Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila

vineri, martie 16, 2018

Intalnirea dintre bacauani si primarul Bacaului!

Intalnirea dintre bacauani si primarul Bacaului
Foto: YouTube
Dupa cum probabil ati aflat deja, joi, 15 martie 2018, la Scoala "Domnita Maria" a avut loc o intalnire intre bacauani si primarul Bacaului, Cosmin Necula, care la randul sau a venit insotit de personal din primarie, CL (Consiliu Local) si SSP (Societatea de Servicii Publice). Dupa cum am scris si aseara pe Facebook, a fost o intalnire utila dintr-un anumit punct de vedere, in care s-a prezentat situatia proiectelor importante din oras, dar, din pacate, Bacaul este in continuare un oras nefunctional!

De fapt, cu acest lucru am inceput si discutia cu domnul primar, atunci cand a venit la mine, discutie care din pacate nu se aude, dar se vede pe inregistrarea lui Danut Radu, alias Nordist Bacauan, pentru ca sedinta propriu-zisa nu incepuse inca si era destul de multa zarva in sala, ca la inceput de orice sedinta. I-am spus inca o data ca nu sunt multumit de ce se intampla in orasul Bacau si ca orasul este in continuare nefunctional, la care binenteles ca dansul mi-a raspuns ca lucrurile se vor rezolva.

Dupa depasirea momentului in care staff-ul primarului a vrut sa il impiedice pe Danut Radu sa filmeze si sa transmita online sedinta, moment rezolvat dupa ce Nordistul nostru a cerut voie sa filmeze de la domnul Cosmin Necula, a urmat o prezentare a primarului nostru despre istoria si stadiul proiectelor din oras: Rezerva de Apa, Insula de Agrement, Spitalul Municipal, Stadionul Municipal, strazi asfaltate, locuri de joaca pentru copii, terenuri de sport in cartiere, terenuri de sport in scoli, gradinite, crese etc.

Dar inainte de a prezenta aceste proiecte pe scurt vreau sa ne intelegem inca o data, ca sa nu avem discutii inutile. Nu tin partea primarului, din contra, pentru ca si eu vreau mult mai mult de la dansul si de la administratia pe care o conduce, dar in acelasi timp sunt constient ca birocratia este foarte mare in tara, iar pana sa se contruiasca vreun obiectiv trebuie facute foarte multe hartii (proiecte, avize, autorizatii, SEAP etc.), care de regula dureaza, iar legea achizitiilor publice este total ineficienta, ingreunand mult lucrurile.

Ni s-a spus la sedinta ca Rezerva de Apa este "urcata" pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) si in mod normal pana in vara ar trebui sa avem un proiectant si executant daca nu sunt contestatii, la Insula de Agrement se fac ultimii pasi pentru urcarea pe SEAP a restului de lucrari, la Spitalul Municipal s-a obtinut avizul de la DSP Bacau si mai trebuie obtinut avizul final de la Ministerul Sanatatii pentru unificarea celor doua unitati spitalicesti sub numele de Spitalul de Urgenta "Sfanta Maria", dupa care sa se urce si aici pe SEAP restul de lucrari (aproximativ iunie 2018).

La Stadionul Municipal actualizarea DALI (Documentatia de Actualizare a Lucrarilor de Interventie), care trebuia sa fie finalizata in ianuarie, s-a prelungit foarte mult datorita problemelor gasite la tribune, astfel incat aceasta actualizare necesara inainte ca proiectul si executia acestuia sa fie "urcate" pe SEAP se va prelungi inca una-doua saptamani. Stiu, sa nu credeti ca eu nu imi doresc modernizarea Stadionului Municipal si a bazelor sportive "Lucretiu Avram" (Proletarul) si "Constantin Anghelache" (Letea), chiar am insistat pe acestea.

In ceea ce privesc asfaltarile in Municipiul Bacau, domnul primar ne-a spus ca s-a terminat contractul de asfaltare pentru 2016-2017 incheiat de fosta administratie locala cu Phoenix Transbac pentru suma de 3,4 milioane de lei, de care nu a fost multumit (nici noi) si ca in 2018 asfaltarile vor incepe de indata ce vremea va permite acest lucru (probabil dupa ultima incercare de ninsoare din week-end), asfaltari care se vor face de catre SSP (Societatea de Servicii Publice a Municipiului Bacau).

Domnul Cosmin Necula a insistat foarte mult si pe proiectele de modernizare a 40 de locuri de joaca, proiectele de construire a 4 terenuri de sport in cartiere, proiectele de modernizare a 5 terenuri de sport in scoli, construirea a 4 noi crese si gradinite, construirea Parcului Fagaras, care inca nu are proiect si autorizatie de constructie, modernizarea Parcului CFR, modernizarea standurilor de jos din Piata Centrala prin construirea unei cladiri cu 2 nivele si multe altele.

Din pacate, primarul orasului Bacau a tinut mai mult sa ne prezinte proiectele pentru anul 2018 si mai putin sa vorbeasca cu bacauanii, carora sa le asculte problemele, bacauani pe care i-am simtit foarte nemultumiti, mai ales in prima parte a sedintei, atunci cand la un moment dat lucrurile puteau chiar degenera, dar Cosmin Necula a reusit sa aplaneze cumva acest conflict care se crease prin continuarea "monologului", intrerupt din cand in cand din unii bacauani, care mai reuseau sa puna cate o intrebare.

Un bacauan a pus problema pasajului subteran Letea, care trebuie adus la zi cu intretinerile si apoi pazit, mai ales ca avem doar doua astfel de pasaje subterane pentru pietoni in oras (Letea si CFR), bacauan pe care am incercat sa il completez cu necesitatea Pietonalului Letea care a fost promis in anii anteriori si nu s-a mai facut, pietonal ce ar face legatura mai usoara intre cartierele Narcisa si Orizont, pietonal care am inteles ca face parte din PMUD (Planul de Mobilitate Urbana Durabila).

S-a vorbit si despre eterna Centura a Bacaului, a carei licitatii este din nou pusa pe SEAP si la care se asteapta desemnarea castigatorului spre final de primavara, despre cele 5 probleme ale primariei Bacau cu CFR (Pasajul CFR, Parcul CFR, Pasarela pentru pietoni de la gara care traverseaza liniile ferate, gardurile si "stufarisurile" neingrijite de langa caile ferate), despre iluminatul public, despre salubrizare, despre gaura neagra numita Thermoenergy (CET) si multe altele.

In ceea ce ma priveste, am intervenit de fiecare data cand am avut ocazia (imi cer scuze fata de bacauanii prezenti in sala daca i-am suparat cu insistenta mea), am insistat in continuare pentru afisarea pe site-ul municipiulbacau.ro a situatiei proiectelor aflate in orasul Bacau, cu actualizare lunara, am iesit special si in fata clasei sa ii arat primarului ca ce ne deseneaza pe tabla trebuie sa puna lunar si pe site, am pus multe intrebari la care am reusit sa obtin si ceva raspunsuri.

Sunt multe de spus despre problemele Bacaului si despre rezolvarea acestora. As putea scrie la infinit despre acest subiect, numai sa ajute cu ceva si la rezolvarea problemelor orasului, care sunt foarte multe si mare parte dintre aceastea sunt chiar acute. Oricum, consider ca anul 2018 este unul definitiv pentru situatia domnului Cosmin Necula si a administratiei pe care o conduce. Daca toate proiectele vor ramane numai la stadiu de vorbe si nu se va trece si la fapte concrete anul acesta, sansele de a mai prinde un mandat se vor apropia din ce in ce mai mult de 0!

Iata si inregistrarea intalnirii de ieri facuta de Danut Radu, alias Nordist Bacauan:


Hai Bacaul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu