Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila

luni, februarie 11, 2019

Speed Dating, cu actori, de Valentine`s Day!

Speed Dating, cu actori, de Valentine`s Day!
Foto: TMB
Teatrul Municipal “Bacovia” își invită publicul la o sărbătorire inedită a Zilei Îndrăgostiților, ”Valentine`s Day”.

Joi, 14 februarie 2019, îndrăgostiții de teatru din Bacău vor putea avea un ”date” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”, în cadrul primei ediții a evenimentului ”Speed Dating, cu actori, de Valentine’s Day”, care va avea loc, de la ora 15.00, în Sala ”Petru Valter” a Teatrului Municipal ”Bacovia”.

Participanții la eveniment vor avea scurte întâlniri ”tête-à-tête” cu artiștii de la Secția de Animație sau de la Secția Dramă, pe durata cărora le vor putea adresa 3-5 întrebări (în funcție de numărul celor înscriși) despre roluri, spectacole sau despre viața de actor, pentru a-i cunoaște mai îndeaproape pe cei văzuți până acum, poate, doar pe scenă, în lumina reflectoarelor.

La ediția din 14 februarie 2019 vor lua parte actorii Florina Găzdaru, Simona Nica, Andi Andriucă, Bogdan Buzdugan și Dumitru Rusu.

Acțiunea ”Speed Dating cu actori de Valentine’s Day” are ca scop generarea unui mai bun dialog între Teatru și publicul său și a unei mai bune înțelegeri a actului teatral dar și a nevoilor culturale ale spectatorilor contemporani.

De ce să participi la ”Speed Dating cu actori”:

  • pentru că iubești teatrul
  • pentru că vei putea adresa personal întrebări unui actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”
  • pentru că e ”fun”
  • pentru că vei putea să faci un ”selfie” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”
  • pentru că vrem să știm ce vrei să știi despre noi

Evenimentul se încadrează în programul ”Tu și Teatrul”, parte componentă a proiectului de management al actriței Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”.

Te așteptăm să sărbătorim împreună ”Valentine’s Day”, din dragoste de teatru!

Sursa: Andreea Gavrila, PR Teatrul Municipal Bacovia

Dedeman a obtinut certificat de urbanism pentru un proiect pe Calea Romanului!

Dedeman
Foto: Dedeman.ro
Conform site-ului oficial al Municipiului Bacau, Dedeman a obtinut certificat de urbanism pe 29 ianuarie 2019 pentru "Desfiintare constructii existente, construire dig de protectie in vederea scoaterii terenurilor din zona inundabila, ferma agricola, servicii, locuinte individuale, agrement si sport, anexe, drumuri si platforme, lac agrement, amenajari exterioare, imprejmuire, lucrari hidro-tehnico-edilitare; introducere terenuri in intravilan", pe Calea Romanului, numarul 237A, adica pe locul unde a fost Trendo Automobile Bacau, fosta reprezentanta Peugeot in oras.

Recunosc ca la prima vedere, cand am citit Dedeman in lista cu certificatele de urbanism pe luna ianuarie, m-am gandit prima data la stadion, desi sunt constient ca Dedeman nu are nicio obligatie, nici macar morala, de a construi un stadion nou in orasul Bacau. Bacaul a avut stadion functional, Stadionul Municipal, care trebuia intretinut la zi de catre autoritatile locale si modernizat pe parcurs, nu lasat in paragina, asa cum au fost lasate si multe alte obiective din urbea noastra. Din ce imi aduc eu aminte, in 1989, cam toate obiectivele importante ale orasului erau functionale! Ca autoritatile locale nu au reusit de-a lungul timpului sa le intretina si sa le modernizeze, deja este o alta discutie.

Revenind la proiectul de pe Calea Romanului, mai multe ori informatii nu am putut obtine de la Dedeman, care mi-a raspuns diplomat in 24 de ore:
"Vă mulțumim pentru mesaj și pentru interesul manifestat față de activitatea companiei Dedeman.
Pentru moment nu dorim să facem publice informațiile despre acest proiect.
Vă mulțumim pentru înțelegere.",
raspuns pe care il apreciez si cu care sunt obisnuit, de cele mai multe ori firmele dorind sa pastreze informatiile fie pentru inaugurari sau mai rau, sa nu raspunda deloc.

In fine, discutia este lunga, dar ma bucur ca Dedeman doreste sa investeasca in continuare in orasul Bacau, oras care are mare nevoie de investitii. Vom vedea in viitor daca si cum se va concretiza acest proiect, a carui certificat de urbanism are o valabilitate de 24 de luni.

vineri, februarie 08, 2019

"Pisicile Rosii" incep pregatirile pentru retur!

"Pisicile Rosii"
Foto: Pisicile Rosii
"Pisicile Rosii" vor incepe luni pregatirile pentru returul sezonului 2018-2019 al Ligii a 2-a, Seria 1, la fotbal feminin, un retur care se anunta foarte disputat, mai ales avand in vedere locul ocupat in clasament de fetele noastre dupa disputarea primelor 7 meciuri, care dupa 4 egaluri si 3 infrangeri, 6 goluri marcate si 11 primite, au incheiat turul de campionat pe locul 8, cu 4 puncte, la 2 puncte de locul 7, loc ce asigura mentinerea in Liga a 2-a.

FC Magura 2012 Bacau ("Pisicile Rosii") isi va relua antrenamentele luni, 11 februarie 2019, incepand cu ora 14.30, sub comanda noului antrenor principal Marius Maghinici, care a fost antrenor secund in tur si care a preluat astfel stafeta de la Remus Cojocaru si va fi ajutat de catre Iulian Rasloaga, care va deveni astfel noul antrenor secund. De mentionat ca anul acesta vor reveni pe teren si "mamicile" Monalisa Palade Zota si Alexandra Tanasa Cojocaru. Totodata, dupa o perioada de pauza, vor reveni in iarba si Iulia Jitaru, Diana Rotaru si Amalia Aldea.

Pe langa capitanul echipei, Roxana Mateuta, vor mai juca in retur Andra Cernat, Adina Cernat, Anca Barbulisteanu, Larisa Botezatu, Irina Andries, Raluca Ciobotaru, Ana Marin, Anca Pinitilie, Diana Burca, Alina Ardeleanu, Corina Chelmus, Maria Pantaru, Andreea Bujor, Mia Vieru, Sabina Cojan si Ana Nalboc, care a venit in pauza competitionala de la FC Onesti, iar pana la sfarsitul lunii se vor mai alatura lotului inca doua jucatoare, precum si tanara speranta, Narcisa Zadea, "pisica" de la care sunt multe asteptari, a caror ganduri vor fi transmise de crainica Cristina Bot, o alta noutate in familia "Pisicilor Rosii".   

Dar iata si programul complet al returului pentru fetele noastre:
  • 17 martie 2019, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Selena SN Constanta
  • 24 martie 2019, Navobi Iasi - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii)
  • 31 martie 2019, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Atletic Onix Ramnicu Sarat
  • 21 aprilie 2019, Vasas 2 Femina Odorhei - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii)
  • 5 mai 2019, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Vulpitele Galbene Roman
  • 12 mai 2019, ACS Viitorul Reghin - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii)
  • 19 mai 2019, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Ladies Targu Mures

In tur, "Pisicile Rosii" au obtinut urmatoarele rezultate:
  • 16 septembrie, Selena SN Constanta - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) 2-1
  • 23 septembrie, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Navobi Iasi 1-2 
  • 7 octombrie, Atletic Onix Ramnicu Sarat - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) 1-1
  • 14 octombrie, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - Vasas 2 Femina Odorhei 1-1
  • 21 octombrie, Vulpitele Galbene Roman - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) 0-0
  • 4 noiembrie, FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) - ACS Viitorul Reghin 2-2
  • 11 noiembrie, Ladies Targu Mures - FC Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) 3-0,

FC Magura 2012 Bacau
Foto: Pisicile Rosii
rezultate in urma carora clasamentul dupa prima jumatate a sezonului arata astfel:
1. Vasas 2 Femina Odorhei 7 4 3 0 15p 23-3
2. Atletic Onix Ramnicu Sarat 7 3 3 1 12p 9-6
3. ACS Viitorul Reghin 7 3 2 2 11p 13-21
4. Selena SN Constanta 7 3 1 3 10p 9-9
5. Vulpitele Galbene Roman 7 3 1 3 10p 13-16
6. Ladies Targu Mures 7 2 2 3 8p 12-13
7. Navobi Iasi 7 2 0 5 6p 7-13
8. FC Magura 2012 Bacau 7 0 4 3 4p 6-11

Sunt convins ca "Pisicile Rosii" se vor pregati foarte bine in aceasta perioada, pentru a putea fi in forma maxima la startul returului, atunci cand vor debuta acasa pe 17 martie impotriva Selena SN Constanta, un meci pe care am incredere ca il putem castiga, asa cum am incredere ca putem obtine cat mai multe puncte in aceste 7 meciuri. Mult succes, fetelor! Am incredere in voi! Hai Pisicile, hai Bacaul!

Surse articol: Catalin Cojocaru, Presedinte Asociatia Sportiva Fotbal Club Magura 2012 Bacau (Pisicile Rosii) si frf.ro

miercuri, februarie 06, 2019

Kaufland Romania inaugureaza la Bacau magazinul cu numarul 121 al retelei!

Kaufland Romania
Foto: Kaufland Romania
Kaufland România deschide mâine, 7 februarie 2019, al treilea magazin din orașul Bacău și cel cu numărul 121 al rețelei la nivel național. Acesta se află pe Strada Narciselor, nr. 17. Magazinul are o suprafață totală de 4.200 de metri pătrați și una de vânzare de peste 2.600 de metri pătrați și oferă o parcare cu peste 200 de locuri și rasteluri pentru biciclete.

Prin deschiderea acestui nou magazin, Kaufland creează 75 de noi locuri de muncă și sprijină dezvoltarea comunității locale.

Printre raioanele disponibile se numără cele de legume-fructe, vitrină cu servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. Magazinul va fi dotat cu case de marcat expres, acestea urmând să fie instalate în cursul acestui an.

În exteriorul magazinului, Kaufland pune la dispoziția clienților amatori de o masă rapidă și un punct Grill.

Magazinul își așteaptă clienții cu oferte speciale cu ocazia deschiderii.

Noul magazin Kaufland Bacau
Foto: Kaufland Romania
Noul magazin Kaufland vine cu un element diferențiator față de celelalte două din Bacău: va fi primul magazin ce va oferi clienților un raion de pește proaspăt și fructe de mare, ce include un sortiment extins de 34 de articole (20 de sortimente de acvacultură și 14 de pește pescuit), printre care fileuri și rondele de somon, doradă întreagă și trunchiuri de crap și novac. Aici clienții pot achiziționa și specialități precum fileul de ton, caracatița baby, inele de calamar și carne de scoici.

În galeria comercială din cadrul magazinului clienții pot găsi farmacie, un tabac shop și un mini food-court cu mâncare gătită, produse de patiserie și cofetărie.

În plus, în premieră în orașul Bacău, clienții magazinului vor putea folosi primul aparat automat de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).

Aparatele sunt tip self-service și recompensează clienții care reciclează ambalajele cu o sumă de bani, oferită sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin. Astfel, la fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera automat un cupon de discount la achiziționarea unor produse selectate în acest sens.

Magazinul este amenajat după cel mai recent concept de design Kaufland România, pentru a asigura clienților o experiență de cumpărături simplificată, rapidă și plăcută.

Programul de lucru este de la 7:30 până la 22:00 de luni până sâmbătă, iar duminică în intervalul 8:00-20:00.

Dotat cu o gamă variată de produse, printre care se evidențiază specialitățile de pește proaspăt și fructe de mare, cel de-al treilea magazin Kaufland din Bacău înseamnă susținerea dezvoltării comunității locale cu peste 70 de noi locuri de muncă. Mai mult, am depășit numărul de 120 de magazine în România, iar extinderea noastră nu se oprește aici, ci, în ton cu dinamismul care ne caracterizează, o vom continua în întreaga țară”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

Deoarece pentru Kaufland protejarea mediului înconjurător este o prioritate, și noul magazin din Bacău deține o instalație de climatizare ecologică - un sistem complex, modern, care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu. Iarna, magazinul este încălzit, iar, vara, instalația inversează procesul, pentru a crea în hipermarket temperaturi ambientale, plăcute, în concordanță cu standardele de sănătate publică. Sistemul de frig din magazin este fără freon și utilizează numai CO2, protejând astfel mediul înconjurător, fără să folosească pentru încălzire lemne, gaze sau petrol.

Sursa: Comunicat de presa Kaufland Romania

luni, februarie 04, 2019

Un nou spectacol-lectura la Teatrul Municipal Bacovia: Neintelegerea

Neintelegerea
Foto: TMB
Teatrul Municipal Bacovia ne propune, la mijlocul acestei saptamani, reintalnirea cu universul lui Albert Camus (1913-1960), personalitate complexa a literaturii franceze, scriitor si filosof existentialist, a carui opera cuprinde romane, povestiri, piese de teatru si eseuri. Astfel, suntem invitati la introspectie, la o calatorie ravasitoare prin tenebrele sufletului uman, prilejuita de "Neintelegerea", un text camusian pe care autorul il include in "ciclul absurdului", alaturi de celebrul roman "Strainul" sau de eseul "Mitul lui Sisif".

Dincolo de tragicul intamplarilor, generat de lipsa de comunicare si de goana dupa o fericire iluzorie, "Neintelegerea" este un poem al unei crunte singuratati si al unei dureroase nevoi de a te simti iubit, o lupta violenta pentru implinirea unui vis aparent simplu, cum ar fi acela de a putea avea o casa pe malul marii. TMB ne invita din nou la teatru, miercuri, 6 februarie, incepand cu ora 18.00, pentru a intelege impreuna, care sunt lucrurile cu adevărat importante in viata si pentru a nu trai niciodata implacabilul sentiment "este prea tarziu".

Dar iata si toate detaliile acestui spectacol-lectura de la Teatrul Municipal Bacovia:

”Neînțelegerea”, după Albert Camus
SPECTACOL – LECTURĂ
Sala Studio Experiment "Petru Valter"
Durată spectacol: 1h

Distribuția:
Mama – Nela Zare
Martha – Nina Ionescu
Jean – Valentin Braniște
Maria – Daniela Vrînceanu

Regia: Simona Nica

Concepție afiș: Chromatique.

Seria de ”Spectacole – lectură” face parte din programul ”Tu și Teatrul”, parte componentă a proiectului de management al actriței Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”.


Sursa: Teatrul Municipal Bacovia

Ca de obicei, nu imi ramane decat sa va invit la teatru! Hai la teatru, hai Bacaul!

Dupa "lupte seculare", chioscul Bingo Play de la Narcisa a fost ridicat!

Chioscuri Narcisa
Da, dupa "lupte seculare", pentru ca autoritatile locale din Bacau se misca de cele mai multe ori mai incet decat in reluare, chioscul Bingo Play de la Narcisa a fost in cele din urma ridicat (era pozitionat pe spatiul incercuit din dreapta din poza de alaturi, poza facuta ieri)! Din ce imi aduc aminte, pe 23 iulie 2018 am facut o petitie online pe site-ul MunicipiulBacau.ro, petitie prin care am anuntat Primaria Bacau de existenta a doua chioscuri parasite langa statia de autobuz Evrika de la Narcisa, respectiv un chiosc Bingo Play si un chiosc Rodipet:

"...Pe strada Republicii, langa statia de autobuz Evrika Narcisa, situata pe partea de Vest a orasului Bacau, stau parasite 2 chioscuri. Unul este fostul chiosc de presa cu numarul 12 din reteaua Rodipet si celalalt este un chiosc Bingo Play, care nu mai este folosit de ceva vreme si incurca pe bacauanii care doresc sa stea pe o banca. In primavara s-au mai ridicat cateva chioscuri parasite din oras, dar nu si aceste doua. Asteptam sa se ridice si aceste doua chioscuri parasite..."

Ca de obicei, raspunsul automat a venit imediat dupa formularea petitiei:
"Domnule/Doamna Constantin Hriban,
Va confirmam ca am primit petitia dumneavoastra, cu numarul de inregistrare 20180723-1532359677 la data/ora 23.07.2018 15:27.
Conform OG 27/2002, Actualizata 2016, Art. 8 (1), va vom trimite un raspuns, prin e-mail, la adresa …, in termen de maxim 30 de zile de la data inregistrarii petitiei, indiferent daca solutia este favorabila sau nefavorabila.
In cazul in care avem nevoie de informatii suplimentare, va vom contacta la numarul de telefon ….
Vă mulțumim!
Municipiul Bacău"

Chiosc Bingo Play Narcisa
Cu acest raspuns am ramas pana pe 31 octombrie 2018, atunci cand am primit un e-mail de la Compartimentul Secretariat, Protocol si Audiente din cadrul Primariei Bacau:
"Sesizarea dumneavoastră a fost repartizată direcției/serviciului/compartimentului de specialitate.
Vă transmitem atașat răspunsul primit.
Vă mulțumim pentru înțelegere.",
in care era atasat un raspuns al Politiei Locale a Municipiului Bacau catre Compartimentul Secretariat, Protocol din cadrul Primariei Bacau, prin care s-au identificat proprietarii acestor doua chioscuri, pentru chioscul Rodipet intocmindu-se un referat si pentru chioscul Bingo Play constatandu-se ca nu mai are autorizatie de functionare si profil de activitate.

Surpriza cea mare s-a produse duminica, atunci cand am iesit putin prin cartier la o mica plimbare. Nu mica mi-a fost mirarea atunci cand am observat ca unul dintre cele doua chioscuri, respectiv chioscul Bingo Play, a disparut. Din instict mi-am zis sa fac o poza, mai ales pentru ca am facut demersuri anul trecut pentru ridicarea acestuia. Si nu stiu daca ridicarea chioscului Bingo Play de la Narcisa s-a efectuat ca urmare a demersurilor mele, dar ma bucur ca s-a ridicat pana la urma si sper ca in perioada urmatoare sa se ridice si chioscul Rodipet parasit (chioscul incercuit din stanga din poza de mai sus).    

Daca pentru ridicarea chioscului Bingo Play de la Narcisa au trebuit sa treaca 6 luni pentru ca autoritatile locale sa il ridice, oare cate luni vor mai trebui sa treaca pentru a se ridica si chioscul Rodipet din zona si oare cate alte luni vor mai trebui sa treaca pentru a se ridica toate chioscurile parasite din oras, pentru inca mai sunt chioscuri abandonate in urbea noastra. Probabil multe luni. Dar mergem inainte, cum altfel?

vineri, februarie 01, 2019

Biata furnica!

Biata furnica
Foto: YouTube
Saptamana aceasta am primit pe e-mail o poveste amuzanta despre o "biata furnica". Si pentru ca mi s-a parut simpatica si pentru ca ne pregatim si de week-end, m-am gandit sa o public pe blog. Sper sa va placa si voua!

"Se spune că era odată o furnică ce venea în fiecare dimineață veselă la muncă. Îi plăcea ce făcea, muncea cu drag și spor și, mai ales, era fericită.

Șeful, Leul era suprins că furnica lucrează așa de bine fără să fie supravegheată. I-a venit o idee: dacă furnica producea așa de mult singură, fără să fie supravegheată sigur va produce și mai mult dacă va avea un șef direct.

Așa a fost angajat Gândacul. Acesta avea experiența în supravegherea muncitorilor și era cunoscut pentru faptul că scria niște rapoarte excelente. Prima decizie a Gândacului a fost să instaleze un ceas de pontaj. Apoi, și-a dat seama că avea nevoie și de o secretară ca să-l ajute să scrie rapoartele lui minuțioase. Astfel, a angajat pe Păianjen.

Păianjenul avea grijă de arhive și răspundea la telefon.

Leul era foarte mulțumit de munca Gândacului, rapoartele lui erau excelente, așa că i-a spus că și-ar dori și rapoarte de producție și analize ale trendului pentru a le putea folosi în ședințele viitoare.

Gândacul și-a luat munca în serios, așa că i-a cerut Leului un computer de ultimă generație, imprimantă modernă și un angajat care să se ocupe de departamentul de IT. Așa a fost angajată Musca.

Între timp, Furnica care demult venea la muncă cu plăcere și era tare productivă a ajuns să semneze tot felul de rapoarte zilnice și să participe la ședințe lungi și plictisitoare care îi luau cea mai mare din timpul de lucru.

Leul a considerat că mai are nevoie de o persoană care să se ocupe de departamentul unde lucra Furnica. Astfel a fost angajată Cicada.

Cicada, în prima zi de lucru și-a cumpărat un scaun ergonomic și un covor pentru biroul ei nou. A doua zi a cerut un computer și un asistent personal pentru a putea face planul de optimizare a muncii și bugetului.

Departamentul unde lucra Furnica a ajuns un loc extrem de trist. Nimeni nu mai lucra cu drag și spor, iar stresul afecta productivitatea.

Leul a observat că în departamentul unde lucra Furnica a scăzut productivitatea așa că a angajat Bufnița, un expert ce va veni cu soluții ce creștere a productivității.

Bufnița a analizat ce a analizat și la sfârșit a ajuns la concluzia că departamentul furnicii are prea mulți angajați.

Ghiciți pe cine a concediat Leul?

Pe furnică! Pentru că era un angajat cu o atitudine negativă și îi lipsea motivația."


Va doresc sa aveti un sfarsit de saptamana cat mai placut si sa nu patiti ca Furnica! J

Sursa: E-mail