Blog personal. Imi place sa scriu!

duminică, august 05, 2018

Caravana "Fara Penali in functii publice" ajunge si la Bacau!

Caravana "Fara Penali in functii publice" ajunge si la Bacau
Foto: Facebook
Despre initiativa "Fara Penali in functii publice" am mai scris si in 24 iulie, link aici si voi mai scrie pentru ca este o initiativa cetateneasca, ce are ca scop interzicerea cetatenilor condamnati definitiv sa mai ocupe functii publice in institutiile de stat. Si daca in 24 iulie erau stranse la nivel national 362.535 de semnaturi din necesarul de 500.000 de semnaturi pentru revizuirea Constitutiei, in 5 august, cu 14 zile inainte de termenul limita s-au strans 535.200 de semnaturi, dar totusi nu este de ajuns.

De ce nu este de ajuns? Pentru ca legea impune conditia ca initiativa sa strangă minimum 20.000 de semnaturi din cel putin 21 de judete, iar la momentul actual mai sunt 14 astfel de judete in care nu s-a atins pragul de 20.000 de semnaturi, respectiv Alba, Arges, Bacau, Dolj, Galati, Hunedoara, Ilfov, Maramures, Mures, Neamt, Prahova, Suceava, Tulcea si Vaslui. Practic mai este nevoie de aproximativ 100.000 de semnaturi, cu conditia ca toate cele 14 judete mentionate mai sus sa adune fiecare peste 20.000 de semnaturi. 

Iar pentru a strange acest rest de 100.000 de semnaturi, voluntarii "Fara Penali" impreuna cu parlamentarii USR au plecat intr-o caravana prin tara, care va dura vreme de 2 saptamani, in perioada 1-16 august 2018. Caravana "Fara Penali in functii publice" are 2 rute: una prin Oltenia si Ardeal, ce include judetele Arges, Prahova, Dolj, Hunedoara, Alba si Mures si alta prin Muntenia si Moldova, ce include judetele Tulcea, Galati, Bacau, Vaslui, Neamt si Suceava.

In judetul Bacau erau stranse la data de 24 iulie 5.777 de semnaturi, iar astazi, 5 august, cu 14 zile inainte de termenul limita, s-a ajuns la cifra de 11.356, ceva mai mult de jumatate din necesarul de semnaturi, ceea ce ne situeaza pe un loc 10 intre cele 14 judete care mai trebuie sa atinga cifra de 20.000 de semnaturi, Bucurestiul, Brasovul, Clujul, Constanta, Iasul, Sibiul si Timisul atingand deja pragul, lucru care nu i-a impiedicat sa stranga in continuare semnaturi pentru ca exista si riscul ca primariile sa nu valideze toate listele.

Revenind la judetul Bacau, judetul nostru, Caravana "Fara Penali in functii publice" ajunge in zilele de 5, 6 si 7 august in orasul Bacau, in Piata Tricolorului, Parcul Cancicov, Parcul Nord, Zona Narcisa (noi nu am putut face in aceasta zona un parc mare, respectiv Parcul Fagaras), Piata Centrala si Piata Sud, iar tot pe 7 august Caravana "Fara Penali in functii publice" va ajunge si la Onesti, pe Bulevardul Oituz, la fantana din fata parcului, pentru a incerca sa ajungem si noi la cifra 20.000.

Hai ca se poate! Daca sunteti de acord cu initiativa "Fara Penali in functii publice" si nu ati votat, cred ca este timpul sa o faceti! Mai sunt 14 zile! Hai Bacaul!

2 comentarii:

  1. Daca treceti catre Piatra Neamt, va rugam sa nu ocoliti orasul Buhusi! In caz ca veniti,va rugam sa ne dati de stire! Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere