzdugan, Florina Găzdaru, Corina Goranda, Ștefan Huluba, Tudor Hurmuz, Vlad Nicolici, Daniela Vrînceanu.

 

Regia artistică semnată de regizorul Matei Lucaci Grunberg (asistent regie: Bogdan Tulbure), scenografia de Raluca Alexandrescu, coregrafie: Filip Stoica, muzică originală și sound design: Sever Bârzan și Andy Horjea, light design: Costi Baciu.

 

„Uzina artiștilor” este o comedie cu elemente tragice sau poate mai bine spus, o comedie puțin tristă. Dacă doriți să râdeți - râdeți, dacă doriți să vă emoționați sau să plângeți - plângeți.  Este un spectacol despre noi și despre voi.

 

O trupă de actori repetă pentru premiera spectacolului Istoria româniei povestită în nunți și înmormântări. Premieră la care urmează să vină celebra comisie Uniter. Spectacolul din spectacol este modern, musical, pe alocuri - performativ, eclectic. Actorii sunt dirijați de un fost mare regizor care încearcă să-și relanseze cariera. Își propun mult –  își propun să fie actuali, își propun avangardism, își propun premii și notorietate, dar undeva, pe acest drum, uită unii de alții”, declară regizorul Matei Lucaci Grunberg, aflat la prima colaborare cu teatrul băcăuan.

 

Spectacolul este împărțit în trei acte și se joacă cu pauză.

 

Biletele au fost puse deja în vânzare la agenția de bilete, dar și online!

 

Vă așteptăm!


Sursa: Teatrul Municipal Bacovia

vineri, octombrie 28, 2022

Caravana cinematografica cultural educativa LifeCall de la Constrangere la Libertate

 

Caravana LifeCall - Invitatie Bacau

Publicul va putea viziona filmul Clouds of Chernobyl  – Anul pierdut 1986”

 

Asociația LifeCall vă invită la un eveniment cinematografic extraordinar – vizionarea filmului  Clouds of Chernobyl – Anul pierdut 1986” - în prezența regizoarei Ligia Ciornei, a actorilor din film și a altor invitați surpriză.

 

Caravana Cinematografică LifeCall oferă iubitorilor de film și nu numai, posibilitatea de a viziona filmul de debut al regizoarei Ligia Ciornei – ”Clouds of Chernobyl – Anul pierdut 1986”, iar după vizionare publicul este invitat la un dialog pe marginea temelor expuse în film: familie, comunism, violență, avort, pubertate, dragoste, adolescență și libertate – subiecte mai actuale ca niciodată. 

 

,Sper că filmul va ridica multe întrebări și va stârni multe controverse. În primul rand, în legatură cu istoria noastră recentă și impactul ei asupra unor mentalități care își prelungesc efectele pâna în prezent. Apoi, o temă importantă este evenimentul de la Cernobîl și implicațiile lui în viața noastră de azi. Și, mai ales, asupra unui subiect prea puțin dezbătut la noi – dreptul la viață și dreptul unei femei de a alege viața.’’ a declarat Isabela Neamțu, actrița care joacă rolul principal în producția cinematografică ”Clouds of Chernobyl  – Anul pierdut 1986”.

 

Începând cu 5 octombrie și până în 14 decembrie – acest proiect se va desfășura în 24 de orașe din România: Brașov, Tîrgu Mures, Sibiu, București , Rădăuți, Suceava, Vaslui, Iași, Bacău, Piatra Neamț, Timișoara, Arad, Oradea, Cluj, Satu Mare, Ploiești, Pitești, Buzău, Tulcea, Galați, Constanța, Târgu Jiu, Craiova, Târgoviște.

 

Pe 5 noiembrie vom poposi la Bacău – la Teatrul Municipal Bacovia!

Aici puteți consulta datele pentru fiecare oraș: lifecall.ro/caravana

Si aici puteți viziona trailerul de eveniment: 



Accesul la eveniment se face în baza unei donații de 25 de lei, iar ticketul-donație poate fi achiziționat de pe eventim.ro, iabilet.ro și in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo si Edenred, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

 

Filmul Clouds of Chernobyl – Anul pierdut 1986, debutul în lungmetraj al talentatei regizoare Ligia Ciornei, se bazează pe o întâmplare reală și descrie lupta unei mame de a păstra cea de-a treia sarcină sub presiunea exercitată de familie, explozia de la Cernobîl și a decretului cu numărul 770 dat de Nicolae Ceaușescu împotriva avortului. În film joacă actorii: Isabela Neamțu, Gavril Pătru, Victoria Cociaş, Valer Dellakeza, Anastasia Simion, Radu Badea şi Oana Pușcatu.

 

Filmul, pe lângă nominalizările la 12 Festivalele de Film Internațional și Românesc, a câștigat deja 5 premii:

  1. Cel mai bun film internațional de debut - la „Middlebury New Filmmakers Festival”, 2022 și
  2. Cea mai bună actriță în rol principal – Isabela Neamțu - la  „Anatolia International Film Festival”, 2022.
  3. Cel mai bun Regizor – Femeie – „New York True Venture Film Festival” – NYTVFF,    2022
  4. Cel mai bun Scenariu – Torino Underground Cinefest, 2022
  5. Cel mai bun lungmetraj  - International Tour Film Festival - ITFF - Roma 2022

 

Caravana Cinematografică LifeCall, prin discursul cinematografic al filmului „Clouds of Chernobyl” reunește publicul într-un spațiu cu o atmosferă propice atât pentru dezbateri culturale, clarificări istorice cât și un schimb de experiență între generații. Astfel, după fiecare vizionare publicul este încurajat să dezbată temele de interes ale filmului alături de reprezentanții Life Call, regizoarea Ligia Ciornei, o parte din actorii filmului, dar și ați invitați, precum psihologi, istorici, medici, profesori și/sau preoți.

 

Scopul principal  al caravanei este  educarea și conștientizarea la nivel național a problematicii crizei de sarcină și a felului în care ea poate fi depășită.

 

Evenimentul este caritabil, valoarea biletului este o donație pentru a susține proiectele LifeCall și implicit fiecare femeie însărcinată aflată în nevoie și pe pruncul ei, femei pe care asociația LifeCall le are și le va avea în grijă.


Despre LifeCall

LifeCall este o organizație non-profit cu misiunea de a oferi consiliere de înaltă calitate și ajutor susținut și concret femeilor însărcinate aflate în nevoie, pentru a alege în mod liber viața pentru pruncii lor.

LifeCall desfășoară pentru tineri și activități educaționale care invită la informare și dialog pentru ca ei să nu se regăsească niciodată într-o situație de criză de sarcină, sau, dacă cunosc pe cineva care poate ajunge în această situație, să știe cum să intervină cu un sprijin concret.

Vino și TU în comunitatea LifeCall!

Dă un sens vieții tale! Susține viața!

contact@lifecall.ro
0788102701


Parteneri:

Teatrul Municipal Bacovia - Bacău; ASCOR BACĂU, Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință

Parteneri Media:

Radio Romania Regional, Ardeal TV, Plus TV Bacău

Sponsori:

Agropensiunea Carol, Cathedrale Caffe


Sursa: Adelina Nicoleta Fronea, President of LifeCall Association LifeCall

vineri, iunie 21, 2019

Punct si de la capat!

Punct si de la capat!
Foto: Mentalio.ro

Intr-o lume mult prea agitata, cel putin pentru gusturile mele, o lume parca din ce in ce mai nebuna, in care ritmul de viata este din ce in ce mai alert, iar timpul parca nu ne mai ajunge, sunt momente in care suntem fortati de imprejurari sa ne reorganizam, pentru a ne adapta. Cu alte cuvinte suntem fortati "sa mai taiem din ele", celebra replica a padurarului din Bobicesti, care a facut furori acum cativa ani la Cronica Carcotasilor. Si pe undeva omul chiar avea dreptate!

Se pare ca acum a venit si randul meu "sa mai tai din ele" pentru ca timpul nu mai este de multa vreme prietenul meu. Si cum familia este pentru mine pe primul loc, iar la serviciu nu pot sa renunt pentru ca nu am o alta sursa de venit, am decis pana la urma sa scriu mai putin pe blog si sa imi restrang in general activitatea online. De asemenea, desi mi-a fost greu, am incheiat parteneriatul media cu Teatrul Municipal Bacovia si cu echipa de fotbal feminin FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii), carora tin sa le multumesc inca o data pentru colaborare.

Ce urmeaza? Simplu, o iau de la capat! Numai ca de data aceasta voi fi mai putin activ in mediul online, ceea ce nu este rau deloc. Nu voi mai scrie printre picaturi, ca pana acum si nici la 12 noaptea, pentru ca nu mai sunt la 20 de ani. Voi scrie doar cand timpul imi va permite. Si cu siguranta nu voi mai scrie despre fotbalul masculin local, ca sa nu mai supar pe nimeni. Stiti bine ca in Bacau daca scrii despre CSM, se supara FCM, daca scrii despre Aerostar, se supara altii si asa mai departe. Daca voi mai scrie despre fotbal, voi scrie despre "Pisicile Rosii", a caror fan voi ramane in continuare.

Da, punct si de la capat! Va doresc un sfarsit de saptamana cat mai placut, alaturi de cei dragi! Si mai ales, sa iubiti si sa fiti iubiti!