Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta CRAB. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CRAB. Afișați toate postările

vineri, august 31, 2018

Memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras!

Parcul Fagaras
In aceasta dimineata am depus la Registratura Primariei Bacau un memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras, parc care ni se tot promite din 4 aprilie 2014. Cu alte cuvinte, de 4 ani si aproape 5 luni de zile, autoritatile locale ne tot duc cu vorba ca amenajeaza acest parc, dar de fiecare data cand au inceput sau reinceput lucrarile s-au oprit la scurt timp, pe motiv de lipsa de fonduri (administratia Stavarache) sau ca au fost contestatii la Institutul de Stat in Constructii pentru ca s-a lucrat fara autorizatie de construire (administratia Necula).

De la peste 8.000 de mp de parc, cu un proiect maret, cu care s-a laudat admistratia Stavarache s-a ajuns la 2.000-3.000 de mp de parc, cu un proiect simplu (nici d-l primar Cosmin Necula si nici Societatea de Servicii Publice nu au stiut sa imi spuna cati mp va avea pana la urma parcul atunci cand i-am intrebat la intalnirea de la Scoala Domnita Maria de la inceputul acestui an) in timpul administratiei Necula, dar nici macar acesta din urma nu s-a mai amenajat.

Memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras
Discutia despre Parcul Fagaras este una foarte lunga, as putea scrie la infinit despre acest subiect, despre care va pot oferi detaliile si daca ma treziti noaptea din somn. Cert este ca dupa demersurile individuale pe care le-am facut pana acum, in nenumarate randuri si despre care am scris pe blog si pe contul meu de Facebook, acum a venit randul sa facem un demers comun in cartier, cu semnaturi in spate, pentru a da mai multa greutate acestui demers de amenajare a unui parc.

Mentionez ca am trimis acest memoriu si pe adresele de e-mail ale consilierilor locali, pe care i-am rugat sa ne sprijine cu tot ce pot in demersul nostru si il voi trimite si majoritatii site-urilor si blog-urilor din orasul Bacau, pentru a prelua stirea daca o vor considera una adecvata. 

Dar iata si un extras din memoriul pentru amenajarea Parcului Fagaras:

"Subsemnatii din tabelul atasat, cetateni ai cartierului ANL Bucegi, va rugam sa dispuneti cat mai repede amenajarea unui parc pe terenul dintre strada Fagaras, strada Teiului, SOMA si CRAB, parc care ni se tot promite din 4 aprilie 2014 si nu se mai amenajeaza.

In aproape toate zonele orasului au fost amenajate parcuri pe masura, respectiv Parcul Cancicov, Parcul Trandafirilor, Parcul Nord, Parcul Catedralei si Parcul Olimpic. Au mai ramas Parcul Fagaras si Parcul CFR, proiecte abandonate in Primaria Bacau.

Zona de Sud a orasului a ramas astfel descoperita, cateva mici parculete de cartier nefiind astfel suficiente. Avem nevoie de un parc mai mare in zona, care sa deserveasca in primul rand cetatenii din cartierul ANL Bucegi, dar si cetatenii din Municipiul Bacau care doresc sa isi petreaca timpul liber intr-un spatiu verde.

Numar de inregistrare memoriu pentru amenajarea Parcului Fagaras
Cartierul ANL Bucegi a devenit un cartier plin de copii, care nu au unde sa se joace. Un simplu parc de copii cu 2 scranciobe pentru copiii de pana la 3 ani, 2 scranciobe pentru copiii de peste 3 ani, 2 tobogane, 2 balansoare si 6 banci nu mai este suficient.

Speram ca cererea noastra sa gaseasca o rezolvare favorabila si cat mai rapida, pentru ca de promisiuni suntem satui. Parcul Fagaras nu necesita o suma foarte mare din bugetul Municipiului Bacau si se poate amenaja intr-un timp scurt.

In 22 martie 1935, 110 bacauani au semnat un memoriu asemanator pentru amenajarea Parcului Cancicov (copie atasata acestui memoriu) si au reusit sa sensibilizeze autoritatile locale de la acea vreme, care au dispus amenajarea parcului. Si noi speram sa va sensibilizam si sa dispuneti amenajarea Parcului Fagaras!

Cu stima,
Cetateni ai cartierului ANL Bucegi"

Nu imi ramane decat sa astept raspunsul oficial de la Primaria Bacau, care sper sa fie unul pozitiv si care sa aiba si o punere in practica, binenteles, adica amenajarea Parcului Fagaras. Speranta moare ultima! Hai Bacaul!

sâmbătă, iulie 28, 2018

Pauza!

Pauza
Foto: DepasesteLimitele.ro
Parca si in verile anterioare am asteptat sa plec pentru cateva zile din oras, dar niciodata ca anul acesta! Dupa inca un an foarte slab in orasul Bacau, nici nu mai stiu numarul acestor ani consecutivi ratati din urbea noastra, abia astept sa plec pentru cateva zile, sa uit de problemele unui oras care cu fiecare zi ce trece se afunda din ce in ce mai tare in mocirla. Macar pentru cateva zile vreau sa uit de nereusitele administratiei Necula si de promisiunile din 2016 ca vom deveni in sfarsit un oras curat si functional!

Chiar mi-a ajuns! Mi s-a facut asa o greata incat nici lamaile nu mai sunt suficiente pentru a o alunga! Pentru cateva zile nu vreau sa mai aud de avarii in Bacau, fie acestea de la CRAB sau de la Thermoenergy,  nu mai vreau sa aud de proiectele neterminate ale Bacaului, nu mai vreau sa vad colectarea execrabila a deseurilor menajere si reciclabile, cu gunoaie imprastiate pe o raza de 10 metri in jurul ghenelor de gunoi, ce emana un miros de nedescris in zona lor, nu mai vreau sa vad caini si cai comunitari printre blocuri, nu mai vreau sa fac slalom printre gropi, nu mai vreau sa citesc titlurile pompoase din presa locala care ridica nejustificat in slavi actuala administratie etc., etc., etc.!

Gata, Constantine, opreste-te, tata, ca nu are rost si o iei pe "aratura"! Pauza! Incepand de maine, timp de o saptamana voi incerca sa pun o pauza in activitatea mea de blogging si in general in activitatea mea online. Ma voi conecta la internet ocazional, doar pentru a vedea daca am ceva mesaje. Sper ca aceste zile sa imi prinda bine, iar la intoarcere sa reusesc in sfarsit ceea ce imi propun de cativa ani incoace: sa fiu mai detasat si sa nu ma mai enervez din cauza problemelor din jur care nu depind numai de mine. Speranta moare ultima! Ne auzim peste o saptamana! Sa fiti iubiti!

miercuri, iulie 18, 2018

DEMISIA!!!

Demisia
Foto: Coltuc.ro
M-am tot abtinut zilele acestea sa scriu despre problema apei din orasul Bacau, dar efectiv nu mai rezist sa nu scriu si eu cateva randuri de nemultumire! Nu de alta, dar s-au adunat prea multe si s-a umplut paharul! Si este inadmisibil ca o administratie locala sa priveasca atat de nepasatoare la problemele orasului si sa nu ia la timp masurile necesare rezolvarii acestora. CRAB-ul isi face de cap, Thermoenergy si SSPM la fel si toate aceste 3 entitati sunt in subordinea conducerii orasului. Ce sa mai vorbim despre SOMA, care continua sa colecteze execrabil deseurile menajere si reciclabile din oras, sub aceleasi priviri nepasatoare ale Primariei Bacau.

Daca ati avut proiectul rezervei de apa pe birou in iunie 2016, cu tot cu proiectant desemnat, asa cum scrie o parte a presei locale (ultima oara am citit pe Ferma Politica, link aici) de ce nu i-ati dat drumul atunci? Ce sa mai spun de puturile din Gheraiesti, lasate in continuare in paragina! Ati preferat sa faceti proiect propriu, ca sa o luati de la capat cu "hartogaraia" si sa amanati o lucrare foarte importanta pentru oras, asa cum ati facut si cu proiectul Stadionului Municipal. Nici proiectul stadionului facut de administratia locala anterioara nu l-ati considerat bun, asa ca ati ales din nou solutia cea mai convenabila dumneavoastra si a oamenilor din jurul dumneavoastra, adica sa o luati de la capat cu DALI, DALI care este in eterna ultima saptamana pana la finalizare.

Ati avut optiunea sa terminati Spitalul Municipal in forma gandita initial si poate acum obiectivul era terminat sau in curs de finalizare. Si aici ati ales varianta cea mai lunga si poate cea mai proasta, mai ales ca pentru aceasta investitie au fost folositi banii locuitorilor orasului Bacau, iar acum investitia se va duce la judet. La Insula de Agrement v-au trebuit 2 ani ca sa va dati seama ca nu se poate face parcare etajata peste ovoidul de canalizare al orasului si ca trebuie sa renuntati la aceasta. Daca ati fi facut acest pas in 2016, poate Insula de Agrement ar fi fost acum finalizata. Cu Parcul Fagaras ne tot duceti cu vorba, abia este in "situatia demararii procedurilor de realizare a unui studiu de fezabilitate pentru implementarea acestui proiect". Si cate si mai cate exemple in acest sens.

Cu alte cuvinte, ati preferat mai mereu sa dati deoparte interesele bacauanilor si ale orasului Bacau, pentru a alege interesele de partid si de grup. Cel putin aceasta este parerea mea. Si aici consider ca se greseste cel mai mult in politica din Romania, mai ales in politica din orasul Bacau, politica cu care nu sunt sub nicio forma de acord. Din pacate, politicienii romani se preocupa mai mult de nevoile partidelor si nevoile grupurilor care ii sustin decat de problemele cetatenilor, care ar trebui sa primeze si pentru care au fost pana la urma alesi si pentru care sunt platiti si destul de bine, in comparatie cu veniturile medii din tara.

In fine, discutia este foarte lunga, dar concluzia este cat se poate de scurta. DEMISIA!!! Demisia pentru intreaga conducere a orasului! Bacaul are nevoie de o echipa profesionista de conducere, care sa redreseze orasul in cat mai scurt timp posibil!

joi, aprilie 12, 2018

Orasul Bacau, "Orasul Avarie"!

Orasul Avarie
Foto: Danut Radu (Nordist Bacauan)
In noiembrie 2017 scriam un articol, Orasul Bacau, un oras "Profi", in care imi manifestam speranta, pe principiul speranta moare ultima, ca orasul Bacau sa devina si un "oras profi", nu numai un oras "Profi"! La aproape 5 luni de la publicarea acestui articol se pare ca sperantele mele nu numai ca au fost in zadar, ba chiar mai rau, pe langa un oras "Profi", care a mai deschis ceva magazine intre timp prin urbe, am devenit si "Orasul Avarie"!

Da, din pacate, la momentul de fata orasul Bacau este in primul rand "Orasul Avarie" si abia apoi, Orasul "Profi"! Avarii la conducta de aductiune de apa rece de la Valea Uzului, avarii la cele 3 magistrale de caldura si apa calda de la Thermoenergy, avarii la retelele principale si secundare de alimentare cu energie electrica a consumatorilor persoane fizice si juridice, avarii la sistemul de iluminat public, avarii la retelele secundare de apa rece de la CRAB, avarii la retelele secundare de caldura si apa calda de la Thermoenergy etc. etc. etc.

Peste tot pe unde mergi in orasul Bacau gasesti locuri de interventie, incercuite de celebrele de acum panglici cu dungi rosii si albe, marcate corespunzator, asta in cazul in care sunt marcate! J Azi, in drum spre gradinita, am avut de exemplu "prilejul" de a vedea cum se lucreaza la avariile de la magistrala Sofert a Thermoenergy de pe strada Garofitei, dupa care, intrand in curtea gradinitei, am remarcat un alt perimetru de 1-2 mp marcat pentru o alta lucrare de interventie!

Da, ce scriam si ieri pe Facebook, asta inseamna sa nu fim in stare sa intretinem niste obiective pe care le-am primit mostenire in 1989! Ce pretentii sa mai avem sa construim obiective noi, daca noi nu suntem in stare nici sa le intretinem si modernizam pe cele pe care le avem deja! Dupa administratia locala Chitac, 1990-1992, de la care nu putem cere prea mult, pentru ca a fost o perioada grea de tranzitie de numai 2 ani, a urmat o perioada foarte slaba a administratiei Liciu, 1992-1996, de care nici nu vreau sa imi mai amintesc!

1996-2004 a fost o perioada in care s-a mai facut cate ceva in orasul Bacau, desi administratia Sechelariu a facut si multe greseli, mai ales in perioada 2000-2004, dar macar orasul Bacau a fost in acesti 8 ani unul dintre cele mai curate si frumoase orase din Romania, lucru pe care l-am apreciat si il apreciez foarte mult la domnul Dumitru Sechelariu, Dumnezeu sa il ierte! 2004-2012 a fost de asemenea o perioada relativ buna, in care administratia Stavarache a reusit cateva lucruri bune, care au ramas pentru orasul Bacau!

Ei bine, declinul orasului Bacau incepe din anul 2012, atunci cand, dupa castigarea celui de-al treilea mandat consecutiv de primar de catre Romeo Stavarache, au inceput jocurile din culise, jocurile de putere sau jocurile din subteran, depinde cum vreti sa le numiti! Au fost astfel 4 ani in care fie am avut primar, fie am avut primar interimar, ani in care s-au pierdut foarte multe! Iar in 2016, administratia Necula a castigat orasul prin multele promisiuni pe care le-a facut si pe care nu le-a respectat pana acum, nici macar in parte!

Si uite asa am ajuns in anul de gratie 2018, la aproape 2 ani de administratie Necula, in care orasul Bacau merge din avarie in avarie! Si daca aceste avarii ar fi singura problema, poate am fi mai ingaduitori cu actuala administratie, care are aproape 2 ani de la numire si nu a realizat nici macar un sfert din ce a promis! Mult prea putine realizari, de numarat pe degetele de la o mana! Unde este orasul functional promis, domnule Necula? V-am intrebat acest lucru si in decembrie 2017 si in martie 2018!

Din punctul meu de vedere, un oras trebuie sa fie in primul rand CURAT! Cu acest lucru se incepe! Nu aveti organigrama suficienta prin lege, faceti o societate locala numai pentru curatenie, dar numai pentru curatenie! Apoi un oras trebuie sa fie un ORAS FUNCTIONAL! Pentru orice problema aparuta in oras trebuie sa fie departamente si persoane care sa poata remedia aceste probleme! Si nu in ultimul rand un oras trebuie sa intretina, sa modernizeze si sa creeze obiectivele importante pentru oras si pentru locuitorii sai!

Ei bine, din pacate, la momentul de fata noi nu suntem nici un oras curat, nici un oras functional! Suntem doar un "Oras Avarie" si apoi un oras "Profi" si nu cred ca lucrurile se vor schimba in bine prea curand! Consider ca actuala administratie locala si-a aratat in aproape 2 ani de mandat aproape toate "competentele", lucru care ma face deja sa ma gandesc la anul 2020 sau poate chiar mai devreme, desi imi este tare greu sa vad bacauanii uniti! Hai Bacaul! J