Blog personal Constantin Hriban

Se afișează postările cu eticheta Comunicate de presa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Comunicate de presa. Afișați toate postările

luni, februarie 11, 2019

Speed Dating, cu actori, de Valentine`s Day!

Speed Dating, cu actori, de Valentine`s Day!
Foto: TMB
Teatrul Municipal “Bacovia” își invită publicul la o sărbătorire inedită a Zilei Îndrăgostiților, ”Valentine`s Day”.

Joi, 14 februarie 2019, îndrăgostiții de teatru din Bacău vor putea avea un ”date” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”, în cadrul primei ediții a evenimentului ”Speed Dating, cu actori, de Valentine’s Day”, care va avea loc, de la ora 15.00, în Sala ”Petru Valter” a Teatrului Municipal ”Bacovia”.

Participanții la eveniment vor avea scurte întâlniri ”tête-à-tête” cu artiștii de la Secția de Animație sau de la Secția Dramă, pe durata cărora le vor putea adresa 3-5 întrebări (în funcție de numărul celor înscriși) despre roluri, spectacole sau despre viața de actor, pentru a-i cunoaște mai îndeaproape pe cei văzuți până acum, poate, doar pe scenă, în lumina reflectoarelor.

La ediția din 14 februarie 2019 vor lua parte actorii Florina Găzdaru, Simona Nica, Andi Andriucă, Bogdan Buzdugan și Dumitru Rusu.

Acțiunea ”Speed Dating cu actori de Valentine’s Day” are ca scop generarea unui mai bun dialog între Teatru și publicul său și a unei mai bune înțelegeri a actului teatral dar și a nevoilor culturale ale spectatorilor contemporani.

De ce să participi la ”Speed Dating cu actori”:

  • pentru că iubești teatrul
  • pentru că vei putea adresa personal întrebări unui actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”
  • pentru că e ”fun”
  • pentru că vei putea să faci un ”selfie” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”
  • pentru că vrem să știm ce vrei să știi despre noi

Evenimentul se încadrează în programul ”Tu și Teatrul”, parte componentă a proiectului de management al actriței Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”.

Te așteptăm să sărbătorim împreună ”Valentine’s Day”, din dragoste de teatru!

Sursa: Andreea Gavrila, PR Teatrul Municipal Bacovia

miercuri, februarie 06, 2019

Kaufland Romania inaugureaza la Bacau magazinul cu numarul 121 al retelei!

Kaufland Romania
Foto: Kaufland Romania
Kaufland România deschide mâine, 7 februarie 2019, al treilea magazin din orașul Bacău și cel cu numărul 121 al rețelei la nivel național. Acesta se află pe Strada Narciselor, nr. 17. Magazinul are o suprafață totală de 4.200 de metri pătrați și una de vânzare de peste 2.600 de metri pătrați și oferă o parcare cu peste 200 de locuri și rasteluri pentru biciclete.

Prin deschiderea acestui nou magazin, Kaufland creează 75 de noi locuri de muncă și sprijină dezvoltarea comunității locale.

Printre raioanele disponibile se numără cele de legume-fructe, vitrină cu servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. Magazinul va fi dotat cu case de marcat expres, acestea urmând să fie instalate în cursul acestui an.

În exteriorul magazinului, Kaufland pune la dispoziția clienților amatori de o masă rapidă și un punct Grill.

Magazinul își așteaptă clienții cu oferte speciale cu ocazia deschiderii.

Noul magazin Kaufland Bacau
Foto: Kaufland Romania
Noul magazin Kaufland vine cu un element diferențiator față de celelalte două din Bacău: va fi primul magazin ce va oferi clienților un raion de pește proaspăt și fructe de mare, ce include un sortiment extins de 34 de articole (20 de sortimente de acvacultură și 14 de pește pescuit), printre care fileuri și rondele de somon, doradă întreagă și trunchiuri de crap și novac. Aici clienții pot achiziționa și specialități precum fileul de ton, caracatița baby, inele de calamar și carne de scoici.

În galeria comercială din cadrul magazinului clienții pot găsi farmacie, un tabac shop și un mini food-court cu mâncare gătită, produse de patiserie și cofetărie.

În plus, în premieră în orașul Bacău, clienții magazinului vor putea folosi primul aparat automat de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).

Aparatele sunt tip self-service și recompensează clienții care reciclează ambalajele cu o sumă de bani, oferită sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin. Astfel, la fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera automat un cupon de discount la achiziționarea unor produse selectate în acest sens.

Magazinul este amenajat după cel mai recent concept de design Kaufland România, pentru a asigura clienților o experiență de cumpărături simplificată, rapidă și plăcută.

Programul de lucru este de la 7:30 până la 22:00 de luni până sâmbătă, iar duminică în intervalul 8:00-20:00.

Dotat cu o gamă variată de produse, printre care se evidențiază specialitățile de pește proaspăt și fructe de mare, cel de-al treilea magazin Kaufland din Bacău înseamnă susținerea dezvoltării comunității locale cu peste 70 de noi locuri de muncă. Mai mult, am depășit numărul de 120 de magazine în România, iar extinderea noastră nu se oprește aici, ci, în ton cu dinamismul care ne caracterizează, o vom continua în întreaga țară”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

Deoarece pentru Kaufland protejarea mediului înconjurător este o prioritate, și noul magazin din Bacău deține o instalație de climatizare ecologică - un sistem complex, modern, care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu. Iarna, magazinul este încălzit, iar, vara, instalația inversează procesul, pentru a crea în hipermarket temperaturi ambientale, plăcute, în concordanță cu standardele de sănătate publică. Sistemul de frig din magazin este fără freon și utilizează numai CO2, protejând astfel mediul înconjurător, fără să folosească pentru încălzire lemne, gaze sau petrol.

Sursa: Comunicat de presa Kaufland Romania

joi, ianuarie 17, 2019

Mai este Nora o revoltata?

2009-Nora-2019
Foto: TMB
Teatrul Municipal Bacovia vă invită vineri, 25 ianuarie 2019, între orele 17.00-19.00, în sala mare, la o dezbatere despre condiția femeii, în contextul evenimentului „Mai este Nora o revoltată?”, care aniversează 10 ani de reprezentații neîntrerupte de la premiera spectacolului „Nora”, de Henrik Ibsen, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga.

Ce schimbări s-au produs în mentalitatea colectivă cu privire la condiția femeii în societate sau în familie, la 140 de ani de la scrierea piesei și la 10 ani de când se joacă pe scena băcăuană?

Ce s-a întâmplat cu Nora?

Mai este Nora o revoltată?

S-a schimbat ceva în sufletul ei, în atitudinea noastră? Am învățat ceva? Schimbă teatrul destine, mentalități?

Vă invităm să răspundem împreună la aceste întrebări și să ne bucurăm de frumusețea vieții, a teatrului și a artei lui Ibsen!

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm!

Sursa: Andreea Gavrilă, PR Teatrul Municipal Bacovia

miercuri, decembrie 19, 2018

Halterele, de ajutor in fortificarea sanatatii chiar la varste mai inaintate

Haltere
Sport ale cărui origini sunt la fel de vechi ca omenirea, o provocare pentru forța semenilor noștri dintotdeauna, ridicarea greutăților nu numai că s-a dezvoltat pe parcursul mileniilor, dar a devenit chiar o disciplină olimpică foarte populară. Halterele au fost incluse printre puținele sporturi înregistrate la prima Olimpiadă modernă desfășurată din Atena, în 1896, alături de atletism, înot, gimnastică, scrimă, lupte, tir și ciclism. Primele campionate mondiale din acest sport avuseseră deja loc cu cinci ani mai devreme, la 28 martie 1891, în Londra, cu participarea unor sportivi reprezentând șase țări.

Din sălile de concurs a ajuns și în sălile de fitness, mulți tineri dorind să își dezvolte musculatura și să se laude în ochii cunoscuților cu forța lor deosebită.

E o adevărată provocare ca să fii un Hercule modern.

O astfel de halteră nu este simplu de ridicat decât în aparență. Necesită forță, viteză, tehnică, concentrare și un antrenament regulat, bine condus de către un instructor priceput.

De ce ridică oamenii obișnuiți haltere?
Antrenamentul cu greutăți mari, spun specialiștii, sporește încrederea în forțele proprii. În plus, reduce anxietatea, depresia și crește pofta de a trăi la maximum fiecare clipă.

Ridicarea de greutăți mari sporește puterea mușchilor fără a le crește semnificativ volumul, în special în cazul femeilor. Aceasta înseamnă că sarcinile fizice de zi cu zi devin mai ușoare pentru ele. Doamnele și domnișoarele vor arăta "beton", iar siguranța pe care o vor afișa în viața de toate zilele va fi reală, nicidecum de fațadă.

Exercițiile fizice ajută la arderea caloriilor și, potrivit Clinicii Mayo, un program de antrenament regulat vă poate ajuta ca să ardeți mai multe calorii, inclusiv când nu mai sunteți în sala de gimnastică. Pur și simplu organismul uman continuă să folosească mai multe calorii în orele următoare unui antrenament susținut în sala de forță.

Șoc poate pentru unii! Greutățile dezvoltă ființa umană pe mai multe planuri, spun cercetările de ultimă oră, nu doar masa musculară. Ridicarea halterelor crește producția mai multor hormoni, inclusiv a acelora care ajută la stimularea conexiunilor din creier, inclusiv la îmbunătățirea funcției cognitive.

De asemenea,  consolidează oasele și țesuturile conjunctive. Această forță suplimentară ce se dobândește în mod stabil poate ajuta la reducerea simptomelor multor afecțiuni, chiar și a durerilor de diferite tipuri.

Antrenamentul cu haltere vă poate ajuta să luptați eficient împotriva degradării organismului, să inversați pierderea masei musculare. De asemenea, poate consolida oasele și poate ajuta la prevenirea osteoporozei, în special la femeile aflate la menopauză.

Ce trebuie să știți înainte de a ridica haltere grele?
Totuși, ridicarea greutăților mari, inclusiv a halterelor, nu e chiar pentru oricine.

Asigurați-vă că aveți avizul medicul înainte de a începe un program de ridicare de greutăți, mai ales dacă aveți hipertensiune arterială sau orice tip de boală vasculară.

Nu începeți să ridicați haltere acasă de capul vostru, mergeți mai întâi la o sală și faceți acest lucru sub îndrumarea unui antrenor bun, pentru a evita accidentările ce pot fi destul de grave.

Ascultați-vă corpul, mesajele pe care acesta vi le transmite și reglați nivelul greutăților pe care le veți ridica în concordanță cu semnalele primite. Doar în acest mod veți putea ca să evitați orice incident neplăcut.

vineri, octombrie 19, 2018

Motivele pentru care halele metalice sunt populare

Hala metalica functionala
Foto: Frisomat.ro
În orice domeniu, proprietarii sau managerii caută în mod constant modalități de a maximiza spațiul interior pentru a se potrivi cerințelor acestora. Personalizarea clădirilor pentru a corespunde diferitelor nevoi industriale poate fi descurajantă și copleșitoare. Totuşi, exista o soluţie, datorită halelor metalice. Nişte hale metalice pot oferi un amestec perfect de utilitate, accesibilitate și personalizare pentru a se potrivi oricărui comerț din industrie.

Utilizarea acestor clădiri se regăseşte în mai multe domenii. Iată câteva dintre cele mai populare domenii care utilizează hale metalice industriale.

Logistică și depozitare
Odată cu globalizarea, logistica și depozitele sunt la mare căutare. Întreprinderile cresc într-un ritm alarmant și acest lucru a impus nevoia de a avea un spațiu suplimentar pentru a absorbi creșterea fără a cheltui prea mulți bani. În timp ce tendința a fost de a închiria o locație pentru logistică și depozitare, pe termen lung acest lucru este prea scump. Deci, companiile de depozitare și logistică se îndreaptă spre hale metalice.

Domeniul industrial
Pe măsură ce cererea consumatorilor de mărfuri industriale este în creștere, unitățile de producție sunt şi acestea în creștere. Clădirile din oțel industriale se potrivesc nevoilor și cerințelor unităților de producție, deoarece acestea pot fi personalizate, izolate pentru a le face eficiente din punct de vedere energetic și sunt disponibile în dimensiuni variate. Configurarea unei hale metalice prefabricate pentru producție este simplă, eficientă și rapidă.

Dacă doriți o clădire care poate fi construită rapid, atunci o hală metalică este cea mai bună opțiune. Când cumpărați o hală metalică, trebuie să vă simțiți ca și cum ați făcut o investiție în ceva demn de cuvântul "oțel". În plus față de siguranța care vine în mod inerent cu durabilitatea oțelului, halele metalice includ, de asemenea, o serie de caracteristici suplimentare de siguranță din care puteți alege. Aceasta include rezistența la foc și rezistența la intemperii extreme. Această protecție suplimentară vă asigură că veți fi mai sigur într-o hală metalică decât ați fi în oricare alta. Nişte hale metalice sunt construite pentru a rezista.

Ce caracteristici doriți să aveți la clădirea dumneavoastra din oțel? Cum vreţi să arate? Cât de mare vă doriţi să fie? Ar trebui să puteți obține toate aceste lucruri, iar cu ajutorul unor experţi în hale metalice vă puteţi asigura că aveţi toate răspunsurile şi îndrumările necesare. Următoarea clădire din oțel pe care o solicitaţi ar trebui să fie una pe care să vă puteți baza pentru a oferi toate capacitățile, durabilitatea și securitatea de care aveți nevoie de la o hală metalică.

Halele metalice oferă siguranță, siguranță și protecție împotriva vremii. Disponibile în mai multe forme şi dimensiuni, ele sunt ușor de construit și sunt durabile, astfel încât vor dura un număr mare de ani cu o întreținere minimă necesară pentru a le îngriji. Cumpărarea unor hale metalice înseamnă că puteți alege dintr-o selecție de forme și stiluri prefabricate de clădiri și vă puteți bucura de hala metalică extrem de rapid.

luni, septembrie 24, 2018

Huse pentru iPhone XS

Husa Leather Folio iPhone XS Max Black
Foto: BrandGSM.ro
Inca de cand a avut loc lansarea noului telefon Apple in California, Statele Unite, de pe 12 septembrie, se pare ca lumea pasionatilor de gadget-uri a inceput sa se umple de speculatii si curiozitati.

Toti impatimitii de tehnologie si telefoane au stat cu sufletul la gura ca sa afle detalii si sa poata reusi sa puna mana pe acest ravnit telefon.

Acesta din urma este cel mai scump si are un hardware foarte mare pe langa modelele precedente. Se pare ca cele doua modele iPhone XS si iPhone XS Max sunt telefoanele vedeta de la Apple in momentul de fata. Pretul unui iPhone XS incepe de la 1000 de dolari. Are 64, 256 sau 512 GB spațiu de stocare. 

Un pret pentru iPhone XS Max incepe de la 1100 de dolari si are aceleasi optiuni pentru spatiul de stocare. Un lucru inovator la modelul de iPhone XS si XS Max este camera care are un procesor ce analizeaza mai bine detaliile si poate sa scoata imagini clare chiar daca este vorba despre spatii mai intunecoase. Inclusiv daca persoana fotografiata este in miscare, veti avea parte de o imagine mai buna. Totul este la superlativ datorita celor doua camere de 12 megapixeli. Si pentru impatimitii de jocuri, aceste telefoane sunt extrem de reusite pentru ca au un ecran mare si un procesor foarte bun si rapid. Cam acestea ar fi cateva detalii despre noile bijuterii de la Apple.

Astfel de telefoane trebuie protejate. Fiind gadget-uri de ultima ora, pretul aestora este unul destul de ridicat, iar toti utilizatorii noilor telefoane iPhone ar trebui sa investeasca intr-o husa. Avem nevoie deci de huse si carcase pentru aceste exemplare reusite de la Apple. Desi in Romania nu a aparut inca acest telefon, peste putin timp se vor putea face precomenzile si ar fi bine ca sa detineti deja si huse sau carcase pentru iPhone.

Unul din putinele locuri unde puteti gasi astfel de accesorii pentru infrumusetarea si protejarea telefonului este magazinul online BrandGSM. Desi inca nu este o gama extrem de variata de huse iphone xs max pusa la dispozitie, totusi exista destul de multe modele din care puteti alege, magazinul promitand ca aceasta colectie se va actualiza cu noi si noi modele cat de curand. Puteti astfel alege inca de pe acum o husa iphone xs max sau o carcasa, la preturi mai mult decat accesibile. De exemplu, carcasa iPhone XS Max Just Must Uvo Black, este disponibila pe site, in culoare neagra, la doar 45 Ron. Materialul din care este confectionata este unul extrem de fin la atingere si cu un design slim fit. Astfel nu se va modifica cu nimic aspectul telefonului. Materialul dur asigura o protectie de exceptie iPhone-ului, fiind ferit de zgarieturi si lovituri.

BrandGSM iti ofera tot ce este mai bun pentru o protectie mai buna a telefonului.

marți, septembrie 04, 2018

Alegeti mai usor cu mrfinance.ro

Mr. Finance
Foto: MrFinance.ro
Alegerile sunt, de cele mai multe ori, dificile, indiferent ca este vorba de decizii care tin de cariera, de calatorii sau de achizitionarea unor obiecte. Cand vine vorba despre bani, acest lucru devine si mai dificil. Intotdeauna cautam solutia cea mai avantajoasa care sa ne ajute si nici sa nu ne aduca la sapa de lemn.

Din pacate, la capitolul educatie financiara, multi romani au mari dificultati. Este vina unui intreg sistem, incepand inca din primii ani de scoala. Ar fi ideal daca, de la cele mai mici clase, copiii ar fi invatati despre valoarea banilor si cum sa faca cele mai bune alegeri pentru a deveni cetateni responsabili, pentru a nu ajunge niciodata sa fie ingropati in datorii sau, cum spune o vorba din batrani, pentru a nu se intinde mai mult decat le este plapuma.

Ca adulti, avem adesea tendinta de a face cele mai paguboase investitii, de a contracta un credit cu o dobanda uriasa, de a alege furnizorul care ne scoate lunar din buzunar bani multi pentru facturi si tot asa. Si toate acestea pentru ca nu suntem informati sau nu stim cum sa ne informam. Tocmai de aceea, exista acum o noua platforma financiara online care vine in ajutorul tuturor celor care s-au saturat sa arunce banii pe fereastra sau nu doresc sa ajunga intr-o astfel de situatie. Platforma mrfinance.ro aduce o inovatie in domeniul educatiei financiare din Romania prin faptul ca pune la dispozitia oricui posibilitatea de a se informa pe site despre absolut orice tine de: furnizori de utilitati, credite bancare, credite nebancare, tipuri de carduri de credit, tipuri de asigurari. De exemplu, aveti comparatii reale ale dobanzilor, informatii despre anumite practici sau ce inseamna anumiti termeni financiari si economici. Ce inseamna asta?

In primul rand, veti economisi timp si bani. Adica, nu va mai fi nevoie sa alergati pe la toate institutiile de gen pentru informatii, sa pierdeti ore in sir sau chiar si zile ca, in final ori sa nu rezolvati nimic, ori sa faceti alegerea cea mai proasta. Mai mult, avand o informatie compacta veti putea vedea exact, de exemplu, la dobanzi, care este institutia financiara bancara sau nebancara care are dobanda cea mai mica si mai avantoajoasa pentru voi. Cam asta face Mr. Finance si de aceea alegerea va fi una mult mai benefica pentru bugetul vostru.

vineri, august 24, 2018

De unde cumperi ceasuri de mana ieftine

Ceas barbatesc Guess Legacy W1049G2
Foto: CeasMania.ro
Daca ai ajuns la acest articol, atunci sigur esti pasionat de ceasuri (ca si mine). Si sunt convins ca ai vrea sa afli si tu de unde poti cumpara ceasuri de mana la preturi accesibile. Dar daca ti-as spune ca ai posibilitatea sa cumperi ceasuri de mana originale, de la branduri cunoscute, la preturi accesibile, m-ai crede? De unde? De pe Ceasmania.ro!

Nu trebuie sa cheltui o avere pe ceasuri barbatesti sau ceasuri dama, ca sa poti sa intri in posesia acestor accesorii atat de potrivite oricarei tinute. Trebuie doar sa te asiguri ca ai gasit cel mai bun magazine online, care comercializeaza astfel de produse.

Ceasmania.ro este cel mai popular magazin online de ceasuri de mana originale. La ei vei gasi ceasuri de la cele mai renumite branduri - Guess, Tissot, Xonix, Pepe Jeans, beneficiezi de livrare rapida, extragarantie pentru ceasuri, posibilitate de deschidere colet la livrare, preturi ieftine si puncte de fidelitate pe care le poti transforma in vouchere de reduceri.

Staff-ul lor este specializat si iti va oferi informatii complete despre ceasurile de mana care te intereseaza si te va ajuta sa il alegi pe cel mai potrivit. Ai de ales de la ei din peste 5000 de modele de ceasuri. Fie ca iti doresti un ceas elegant, un ceas sport sau unul casual, fii sigur ca ai ajuns in locul potrivit.

Chiar daca nu ai inca toti banii pentru ceasul dorit, nu trebuie sa iti faci griji – poti cumpara ceasul mult dorit in 12 rate si dobanda la el este 0%! Deci banii trebuie sa fie ultima ta grija, atunci cand cumperi de pe Ceasmania.ro! Nu iti trebuie decat putina rabdare sa cauti prin produsele lor, dar din experienta personala spun ca nu te poti opri la un singur model, pentru ca sunt multe ceasuri foarte frumoase, la super preturi.

luni, august 06, 2018

Pur si simplu Answear

Adidasi Puma
Foto: Answear.ro
Ce este Answear? Este un magazin online din Romania cu mii de articole de imbracaminte, incaltaminte si accesorii. Toate produsele de aici sunt de la firme renumite pe intreg mapamondul. Atat femeile cat si barbatii si copiii au rubrici speciale cu piese de top. La acest magazin gasim lucruri pentru toate gusturile. Putem incorpora cu succes orice tip de tinuta, fie ca e vorba despre tinute casual, elegante, sport sau de tinute office. Si pentru plaja gasim absolut ce ne trebuie, de la ochelari de soare si pana la costume de baie.

Imi place foarte mult faptul ca pot sa gasesc, pentru tinutele sport, adidasi de calitate. Astfel, cei de la Answear ofera clientilor adidasi puma, Adidas, Nike, tenisi Converse, Trussardi, American Club, New Balance si de la multe alte marci cunoscute in toata lumea si apreciate de absolut oricine, indiferent de sex sau varsta. Preturile sunt accesibile si, adesea, reducerile sunt extrem de convenabile.

Pentru a accesoriza o tinuta eleganta, pot sa gasesc orice tip de poseta dama de pe answear.ro. Sunt posete din piele naturala, piele lacuita sau intoarsa ori material textil. Firmele sunt renumite si calitatea produselor este una exceptionala. Sunt posete si genti pe care le poti purta ani de zile fara sa se demodeze sau sa se deterioreze.

Magazinul are un real succes, mai ales pentru persoanele ocupate care nu au timp de shopping. Poti face comanda oricand, indiferent ca esti la job, acasa, in weekend sau in vacanta. Functioneaza 24 din 24 de ore asa ca, daca ai o noapte in care nu poti sa dormi, poti intra pe site si iti poti comanda produsul dorit care, cu siguranta, iti va reda linistea si visele frumoase.

Profesionalismul celor care lucreaza la acest magazin, va face ca produsele sa ajunga la tine acasa in cateva zile. Toti clientii Answear, dupa prima comanda, au revenit pentru ca nu exista lucru din ultimul trend in fashion pe care sa nu il gaseasca aici.

vineri, august 03, 2018

La Altgrad Auto gasiti orice fel de piese auto Ford si competenta maxima!

Kit distributie Ford
Foto: AltgradAuto.ro
Orice automobil Ford e o bijuterie, şi nimeni nu ştie asta mai bine decât mecanicii care lucrează la Altgrad Auto! Acesta este un service ford bucuresti care asigura intretinerea tuturor modelelor produse de compania din Dearborn, Michigan, si de sucursalele acesteia din intreaga lume. Iar daca aveti nevoie de piese de schimb, tot la Altgrad Auto trebuie sa va duceti, pentru ca acesta nu este un simplu service cum sunt atatea altele, ci este si importator si distribuitor autorizat in Romania de piese auto ford.

Sa ajungeti acolo este lucrul cel mai usor din lume: service-ul este situat pe  Bulevardul Iuliu Maniu nr. 425-431, sector 6, Bucuresti. Mai exact, veti gasi Altgrad Auto la 70 de metri de podul Bucuresti-Pitesti, pe partea dreapta pe sensul de intrare in Capitala.

Oricat de complicata ar fi  reparatia de care are nevoie masina dumneavoastra, la Altgrad Auto se poate face, pentru că mecanicii de aici sunt, de departe, cei mai buni din tara. Pe langa faptul ca dispun de cele mai performante scule si sisteme de diagnosticare, specialistii de aici sunt intotdeauna la curent cu tot ce este nou in domeniu, pentru ca firma Ford le pune la dispozitie „know how”, cum numesc americanii documentatia de specialitate. In aceste conditii, nu este deloc de mirare ca specialistii de la acest service de exceptie „lucreaza ca la  carte”, cum se spune din batrani. Orice reparatie facuta de Altgrad Auto este precedata de o diagnosticare computerizata, efectuata cu aparatura ultraperformanta. Nu conteaza ce defectiune are automobilul dumneavoastra (la motor, la transmisie, la suspensii, la injector, la frane, la  caroserie sau la roti) si nici ce model de Ford aveti – puteti avea toata increderea ca la Altgrad Auto problemele dumneavoastra vor fi rezolvate elegant, cu profesionalism si in cel mai scurt timp cu putiinta.

La Altgrad Auto se lucreaza de luni pana vineri, intre orele 10:00 pana  la 18:00, iar sambata doar pana la ora 14:00. Magazinul de piese auto se inchide cu jumatate de ora mai tarziu, adica la ora 14:30.

Este bine sa va programati mai intai, la numerele de telefon 0213 49 411 si 0727 056 670, sau folosind pagina de contact a site-ului Altgrad Auto.

sâmbătă, iulie 28, 2018

Pentru simplitate si precizie, nimic nu depaseste un manometru

Experti in aparate de masura
Unul dintre cele mai vechi instrumente de măsurare a presiunii, care este încă utilizat în prezent astăzi datorită acurateței sale inerente și simplificării funcționării, îl reprezintă manometrul.

Industriile au multe cerințe pentru măsurarea presiunii. Aplicațiile includ măsurarea nivelelor de lichid, presiunilor rezervorului, debitelor sau presiunilor sistemului hidraulic. Pentru măsurarea presiunilor scăzute, cele mai bune dispozitive sunt manometrele.

Manometrele au fost folosite pentru prima oară în formă de tub U - este pur și simplu un tub umplut cu lichid. Unitatea funcționează pe principiile gravitației și densității lichidului care se măsoară. Pentru a măsura înălțimea fluidului din tubul U se folosește o riglă sau o scală, iar acest lucru citește direct presiunea prezentă. Intervalele de presiune pentru manometre sunt mici, doar câţiva centimetri de coloană de apă la câțiva metri.

Un manometru măsoară diferența de presiune a aerului sau a lichidului comparând-o cu o sursă exterioară, de obicei o probă a atmosferei Pământului. Există mai multe tipuri de manometre, acestea sunt utilizate în studiile atmosferice, studiile meteorologice, analizele de gaze și cercetarea atmosferelor altor planete. Unele manometre pot măsura modificările digitale.

Cele mai multe manometre digitale funcționează prin măsurarea și compararea greutăților fluide sau gazelor între două presiuni diferite. Orice echipament care se bazează pe un lichid sau un gaz pentru a funcționa necesită o anumită cantitate de presiune pentru a funcționa fără probleme. Manometrele detectează presiunea lichidului, uneori într-un tub în formă de U. Deseori, cu numeroase setări și capacităţi de citire, aceste dispozitive ajută la izolarea problemelor de presiune din sistemele de la propan și gaz natural. Acestea sunt uneori utilizate pentru a depăna sistemele de ventilație și climatizare și o varietate de sisteme pneumatice sau de gaz de joasă presiune.

Manometrele digitale funcționează pe baza unui principiu științific simplu și totuși precis al deplasării fluidelor. Într-un manometru tradițional tip U, apa umple un tub în formă de U. Conectarea unui capăt la o conductă de gaz introduce presiunea gazului în tubul care deplasează apa. Cât de mult crește apa la celălalt capăt este măsurată pe o scară. Acest principiu poate fi reprodus în format electronic și este atât de fiabil încât aceste dispozitive sunt adesea folosite pentru a calibra echipamente mai avansate.

Din punct de vedere al designului, majoritatea manometrelor sunt portabile, și seamănă fie cu nişte cronometre digitale, fie cu nişte telecomenzi, cu afișaje alfanumerice. Funcțiile lor sunt de obicei sortate într-un aranjament simplu de câteva butoane pentru o interfață prietenoasă. Citirile pot avea diferite grade de lizibilitate, dimensiune font sau iluminare din spate pentru utilizare în medii cu lumină scăzută. Unitățile pot funcționa independent sau pot fi legate prin cabluri.

Dispozitivele au în mod obișnuit conectori de ieșire duale, adesea în partea superioară a unității. Unele manometre se leagă printr-un singur conector de ieșire sau printr-un cablu sau pot transmite informațiile fără fir.

Manometrele digitale sunt instrumente bazate pe microprocesoare care pot fi staționare sau mobile. Ele au o capacitate de ieșire care poate fi utilizată pentru controlul procesului sau pentru transferul datelor de măsurare. Manometrele digitale sunt excelente pentru efectuarea măsurătorilor pe teren și a sarcinilor de control al proceselor, deoarece acestea pot fi conectate în rețea.

luni, iulie 23, 2018

Cand stii ca trebuie sa schimbi anvelopele

Anvelope
Ca orice alta componenta a masinii si anvelopele au o durata de viata limitata si necesita o schimbare periodica de anvelope noi pentru a putea conduce in siguranta si pentru o performanta ridicata. Exista multi soferi insa care considera ca un set de cauciucuri poate fi folosit pana la uzura maxima, cand acestea devin nesigure si maresc considerabil riscul de accident, in special atunci cand conduceti pe ploaie.

Cum puteti sa va dati seama cand anvelopele necesita sa fie schimbate, inainte ca acestea sa devina nefolosibile sau cand devin nesigure. Acestea sunt dovezile care dau de gol nevoia de a schimba setul de cauciucuri cu un set de cauciucuri noi:

 martorii de uzura
Acestia sunt cei mai simplu de urmarit, fiind prezenti pe banda de rulare la baza benzii. Cand observati ca ati ajuns la acei martori, sub forma unor blocuri de cauciuc, este mai mult decat recomandat sa optati pentru anvelope noi care sa le inlocuiasca pe cele uzate. Riscul de acvaplanare este marit considerabil daca conduceti cu anvelope uzate iar pericolul este unul real.

 starea flancului
In timp, datorita expunerii indelungate la razele soarelui, flancul anvelopei poate dezvolta microfisuri denumite (fisuri meteo) care scad rezistenta cauciucului la socuri si scad performantele acestuia. De asemenea, in timp, datorita socurilor mecanice, flancul anvelopei poate dezolva galme sau taieturi ce scad integritatea profilului si cresc considerabil riscul de accident din cauza pericolului marit de explozie.

 tipul de uzura
Datorita defectiunilor la sistemul de directie, in timp anvelopele se pot uza neuniform ceea ce duce la un unghi de atac defectuos si o performanta scazuta considerabil. Este necesar sa montati anvelope auto noi si sa refaceti directia masinii pentru a putea conduce in siguranta.

Nu amanati montarea unor cauciucuri auto noi daca situatia o cere, ele fiind un factor important pentru a putea folosi toate puterea masinii intr-un mod cat mai sigur, fara a pune in primejdie integritatea masinii sau a pasagerilor.

joi, iulie 19, 2018

Proiectul FCM 1950 Bacau va continua fara ACS Gauss Bacau!

FCM 1950 Bacau
Foto: FCM 1950 Bacau
Se pare ca nu a iesit nici de data aceasta, dar sunt convins ca intr-o zi, FCM Bacau tot va renaste! Este un simbol al Bacaului, care trebuie readus la viata, mai devreme sau mai tarziu! Cel putin aceasta este parerea mea! Discutia este foarte lunga! Felicitari tuturor celor care au incercat, incearca si vor incerca sa renasca FCM Bacau! Cat despre acest grup frumos de jucatori, jos palaria! Hai Bacaul!

Iata si comunicatul de presa al FCM 1950 Bacau:

"În vara anului trecut, un grup de suporteri și de foști fotbaliști ai FCM Bacău au dorit să reînvie tradiția fotbalului băcăuan. Deoarece timpul era destul de scurt, acest grup a ajuns la un acord cu șefii ACS Gauss Bacău de a încerca pe această asociație o promovare în Liga a III-a. Finanțată de doctorul Cristian Postolache și condusă de Sebastian Păuceanu, cei care aveau toate pârghiile, în acte, ale acestei asociații, ACS Gauss a fost de acord cu proiectul nostru. S-au pus în mișcare relații și lucrurile mergeau pe un drum bun. Am reușit să obținem acordul de a folosi sigla și însemnele de la Sergiu Sechelariu, deținătorul palmaresului și a însemnelor FCM Bacău pentru un an de zile, cu promisiunea că în cazul promovării în Liga a III-a, acordul urmând a fi prelungit, până când FCM 1950 Bacău ar fi ajuns în Liga 1, moment în care tot ce însemna palmares, însemne, culori, urmau să treacă definitiv la noul club fără nicio pretenție financiară. Am reușit să aducem lângă echipă sponsori, care au făcut contracte de sponsorizare în valoare de circa 15.000 de euro, cu promisiunea că aportul acestora va fi și mai consistent în cazul în care echipa va promova. Am reușit să obținem și promisiunea primarului Cosmin Necula că această grupare va fi susținută și de municipalitate în cazul promovării și pentru derularea proiectului. Însă peste toate acestea, am reușit să adunăm un nucleu de jucători care ne-a dat certitudinea sportivă că FCM 1950 Bacău va promova.

Cum suna proiectul FCM 1950 Bacău?
În linii mari, FCM 1950 Bacău urma să devină echipa etalon a județului. Ne propusesem ca în 4-5 ani să ajungem în prima ligă, cu un club puternic, bine așezat și organizat. În perioada 1 ianuarie-30 iunie 2018, conform regulamentelor FRF, urma să schimbăm denumirea clubului în Suporter FCM Bacău, denumirea de FCM 1950 Bacău nefiind acceptată. Odată cu promovarea în Liga a III-a, și având promisiunea fermă a mai multor sponsori de susținere, urma să înființăm un centru de copii și juniori care, în timp, trebuia să se dezvolte astfel încât să acopere toate categoriile de vârstă. De asemenea, ne propusesem să încheiem colaborări cu școlile private de fotbal, dar în special cu LPS Bacău, singurul care putea asigura cazare, masă și școlarizare micilor fotbaliști. De fapt, era o reînviere a ceea ce a fost Liceul de Fotbal din Bacău, cel care asigura fotbaliști pentru toate echipele din județul Bacău și nu numai. De asemenea, o colaborare strânsă cu echipa din Liga a II-a, Aerostar Bacău, și cu CSM Bacău, ultima putând deveni o echipă la care să joace tinerii de 17-18 ani care urmau să facă pasul către seniori. Toate au fost puse pe hârtie, s-au făcut bugete, organigrame, infrastructura necesară, surse de finanțare. Suna utopic, dar era realizabil dacă exista unitate.

Ce s-a întâmplat?
Spre finalul turului, înainte de meciul direct cu Viitorul Curița, principalul nostru oponent, un zvon, confirmat ulterior, prindea tot mai mult contur. Președintele clubului, Sebastian Păuceanu, majoritar în acte la ASC Gauss Bacău, căuta să vândă locul 1 rivalei noastre. Acest lucru a fost confirmat și de doctorul Cristian Postolache, care a avut o rundă de discuții cu patronul celor de la Curița, la Onești, privind o posibilă cedare a locului. Nefiind în actele asociației, dar având promisiunea celor doi că proiectul va merge mai departe, în special a doctorului Cristian Postolache, am contiuat demersurile de a realiza proiectul și la începutul anului. Însă semnalele erau din ce în ce mai clare că urma o vânzare a clubului, așa că am încetat să mai facem pași până nu se lămurea situația din acte. Lucru cerut și de sponsori care nu ar fi dorit ca banii lor să slujească cu totul altor interese decât cele pentru care erau sponsorizările. În același timp și primăria Bacău a cerut să facem „curățenie” în acte. Din păcate, mesajele venite din partea conducerii asociației erau de multe ori contradictorii, în paralel continuând discuțiile cu cei de la Curița. Un episod special s-a întâmpla la meciul retur de baraj cu cei din Albești. La finalul jocului, doctorul Cristian Postolache, însoțit de Sebastian Păuceanu, a venit în vestiar și a vorbit cu jucătorii, anunțând că este dispus să cedeze echipa fără nicio pretenție financiară către suporterii băcăuani. La scurt timp, a avut o întâlnire și cu patronul celor de la Viitorul Curita, în Bacău, făcând aceeași promisiune, că-i va ceda echipa fără pretenții. La discuții a asistat și Sebastian Păuceanu. De aici a început nebunia. Conform celor de la Curița, Sebastian Păuceanu s-a deplasat la Onești și a cerut o suma importantă de bani pentru a ceda conducerea clubului. În paralel, el purta negocieri și cu noi solicitând o sumă de bani, dar și să rămână delegatul echipei încă un an de zile. Deși am fost de acord cu această cerință, propunerea a fost retrasă și nu s-a putut concretiza nimic. Am fost informați ulterior că și doctorul Cristian Postolache ar dori o sumă de bani. Pe de altă parte, după o discuție cu doctorul Cristian Postolache privind preluarea clubului, acesta a promis că va da un răspuns în 24 de ore. Acest răspuns nu a mai venit, iar cei de la Curița și-au pierdut interesul pentru tranzacție. A urmat o altă propunere, care însa nu era viabilă din cauza regulamentelor FRF. Cum termenul limita de depunere a dosarelor pentru înscrierea în Liga a III-a este 20 iulie, este cert că ACS Gauss Bacău nu se va înscrie. De altfel, doctorul Cristian Postolache nu este în țară și, într-o discuție telefonică cu noi, a spus că ACS Gauss va juca în Liga a IV-a și că nu a cedat echipa, celor de la Curița sau nouă, pentru a nu lăsa loc de interpretări.

Ce urmează?
Încă nu am decis formatul pe care se va merge în viitorul apropiat, însă nu renunțăm la proiect și la suporterii care au crezut în noi. Vom reveni cu detalii în perioada următoare!

FCM NU MOARE!!!"

Sursa: Comunicat de presa FCM 1950 Bacau

vineri, iunie 01, 2018

Cel mai mare cros pentru Epilepsie din Romania da startul si in Bacau!

Epilepsy Challenge Bacau 2018
Cel mai mare cros pentru Epilepsie din Romania dă startul și în Bacău în data de 2 iunie!

Crosul Epilepsy Challenge Farmaciile Sf. Spiridon este un apel către comunitatea băcăuana de a susţine pacienţii care se luptă cu epilepsia, o invitaţie la solidaritate faţă de semeni! La eveniment sunt aşteptați să alerge medici, farmacişti, asistenţi medicali, dar şi toţi cetăţenii care manifestă solidaritate faţă de persoanele care se confruntă cu această afecţiune.

Epilepsy Challenge este o manifestare sportivă cu caracter caritabil (donație înscriere 70 lei), care constă intr-un cros necronometrat pe o distanta de 5 km, organizat în 10 orașe din țară:
  • 26 mai: Timisoara;
  • 2 iunie: Bacau, Alba Iulia, Baia Mare, Brasov, Craiova, Sibiu, Tirgu Mures;
  • 9 iunie: Bucuresti;
  • 16 iunie: Cluj-Napoca;

Înscrierile pentru orașul Bacău se fac pe www.farmaciilesfspiridon.ro sau în oricare dintre Farmaciile Sf. Spiridon din Bacău, iar pentru celelalte orașe din țară pe www.epilepsychallenge.ro

În România se estimează un număr aproximativ de 400.000 de persoane care suferă de epilepsie. Din cauza lipsei unor Centre de Epilepsie şi Monitorizare EEG în oraşele mai mici, foarte mulți dintre aceşti oameni, fie nu sunt diagnosticați şi tratați, fie depun eforturi mari călătorind sute de km pentru o consultație de aproximativ o oră într-un oraş mai mare.

Scopul crosul este de a strânge fonduri pentru:
  • achiziția a 4 aparate video EEG/an în orașele care duc lipsa unui cabinet dedicat de epilepsie și monitorizare EEG
  • înființarea unui centru de sprijin psihologic al părinților cu copii cu epilepsie și de sprijin psihologic al adolescenților care află că au epilepsie, la nivel național.

Traseul de 5 km din Bacău este este următorul: din Piaţa Tricolorului-respectiv Calea Mărăşeşti-până la Casa de Asigurări de Sănătate Bacău-Strada Războieni-Parcul Cancicov Bacău (aleea până la Biblioteca Judeţeană) şi retur până în Piaţeta din faţa Casei de Cultură (traseul fiind repetat de 2 ori).

Sursa: Farmaciile Sf. Spiridon

vineri, aprilie 27, 2018

5 lucruri interesante despre Granit

Granit Bacau
Inca din cele mai vechi timpuri, granitul a fost unul dintre materialele preferate de constructorii din intreaga lume. Din Egipt pana in Grecia, granitul a fost folosit ca materie prima pentru construirea coloanelor, monumentelor, ornamentelor, pieselor de mobilier sau pentru placarea si pavarea strazilor, aleilor si spatiilor publice.

Datorita celor doua calitati de baza, rezistenta si durabilitatea, dar si pentru ca se gaseste in abundenta in scoarta terestra, granitul isi pastreaza si astazi locul pe podium ca materie prima de baza in amenajarile interioare si exterioare.

Iata cateva informatii interesante pe care, probabil, nu le-ai stiut despre granit:

  1. Fiecare bucata de granit este unica. Granitul este o roca magmatica masiva, care se formeaza la adancimi foarte mari, sub pamant. Granitul este format din cristale minerale conexate, cele mai frecvent intalnite fiind feldspatul, mica si cuartul. Insa, se pot gasi in component lui si alte minerale, astfel, facand fiecare bucata de granit unica. Granitul este disponibil in foarte multe nuante: de la negru simplu, la alb, crem cu auriu, albastru, maro-rosiatic, verde.
  2. Granitul in sine nu este o piesa 100% compacta. Exista spatii foarte mici in material care ii confera o oarecare porozitate. Acestea insa nu-i slabesc rezistenta. Se recomanda tratarea anuala a granitului cu o solutie impermeabilizanta pentru a-i prelungi stralucirea si durabilitatea.
  3. Granitul este unul dintre cele mai rezistente materiale din lume, pe locul doi dupa diamant. De fapt, granitul este atat de dur si de durabil incat piedestalul pe care sta Statuia Libertatii este facut din granit. Stiai ca basorelieful de pe Mount Rushmore din S.U.A. este realizat in peretele de granit al muntelui?
  4. Cuvantul "granit" provine din cuvantul latinesc "granum", care inseamna "graunte, samanta". Granitul si-a luat numele datorita modelelor asemanatoare cerealelor formate din cristalele sale dens ambalate.
  5. Granitul este unul dintre cele mai dorite materiale pentru blaturile de bucatarie, dar este si un material excelent pentru alte aplicații cum ar fi sculpturile publice si fantanile. Obiectele din granit pot fi lasate afara întreaga iarna, fara a trebui sa fie acoperite, ca in cazul altor tipuri de piatra mai poroase.

Datorita aspectului estetic deosebit, dar si rezistentei inalte, granitul este materialul perfect pentru pardoseli, blaturi de lucru in bucatarie, blaturi pentru baie, glafuri pentru ferestre, monumente funerare.