Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Bacau. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bacau. Afișați toate postările

vineri, august 28, 2020

Mult succes in Liga a 2-a, Aerostar Bacau!

Aerostar Bacau
Foto: sport24bacau.ro

La finalul acestei saptamani, Liga a 2-a la fotbal masculin se va relua si din fericire pentru iubitorii de fotbal din Bacau si nu numai, vom avea din nou o echipa la acest nivel, un nivel destul de bun pentru un judet aflat in deriva de cativa ani incoace, care speram sa se termine odata, desi perspectivele nu sunt prea roze in acest sens, ani la rand guvernele de la Bucuresti ignorand aceasta regiune a tarii, Moldova devenind poate cea mai saraca zona a tarii, desi este o zona foarte frumoasa, ce merita mai mult.

Revenind la fotbal, pentru ca de politica sunt satul, Aerostar Bacau va incepe luni al 8-lea sezon de Liga a 2-a, dupa numai un singur sezon petrecut in Liga a 3-a de la retrogradarea din sezonul 2018-2019, o retrogradare de care imi pare rau si acum, mai ales ca am fost la foarte multe meciuri de pe teren propriu si am sperat pana in ultima etapa. Adversara din primul meci va fi "U" Cluj, o echipa care nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar meciul se va juca la Bacau, incepand cu ora 17.30, fara spectatori, dar transmis pe DigiSport 1, LookSport si TelekomSport 1. 

Ca un scurt istoric, CS Aerostar Bacau a fost infiintata in anul 1977, cu numele de Aripile Victoria Bacau, nume care a fost schimbat in Aerostar Bacau in anul 1992. Si chiar daca este o echipa care a cochetat mai mult cu esalonul trei fotbalistic al tarii, cea mai buna performanta a echipei a fost inregistrata in sezonul 1989-1990, atunci cand s-a clasat pe locul 8 in a doua divizie, un loc onorabil, mai ales avand in vedere bugetul anual al echipei, divizie in care sper sa ramana cat mai multi ani de acum incolo si de ce nu, poate chiar mai sus. J 

Dar iata si parcursul din campionat pentru Aerostar Bacau, de la infiintare si pana in prezent: 
  • 1977-1978, locul 14 in Liga a 3-a
  • 1978-1979, locul 15 in Liga a 3-a
  • 1979-1980, Liga a 4-a
  • 1980-1981, Liga a 4-a
  • 1981-1982, Liga a 4-a
  • 1982-1983, locul 2 in Liga a 3-a
  • 1983-1984, locul 2 in Liga a 3-a
  • 1984-1985, locul 1 in Liga a 3-a
  • 1985-1986, locul 14 in Liga a 2-a
  • 1986-1987, locul 15 in Liga a 2-a
  • 1987-1988, locul 1 in Liga a 3-a
  • 1988-1989, locul 13 in Liga a 2-a
  • 1989-1990, locul 8 in Liga a 2-a
  • 1990-1991, locul 13 Liga a 2-a
  • 1991-1992, locul 16 Liga a 2-a
  • 1992-1993, locul 4 in Liga a 3-a
  • 1993-1994, locul 20 in Liga a 3-a
  • 1994-1995, Liga a 4-a
  • 1995-1996, Liga a 4-a
  • 1996-1997, Liga a 4-a
  • 1997-1998, Liga a 4-a
  • 1998-1999, Liga a 4-a
  • 1999-2000, locul 3 in Liga a 3-a
  • 2000-2001, locul 9 in Liga a 3-a
  • 2001-2002, locul 7 in Liga a 3-a
  • 2002-2003, locul 9 in Liga a 3-a
  • 2003-2004, locul 3 in Liga a 3-a
  • 2004-2005, locul 3 in Liga a 3-a
  • 2005-2006, locul 4 in Liga a 3-a
  • 2006-2007, locul 5 in Liga a 3-a
  • 2007-2008, locul 2 in Liga a 3-a
  • 2008-2009, locul 7 in Liga a 3-a
  • 2009-2010, locul 12 in Liga a 3-a
  • 2010-2011, locul 10 in Liga a 3-a
  • 2011-2012, locul 6 in Liga a 3-a
  • 2012-2013, locul 9 in Liga a 3-a
  • 2013-2014, locul 11 in Liga a 3-a
  • 2014-2015, locul 4 in Liga a 3-a
  • 2015-2016, locul 7 in Liga a 3-a
  • 2016-2017, locul 4 in Liga a 3-a
  • 2017-2018, locul 1 in Liga a 3-a
  • 2018-2019, locul 17 in Liga a 2-a
  • 2019-2020, locul 1 in Liga a 3-a
(sursa: RomanianSoccer.ro)

Sunt multe de spus despre Aerostar Bacau si despre noul sezon care va incepe la finalul acestei saptamani, un sezon care se va desfasura intr-un format inedit, din cauza celebrului de acum COVID-19, dar ma opresc pentru moment aici, dar nu inainte de a le ura baietilor mult succes in Liga a 2-a. Hai Aerostar, hai Bacaul! J

vineri, iulie 31, 2020

Va multumesc tuturor celor care m-ati sprijinit in demersurile mele pentru amenajarea Parcului Fagaras!

Proiect 2018 Parcul Fagaras

Acesta este al 10-lea articol pe care il scriu despre Parcul Fagaras si cel mai probabil si ultimul, pentru ca este la fel de probabil sa fie ultimul proiect in care ma implic in comunitatea locala, Parc Fagaras care se apropie cu pasi repezi de finalizare si mai apoi de inaugurare. Ca o paranteza, din ce am inteles de la personalul SSPM, receptia lucrarii se va efectua luni, data la care, cel putin teoretic, ar trebui ca parcul sa fie deschis publicului in totalitate.

Dar acest articol nu este despre proiectul Parcului Fagaras, executia acestuia sau despre cei peste 6 ani in care doua administratii locale s-au chinuit sa amenajeze un banal parc (cand te chinui peste 6 ani sa amenajezi un banal parc, nu poti avea pretentii sa pui in practica si proiecte de anvergura), ci despre bacauanii care m-au sprijinit in demersurile pe care le-am facut pentru amenajarea acestui parc incepand cu anul 2017, carora tin sa le multumesc inca o data si sa le dedic acest articol.

Le multumesc lui Danut Radu, alias Nordist Bacauan si lui Ionut Avram, care au postat multe poze pe Facebook si au scris in nenumarate randuri pe blogurile lor despre acest proiect, ii multumesc lui Cristian Ghinghes, care nu numai ca a scris pe blogul sau despre Parcul Fagaras, dar m-a sprijinit si a atras atentia in Consiliul Local in mai multe randuri despre necesitatea continuarii acestui proiect, ii multumesc primarului Cosmin Necula ca m-a primit in audienta la primarie in 2017 si mi-a raspuns de fiecare data la telefon atunci cand l-am contactat in legatura cu acest proiect.

Ii multumesc lui Iulian Popa, care s-a oferit sa ma sprijine in demersurile mele, Mihaelei Malinescu, care m-a ajutat cu strangerea de semnaturi pentru memoriul pe care l-am depus la primarie in august 2018, pentru amenajarea acestui parc, binenteles, le multumesc tuturor vecinilor care au semnat pentru acest memoriu, le multumesc celor de la ZiarBacau.ro, care au publicat o parte din articolele mele, le multumesc bacaunilor care au distribuit pe Facebook articolele pe care le-am scris.

In concluzie, va multumesc tuturor celor care m-ati sprijinit in demersurile mele pentru amenajarea Parcului Fagaras, parc ce constituie, asa cum am mai scris, un castig, atat pentru zona de sud a orasului, in care nu era amenajat un parc de dimensiuni ceva mai mari, precum sunt in celelalte zone ale orasului, cat si pentru tot orasul, care are mare nevoie de cat mai multe spatii verzi si cat mai multe spatii de relaxare.

vineri, aprilie 10, 2020

Masute de Cafea de Gradina cu Blat de Marmura/Granit si Cadru din Fier Forjat

Masa gradina cu blat granit

O terasă aspectuoasă te face să-ți savurezi cafeaua cu mai mult entuziasm, iar statul la taclale cu familia devine și mai plăcut. Sunt mai multe piese de mobilier de grădină indispensabile pentru un confort sporit. 

Măsuța de cafea este indispensabilă din grădina/curtea casei tale, dacă ești un mare amator de băuturi pe bază de cafea și/sau de ceai. Un punct cheie al spațiului tău de relaxare din grădină sau curte poate fi în jurul unei măsuțe speciale, destinată pentru a-ți așeza băuturile, revistele și cărțile pe care le citești.

Deși s-ar putea spune că nimic nou nu mai poate fi inventat referitor la design-ul acestor mici piese de mobilier, s-a observat că 2020 a adus o notă de modernitate atât în stiluri, dimensiuni sau forme cât, mai ales, în ceea ce privește materialul din care se confecționează măsuțele de cafea. Dacă, până acum, am avut de-a face cu „domnia” lemnului si sticlei, anul acesta specialiștii i-au spus „stop joc” și au optat, în unanimitate, pentru un material la fel de nobil: piatra naturală, respectiv marmura și granitul.
Masa gradina blat marmura

O masă de cafea cu blatul din piatră naturală poate face o diferență uriașă în felul în care arată terasa din curtea casei tale.

Granitul și marmura sunt extrem de rezistente la șocuri și la zgârieturi, se întrețin ușor și nu necesită precauții speciale, daca sunt impermeabilizate in prealabil. Astfel, poți așeza fără probleme cana fierbinte de cafea sau ceai pe masa cu blatul de granit sau marmura, fără teamă că vor lăsa urme vizibile.

În plus, piatra naturală – fie ea granit sau marmură – induce ideea de rafinament si simplitate cu aspect sofisticat.

Indiferent de formă (rotundă, semirotundă, rectangulară, ovală), măsuța de cafea cu blat din marmură sau granit va deveni piesa principală, care va atrage toate privirile și va transforma curtea ta într-un spațiu de relaxare cu stil.

Masa tip Consolă, cu blatul semi-rotund poate fi plasată în colțul tău de relaxare din grădină/curte sau chiar din balcon. O poți lipi de peretele exterior al casei sau o poți amplasa în lateralul canapelei de grădină.
Masute tip consola semirotunde
                                                           
Și nu în ultimul rând, acum - mai mult ca oricând - ne gândim și la impactul asupra mediului. Din acest motiv, mobilierul de gradină realizat din materiale durabile, precum piatra naturală si fierul forjat, reprezintă o tendință firească, adoptată în unanimitate de creatorii celebri.
Mese de gradina cu blat granit

Primăvara și vara, nimic nu e mai plăcut decât să savurezi o cafea sau o prăjitură în aer liber, la o terasă boemă în propria grădină sau curte, cu o muzică relaxantă pe fundal. Iar aceste măsuțe deosebite create de VINCA se încadrează perfect într-un astfel de decor. 

Comandă online măsuțe cu blat din marmură sau granit accesând această adresă web: https://www.vinca.ro/mobilier-marmura-granit/mese

VINCA ți le livrează oriunde în țară sau te așteaptă în depozitele de piatră naturală din Bacău și Roznov, Neamț!   

O masă de grădină personalizată? Specialiștii VINCA îți stau la dispoziție.

Dacă nu găsești în magazine un model care să te satisfacă, este foarte ușor să îți realizezi propria ta masa pentru gradina/terasa.

Pur și simplu apelezi la VINCA, distribuitor de marmură și granit, de la care poți comanda un blat de marmură sau granit dimensiunile dorite. Vinca are și secție de tăiere și prelucrare a pietrei astfel că poate realiza blaturi personalizate. VINCA are depozite în Bacău și în Roznov, Neamț, dar poți comanda blatul dorit și online. În magazinul online Vinca.ro găsesti toate modelele de marmură și granit disponibile în stoc, pentru a-ți forma o idee despre cum ai vrea să arate blatul pentru masa de grădină. 

În ceea ce privește suportul mesei de gradina, ai mai multe variante: 1) poți recicla o piesă mai veche de mobilier; 2) îl poți comanda într-un atelier specializat sau la partenerii VINCA; 3) dacă te pricepi la bricolaj, ți-l poți confecționa singur.

miercuri, aprilie 08, 2020

Haideti sa cream impreuna "Ziarul Blogurilor din Romania", respectiv "Ziarul Blogurilor din Bacau"!

Ziarul Blogurilor din Romania

Chiar daca scriu mai putin pe blog in ultimul timp, timpul "refuzand" in continuare sa fie prietenul meu, desi de mult timp ii tot cer "prietenia", dar in zadar, acest lucru nu inseamna ca am iesit din "Blogosfera Romaneasca", cel putin nu inca. J In continuare imi place sa citesc articole de pe blogurile din Romania, atat de pe cele pe care le stiu, cat si de pe cele pe care inca le descopar pe Facebook, in special pe grupurile create pentru bloggeri, ce sunt destul de multe.

Si pentru ca tot veni vorba despre grupurile pentru bloggeri, am creat si eu acum ceva vreme doua astfel de grupuri, intitulate sugestiv "Ziarul Blogurilor din Romania", respectiv "Ziarul Blogurilor din Bacau", grupuri in care se pot posta link-uri catre articolele de pe blogurile din Romania, respectiv link-uri catre articolele de pe blogurile din judetul Bacau, pentru a ne putea promova articolele intr-un loc comun, mai ales ca Facebook este de departe reteaua de socializare care aduce cele mai multe vizite pe bloguri.

Daca aveti un blog si nu sunteti inscrisi cele doua grupuri de mai sus, chiar va rog sa va inscrieti si sa postati link-urile catre articolele voastre, mai ales ca nu dureaza mult si nici nu costa nimic, pentru a crea impreuna "Ziarul Blogurilor din Romania", respectiv "Ziarul Blogurilor din Bacau", asa cum imi place mie sa le numesc. De asemenea, va invit pe toti cei care doriti sa cititi articole de pe blogurile din Romania, respectiv de pe blogurile din judetul Bacau, sa va inscrieti in aceste doua grupuri. 

Haideti sa cream impreuna "Ziarul Blogurilor din Romania", respectiv "Ziarul Blogurilor din Bacau"J

luni, decembrie 23, 2019

La multi ani, "Pasticceria Edeea, by Zanarini"!

"Pasticceria Edeea, by Zanarini"
Foto: Pasticceria Edeea

Parca mai ieri scriam un articol despre noua cofetarie din orasul Bacau, "Pasticceria Edeea, by Zanarini", un articol care a fost primit cu bucurie de catre bacauani, ce a facut pana acum nu mai putin de 12.736 de vizualizari. Pentru ca acum 2 ani, pe 23 decembrie 2017, sotii Claudia si Florin Macovei deschideau la Bacau, pe strada Victor Babes, numarul 5, la parterul Restaurantului Lady din cartierul Narcisa, langa "blocul Potcoava", o frumoasa cofetarie cu specific italian. 

Cofetarie putin spus, pentru ca la "Pasticceria Edeea, by Zanarini" se pot gasi, pe langa multe prajituri si torturi, care mai de care mai atragatoare, o gama foarte variata de fursecuri, foietaje, croissante si inghetate, care pot fi servite intr-un spatiu foarte frumos amenajat sau care pot fi luate la pachet pentru a fi savurate acasa cu prietenii sau cu familia. Mai mult decat atat, la "Cofetaria Edeea" se poate servi si o cafea deosebita "Segafredo Zanetti", preparata pe gustul fiecaruia, scurta, lunga sau cu lapte.

Si chiar daca nu multi au fost cei care au crezut ca "Edeea" va reusi sa supravietuiasca intr-un oras ca Bacau, aflat parca in moarte clinica, ce nu da semne ca va renaste prea curand, ma bucur ca sotii Claudia si Florin Macovei au crezut in dansii, au luptat si au reusit sa isi dezvolte continuu propria afacere, astfel incat la 2 ani de la deschidere, "Pasticceria Edeea, by Zanarini" a devenit un reper important in zona Narcisa, dar si in Bacau, in general, pentru ca am aflat ca "Edeea" este vizitata de bacauani din toate zonele orasului.

In final, tin sa ii felicit inca o data pe sotii Macovei pentru primii 2 ani de "Pasticceria Edeea", la fel cum tin sa ii felicit pe toti cei care investesc si reusesc sa isi dezvolte frumos afacerile in Bacau, pentru ca inca mai sunt investitii private frumoase in oras si sa le doresc o viata cat mai lunga cu "Edeea". La multi ani, "Pasticceria Edeea, by Zanarini"!
La multi ani, "Pasticceria Edeea, by Zanarini"!
Foto: Pasticceria Edeea