Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila

sâmbătă, octombrie 14, 2023

Zboruri gratuite pentru reunirea familiilor: Caravana Acasă Regăsit pornește în căutarea de noi beneficiari în zona Moldovei

 

Caravana Acasă Regăsit

Vola.ro și Asociația Social Incubator lansează o etapă specială a programului de CSR Acasă Regăsit, prin care oferă bilete de avion gratuite familiilor despărțite de migrația economică.

 

Vola.ro și Asociația The Social Incubator lansează o etapă specială a programului Acasă Regăsit, prin care își propun să readucă împreună părinții plecați la muncă în străinătate și copiii rămași în țară. Începând de marți, 17 octombrie, până vineri 20 octombrie, Caravana Acasă Regăsit va călători în județele Vrancea și Bacău pentru a înscrie noi beneficiari în program.

 

Migrația economică este una din realitățile triste de pe urma căreia multe familii suferă de ani de zile. În 2020, peste 75.000 de copii aveau unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, iar în ultimul an, peste 500.000 de copii au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Revederile se întâmplă mai puțin de o dată pe an, pentru că cei mai mulți părinți preferă să trimită banii câștigați din greu înapoi în țară decât să îi cheltuie pe transport. De aceea, Vola.ro alături de Asociația The Social Incubator au redeschis înscrierile pentru alți 250 de beneficiari pe care să îi aducă împreună în acest sezon de toamnă-iarnă 2023-2024, al programului Acasă Regăsit.

 

Asociația The Social Incubator face apel public la tinerii vulnerabili, la membrii familiei rămași în țară, dar și la părinții plecați la muncă în străinătate pentru a se înscrie în program și a beneficia de ajutorul pus la dispoziție de cea mai de încredere agenție de turism din țară. Criteriile de eligibilitate pot fi consultate aici.

 

„Continuăm programul Acasă Regăsit cu multă bucurie după un proiect pilot de succes”, a declarat Elena Marin, CSR Specialist la Vola.ro. „De anul trecut până acum, am reușit să aducem zâmbete și lacrimi de bucurie în ochii a peste 200 de beneficiari. Schimbarea pozitivă pe care am adus-o în sufletele beneficiarilor programului nostru ne-a confirmat că suntem pe drumul cel bun și că trebuie să continuăm acest proiect în folosul copiilor din medii defavorizate din țară. Începem cu zona Moldovei, unde ne bucurăm mult să fim primiți cu brațele deschise de către Primăriile și școlile din județele Vrancea și Bacău, și cu siguranță nu ne vom opri aici. Înscrierile rămân deschise în permanență, pentru beneficiari din toate colțurile țării, din UE și Marea Britanie.”

 

Beneficiarii programului Acasă Regăsit vor avea la dispoziție bilete de avion dus-întors, precum și  servicii de transfer, asigurare și alte acte călătorie, oferite de Vola.ro, către și dinspre localități de pe teritoriul Uniunii Europene și Marea Britanie. Înscrierea în program se poate face online, oricând, pe site-ul www.acasaregasit.ro, sau în persoană, prin intermediul caravanei Acasă Regăsit, care va fi prezentă în următoarele localități:

 

Tabel Caravana Acasă Regăsit

Beneficiarii vor fi selectați în baza completării chestionarului online sau la fața locului, a punctajului obținut pe baza răspunsurilor, în urma anchetelor sociale realizate și după prezentarea documentelor solicitate. În cazul minorilor, formularul de înscriere trebuie completat de unul dintre părinți sau de tutorele legal.

 

Caravana Acasă Regăsit este un program dezvoltat de Vola.ro, în parteneriat cu Asociația The Social Incubator și cu sprijinul partenerului media Kiss FM.

 

Mai multe detalii despre campania Acasă regăsit se găsesc pe pagina: https://acasaregasit.ro/ dar și pe conturile de social media Vola.ro.

 

Despre Vola.ro

În 2023 Vola.ro a fost desemnată cea mai cunoscută, utilizată și mai recomandată agenție de turism online din România. Compania a avut, încă de la înființare, o dinamică explozivă, atât că cifră de afaceri, cât și ca număr de angajați și clienți. Vola.ro deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: suport pentru rezervarea biletelor de avion opțiunea de bilete rambursabile, rezervări hoteluri, vacanțe, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car.

În ultimii ani, strategia Vola.ro s-a îndreptat spre dezvoltarea unor servicii de călătorie unice, de tip fintech, menite sa protejeze clienții de incertitudinea din jurul călătoriilor. Fast Refund, Trip Protect, Flex sunt produsele care permit recuperarea banilor în diferite situații.

De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală. În 2015, Vola.ro a primit o investiție de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, același fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot și Vector Watch.
În 2022, Vola.ro a intermediat vânzări în valoare de 73 mln EUR.
Pentru mai multe informații, va rugăm să ne contactați la pr@vola.ro.

 

Despre Asociația The Social Incubator

Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor din medii defavorizate din România, prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative. Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor din medii defavorizate. În 8 ani de existență, impactul The Social Incubator constă în 50 de proiecte implementate în 30 de județe, 22.100 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1.923 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național.

https://asociatiasocialincubator.org/  

Sursa: Iulia Boieriu, PR Consultant grf.plus

marți, septembrie 05, 2023

O poveste super fericită (despre cum e să fii super trist)

 

O poveste super fericită

Teatrul Municipal „Bacovia” anunță deschiderea stagiunii 2023/2024 cu premiera spectacolului „O poveste super fericită (despre cum e să fii super trist)”, de Jon Brittain, muzica originală: Matthew Floyd Jones.

 

Premiera va avea loc în zilele de 8 și 10 septembrie, de la ora 19.00.

 

Regia spectacolului este asigurată de Horia Suru, care revine la Teatrul Bacovia, după producții precum „We are camera”, „Călin (povestea modernă)”, „Amphitrion 38” , „Crocodil”.

 

În anul 2022, Horia Suru a câștigat Premiul UNITER pentru Regie cu spectacolul „Trilogia minelor”, produs  la Teatrul Dramaturgilor Români.

 

Traducerea textului de la spectacolul „O poveste super fericită (despre cum e să fii super trist)” a fost asigurată de Bogdan Budeș, aranjament, orchestrație și pregătire muzicală: Petre Ancuța, grafica: Romulus Boicu, coregrafia: Sophie Duncan & John Ross, lighting design: Costi Baciu.

 

Scenografia este semnată de Raluca Alexandrescu.

 

În acest spectacol vor putea fi urmăriți și noii actori ai teatrului. Este vorba despre  Eva Cosac, Mădălina Mihai, Adrian lonescu, Marian Dumitru. Aceștia s-au adăugat trupei în vara acestui an, în urma concursului de actori. Alături de ei, din distribuția spectacolului fac parte și Minodora Broscoi, Bianca Babaşa, Alexandru Bodron, Vlad Nicolici.

 

Muzica live este asigurată de trupa 4THEMOMENT: Ana Eliza Tală, Marc Gabriel, Dorin Ghiuță, Adrian Năstasă.

 

„Într-o societate în care fericirea pare a fi obiectivul suprem, povestea noastră explorează curajos și sincer aspecte mai puțin evidente ale existenței noastre - complexitatea tristeții, dar și celebrarea rezilienței și a puterii umane de a face față dificultăților”, spune regizorul Horia Suru.

 

Jon Brittain este un dramaturg, scenarist de televiziune și regizor. Musicalul său popular despre depresie, A Super Happy Story, a câștigat un Premiu Fringe First și a avut un turneu extins, iar acum îl dezvoltă pentru televiziune.

 

A fost scenarist în echipa de producție a Sezonului 3 al serialului The Crown pentru Netflix și în prezent scrie pentru televiziune și teatru, inclusiv musicaluri - atât creații originale, cât și adaptări.

 

„În ceea ce privește adaptarea textului și a materialului sonor în songurile prezente în piesă, intenția a fost aceea de a reliefa un glas comun care se aude. Fie el ironic sau dramatic, mesajul muzical își propune să înfățișeze ideea că povestea prezentată nu este un caz izolat, ci este expresia colectivă a tuturor celor care au trecut prin aceeași situație”, spune Petre Ancuța, care semnează aranjamentul și orchestrația.

 

„Am dorit să creez o scenografie care să reflecte simbolic starea de suflet a personajelor. Sper că acest spectacol să servească drept oglindă emoțiilor și luptelor pe care le experimentăm cu toții într-un fel sau altul. Sperăm că veți găsi în acest spectacol o conexiune cu personajele și o înțelegere mai profundă a complexității subiectului”, spune scenografa Raluca Alexandrescu.

 

Spectacolul este recomandat celor peste 14 ani. Spectacol nerecomandat persoanelor cu sensibilitate la imagini stroboscopice.

 

Biletele au fost scoase la vânzare pe site-ul teatrului.

 

Vă așteptăm!

 

Sursa: Teatrul Municipal „Bacovia”

sâmbătă, septembrie 02, 2023

Mă cheamă Toamna

 

Toamna
Foto: Pinterest


„A venit la mine-o Doamnă

Şi s-a prezentat aşa:

Bun găsit! Mă cheamă Toamna

Şi-o să intru-n viața ta...

 

- Aşa, pe nepusă masă?

Şi mă rog, ce crezi că sunt?

Du-te Doamnă sănătoasă,

Că nu-s singur pe pământ!

 

-Vrei nu vrei, eu stau cu tine

Şi-o să mă rogi cândva,

Să rămâi mai mult cu mine

Când veni-va sora mea...

 

- Cum aşa sunteți mai multe?

- Nu, ea este ultima ...

Se numește iarna vieții

Şi din toate-i cea mai rea ...”

 

Autor Necunoscut, sursa Facebook

marți, august 22, 2023

Raluka - Singură în Eden

 

Raluka - Eden
Foto: YouTube


Zilele trecute, uitându-mă pe YouTube la câteva videoclipuri muzicale, așa cum obișnuiesc să fac din când în când, am descoperit o melodie și un videoclip foarte interesante, marca Raluka, pentru că scenariul videoclipului a fost realizat chiar de cunoscuta cântăreață, inspirat din trăirile și stările pe care aceasta le-a simțit în urma unor evenimente personale mai puțin plăcute. 

 

Este vorba despre „Eden”, o piesă lansată în octombrie 2022, de care eu chiar nu am auzit, poate pentru că nu a fost suficient mediatizată, o coproducție HaHaHa Production și Ghost Records. La această melodie, Raluka a lucrat cu o întreagă echipă de oameni, printre care Gabriel Stănoiu, Dorian Micu și Florin Boka.

 

Raluka a mărturisit că „Eden” este una dintre cele mai sincere și personale piese în care s-a regăsit:

 

„Fiecare dintre noi a trebuit să facem față perioadei de după încheierea unei relații… care ne provoacă la o introspecție și inclusiv la luarea unei decizii. Trecut sau viitor! Această perioadă este marcată de mai multe stări care uneori se amestecă între ele, se suprapun, te consumă și te amăgesc. Am încercat să comprim și să exprim artistic trăirile acestei perioade. Sunt curioasă, câți dintre voi ați trecut prin aceste stări?”, a spus Raluka.

 

Raluka a fost consiliată de actorul și prietenul ei bun, Cristi Iacob:

 

„Mi-am dorit foarte mult să am ajutorul lui Cristi. Este un om mult prea talentat, un artist care doar în câteva ore m-a ajutat să trec și să exprim stările și emoțiile prin care da, am trecut și pe care am vrut sa vi le arăt prin intermediul acestui videoclip. Suntem artiști și rolul nostru este să facem artă, să vă transmitem emoție prin toate canalele existente astăzi. Da, vrem ca mesajul nostru sa ajungă la cât mai mulți dintre voi. Vrem să transmitem pozitivitate, emoție si de ce nu, vindecare. Despre asta este și „Eden”. Tot ceea ce trăim, simțim, mai devreme sau mai târziu, are un deznodământ pozitiv. Mă bucur și în același timp mă simt onorată că mesajul meu este văzut și auzit de voi. Îmi doresc tare să simțiți această piesa așa cum o simțim și noi”, a adăugat Raluka.

 

Dar iată videoclipul și versurile acestei frumoase melodii:



Muzica: Gabriel Stanoiu, Dorian Micu 

Versuri: Dorian Micu 

Productie: Gabriel Stanoiu 

Mix/Master: Gabriel Stanoiu, Florin Boka 

 

Versuri:

 

Cuvintele tale taie 

Rãni în sufletul meu 

Ce azi nu mai e, era ieri 

Focul și aerul meu 

Iubirea-i cutremur 

Îi cheamă pe demoni 

Și totul e efemer 

Uită-mă aici 

Fără aripi 

Singură în Eden

 

Zi-mi de ce mi-e dor de tine am o presimțire 

Chiar dacă ești lângă mine inima ta e în alt loc 

Faci ce nu iți stă în fire și nu ne mai stă bine 

Ce am iubit eu era alt om inima ta e în alt loc 

 

Și-mi spui că de fapt e vina mea 

Când știi că tu ai mințit 

Te doare nu recunoști ce-ai devenit 

 

Nimic nu-i pentru totdeauna 

Dar nu mi-e totuna 

Când știu ce-am fi putut fi 

Când știu cât de mult am iubit 

 

Se adună norii vine ploaia peste sufletul meu și iar 

Nu am unde să fug 

Nimeni n-are habar 

Cât de mult ai putut să însemni 

Cât de mult am putut eu să pierd

 

(C) & (P) HaHaHa Production | Ghost Records, 2022

 

Sursa: YouTube și jurnalfm.md

duminică, august 06, 2023

Enciclopedia Fotbalului Băcăuan în nu mai puțin de 2.124 de pagini!

 

Constantin Ciubotaru - Enciclopedia Fotbalului Băcăuan

„Când am văzut primele semnale postate pe Facebook de Constantin Ciubotaru, despre proiectul său de a realiza „Enciclopedia Fotbalului Băcăuan”, mi-am spus că de astfel de lucrări de specialitate avem nevoie, care să prezinte istoria și statistica fotbalului din toate județele țării.

 

Dar nu am crezut că munca sa de mai bine de un deceniu va duce la apariția unei adevărate capodopere de 2.124 de pagini (numărate volum cu volum).

 

Sunt șase volume bine structurate despre istoria și statistica fotbalului din județul Bacău. Sunt înserate și informații suplimentare, pentru ca cititorul să afle și detalii „picante” ale istoriei cluburilor de fotbal din acest județ.

 

Volumele 1, 2 și 3 se referă la echipa-fanion a județului, care a purtat, de-a lungul timpului, numele Dinamo, Sport Club, Fotbal Club, F.C. Selena, ajungând acum la F.C.M. Bacău. Despre această echipă veți afla detalii de la toate meciurile jucate în Campionatul Național de Fotbal, de la primul eșalon până la al treilea. Pe lângă informațiile brute, veți mai afla detalii interesante despre echipă, precum și cum a realizat performanța de a fi prima echipă românească ajunsă în primăvara europeană, după ce a eliminat echipe de diverse calibre valorice.

 

Volumul 4 se referă tot la clubul-fanion, dar de data aceasta din perspectiva interviurilor cu fotbaliști și antrenori care au jucat la această echipă.

 

Volumul 5 tratează și alte echipe din județul Bacău, despre care ați citit în ziarul „Sportul”, fie în ediția care prezenta rezultatele din Divizia „B”, fie în ziarul de Marți, când se dădeau toate rezultatele din „C”. În acest volum, autorul scrie despre Aerostar Bacău, C.S.M. Borzești, Textila Buhuși, Minerul Comănești și Letea (F.C.M. II) Bacău, cu prezentarea rezultatelor obținute în eșaloanele naționale, dar și în cele Regionale și Județene.

 

Volumul 6 vorbește despre F.C. Onești, această echipă-meteor în fotbalul românesc, care a strălucit doi ani și pe prima scenă a fotbalului românesc, apoi urmează Petrolul Moinești, Partizanul Bacău, Proletarul Bacău, Stadiul Bacău și Știința Bacău, echipe care au făcut parte și ele din fotbalul național, în diferitele eșaloane la care au jucat.

 

Așadar, o adevărată enciclopedie de statistică și informație, care nu se citește, ci se studiază. Și încă temeinic. Este o lucrare care nu ar trebui să lipsească din colecția nici unei persoane care iubește fotbalul (în special statistica și informația). Iată de ce salut acest demers mai mult decât îndrăzneț al lui Constantin Ciubotaru, care, după cum ne anunță pe Facebook, mai are în pregătire și o altă carte de specialitate.

 

P.S.: Cine este interesat de achiziționarea acestei lucrări, poate lua legătura cu autorul, fie pe Facebook, fie la numărul de telefonu 0724411461.

P.S. 2: Din punctul de vedere tehnic, cartea este tipărită în format A4, pe hârtie ușor închisă la culoare, care facilitează citirea și la lumina artificială, fără să obosească ochii. Asta o spun din propria experiență, nu de alta.”

 

Sursa: Claudiu Iacob, Facebook

miercuri, august 02, 2023

Citate de viață marca Keanu Reeves

 

Keanu Reeves

 "Nici unul dintre noi nu pleaca de aici in viata, asa ca va rog sa va ganditi. Mancati ce va place. Umblati prin soare. Sariti in valurile marii. Spuneti adevarul din inima voastra. Fiti prostuti. Fiti buni. Fiti copii. Faceti lucruri ciudate. Iubiti. Iertati. Bucurati-va de viata. Nu este timp pentru nimic altceva."

"Eu nu pot trai fara iubire"

"Deschide ochii si bucura-te de tot ceea ce este frumos in jurul tau"

"Nimeni nu stie ca in urma cu ceva timp, eu am suferit de depresie. Nu am spus nimic nimanui. M-am vazut nevoit sa lupt singur ca sa ies din acel loc. Persoana care ma tinea departe de fericire eram chiar eu. Fiecare zi conteaza, fiecare zi este pretioasa, asa ca haideti sa o tratam ca atare."

"Ziua de maine nu este garantata, haideti sa o sarbatorim astazi. Haideti sa o traim astazi!"

"Daca poti sa faci o femeie sa rada, vei vedea cel mai frumos lucru pe care Dumnezeu l-a facut pe Pamant."

"Eu nu pot face parte dintr-o lume in care barbatii isi imbraca sotiile ca pe niste femei usuratice, ajutandu-le sa puna in evidenta lucrurile care ar trebui pretuite. O lume in care nu mai exista conceptul de onoare si demnitate si ai incredere in oameni doar atunci cand spun “Promit!”…."

"Iubeste-ti viata, chiar si atunci cand treci prin perioade dificile"

"Banii sunt ultimul lucru la care ma gandesc. As putea sa traiesc cu ceea ce am deja si in urmatoarele secole."

"Aleg calea mea! Imi pare rau ca nu am gasit aceeasi intelegere in oamenii pe care i-am iubit cel mai mult."

"Durerea isi schimba forma, dar nu se termina niciodata."

"Nu mai pot trai in aceasta lume in care conceptul geloziei este rusinos, iar modestia este vazuta ca un dezavantaj… in care oamenii au uitat sa fie sensibili si nu mai stiu ce inseamna iubire, cautand doar cea mai simpla optiune pentru ei… O lume in care oamenii ajung sa arunce toti banii pentru a isi repara masina la prima zgarietura, in care nu se economiseste niciun ban, in care timpul nu mai conteaza."

"INTREAGA MEA VIATA VOI FI INDRAGOSTIT DE IUBIRE. Respir pentru iubire.”

Sursa: Kudika.ro
Foto: wawlist.com

sâmbătă, iulie 29, 2023

Primul album muzical românesc 100% generat de AI

 

N-ai somn - Ioan Pupila

S-a lansat primul album muzical ambiental românesc 100% generat de inteligența artificială.

Albumul "n-AI somn" s-a lansat pe 27 iulie în premieră pe platforma SoundCloud şi conține 7 piese generate integral de AI în limba română.

Albumul se poate asculta aici: https://on.soundcloud.com/kKBHV

Inițiativa aparține artistului român interdisciplinar (AV, text, performance) Ioan Pupila, care nu a activat până acum în domeniul muzical.

Coperta albumului este o imagine generată de AI şi inspirată de granița dintre tradițonalismul secular ortodox şi tehnologia modernă.

"Cu AI, oricine poate deveni producător de muzică într-un timp record. Eu am ales muzica electronică ambientală pentru că e o nişă mai rar explorată în peisajul muzicii româneşti", a declarat artistul AI.

Pe lângă piesa de album cu nume omonim, se regăsesc titluri negenerate de algoritmi, precum "Vorba vine şi trece prin tine", "Miceliu şi neuroni", "Naționalism de karmă lungå" sau "Doamna din colț".

"n-AI somn" este o inițiativă de a familiariza publicul românesc cu posibilitățile artei AI, în parteneriat media cu Asociația "Colectiv S" şi aplicația Boomy.

Despre Ioan Pupila
Ioan Pupila a debutat în 2009 pe AV Motional DVD alături de "Eclectique Telescope", prezentat la MNAC în instalația audio-video "Inuaki reptilianul din mine". A expus în Bucureşti la expoziția Saint Ink alături de Dan Perjovski şi Mihaela Brebenel, şi în străinătate (BYOB Århus Danemarca şi Dresda, Germania).

 

Sursa: Ioan Colbeanu, Manager Comunicare şi Relaţii Publice/Vicepreşedinte 'Colectiv S'