Blog personal. Imi place sa scriu!

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Constantins. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Constantins. Afișați toate postările

luni, octombrie 28, 2013

Suflet de copil

Suflet de copil
Cu trecera anilor ne pierdem inocenţa, care nu este altceva decât înţelepciunea pe care ne-a dat-o în dar Dumnezeu.

Autorului şi oratorului Leo Buscaglia i s-a solicitat o dată să facă parte din juriul unui concurs. Scopul concursului era să se găsească copilul cel mai drăgăstos. Câştigătorul a fost un copil de 4 anişori, vecinul unui bătrân a cărui soţie murise de curând. Copilul, văzând bătrânul plângând în curtea casei,  s-a apropiat şi s-a aşezat la pieptul lui. Când mama lui l-a întrebat ce a făcut la vecin, copilul a răspuns :
“Nimic, l-am ajutat numai să plângă”.

Profesoara Debbie Moon studia cu grupul ei din clasa întâi un tablou cu o familie. În tablou era un copil, care avea părul de altă culoare decât restul membrilor familiei. Unul din copiii din grup sugeră că acel copil din tablou era adoptat. Atunci, o fetiţă din grup spuse:
“Eu ştiu totul despre adopţii pentru că eu sunt adoptată “.
“Ce înseamnă să fi adoptat?întrebă un alt copil.
“Înseamnă că tu creşti în inima mamei tale, în loc să creşti în burta ei”a spus fetiţa.

joi, octombrie 24, 2013

Sfaturi din China

Sfaturi din China
S-ar putea să nu crezi, dar te sfătuiesc s-o faci!
Citeşte tot ce e scris, s-ar putea să înveţi ceva!!!

1. Dă-le oamenilor mai mult decât se aşteaptă şi fă-o în mod plăcut!

2. Căsătoreşte-te cu un bărbat/o femeie cu care iţi place să şi vorbeşti!
Cu înaintarea în vârstă, abilitatea de a conversa va fi mai importantă decât orice altceva.

3. Nu crede tot ce auzi, nu cheltui tot ce ai şi nu dormi atât cât vrei!

4. Când spui “Te iubesc", aşa să fie!

5. Când spui “Îmi pare rău", priveşte persoana în ochi!

6. Fii logodit pe puţin şase luni înainte de căsătorie!

7. Crede în dragostea la prima vedere!

vineri, octombrie 11, 2013

Un inceput de sezon mai mult decat perfect

Constantins Hattrick Team
Foto: Hattrick.org
Dupa un sezon 40, catalogat intr-un articol anterior drept unul mai mult decat slab, iata ca a inceput si sezonul 41, unul in care ne-am propus un nou inceput, de data aceasta mult mai bun decat cel precedent. Si dupa disputarea a 5 etape se pare ca am reusit acest lucru, cel putin pana acum, pentru ca pana la sfarsitul sezonului mai sunt nu mai putin de 9 meciuri, foarte grele de altfel.

Dar ceea ce vreau sa subliniez in acest articol este ca inceputul de sezon a fost mai mult decat perfect, reusind in cele 5 meciuri disputate in campionat pana acum nu mai putin de 5 victorii, destul de concludente, in care am inscris 27 de goluri si am primit 7. Mai mult decat atat, suntem in grafic si cu cele 5 obiective propuse la inceput de sezon, din care unul a fost deja realizat (accederea in turul 3 de cupa cu rezervele).

Dar iata si meciurile disputate in campionat pana acum:
Fc Dinamo Sb - Constantins 2-6
Constantins - Kolbasz 5-0
Chimistul - Constantins 2-5
Constantins - aek atena 1 5-0
ManutdTL - Constantins 3-6

miercuri, octombrie 02, 2013

Un barbat la epilat - veche, da' buna rau!!!

Ceara epilatoare
Foto: www.genefalse.ro
Din seria de e-mail-uri traznite primite pe adresa mea de e-mail, va prezint unul cu totul si cu totul deosebit! Iar cine stie ce inseamna un epilat cu ceara, se va distra mult mai mult citind aceasta scurta istorie! J Eu unul, stiu ce inseamna epilatul, cu ceara, cu epilator electric, cu lama si cu crema epilatoare. Spor la ras! J

“Doamnelor si domnisoarelor, sa nu va mai aud că ziceti "voi nu stiti prin ce trecem", ca eu acum stiu!!

Scurt istoric: Ma rad sub brat de vreo 12-13 ani. Firesc, firul se facea tot mai trainic si mai frumos, incepuse sa o ia in jos, spre coate. Deci asa nu se mai putea. Fara mangaierea lamei, axilele mele ar fi aratat in curand ca ZZ Top in mizerie (cautati pe google cei care nu-i stiti).

Asa ca am luat suprema decizie de a trece la epilat. Am coborat la salon curios de ce mi se poate intampla.

M-a intampinat domnisoara care m-a tuns cu gauri cu ceva vreme in urma.



miercuri, septembrie 25, 2013

O jumatate de pastila de ras

Smiley
Un om de afaceri serios din Romania, cu X6 si lant la gat, intră într-o bancă elveţiană:
- Vreau să depun nişte bani în cont.
- Ce sumă?
Omul, în şoaptă:
- Trei milioane de euro.
- Puteti vorbi cu voce tare... la noi nu e rusine sa fii sarac…

Într-o dimineata Gheorghe l-a vazut pe Vasile sapând gropi pe câmp, iar pe Ion astupându-le din urma.
- Tu de ce sapi gropile astea, Vasile?
-  Asa scrie în fisa postului meu, sa sap gropi.
-Dar tu Ioane de ce astupi gropile astea? întreba Gheorghe. Tu nu vezi ca Vasile s-a chinuit sa le sape?
- Dar asa scrie în fisa postului meu...sa astup gropile, raspunse senin Ion.
- Mai fratilor, dar nu vedeti ca nu are nici un sens în ceea ce faceti?
- Noi facem ceea ce scrie în fisa postului!!! E adevarat însa ca de obicei suntem trei în echipa… . Astazi lipseste Petrea.
- Si el ce-are în fisa postului?
- El punea pomii în gropi... 

sâmbătă, august 24, 2013

O femeie ar trebui sa stie…

Lista
Va marturisesc ca ma minunez in fiecare zi de e-mail-urile pe care le primesc, de multe ori in sens pozitiv, de multe ori in sens negativ. Dar, in acelasi timp, imi place ca prin intermediul internetului avem posibilitatea sa ne exprimam liber ideile si parerile, cel putin asa imi place sa cred! J

Iata si ultimul e-mail primit:

“O femeie ar trebui sa stie…cum sa se indragosteasca fara sa se piarda pe ea insasi...
O femeie ar trebui sa stie…cum sa paraseasca un job, cum sa se desparta de un iubit, cum sa confrunte un prieten fara sa strice prietenia…
O femeie ar trebui sa stie…cand sa incerce mai mult…si cand sa plece…
O femeie ar trebuie sa stie….ca nu poate schimba lungimea gambelor sale, latimea soldurilor si natura parintilor sai…
O femeie ar trebui sa stie…ca poate copilaria ei nu a fost tocmai perfecta…dar s-a terminat…
O femeie ar trebui sa stie…ce ar putea sa faca si ce nu ar putea sa faca pentru dragoste…sau chiar mai mult…
O femeie ar trebui sa stie…cum sa locuiasca singura…chiar daca nu ii place….”

vineri, august 16, 2013

O scrisoare...

Pretty Woman
O scrisoare de la mama, blonda, pentru fiica, blonda:

"Buna ziua draga mea fiica. Daca ai primit aceasta scrisoare, inseamna ca ea a ajuns la tine, daca nu ai primit-o, da-mi de stire si eu voi mai scrie una. Eu scriu incet, deoarece stiu ca tu citesti nu prea repede.

Timpul la noi e frumos, saptamana trecuta a plouat doar de doua ori, la inceputul saptamanii trei zile si la sfarsitul saptamanii inca patru. Apropo, in legatura cu paltonul ce ai zis sa ti-l trimit. Unchiul Vasile a spus ca nasturii din metal sunt prea grei o sa trebuiasca sa platesc mai mult la posta, asa ca am rupt nasturii si i-am pus in buzunarul drept, ai sa-i cosi tu la loc.

Tatal tau a gasit un nou loc de munca, acum sub el se afla 500 de oameni, el e sef cosas la cimitir. Sora ta s-a maritat si acum asteapta un copil, dar pentru ca nu stim daca va fi fata sau baiat inca nu stiu daca vei deveni matusa sau unchi. Mi-a spus ca, daca va fi fata o va numi ca pe mine, desi imi pare straniu sa-si numeasca copilul "Mama".

Fratele tau, a avut, nu demult, o peripetie, a inchis masina si a uitat cheile inauntru. A fost nevoit sa mearga 10 km pana acasa sa ia cheile de rezerva si sa ne elibereze pe toti din masina.

Daca ai sa o intalnesti pe verisoara ta, Lilia, transmite-i salutari, daca nu ai s-o intalnesti, atunci nu-i spune nimic".

Mama ta.
P.S. Am vrut sa pun si niste bani, dar am inchis deja plicul.

Sursa articol: pretioasa mea casuta de e-mail, in care primesc foarte multe lucruri interesante, lucruri pe care doresc sa vi le impartasesc  

luni, august 12, 2013

Din ciclul "Stiati ca..."

Question
- Termenul de "jeep" provine de la initialele G.P (General Purpose) ce s-ar traduce prin vehicul "pentru uz general".

- Cainii nu disting culorile.

- Primul autovehicul perfect aerodinamic, asa cum il stim noi astazi, a fost realizat de un roman in 1920, respectiv de Aurel Persu.

- In vocabularul eschimosilor nu exista cuvantul "razboi", iar la japonezi nu exista "bacsis".

- Cel mai lung cuvant din limba romana (care, citit invers, reprezinta acelasi lucru) este "aerisirea".

- Cuvantul "robot" provine de la substantivul rusesc "rabota" (munca).

- Serpii nu pot auzi.

- Caii nu ametesc.
- Un pui de elefant are nevoie de 14 litri de lapte pe zi.

- Scorpionii pot trai pana la 25 ani.

- Ingredientul "minune", recent descoperit, care se gaseste in compozitia cimentului din Marele Zid Chinezesc era faina de orez.

- Numele "Sahara" inseamna in limba araba chiar..."desert".

- Cel mai vechi muzeu din Romania este muzeul Bruckenthal din Sibiu.

- Pentru un singur exemplar de Rolls Royce sunt necesare 16 piei de vaca pentru a tapisa luxosul interior al limuzinei.

vineri, august 09, 2013

Istoria lumii. misogina

Smiley
1.
Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac.
Si plange.
Atunci, barbatul incepe sa caute o solutie si descopera pestera.

2.
In pestera e frig. Femeia plange. 
Barbatul descopera focul.

3.
Copiii tipa de foame. Femeia plange. 
Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.

4.
De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. 
Barbatul descopera agricultura.

5.
Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. 
Barbatul gaseste solutia si incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.

6.
Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte, mancata de pe o frunza. Si plange. 
Barbatul descopera olaritul.

7.
In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copiii racesc si fac pneumonie. Femeia plange.
Barbatul construieste mai intai un bordei, apoi o casa din lemn si piatra.

8.
A venit iarna si e frig. Femeia plange. 
Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se pot prelucra, si confectioneaza haine.

miercuri, iulie 31, 2013

Plaje de nisip in Croatia

Medulin
Medulin
Daca petrecem vacanța la mare, este important să găsim o plajă adecvată. Mulți preferă plaja de nisip cu adâncimea treptată a apei, mai ales cei care petrec vacanţa cu copii mici. Este lucru bun pe tot parcursul zilei jocul în apă caldă de mică adâncime, stropirea, jocul, construirea de castel de nisip, este ușor şi pentru părinți, fiindcă nu pândesc pe copii mii de pericole. Dar coasta croată nu abundă în plaje de nisip, cele reale sunt situate în special la malul insulelor. Cele mai bune le-am colectat.

Ofertă completă a cazărilor din Croaţia. Rezervare imediată de cazare, la cele mai bune preţuri în toate categoriile. Ofertele includ apartamente de lux cu piscine private, faruri, case vechi de piatră, insule minuscule, hoteluri, locuri de cazare private, de toate categoriile. Petreceţi-vă vacanţa în cele mai frumoase locuri ale mării Adriatice. Vă aşteptă oraşe magnifice ca Dubrovnik, Zadar, Split, Opatija, ştranduri scăldate de soare şi lacurile de la Plitvice, şi nu mai vorbim de insulele nemaipomenite de la Hvar, Brac, Vis, Korcula.

luni, iulie 29, 2013

Pas cu pas spre o silueta de invidiat in vara asta

Inelul magnetic de slabit
Foto: www.ineldeslabit.super-life.ro
Iata ce am mai primit pe e-mail de la Best Shop: J

"Descopera noua inventie a japonezilor prin care slabesti si iti intaresti sistemul imunitar!

Aproape fara contraindicatii si cu efecte vizibile in cateva ore de la aplicarea pe corp, magnetul a reprezentat in trecut un remediu foarte apreciat pentru tratarea anumitor boli sau accentuarea frumusetii fizice, prin conturarea formelor corpului.

Astazi, cu ajutorul magnetilor, poti slabi. Descopera si tu cea mai noua inventie a japonezilor: Inelul magnetic de slabit. Foloseste-l in fiecare zi si vei obtine rezultatele dorite in cel mai scurt timp.

vineri, iulie 26, 2013

Daca e week-end...sunt bancuri!

Smiley
Preotul suna la usa. Dinauntru se aude o voce cristalina:
- Tu esti, ingerasule?
- Nu, raspunse slujitorul Domnului, dar lucram la aceeasi firma.

Fiul discuta cu tatal sau:
- Tata, sa stii ca totusi mama conduce automobilul mai bine decat tine!
- Esti sigur? Eu n-as spune asa ceva!
- Dar tu singur ai afirmat ca n-ai putea sa faci nici 10 metri cu frana de mana trasa, pe cand mama a reusit sa parcurga asa 12 km!

O baba merge la farmacie:
- Daţi-mi va rog un Acid Acetilsalicilic.
- Vreti o aspirina nu?
- Asa-i maica. Ca tot ii uit numele!...

joi, iulie 18, 2013

Scene biblice cu patimile si rastignirea lui Iisus

Iisus Hristos
De fiecare data cand primesc e-mail-uri despre mantuitorul nostru Iisus Hristos, raman practic fara cuvinte. Pentru ca este uimitor cate lucruri minunate a facut pentru noi, oamenii si cat a suferit in acelasi timp 30 de ani pe Pamant din cauza noastra. Si a facut aceste lucruri deosebite pentru noi, din iubirea nemarginita pe care ne-o poarta.

Dar iata ce e-mail am primit zilele trecute:

"O poveste adevărată în Groom Texas, un orăşel cu aproape 500 de locuitori.
Acestea sunt imagini ale unui ansamblu sculptural ce reprezintă scene biblice cu patimile şi răstignirea lui Iisus, sculptate în metal de către un om de lângă Amarillo, Texas.
Crucile sunt de asemenea din metal. Acest om a făcut acest lucru din bunătate.
Cineva a donat terenul pe care au fost ridicate crucile.

miercuri, iulie 17, 2013

Testul Dr. Phil

Test
Dr. Phil a obtinut 55 de puncte la acest test care a avut loc in Oprah show – ea a obtinut 38.
Raspunsurile trebuie sa fie despre viata dvs. actuala…nu se refera la ceea ce ati fost in trecut.
Luati un creion si o bucata de hartie.
Acesta este un test real utilizat actualmente de departamentele de Resurse Humane din diverse companii importante. Serveste la  cunoasterea mai buna a angajatilor actuali sau viitori.
Sunt 10 intrebari simple. Luati un creion si o hartie si notati raspunsurile. 
Mai intai, scrieti numerele de la 1 la 10 pe bucata de hartie.

Incepe testul:

1. In ce perioada a zilei simtiti ca aveti potential maxim?
a) dimineata
b) dupa-amiaza si in primele ore ale serii
c) seara tarziu

vineri, iulie 12, 2013

Bancuri de week-end...

Smiley
Discutie intre doi macelari ramasi singuri in pravalie dupa plecarea unui batranel:
- Mai prietene, suntem colegi de atata timp, furam impreuna si la cantar si la ambalaj si la dat restul, ma rog, asa cum e specific breslei noastre, dar, in fiecare saptamana, vine batranul asta ponosit si-i dai un pachet de carne, asa pe de-a moaca. De ce?
- Baaai, omul asta mi-a facut atat de mult bine, incat ii sunt indatorat pana la moarte.
- Serios? Cum asa?? Cand!
- Cand aveam 20 de ani si eram student la Politehnica, batranelul asta mi-a fost profesor. Si daca n-avea el grija sa ma pice la examene, cine stie...ajungeam, dracului, vreun amarat de inginer...prafu' se-alegea de mine...

Doi tipi, mergand pe strada, vad doua dame aratoase in fata lor.
Primul:
- Uite, cea din stanga este nevasta-mea, iar cea din dreapta este amanta mea.
Al doilea:
- Curios! La mine este exact invers.

miercuri, iulie 10, 2013

Cati ani implineste sufletul tau?

Boca de flor
Conştientizaţi că singura dată în viaţă când ne place să îmbătrânim este în copilărie?
La mai puţin de 10 ani, suntem aşa de încântaţi de asta, încât gândim şi în fracţiuni de an.

“Câţi ani ai?”
“Am patru ani şi jumătate!”
Nu vei spune niciodată că ai 36 ani...şi jumătate.
Da, dar ai patru ani şi jumătate...
Asta e diferenţa!

Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri.
Sari de bunăvoie la numărul următor sau chiar puţin mai departe.

“Câţi ani ai?”
“O să am 16!”
Poate că ai 13, dar vei avea 16!
Şi vine şi cea mai grozavă zi din viaţa ta...ai 18.
Chiar şi cuvintele sună ca o ceremonie: ai devenit major, ai 18 ani!
YESSSS!!!

joi, iulie 04, 2013

“Eco - friendly Planet... This is our Home, Keep it Clean!” cu Asociatia Drumetii Montane

This is our Home, Keep it Clean!”
Asociatia Drumetii Montane a desfasurat activitati de ecoturism in cadrul proiectului Eco-friendly Planet... This is our Home, Keep it Clean!, proiect finanţat de Comisia Europeana prin ANPCDEFP Bucuresti, facand parte din Programul de invaţare pe tot parcursul vieţii, fiind un proiect intre 2 scoli.

Cei 27 de tineri  bulgari sositi in judetul Gorj au participat la activitati de drumetie unde au parcurs traseul tematic-educativ ”Povestile padurii” dupa care au primit informatii despre echipamentul montan si utilizarea busolei. Tinerii s-au dovedit a fi receptivi si foarte incantati de aceasta activitate si au participat la concursul de orientare turistica -  unde au putut pune in practica cele invatate.

Tinerii bulgari au primit materiale informative cu privire la tot ceea ce pot vizita in judetul Gorj, aceste materiale au fost puse la dispozitie de catre Consiliul Judetean Gorj.

vineri, iunie 28, 2013

Si iar bancuri...

Smiley
Doua surori din spital, in dialog:
- Nu cred ca pacientul de la salonul trei mai are mult de trait!
- Asi! Azi m-a inghesuit in colt si m-a pupat . . .
- Tocmai d-aia. A aflat nevasta-sa!

Un marinar este intrebat de un reporter:
- Ati avut vreo situatie in care sa va fie foarte frica?
- Da...S-a intamplat odata sa transportam 500.000 de papusi.
Tocmai se pornise o furtuna, iar nava s-a inclinat la babord si in acel moment toate 500.000 au strigat in cor ”Mama”. Si atunci m-am speriat pe mine de frica.

Porcul, vazand in curte gratarul, a inceput sa prinda soareci si sa latre la straini.

Proful de geografie intreaba:
- Capitala Germaniei?
- Berlin.
- Capitala Poloniei?
- Berlin.
- Capitala Frantei?
- Berlin.
- Bravo Adolf!

sâmbătă, iunie 22, 2013

Sa ne delectam din nou cu bancuri!

Smiley
Cand ma gandeam sa scriu si eu un articol, iaca ca a venit si mult asteptatul week-end. J Si nu vreau sa vi-l stric scriind de exemplu despre situatia economica dezastroasa a tarii sau despre puterea noastra de cumparare din ce in ce mai mica. Mai bine prefer sa va delectez cu ceva bancuri, care sper sa va placa! J

DEDUCTIE...
De unde stii ca o femeie are pantalonii prea stramti?
I se citeste pe buze...

DE CE ARE PARTE UNU’ CU CARTE...
Un instalator si un ucenic reparau o canalizare infundata de rahat...se scufunda instalatorul in rahat si cand iese la suprafata ii cere ucenicului sa ii dea o cheie de 10... se scufunda iarasi, cand se intoarce ii cere alta cheie de 13, tot asa pana cand la un moment dat, cand iese, ii spune ucenicului:
- Invata ba, carte ,ca altfel toata viata o sa dai chei!

marți, iunie 18, 2013

Bancurile sunt mult mai vesele decat articolele mele...

Smiley
De multe ori imi doresc sa scriu articole, despre multiple subiecte si chiar am multe in minte, dar, sincer sa fiu, nu prea mai gasesc timp pentru acestea in ultima vreme. Dar poate ca este mai bine asa, pentru ca subiectele de scris pe care mi le inspira Romania ultimelor zile, nu sunt dintre cele mai vesele. Mai vesele sunt in schimb bancurile ce urmeaza, pe care le-am primit pe adresa mea de e-mail, locul in care se aduna foarte multe lucruri interesante, lucruri pe care doresc sa le impartasesc, ca de obieci, cu voi. Sper sa va placa! J

OBSESIA FEMEILOR...
Femeile se gandesc la un singur lucru si anume la faptul ca toti barbatii se gandesc la un singur lucru...

DE-ALE CASEI...
Ieri seara, eu si sotia mea am ajuns la compatibilitatea sexuala ideala: amandoi am avut dureri de cap...