Blog personal. Imi place sa scriu!

Transport Mobila

vineri, iulie 31, 2020

Top goluri Gheorghe Hagi

Top goluri Gheorghe Hagi
Foto: YouTube

De data aceasta chiar ca nu mai "este de vina" pustiul meu pentru "microb", ci doar eu. Eu si numai eu. J De cateva zile tot spun ca o sa caut pe internet un top cu cele mai frumoase goluri marcate de inegalabilul Gheorghe Hagi si iata ca a venit si aceasta zi. Si chiar imi era dor sa revad cateva goluri marca Gheorghe Hagi. Si ce goluri. Este pur si simplu o delectare sa revezi ce goluri superbe a marcat de-a lungul carierei sale, o cariera impresionanta, de altfel.

Iar pentru astazi am ales "Top goluri Gheorghe Hagi", postat pe YouTube de "eu sunt 12" in februarie 2018, un filmulet ce a strans aproape 115.000 de vizualizari, dar care in opinia mea merita pe putin 115.000.000 de vizualizari, pentru ca a reunit 12 "bijuterii", una mai frumoasa decat celelalte, marcate atat pentru echipe de top ale Europei, cum sunt Real Madrid sau Barcelona, cat si pentru echipa nationala, acolo unde a reusit si lobul de exceptie de la Campionatul Mondial din 1994, gol care ocupa, asa cum era si firesc, locul 1 in acest top.

Dar iata si filmuletul "Top goluri Gheorghe Hagi" postat de "eu sunt 12":  


Ce ar mai fi de spus? Va las sa spuneti voi, pentru ca eu am ramas fara cuvinte! J

joi, iulie 02, 2020

"Mai tarziu" va fi prea tarziu...!!!

Mai tarziu va fi prea tarziu.
Foto: CitatePedia.ro

Zilele trecute mi-am schimbat fotografia de coperta de pe Facebook cu un citat care ma reprezinta, "Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima, pentru ca una dintre ele chiar va fi" (Jeremy Schwartz). Parca in completare, dimineata, cand am intrat pe Facebook sa vad daca sunt noutati, mi-au iesit in fata versurile postate de o buna amica, Liliana, versuri frumoase, care au venit ca un dus rece, desi a trecut mai bine de un an de cand am luat decizia de a-mi reorganiza viata si de a ma bucura mai mult de fiecare zi primita in dar de la Dumnezeu.

Si adevarul este ca noi, oamenii, in aceasta perioada de degradare continua, care pare sa nu se mai termine, uitam de cele mai multe ori care sunt cu adevarat valorile vietii si pierdem mult prea mult timp inutil, timp care oricum pare din ce in ce mai scurt, timp care din pacate nu se va mai intoarce niciodata. In goana dupa bani si dupa avutii, cu ochii mai mult in telefoane, tablete, laptopuri si calculatoare, stam din ce in ce mai departe de viata reala, amanand mai mereu pentru "mai tarziu" lucrurile care conteaza cu adevarat in viata unui om, desi "mai tarziu" poate sa fie prea tarziu.

"Mai târziu!!!
Mai târziu voi vorbi cu tine...
Mai târziu te sun,
Mai târziu ne vedem,
Mai târziu facem o plimbare...
Mai târziu îți spun ce simt,
Mai târziu vei știi ce însemni pentru mine...
Mai târziu poate te voi iubi..., sau poate te voi uita...
..........
Lăsăm totul pe mai târziu și uităm că "mai târziu" nu e al nostru
Ca "mai târziu" oamenii s-ar putea sa nu mai fie aici, lângă noi...
Ca "mai târziu" s-ar putea să nu ne mai auzim sau sa nu ne mai pese...
Ca "mai târziu" cel care aleargă azi sa te strângă în brațe poate fi legat cu fire la aparate...
Ca "mai târziu" copiii nu mai sunt copii..., și părinții nu ne mai sunt decât amintire...
Ca "mai târziu" ziua se transformă în noapte, puterea în neputință, zâmbetul în grimasă de durere..., și viața în moarte...
"Mai târziu" va fi prea târziu...!!!"
(sursa versuri: Facebook)

sâmbătă, iunie 27, 2020

Eproiectedecase.ro iti construieste casa visurilor!

Eproiectedecase.ro iti construieste casa visurilor!

Nimic nu se compara cu propria ta curte, in care sa poti face ce doresti fara a cere permisiune vecinului. Asa se face ca tot mai multi romani aleg casele in favoarea apartamentelor care, dupa o anumita varsta nu mai reprezinta un mod de viata foarte confortabil. Majoritatea persoanelor trecute de varsta de 35 de ani, deseori aleg sa cumpere o casa sau sa isi vanda apartamentul pentru a se stabili la casa. 

In fond, viata la casa are multe avantaje, iar cei care aleg firma eproiectedecase.ro pot benficia de o vasta gama de modele de case, care se pliaza pe orice fel de buget si necesitati in materie de spatiu.

Firma Eproiectedecase este 100% romaneasca si a pornit cu initiativa de a oferi oamenilor solutii convenabile in materie de case, plecand de la proiectul casei pana la executarea acestuia la rosu sau la cheie. Acest detaliu depinde de clienti, deoarece pot alege sa execute proiectul cu aceasta firma sau pot achizitiona doar un proiect casa executat de un arhitect profesionist. Proiectul poate fi unul prezent in portofoliul online de pe site sau la cererea clientului, poate fi un proiect nou respectand normele arhitecturale, insa cu preferintele clientului.

Este mai usor ca niciodata sa alegi unul dintre sutele de proiecte case prezente pe site, deoarece preturile sunt sub media pietei, adica foarte avantajoase.

Dupa lunile petrecute in casa, datorita pandemiei, multi acum se orienteaza spre achizitionarea unei case pentru a beneficia de curte. Este alegerea cea mai buna, deoarece o casa te poate face si independent energetic. Panourile solare pot fi montate cu usurinta pe acoperisul unei case fara a crea probleme vecinilor. De asemenea, casa poate fi incalzita prin mai multe sisteme, deci proprietarul nu va depinde doar de gaz sau curent. Alternative pentru incalzirea unei case pot fi o soba cu lemne sau un termosemineu cu peleti.

Eproiectedecase.ro iti ofera cele mai bune alegeri in materie de case, la preturi rezonabile cu proiecte care sa se plieze pe necesitatile tuturor!

vineri, iunie 05, 2020

Evaluarea sezonului 62 pentru Constantins Bacau

Hattrick
Foto: Hattrick

Se pare ca Mihai Briciu, asistentul meu personal din Hattrick, doreste sa ma tina cat mai aproape de echipa, pentru ca imi trimite mereu informari legate de club, atat in cadrul platformei, cat si pe e-mail-ul personal. Chiar marti am primit pe e-mail de la Mihai evaluarea sezonului cu numarul 62, ce s-a terminat cu putin timp in urma, sezon pe care l-am terminat pentru a 2-a oara consectiv pe locul 2, ceea ce este un lucru bun, avand in vedere ca incerc sa construiesc o echipa pentru ligile superioare.

Si constructia echipei chiar este in grafic, in sezonul 62 reusind destul de multe lucruri pozitive, cele mai importante fiind cresterea valorii primului 11, promovarea de jucatori din propria pepiniera si marirea capacitatii stadionului la 30.000 de locuri, obiective reusite cu un buget destul de mic, avand in vedere ca sunt inca la inceput de drum, iar drumul pare unul destul de lung si anevoios pana sa ajung la echipa dorita, care sa poata ataca si mai apoi supravietui in ligile superioare.   

Dar iata si evaluarea sezonului 62 facuta de catre Mihai Briciu:

"Salut, șefu!
Pentru că un nou sezon va începe, am făcut un sumar al performanțelor echipei noastre, Constantins Bacau, din sezonul trecut. Citește-l și apoi stabilește noile obiective pentru sezonul ce va veni.

Așteptările fanilor
Bravo! Am terminat în campionat pe poziția 2 din 8 echipe și am depășit așteptările suporterilor!

Fan Club
Am avut 360 fani noi care ni s-au alăturat în acest sezon. Clubul suporterilor a ocupat locul 2 din 8, în divizia noastră.

Cea mai mare victorie
Cea mai mare victorie a sezonului a fost 10-0 împotriva echipei FC Baltoaka, și cea mai mare înfrângere a fost 0-8 împotriva echipei Dejenii Furiosi`88.

Cel mai bun jucător
Jucătorul cu cea mai bună evaluare din acest sezon a fost Florin Poşchină, cu 6 stele. Golgheterul echipei a fost Wojciech Lubera.

Cel mai bun 11
Cea mai bună așezare din acest sezon, ca număr de stele, a fost o așezare 3-5-2 împotriva echipei Destin. Așezarea a obținut 55 stele și a ocupat poziția 2 în serie, în acest sezon.

Finanțe
Venitul net al tău a fost de -90 488 Lei și venitul din jucătorii de tineret a fost de 1 786 000 Lei. Asta te plasează pe poziția 4, respectiv pe poziția 1 din clasamentul seriei tale.

Transferuri
Venitul brut din vânzări al echipei a fost de 36 550 800 Lei. Între timp, clubul a plătit 37 202 000 Lei pentru noile talente. Acest lucru înseamnă faptul potrivit căruia capitalul nostru a scăzut cu 651 200 Lei datorită transferurilor acestui sezon. Sper că știi ce faci, șefule!
Oricum, bilanțul echipei pe acest sezon a ocupat locul 5 din cele 8 echipe ale seriei.

Antrenament
Antrenarea abilităților este cheia progresului în Hattrick. Din punct de vedere al antrenamentelor, clubul nostru a înregistrat cele mai multe urcări ale abilităților la Construcţie - 19 urcări în abilități și 3 urcări în abilități în Portar. Bravo.

Cea mai mare creștere
Jucătorul tău, Markus Pettersen s-a îmbunătățit cel mai mult din echipă. TSI-ul său a crescut de la 3 990 la 15 750. Asta plasează clubul pe locul 2 din cele 8 echipe la capitolul creșterii de TSI al celui mai bun jucător al clubului."

In linii mari sunt de acord cu Mihai Briciu, care consider ca a facut o evaluare buna, mai putin cu partea de transferuri, acolo unde asistentul meu a tinut sa ma atentioneze ca am investit cu 651.200 lei mai mult decat am obtinut, dar acesta nu este un lucru rau, avand in vedere faptul ca am preferat sa cresc valoarea echipei in mod constant si nu sa pun banii la saltea, atitudine pe care o voi avea cu siguranta si in sezonul 63, care a debutat deja cu primul tur de cupa, meci castigat lejer cu 8-0 in deplasare. Forza Constantins Bacau! J

vineri, mai 29, 2020

Fericirea nu are aparat de masurare

Irina Rimes feat. Carla`s Dreams - 3 Inimi
Foto: YouTube

Intotdeauna mi-au placut jocurile de cuvinte folosite in versurile melodiilor, cat si mesajele transmise prin intermediul acestora. Astfel, zilele trecute "am aflat" de la Irina Rimes si Carla's Dreams, printre altele, ca "fericirea nu are aparat de masurare", "intre inimile noastre mai avem un loc in plus" si ca "inima nu poate iubi pe jumatate, caci inima se umple, de la 3 in sus".

Aceste frumoase jocuri de cuvinte fac parte din piesa "3 Inimi", o compozitie emotionanta despre iubire, familie si armonie, ce este rezultatul fructuos al primei colaborari dintre Irina Rimes si Carla's Dreams, compusa chiar de cei doi artisti, impreuna cu Sebastian Barac si Marcel Botezan, videoclipul fiind regizat de Bogdan Paun, dupa un concept al NGM Creative. (sursa: InfoMusic.ro)  

"Am crescut profesional inspirandu-mă din muzica lui, pentru mine această colaborare are o semnificație sentimentală, deoarece Carla's Dreams e un artist de la care, indirect, am învățat multe", a declarat Irina.
"E simplu să-ți împarți inima la doi, dar există un punct în viață când trebuie să înveți să o împarți la trei sau la patru... sau chiar la mai mult. V-am cuprins", a completat Carla`s Dreams.
(sursa: InfoMusic.ro)

Dar iata si videoclipul si versurile acestei melodii pline de semnificatii, un videoclip ce a depasit deja 5 milioane de vizualizari pe YouTube, in aproape 2 luni de la lansare:


"A-nceput în primăvară
Și părinții n-au știut
Că noi doi colegi de școala
Ne iubeam atât de mult
Locul nostru-ascuns de lume
Unde-a fost primul sărut
Primul „te iubesc” timid
Primul „te iubesc” mai mult
N-am avut nicicând secrete
Dar mai e ceva de spus
Între inimile noastre
Mai avem un loc in plus
Inima nu poate
Iubi pe jumatate
Căci inima se umple
De la 3 în sus
Fericirea n-are
Aparat de măsurare
Dar, se simte mai tare
De la doi cu plus
Zâmbetul când mergi prin casa
Te-mpiedici de jucarii
Cum ar trece viața noastră
De n-ar exista copii
De n-ar exista prieteni
Cine-ar sta la masa ta
Ce-ar mai însemna iubirea
Dacă nu familia
N-am avut nicicând secrete
Dar mai e ceva de spus
Între inimile noastre
Mai avem un loc în plus
Inima nu poate
Iubi pe jumătate
Căci inima se umple
De la 3 in sus
Fericirea n-are
Aparat de măsurare,
Dar se simte tare
De la doi cu plus
Când doua inimi bat la fel,
Duc dragostea la alt nivel
Din două inimi se fac trei și de la trei în sus
Ca să ocupe toate locurile-n plus
Inima nu poate
Iubi pe jumătate
Căci inima se umple
De la 3 in sus
Fericirea n-are
Aparat de măsurare,
Dar se simte tare
De la doi cu plus"
(sursa: TraiesteMuzica.ro)

Sa iubiti, sa fiti iubiti, cu alte cuvinte sa fiti fericiti si sa nu uitati ca "fericirea nu are aparat de masurare"! J

marți, mai 26, 2020

Noua interfata Blogger

Noua interfata Blogger

Pe 20 mai, echipa Blogger a anuntat pe Blogger Buzz, blogul oficial al acestei platforme gratuite de blogging, pe care ne prezinta periodic ultimele stiri din domeniu, detaliile despre noua interfata Blogger, care se doreste a fi o experienta imbunatatita pe web, in special pe dispozitivele mobile, acolo unde aceasta platforma era deficitara pana acum:

"Din 1999, milioane de oameni s-au exprimat pe Blogger. De la postări detaliate despre aproape fiecare soi de mere pe care ți-l puteai imagina vreodată la un blog dedicat artei bloggingului propriu-zis, capacitatea de a partaja, publica și exprima cu ușurință pe web este baza nucleului misiunii Blogger. Pe măsură ce web-ul evoluează constant, dorim să ne asigurăm că oricine utilizează Blogger are o experiență ușoară și intuitivă publicând conținutul său pe web.  

De aceea, am introdus încet o experiență web îmbunătățită pentru Blogger. Dă-ți o versiune nouă interfeței făcând clic pe „Încercați noul blogger” din panoul de navigare din partea stângă. 

Pe lângă un aspect nou, Blogger este acum receptiv pe web, ceea ce face mai ușor utilizarea pe dispozitivele mobile. Investind într-o platformă web îmbunătățită, permite potențialul unor noi funcții în viitor. 

Aflați mai multe despre actualizările specifice paginii pe care le-am lansat pentru a face experiența dvs. Blogger și mai bună: 

Statistici
Pagina cu statistici reproiectate vă ajută să vă concentrați asupra celor mai importante date de pe blogul dvs. prin evidențierea celei mai recente postări.    

Comentarii
O pagină nouă de comentarii vă ajută să vă conectați mai ușor cu cititorii prin suprafețele care necesită atenția dvs., cum ar fi moderarea comentariilor.  

Mesaje
Am îmbunătățit asistența pentru operatorii de căutare din pagina Mesaje pentru a vă ajuta să filtrați mai ușor postările dvs. Blogger și rezultatele căutării pe pagini. 

Editor
Noua pagină Editor îmbunătățită introduce suport pentru tabel, permite o transliterare mai bună și include o experiență îmbunătățită de încărcare a imaginilor / video. 

Listă de citit 
Chiar dacă nu creați de pe telefon, acum este mai ușor ca niciodată să citiți bloguri de la alți creatori în timp ce sunteți în mișcare.

Setări 
Am simplificat pagina Setări pentru a vă ajuta să vă gestionați toate controalele dintr-un singur loc.  

Vom muta pe toată lumea la noua interfață în lunile următoare. Începând de la sfârșitul lunii iunie, mulți creatori Blogger vor vedea că noua interfață devine implicită, deși pot reveni la vechea interfață, dând clic pe „Revenire la Blogger vechi” în navigarea din stânga. Până la sfârșitul lunii iulie, creatorii nu vor mai putea reveni la interfața Blogger vechi.  

Vă recomandăm să mergeți înainte de tranziție, optand în experiența de astăzi. Asigurați-vă că ne anunțați ce credeți despre noul design, atingând pictograma Ajutor din bara de navigare de sus. De-abia așteptăm să vedem cum utilizează ultimele actualizări creatorii Blogger pentru a-și împărtăși vocea cu lumea întreagă."
(Postat de Fontaine în numele echipei Blogger)

Avand toate blogurile create pe platforma Blogger, desi am avut intentia in cateva randuri sa migrez pe Wordpress, am inceput sa folosesc si eu noua interfata Blogger, cu care oricum trebuie sa ma obisnuiesc, pentru ca de la sfarsitul lunii iulie va deveni interfata implicita. Sunt curios sa vad in perioada urmatoare parerile voastre despre noua interfata Blogger.     

joi, mai 07, 2020

Romania are un titlu mondial la seniori si 4 titluri mondiale la tineret in Hattrick

Hattrick
Foto: Hattrick


Vorbeam azi cu un amic din Hattrick, coleg de serie, despre echipele noastre nationale din acest frumos manager online de fotbal si ne intrebam cate editii de campionat mondial am castigat de-a lungul timpului, atat la seniori, cat si la tineret. Ei bine, m-am gandit ca ar fi interesant de scris un articol in acest sens, in care sa intocmesc si doua clasamente cu tarile care au castigat cele mai multe trofee. Dar sa le luam pe rand.

In ceea ce priveste Campionatul Mondial de seniori, pana acum s-au desfasurat 30 de editii, prima editie fiind incheiata in 28 aprilie 2002, cu triumful Suediei, iar ultima fiind incheiata in 9 februarie 2020, de data aceasta cu triumful Austriei, a 31-a editie fiind in curs de desfasurare. Din cele 30 de editii disputate pana acum, nationala Romaniei a reusit sa castige un singur trofeu, in 18 noiembrie 2018, chiar in ziua in care am implinit 37 de ani. J Dar iata si tarile care au castigat campionate mondiale de seniori, cu numarul de trofee in dreptul acestora:
  • Suedia 6
  • Chile 3
  • Norvegia 2
  • Germania 2
  • Olanda 2
  • Italia 2          
  • Estonia 1
  • Portugalia 1
  • Cehia 1
  • Rusia 1
  • Grecia 1
  • Danemarca 1
  • Polonia 1
  • Bulgaria 1
  • Finlanda 1
  • Canada 1
  • Romania 1 
  • Luxemburg 1
  • Austria 1

In ceea ce priveste Campionatul Mondial de tineret (U-20), pana acum s-au desfasurat 29 de editii, prima editie fiind incheiata in 18 august 2002, tot cu triumful Suediei, iar ultima fiind incheiata in 20 octombrie 2019, cu triumful Statelor Unite ale Americii, a 30-a editie fiind in curs de desfasurare. Din cele 29 de editii disputate pana acum, nationala Romaniei a reusit sa castige 4 trofee, in 9 noiembrie 2003, in 30 ianuarie 2005, in 5 octombrie 2008 si in 29 iulie 2018. Dar iata si tarile care au castigat campionate mondiale de tineret, cu numarul de trofee in dreptul acestora:  
  • Germania 6
  • Romania 4 
  • Italia 4
  • Suedia 3
  • Norvegia 3
  • Estonia 2
  • Olanda 2
  • Belgia 1
  • Finlanda 1
  • Elvetia 1
  • Danemarca 1
  • SUA 1

De mentionat ca in editiile in curs de desfasurare, echipa nationala de seniori se pregateste sa paraseasca competitia inca din prima faza a grupelor, iar echipa nationala de tineret a parasit deja competitia in turul 2 al grupelor. Dar acest lucru nu inseamna ca in editiile urmatoare nu vom avea din nou un cuvant important de spus in desemnarea castigatoarelor celor doua competitii importante din Hattrick. Hai Romania! J