Blog personal Constantin Hriban

Se afișează postările cu eticheta Adulti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adulti. Afișați toate postările

sâmbătă, martie 21, 2026

În pantofii mei

 

Asociația Betania

Te-ai gândit vreodată cât de mult înseamnă faptul că poți înțelege lucruri?

 

Că poți merge afară, la birou, la cumpărături, în locuri aglomerate, fără ca sunetele, luminile, atingerile sau schimbările din jur să te copleșească?

 

Pentru cei mai mulți dintre noi, acestea sunt lucruri firești. Atât de firești, încât abia le observăm.

 

Intrăm într-un magazin și auzim muzica din boxe, vocile oamenilor, scanerul de la casă, pașii, ușile, telefoanele care sună. Și totuși reușim să rămânem concentrați.

 

Dar imaginează-ți, pentru o clipă, că toate aceste sunete vin peste tine deodată.

Că lumina pare prea puternică, o simplă atingere a hainei pe piele poate provoca disconfort.

Că ceea ce pentru altcineva este „normal” pentru tine este greu de procesat, greu de suportat sa înțeles.

 

Așa arată, uneori, lumea pentru un copil cu autism.

 

Autismul este o condiție de neurodezvoltare asociată frecvent cu diferențe de comunicare și interacțiune socială, cu nevoia de rutină și cu reacții neobișnuite la stimuli senzoriali, precum sunetul, lumina, textura sau mișcarea. În același timp, nevoile și abilitățile copiilor autiști diferă foarte mult de la un copil la altul.

 

Uite un mic exemplu:

 

Un copil poate răspunde firesc când este strigat pe nume.

 

Un copil cu autism poate procesa altfel informația, poate evita contactul vizual sau poate avea nevoie de intervenție specializată pentru a construi această reacție.

 

Și tocmai de aceea, în spatele unui gest care pare simplu: să stea la masă, să accepte o atingere, să spună un cuvânt, există, de multe ori, luni sau ani de muncă.

 

De aceea spunem astăzi mai mult decât oricând: nu toți copiii pornesc din același loc.

 

În prezent, autismul este din ce în ce mai frecvent recunoscut la nivel global. Datele actualizate arată că aproximativ 1 din 36 de copii este diagnosticat cu tulburare din spectrul autist.

 

În România, un reper oficial important vine din subprogramul național introdus de CNAS pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist.

 

La lansarea lui, instituția estima că ar putea beneficia de servicii aproximativ 13.471 de copii și 2.660 de adulți diagnosticați cu TSA. Pentru aceste servicii, CNAS decontează 135 lei/ședință, iar numărul maxim poate ajunge la 40/42/44 de ședințe pe lună, în funcție de numărul zilelor lucrătoare.

 

Este un pas important, dar nu este totul.

 

Pentru că, între ce prevede sistemul și ce înseamnă viața reală a unei familii, există încă o distanță mare: acces dificil, puțini furnizori disponibili în anumite zone, liste de așteptare, nevoi complexe care depășesc strict cadrul unei decontări și costuri emoționale pe care nicio formulă administrativă nu le poate acoperi complet.

 

Aici intervine munca noastră

 

La Asociația Betania, prin Centrele Delfinul, susținem copiii cu autism și familiile lor zi de zi, prin servicii specializate și intervenții adaptate nevoilor reale.

 

Centrul Delfinul oferă programe de terapie cognitiv comportamentală și educațională, ABA, intervenție intensivă și servicii de centru de zi.

 

De aceea, în apropierea datei de 2 aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, dăm start campaniei noastre: În pantofii mei.

 

Este o campanie despre empatie, înțelegere și efortul nevăzut din spatele fiecărui progres, despre copiii care descoperă lumea în mod diferit și au nevoie de susținere reală, de conștientizare.

 

Pentru ca tot mai mulți oameni să înțeleagă că, în spatele unor comportamente greu de descifrat, există o luptă continuă cu lumea însăși.

 

Cum te poți implica?

 

Poți susține campania printr-o donație directă către Asociația Betania, pe pagina noastră de donații.

 

Poți contribui ca persoană fizică și prin redirecționarea a până la 3,5% din impozitul pe venit prin formularul 230. Formularul este disponibil oficial prin ANAF pentru direcționarea acestei sume către entități nonprofit eligibile.

 

Poți susține ca firmă, prin sponsorizare sau prin redirecționarea impozitului prin formularul 177, formular disponibil oficial pe platforma ANAF.

 

Poți, de asemenea, să ajuți și simplu: prin a da mai departe mesajul campaniei.

 

Pentru unii copii, lumea vine firesc. Pentru alții, lumea se învață.

Pas cu pas.

 

Iar când intri, măcar pentru o clipă, în pantofii lor, înțelegi că un progres mic poate însemna enorm.

 

Te invităm să fii alături de noi în campania „În pantofii mei”.

 

Sursa: Newsletter Asociația Betania

luni, iunie 25, 2018

Ce am facut cu primii bani economisiti

Mingea de 35 lei
Foto: gsp.ro
De mic copil parintii mei m-au invatat ce inseamna banii, cum sa ii gestionez si cum sa fac economii. Bunicii mei au insistat sa imi arate si dansii cum se fac banutii. Imi aduc aminte si acum cu drag cum bunica imi spunea ca "banii se fac cu ciocanul si cu acul", dansa lucrand la o fabrica de confectionat si reparat ladite din lemn pentru fructe si legume. Copil mic fiind, primul instinct a fost sa merg in magazie, sa iau un ciocan si sa bat cuie, ca sa fac si eu bani, multi bani. Bunica s-a amuzat copios si a doua zi m-a luat cu dansa la serviciu sa imi arate cum folosind ciocanul, face si repara ladite din lemn, munca pentru care este rasplatita cu bani.

Acasa, pusculita avea loc de cinste in dormitor. Tin minte si acum cum puneam banutii intr-un bibelou in forma de lebada, cu spatiu special de introdus si scos monede, pe care o verificam zilnic, sa vad cat banuti aveam in "cont", un fel de raport Z de la casele de marcat din ziua de azi. Iar parintii mei cei dragi imi rasplateau din cand in cand faptele bune cu monede de 1 leu, 3 si 5 lei, dar si cu monede mai mici de 10, 25 si 50 bani, dar nu de fiecare data, pentru a ma invata sa fac fapte bune si fara a fi rasplatit.

Fiind un mare iubitor de fotbal, imi aduc aminte ca primele mele economii au fost destinate pentru celebra minge de cauciuc de 35 lei. Pe atunci mingile de artex erau o raritate si destul de scumpe, iar cele mai bune si accesibile mingi pentru fotbal erau mingile de cauciuc de 35 lei. Doamne, ce frumos mai stateau aceste mingi intr-un glob special amenajat in cadrul magazinului de jucarii. Erau de toate culorile si le admiram in vitrina de fiecare data cand treceam pe langa "magazinul copilariei mele".

Pentium 2 166 MHz
Foto: ebay.com
Si sa nu credeti ca obiceiul de a face economii nu l-am pastrat si de-a lungul timpului. Primul meu calculator, un Pentium 2, de 166 MHz, pe care am invatat singur tainele calculatorului, l-am cumparat in anul 2000 din propriile economii. Imi aduc aminte ca ajunsesem la facultate si nu stiam cum se deschide un computer, iar colegii mei erau deja avansati in acest domeniu. Dar, cu rabdare si cu multa munca i-am ajuns din urma si am invatat continuu, astfel incat am ajuns sa fac si munca de IT la serviciu, cu tot ce inseamna retea de calculatoare, site etc.

Maine, 26 iunie, copilul meu implineste frumoasa varsta de 5 anisori si pot spune cu mandrie ca sunt un tata deja implinit la 36 de ani. Chiar daca este inca mic, in toata aceasta perioada am incercat printre altele sa il invat si ce inseamna banii, cum se pot obtine acestia si cum este bine sa faca economii pentru a putea cumpara produsele pe care si le doreste. Pusculita in forma de lebada s-a transformat astfel in pusculita in forma de porcusor din plastic, iar mai apoi in borcanelul din plastic primit de la gradinita in acest sens, cu care mergem cu mandrie saptamanal la magazin pentru a cumpara masinute, acolo unde doamnele se amuza copios de fiecare data cand ne vad.

Scoala de Bani pe Roti Cluj
Foto: ScoaladeBani.ro
Spre deosebire de noi, cei care am copilarit pana in anii '80-'90, generatia actuala are mult mai multe surse de informare si mai multe posibilitati de a lua parte la diverse activitati prin care sa invete cum circula banii in lumea aceasta, cum sa faca economii si cum sa gestioneaza un buget. O astfel de activitate, foarte interesanta de altfel, este "Scoala de Bani pe Roti", o componenta a programului national de educatie financiara al BCR (Banca Comerciala Romana), program care se adreseaza atat copiilor, cat si adolescentilor si adultilor.  

"Scoala de Bani pe Roti" este un proiect prin care se organizeaza ateliere interactive de educatie financiara, intr-un camion special amenajat pentru a fi atat loc de joaca, cat si sala de curs, intitulat "Camionul FLiP", acolo unde copiii au ocazia sa treaca prin diferite etape de intelegere si constientizare a modului in care se folosesc banii in economie. Astfel, timp de o ora si jumatate, grupuri de cate 15 elevi sunt ghidati de catre traineri specializati intr-o calatorie ce are drept scop familiarizarea celor mici cu notiunile financiare de baza.

In anul 2017, "Camionul FLiP" a parcurs aproape 10.000 km si a ajuns in Bucuresti, Constanta, Tulcea, Galati, Focsani, Bacau, Vaslui si Piatra Neamt, peste 7.000 de elevi participand astfel la atelierele gratuite de educatie financiara intr-un singur an. Anul acesta, in 2018, "Camionul FLiP" a ajuns in comunitatile din Iasi, Botosani, Suceava, Baia Mare si Bistrita, iar dupa Cluj-Napoca urmeaza Timisoara, Arad, Oradea, Deva, Alba Iulia si Sibiu.


La invitatia BCR, Psihotrop a creat si imnul FLiP (video mai sus), care a fost cantat in premiera in cadrul caravanei FLiP din Cluj-Napoca, pe 7 iunie, prilej cu care Psihotrop si Scoala de Bani au lansat si o noua provocare, intitulata sugestiv "FLiP your Story": ce ai cumparat din primii bani economisiti? Astfel, completand un simplu formular online pana la 29 iunie 2018, link aici, te poti inscrie si tu in cursa pentru a castiga o bicicleta Pegas, ce va fi acordata prin tragere la sorti.

Tu ce ai facut cu primii bani economisiti?