Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta 2017. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2017. Afișați toate postările

joi, august 15, 2019

Suflete in Noapte

Suflete in Noapte
Foto: RadioCluj.ro

"Sunt prea puţine filme despre oamenii în vârstă, despre cei de o seamă cu mine. Mie mi se pare că viaţa însăşi este un Love Story. Iubirea nu s-a schimbat, poate este doar în criză. Apoi, întrucât am hotărât să pun capăt carierei de actor, mi-am dorit ca, înainte de a muri, să mai fac un film cu Jane, un film despre dragoste!", declara Robert Redford in 2017, in cadrul Festivalului International de Film de la Venetia. (sursa: cotidianul.ro)

Nici Jane Fonda nu s-a lasat mai prejos: "Acum aproape 50 de ani, când jucam în <<Desculţ în parc>>, eram atât mândră că apar alături de bărbatul acesta frumos de lângă mine, încât atunci când toate secretarele veneau pe platou şi se minunau, Doamne, cum arată, mi se părea că nimeni nu e ca mine. Dacă vreţi să ştiţi, am făcut acest film şi pentru că am vrut să mă mai sărut o dată cu Bob (Robert Redford). Vă asigur că sărută tot atât de bine." (sursa: cotidianul.ro)

Cei doi mari actori octogenari, Robert Redford avand 82 de ani, iar Jane Fonda 81 de ani, joaca impreuna pentru a 4-a oara in cariera intr-un film superb, intitulat "Our Souls at Night" (Suflete in Noapte), un film lansat in anul 2017 de Netflix, pe care vi-l recomand cu drag, mai ales dupa ce l-am vizionat aseara. Un film linistit, romantic, usor comic, care reuseste sa ajunga usor la inimile noastre, in care Robert Redford si Jane Fonda ne arata inca o data, daca mai era nevoie, ca sunt doi mari actori internationali.

Dar iata si descrierea si trailer-ul filmului "Suflete in Noapte":

"Bazat pe cel mai bine vândut roman al scriitorului Kent Haruf, Our Souls at Night (2017) urmărește povestea lui Addie și Louis, doi vecini văduvi, care încep o neașteptată relație de dragoste. În Holt, un mic oraș din Colorado, Addie Moore îi face o vizită neașteptată vecinului ei, Louis Waters. Soțul ei a decedat cu ani în urmă, la fel ca și soția sa, și într-un oraș atât de mic în care au fost vecini zeci de ani, cei doi nu prea au avut contact unul cu celălalt. Copiii lor trăiesc departe, iar ei sunt singuri în casele lor mari. Addie încearcă să stabilească o conexiune cu Louis și să profite la maximum de restul timpului pe care îl are. Pentru a-și alina singurătatea, ei încep să doarmă platonic în același pat, iar treptat între cei doi ia naștere o adevărată poveste de iubire." (sursa: cinemagia.ro)   


Ce sa mai spun? Mai este ceva de spus? Doar vizionare placuta si nu uitati sa iubiti!

miercuri, februarie 27, 2019

Interviu cu Mira Mar, o blogarita nascuta in orasul Bacau!

Mira Mar
Foto: Mira Mar
De la inceputul anului 2011, de cand am intrat si eu in aceasta lume frumoasa a blogging-ului, sunt intrebat constant cat castig din aceasta activitate online, pe care o desfasor in putinul timp liber pe care il mai am pentru mine. Ei bine, daca partea financiara este o mica dezamagire pentru mine, la inceputuri crezand ca voi reusi in cativa ani sa ma intretin din blogging (stiu, ha, ha), partea sufleteasca reuseste in continuare sa o compenseze.

Si cel mai mare castig pe care il am din blogging este cel uman, pentru ca din 3 ianuarie 2011 am inceput sa cunosc multi oameni frumosi, cu care iti este mai mare dragul sa socializezi si de la care am mereu cate ceva de invatat. Un astfel de om frumos este Mira Mar, o blogarita ce s-a nascut in Bacau, orasul meu natal si in acelasi timp orasul meu de suflet, ce luna viitoare va implini 35 de ani de casnicie, perioada care coincide si cu perioada de cand s-a mutat din Bacau.

Mira Mar scrie pe Unique by MM, un "blog pentru toti: experiente, pasiuni, calatorii" si scrie foarte frumos, intr-un stil unic, pe care eu il apreciez foarte mult, un motiv in plus pentru a o ruga sa imi acorde un mic interviu.

Constantin: Sarut mana! In primul rand va felicit pentru blog-ul d-voastra, Unique by MM, un blog unic intr-adevar, care mie, unul, imi place foarte mult. Mira Mar este numele d-voastra real sau este un pseudonim? Si daca este un pseudonim, de unde provine acesta?
Mira Mar: Bună! Mulțumesc tare mult pentru invitație și pentru aprecieri. Mă simt onorată și flatată! Și eu vă citesc și vă apreciez, iar de când am descoperit că suntem din același oraș am fost și mândră pe deasupra. Cu privire la nume, este un nume de online, să spunem așa... Pentru că nu-mi place să vorbesc despre mine, sunt un om normal, simplu dar timid, am ales un nume care duce cu gândul la mare, exotic (Myanmar) etc.

Constantin: Va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre d-voastra, plecand de la orasul Bacau, orasul in care v-ati nascut si in acelasi timp orasul d-voastra de suflet, asa cum ati declarat de altfel intr-un articol de pe blog. Cine este Mira Mar in viata reala?
Mira Mar: Rădăcinile mele sunt într-adevăr în Bacău, oraș care mi-a rămas în suflet chiar dacă sunt plecată de atâția ani. Îl iubesc la fel de mult și am adesea nostalgia anilor petrecuți aici, mai ales ori de câte ori revin. Nu am cum să uit de unde am plecat, asta ar însemna să rămân fără identitate. Dar asta nu am înțeles-o din prima, la douăzeci și doi de ani.

Deschid o paranteză pentru a povesti ceva care să lămurească ce am spus și care pentru mine a fost o adevărată lecție. În momentul în care am plecat eu nu aveam un accent puternic moldovenesc, totuși, atunci când veneam acasă, simțeam altfel. Era ca un fel de eliberare și mă trezeam pronunțând unele cuvinte ”moldovenește”. În rest, la cursuri, la serviciu, acasă (București), vorbeam din nou fără accent. Era ca un fel de haină pe care o îmbrăcam pentru a mă ”apăra” cumva de luatul în râs, miștoul față de moldoveni. Și, la un moment dat am întâlnit niște oameni în adevăratul sens al cuvântului și în același timp ”titrați”: profesori universitari, directori de fabrici/școli, scriitori etc. proveneau din Moldova și vorbeau cu un accent puternic (de Botoșani, Suceava, nordul Moldovei), fără să se sinchisească de ceva sau cineva. Atunci am înțeles că nu era suficient să fiu mândră de ce a dat Moldova, de locurile, istoria, personalități sau cultură ci și de limba, accentul dulce moldovenesc. Închid paranteza. Răspunzând la întrebarea ”cine sunt în viața reală”, pot spune că sunt un om normal, simplu, cu defecte și calități pentru că, nu-i așa, nimeni nu este perfect. Am o familie frumoasă, o carieră reușită, ca majoritatea oamenilor normali.

Constantin: Tot intr-un articol de pe "Unique by MM" ati afirmat ca blogul d-voastra a fost un "colac de salvare", ce "v-a salvat de monotonie, izolare, depresie, inutilitate si suferinta". Care este ziua de nastere pentru "Unique by MM" si ce v-a determinat sa alegeti aceasta frumoasa lume a blogging-ului? Puteati foarte bine sa alegeti orice altceva pentru a iesi din monotonie si a va face utila in acelasi timp.
Mira Mar: Așa a fost și aici este o istorie, dar voi fi cât se poate de scurtă. Îmi plăcea să scriu (și să citesc!), am primit câteva premii în liceu dar nu ceva spectaculos. Apoi am abandonat scrisul, am făcut carieră în cu totul alt domeniu. Cum viața este generoasă, mi-a mai dat o (mare) provocare și sănătatea m-a scos pe tușă. Dintr-un om activ m-am trezit că sunt inutilă, că nu mai am activități, prietenii cam dispăruseră și ei care încotro, cu câteva excepții. Citeam foarte mult, dar cât poți citi?, m-am apucat de handmade, urmam tot felul de cursuri online pe care le abandonam când mi se părea că descopăr altul mai potrivit și tot așa. A fost o perioadă extrem de urâtă, cu multe lovituri, lipsuri, frustrări. Eram la limita dintre mal și prăpastie când am dat peste un curs free de travel writer. Până atunci mai încercasem să-mi fac un blog dar o ”prietenă” mi-a spus că blogul nu este pentru oricine. Văzând cursul mi-am spus că trebuie să-l fac să văd dacă sunt în stare și, da, mi-a dat încredere și am pornit la construcția blogului. Am simțit o bucurie asemănătoare cu cea a copilului care are libertatea să facă ce-i place. Doar că din lipsă de bani nu am reușit să-mi achiziționez partea cea mai importantă a cursului. Și-atunci, am început singură, citind și vizualizând zeci de tutoriale. Se întâmpla în martie, UniquebyMM împlinește 2 ani pe 1 martie. Cred că și momentul, perioada a contribuit puțin, luna martie fiind una foarte importantă în viața mea, cu foarte multe lucruri, evenimente frumoase.

Bineînțeles că primele articole sunt, pfff, mi-e jenă de ele, dar nu le-am șters și nici nu cred că o voi face. Apropo de asta, am primit relativ recent un comentariu la unul dintre articolele de la începuturi (Just Tenerife) și am fost tentată să-mi cer scuze pentru calitatea de conținut a articolului. J Blogul m-a salvat de tot ce spuneați pentru că îmi face plăcere să scriu, să mă implic în campanii, să socializez cu oamenii online și offline, să merg la evenimente. Să fiu activă, utilă și să mi se recunoască meritele.

Constantin: Din discutiile pe care le-am avut pe Messenger de-a lungul timpului, mi-ati spus printre altele ca reveniti in vizite la Bacau. Cum Bacaul este si o "slabiciune" pentru mine, nu ma pot abtine sa nu va intreb cum vedeti evolutia sau involutia de-a lungul timpului a orasului nostru de suflet?
Mira Mar: Hmmm, destul de grea întrebarea. Din păcate, rezerv destul de puțin timp vizitelor orașului, prefer să petrec mai mult timp cu mama și nici nu vin atât de des pe cât mi-aș dori. Totuși, atât cât reușesc să văd pot spune că sunt plusuri și minusuri. Spre exemplu, cu ceva ani în urmă, să tot fie, 10 - 12, am venit acasă de Revelion. A trebuit să plecăm înapoi pe 2 ianuarie la prima oră și, am fost foarte plăcut surprinsă să văd mașinile de gunoi că strângeau mizeria din oraș. Toamna trecută însă am văzut munți de gunoaie care zăceau în mijlocul săptămânii. Centrul pare la fel de frumos deși mai sunt și pe-acolo lucruri de făcut. Mereu îmi propun să ajung la teatru, am niște amintiri extraordinare de pe vremea când aveam abonament. Apoi, construcțiile acestea inestetice și înghesuite care dau senzația de sufocare în timp ce monumente arhitecturale și istorice sunt lăsate să se degradeze și dărâme. Dar cred că este o problemă destul de generalizată, extinsă la nivelul țării. Sper să nu se construiască și în parcuri. Sau s-a construit și nu am observat?

Constantin: Revenind la blog-ul d-voastra, stiu ca sunteti foarte activa atunci cand vine vorba de scris, ati participat la competitii pentru bloggeri, precum SuperBlog, participati la multe campanii pentru bloggeri, realizati interviuri cu bloggeri si multe altele. Despre ce subiecte va place sa scrieti cel mai mult?
Mira Mar: Ooo! Credeam că întrebarea precedentă era grea! J Mereu mă întreb dacă sunt ”normală” în privința pasiunilor mele pentru că nu am doar una. Să răspund la întrebare totuși: îmi place să scriu în primul rând despre experiențe din care oamenii pot învăța, lucruri care vin în ajutorul lor. Apoi, îmi place să scriu despre călătorii (ador Tenerife J, despre branduri românești și oameni care reușesc să facă lucruri dar și despre frumusețe, sănătate, cultură. Am articole premiate în campanii, articole de care sunt mândră, dar le iubesc deopotrivă pe toate.

Constantin: Stiu ca poate parea un tipar, dar va rog sa ne spuneti ce planuri v-ati facut in perioada urmatoare cu "Unique by MM". Unde vreti sa ajungeti cu blog-ul d-voastra si ce tinte v-ati propus pentru viitor?
Mira Mar: Planuri… De regulă sunt un om organizat, îmi planific lucrurile importante, îmi place să le fac până la capăt și să nu le las pe ultima sută. Viața ne dă însă atât de multe lecții încât ne trezim ”modelați” cumva de ele. Acum nu mai sunt atât de meticuloasă în organizare, mă mai las dusă de val, mai fac lucruri pe ultima sută… Am totuși niște dorințe, niște ținte pe care mi le scriu în agenda de lucru. Astfel, mi-am propus să scriu mai mult/des și evident conținut de mai mare calitate, să fiu mai activă și vizibilă. Și, cu cea mai mare sinceritate vă spun, îmi doresc să reușesc ca blogul meu să crească, să fie căutat de colaboratori/branduri importante. Pentru că, viața m-a învățat că este important să visezi dar și să-ți setezi targeturi..

Constantin: Sunt multe intrebari pe care vi le-as putea adresa, dar de regula ma opresc la cifra 7, o cifra magica, cu multe semnificatii. Va multumesc mult pentru amabilitatea de a-mi raspunde la intrebari si va rog in final sa adresati cateva cuvinte cititorilor "Unique by MM", printre care sunt bucuros ca ma numar si eu.
Mira Mar: Cititorilor, prietenilor mei le mulțumesc pentru că mă citesc, că mă fac să mă simt utilă și îi îndemn să țină aproape pentru că voi avea mereu ceva interesant, frumos, important de spus/scris. Le mai spun să se bucure de fiecare clipă a vieții, să trăiască intens și să prețuiască ce au.

marți, martie 20, 2018

"Eu i-am ingropat pe Hamneti, Eu l-am ingropat pe Gahudius."

Eu i-am ingropat pe Hamneti, Eu l-am ingropat pe Gahudius.
Foto: TMB
Duminica, 25 martie 2018, de la ora 18.00, Teatrul Municipal Bacovia ne asteapta la o noua premiera din stagiunea 2017-2018: "Eu i-am ingropat pe Hamneti, Eu l-am ingropat pe Gahudius.", un one-man-show pe muchie de cutit cu Tiberiu Gabor-Bitere, pus in scena cu ajutorul lui Laurentiu Budau, autorul textului si regizorul in acelasi timp, scenografia fiind semnata de Gavril Siriteanu, iar muzica fiind asigurata de Ciprian Emil Manta.

Dar iata si toate detaliile acestei premiere de la Teatrul Municipal Bacovia:

"Eu i-am îngropat pe Hamneți,
Eu l-am îngropat pe Gahudius.

one-man-show cu:
Tiberiu Gabor-Bitere

Regia artistică: Laurenţiu Budău
Scenografie: Gavril Siriteanu
Muzică: Ciprian Emil Manta

„Obişnuiam de câţiva ani buni să dăruiesc colegilor mei actori câte un text care să-i reprezinte, fără a avea pretenţia ca acesta să aibă ca finalitate practică montarea pe scenă, ori să constituie cel puţin subiectul vreunui spectacol-lectură ad-hoc. Cu Eu i-am îngropat pe Hamneţi, eu l-am îngropat pe Gahudius lucrurile s-au petrecut puţin altfel. Cu exact un an în urmă, terminasem de scris o monodramă special destinată mai junelui meu coleg Tiberiu Gabor-Bitere, pe care i-am şi dăruit-o de altfel. Eram mai mult decât convins că şi acest text va avea soarta celorlalte „cadorisiri” şi cumva şi uitasem de el până când, acum vreo câteva luni în urmă, Tiberiu mi-a spus hotărât că vrea să se apuce să-l facă. Nu singur, ci împreună cu mine (n-am notat data, îmi pare rău că n-am notat-o). L-am avertizat părinteşte şi ferm, încă de la început, că „groparul” îi va testa toate capacităţile de inteligenţă, comunicare, transmisie, emoţie, rezistenţă şi supravieţuire pe scenă (chiar am şi inventat noţiunea de circ-invers); că în acest one-man-show totul este pe muchie de cuţit, că n-are nicidecum şansa să iasă un spectacol călduţ. Ori, ori. Şi-a asumat cu seninătate toate riscurile posibile. Nu, n-am pus niciun fel de pariu. Cu nimeni. N-am încercat şi nu încercăm să demonstrăm nimănui nimic (poate doar nouă înşine, că se poate), luând totul ca pe un proces de cunoaştere şi de descoperire atentă a lucrurilor şi emoţiilor care stau atât de adânc ascunse în noi, încât ni se pare că nici nu există. Pas cu pas, pas cu pas; „din aproape în aproape, până se face depărtişor şi departe”.

Astăzi am ajuns la Finish (am notat data, îmi pare atât de bine că am notat-o, că am reuşit să o notez! E înconjurată cu marker gros în calendarul cu sfinţi de pe perete!) Nu am ajuns până aici singuri, ci împreună cu Gavril Siriteanu, Ciprian Manta şi... mulţi, mulţi alţii care au încercat să ne întindă o mână de ajutor sau un sfat bine intenţionat. Să fie doar începutul unui nou Start? De ce nu! La mulţi ani, Tiberiu Gabor-Bitere! Zbor înalt!" (Laurenţiu Budău)

Pentru rezervări DRAMĂ sunați la nr:
0753090589 - Laura Bălăbănescu
0753090590 - Nicolae Hamza

Preț bilete:
30 lei - sală
35 lei - lojă"

(sursa: Teatrul Municipal Bacovia)

Hai la Teatru, hai Bacaul! J

miercuri, martie 14, 2018

Si cei mici fac fapte mari!

Si cei mici fac fapte mari
Foto: Ecotic.ro
"Si cei mici fac fapte mari!", campania Ecotic de protejare a naturii si de educare a copiilor din gradinite in ceea ce priveste comportamentul responsabil fata de mediul inconjurator, a ajuns deja la a 6-a editie! Astfel, in perioada 5 aprilie - 31 mai 2018, Ecotic ne invita sa ne ajutam copiii sa stranga de acasa si sa duca la gradinite cat mai multe deseuri de baterii si acumulatori portabili, pentru ca la final cele mai harnice gradinite sa fie premiate!

La momentul de fata, campania "Si cei mici fac fapte bune!" este la stadiul de inscrieri! Gradinitele interesate de aceasta campanie sunt invitate sa se alature acestui proiect de educatie ecologica dedicata celor mici prin trimiterea unui e-mail la adresa gradinite@ecotic.ro cu urmatoarele date:

  • Denumire gradinita:
  • Adresa:
  • Localitate:
  • Persoana de contact:
  • Telefon:
  • E-mail:
  • Nr. de copii participanti:

Anul trecut, campania Ecotic s-a desfasurat in perioada 6 martie - 30 iunie si a fost de un real succes, la finalul acesteia colectandu-se la nivel national 1,85 tone de baterii uzate, primele 9 gradinite fiind premiate de Ecotic:
Nume Gradinita
Judet
Localitate
Kg deseuri baterii/ acumulatori portabili
1. GRADINITA CU PROGRAM NORMAL SFANTA FILOFTEIA BRASOV
Brasov
Brasov
248
2. GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 16, IASI
Iasi
Iasi
120.44
3. GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT 39
Galati
Galati
80.8
4. GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT PARFUM DE TEI
Cluj
Cluj Napoca
51.1
5. SCOALA PRIMARA ANA LUGOJANA SEDIUL 2
Bucuresti
Sectorul 3
43.1
6. GRADINITA PP NR 4
Timis
Lugoj
37
7. GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 9
Neamt
Piatra Neamt
32.24
8. GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR. 5 (FOSTA NR. 20)
Brasov
Brasov
30
9. GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 37 BRAILA
Braila
Braila
29.87
In orasul Bacau, primele 3 gradinite au ocupat urmatoarele locuri la nivel national:

12. GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.31
Bacau
Bacau
25.5
33. GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.28
Bacau
Bacau
13.7
51. GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.23
Bacau
Bacau
9.5
Dupa cum am mai scris si in alte articole, Ecotic este prima organizatie a producatorilor si importatorilor de echipamente electrice si electronice (EEE*) din Romania, fondata in anul 2006 cu scopul de a aduce mai multa eficienta, unitate si omogenitate in indeplinirea responsabilitatilor de mediu ale acestora. Ecotic gestioneaza deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE**) in numele a peste 650 de producatori si importatori afiliati. Ecotic asigura si supervizeaza intregul proces de preluare, transport, dezmembrare si reciclare astfel incat, la final, DEEE** sa nu mai reprezinte un pericol.

Cu speranta ca si anul acesta se vor inscrie cat mai multe gradinite in aceasta campanie, inchei pentru moment aici, cu mentiunea ca va voi tine la curent cu desfasurarea acestui proiect! Si de ce nu, poate anul acesta o gradinita din Bacau va castiga locul 1! Hai Bacaul!

* echipamente electrice si electronice;
** deseuri de echipamente electrice si electronice.

marți, ianuarie 23, 2018

Cateva cuvinte despre proiectul de buget pentru anul 2018 al orasului Bacau!

Buget Municipiul Bacau
Foto: ZiarBacau.ro
Daca la finalul anului trecut eram putin optimist in privinta anului acesta si acest lucru pentru ca am avut un feed-back pozitiv la propunerile mele de proiecte pentru Bacaul anului 2018, trebuie sa recunosc ca odata cu citirea proiectului de buget pentru anul 2018 am revenit cu picioarele pe pamant. Si asta pentru ca daca in anul 2017 conducerea orasului a venit cu o propunere de buget de 343 de milioane (total venituri), in anul 2018 administratia locala vine cu o propunere de buget de doar 256 de milioane de lei (total venituri)! (sursa: MunicipiulBacau.ro)

Astfel, diferenta de venituri preconizate pentru doi ani consecutivi (2018 fata de 2017) este de nu mai putin de 87 de milioane de lei, o suma foarte mare pentru un oras ca Bacau! Si daca anul trecut afirmam ca bugetul propus pentru anul 2017 este un buget de revenire, buget care din pacate nu a fost respectat in totalitate, anul acesta pot afirma ca bugetul pentru anul 2018 este doar un buget de supravietuire, care chiar daca include continuarea demersurilor pentru deblocarea si apoi continuarea proiectelor importante din oras, nu imi da sperante prea mari ca acestea se vor si realiza pana la final de an.

Propunerea de buget pentru anul 2018 contine 69 de pagini, pagini pe care am reusit sa le parcurg online in linii mari pentru ca timpul nu imi permite sa le scot la imprimanta si sa le lecturez in totalitate, dar chiar daca as face un efort pentru a le citi in intregime, nu imi poate garanta nimeni ca acesta se va pune si in practica, mai ales ca avem experienta negativa a ultimilor ani. In fine, in proiect sunt trecute continuarea demersurilor pentru marele SIS (Spital, Insula, Stadion), modernizarea de strazi, parcuri (inclusiv Parcul Fagaras), locuri de joaca, gradinite, crese si sali de sport.

Tot in proiectul de buget pentru anul 2018 am citit si despre alocarea unor sume de bani pentru modernizarea bazelor sportive "Lucretiu Avram" (Proletarul) si "Constantin Anghelache" (Letea), pentru crearea Centrului de Tineret din fostul Cinematograf Orizont, pentru modernizarea unei parti a Spitalului TBC, pentru cumpararea Hotelului Central si modernizarea ulterioara a acestuia, pentru modernizarea statiilor de autobuz, pentru crearea de sensuri giratorii, pentru introducerea de noi semafoare, pentru crearea unui nou site de interactiune cu cetateanul, pentru diverse achizitii (auto si IT) si altele.    

Sunt multe de spus despre proiectul de buget pentru anul 2018 al orasului Bacau, despre care ar fi normal ca un reprezentant al administratiei locale sa il prezinte bacauanilor intr-o emisiune televizata (din fericire inca mai avem doua televiziuni locale in orasul Bacau), dar mai importante sunt faptele pe care le asteptam in acest an de la conducerea orasului. Daca vom reusi in anul 2018 sa fim in sfarsit un oras functional, va fi un mare inceput! Daca... Hai Bacaul! 

luni, ianuarie 01, 2018

Topul celor mai citite 10 articole din 2017!

Top 10
Foto: danschmid.com
Din cele 133 de articole publicate in anul care tocmai a trecut, an in care am inceput sa promovez mai mult Bacaul si sa ma implic mai mult in comunitatea locala, astazi vreau sa va prezint "Topul celor mai citite 10 articole din 2017", un top facut de voi, cititorii constantins.ro, lucru pentru care doresc sa va multumesc!

A fost un an plin, in care am gasit din nou cu greu timp pentru a scrie, dar de fiecare data cand am reusit sa gasesc o portita libera pentru blogging, am scris cu bucurie! Si bucuria mai mare este ca articolele mele despre Bacau au fost cele mai citite in anul 2017, ce au condus chiar la dublarea numarului de vizualizari generale ale blog-ului pe intreg anul care a trecut fata de anul 2016, lucru care ma ambitioneaza sa scriu si in anul 2018 cat mai multe articole despre orasul meu, orasul Bacau!

Dar iata si “Topul celor mai citite 10 articole din 2017”:
  1. Orasul Bacau, un oras "Profi"!
  2. Ieri ar fi trebuit sa se inaugureze Parcul Fagaras Bacau!
  3. Fii puternica, Georgiana! Forta Georgiana!
  4. La multi ani, orasul meu, la multi ani, Bacau!
  5. Propunerile mele de proiecte pentru Bacaul anului 2018!
  6. De 3 ani si jumatate ne chinuim sa facem un parc in orasul Bacau!
  7. SOS - FC Onesti Fotbal Feminin!
  8. Victorie mare pentru Aerostar!
  9. "Derby de Bacau" transat de galben-albastri!
  10. Gauss Bacau (FCM 1950 Bacau*) este Campioana deToamna-Iarna in Liga a 4-a!
Pentru anul 2018 mi-am propus in primul rand sa promovez in continuare orasul Bacau si sa particip pe plan national la cat mai multe campanii si concursuri pentru bloggeri. Si daca in 2017 am incercat sa promovez printre altele si fotbalul din intreg judetul Bacau, din cauza timpului putin pe care il pot aloca pentru blogging, in 2018 voi incerca sa promovez mai mult sportul din orasul Bacau, incepand cu fotbalul cel mult iubit, binenteles.

Sunt multe de spus, dar inchei pentru moment aici, nu inainte de a va ura inca o data la multi ani cu multa sanatate si cu cat mai multe zile frumoase in 2018! J

sâmbătă, decembrie 30, 2017

Revelion 2018 cu Ela Ianc si Adriana Bendis!

La multi ani, 2018!
Foto: YouTube
Au reusit sa ma binedispuna tot anul 2017 cu glumele danselor, lucru pentru care le multumesc! Mai mult decat atat, au reusit sa imi transmita tot anul 2017 si starea pozitiva pe care dansele o detin! Da, este vorba despre Ela Ianc si Adriana Bendis, doua doamne deosebite, puse mereu pe sotii, pe care le-am cunoscut intamplator pe Facebook! Doamna Ela Ianc este din Deva, iar doamna Adriana Bendis este din Barlad, dar au in comun un lucru care se regaseste din ce in ce mai rar in ziua de azi la romani: UMORUL!

Si cu umorul doamnelor Ela Ianc si Adriana Bendis se poate face un program intreg de revelion de calitate, pe care ar fi invidios pana si Dan Negru, cel care va serba anul acesta la Antena 1 majoratul revelioanelor. Si pentru a va dovedi acest lucru o sa incerc sa fac doar o mica incursiune in cronologiile de pe Facebook ale celor doua distinse doamne, chiar daca imi va fi foarte greu, avand in vedere cantitatea nemasurata de glume si glumite de calitate pe care Ela Ianc si Adriana Bendis le-au postat de-a lungul anului 2017!

Deci, tineti-va bine, urmeaza un duel amical umoristic intre Ela Ianc si Adriana Bendis sau pe scurt Ela Ianc vs. Adriana Bendis!

Ela Ianc
Ela Ianc (Foto: Facebook)
Adriana Bendis
Adriana Bendis (Foto: Facebook)
Ela Ianc:
- Am fost concediată? Întreabă secretara pe director.
- Nu! De ce întrebi?
- Am văzut că ați scos canapeaua din birou…
Adriana Bendis:
Daca esti pe autostrada si in fata ai o femeie cu stergatoarele de parbriz pornite, iar afara nu ploua, asta poate insemna doar un singur lucru: vrea sa schimbe banda.

Ela Ianc:
Bărbatul a rugat-o pe zâna cea bună să-l facă irezistibil pentru femei...iar ea l-a transformat în card de credit…
Adriana Bendis:
Am trecut ieri pe stradă pe lângă fosta mea prietenă fără să o bag în seamă. Nu a fost ceva intenționat. Pur și simplu, nu am recunoscut-o cu gura închisă.

Ela Ianc:
De câte ori văd ceva care îmi place mult...
Ori dăunează grav sănătății...ori e căsătorit…
Adriana Bendis:
Femeia e dată dracului!
Fals, dracul ne-o dă nouă.

Ela Ianc:
Ouăle sunt atât de scumpe încât dacă se taie maioneza, se anulează masa de sărbători!
Adriana Bendis:
Când femeia iti spune "Faci ce vrei!", sa nu te pună dracul sa faci ce vrei!

Ela Ianc:
Dacă vreti să vă testați răbdarea, puneți-l pe Florin Piersic să vorbească și pe Johannis să traducă.
Adriana Bendis:
Înainte de căsătorie bărbată-miu parcă era din poveşti, iar acum parcă ar fi dintr-o snoavă.

Ela Ianc:
- De ce plângi, iubito?
- Părinții nu-mi dau voie să mă mărit cu tine...
- Nu fi suparată! Găsesc eu pe altcineva.
Adriana Bendis:
- Ati innebunit, sa goniti cu 90 prin localitate?
- Dar nu am 90, domnule politist, poate doar palaria ma face sa par mai batrana...

Ela Ianc:
A 13-a zi de dietă.
"Merci mult pentru buchetul de flori, a fost foarte bun"! 
Adriana Bendis:
Vorbesc doua foste colege de clasa.
- Sotul meu a murit la trei saptamani dupa nunta...
- Macar nu a avut indelung de suferit!

Ela Ianc:
În 2020 e sfârșitul lumii! 
Dacă vrei să supraviețuiești, vino sau rămâi în România! 
...suntem cu 50 de ani în urmă! 
Adriana Bendis:
Asistenta medicala vine sifonata si ciufulita dintr-o rezerva.
- Ati patit ceva? intreba medicul.
- Inca nu stiu. Voi afla peste cateva saptamani.

Ela Ianc:
"Dacă și creierul ar avea nevoie de haine, ar fi o grămadă care l-ar îmbrăca de la raionul pentru copii."  
Am dreptate?
Adriana Bendis:
Dacă iubești cu adevărat o femeie, n-ar trebui să-ți fie rușine să i-o prezinți soției.

Ela Ianc:
Fatăăă...Dacă ești grasă, nu e pentru că mănânci mult între Crăciun și Revelion, e pentrut că mănânci mult de la Revelion până de Crăciun!
Adriana Bendis:
O femeie i se plânge unei prietene:
- Chiar nu știu ce să-i dăruiesc soțului de ziua lui. Are deja tot ce-mi trebuie!

In speranta ca am reusit sa va binedispun putin in Ajun de Anul Nou, va doresc sa aveti un an 2018 cu multa sanatate si cat mai multe zile frumoase in suflete! La multi ani, 2018!

marți, decembrie 19, 2017

Feed-back pozitiv la propunerile mele de proiecte pentru Bacaul anului 2018!

Orasul Bacau
Foto: TuristInMoldova.ro
Daca la inceput de an am facut amendamente la propunerea de buget pentru anul 2017 printr-o petitie online pe noul site al Primariei Bacau, respectiv MunicipiulBacau.ro, petitie la care nu am primit din pacate niciun raspuns, de data aceasta am fost mai rapid si am scris din timp un articol cu propunerile mele de proiecte pentru Bacaul anului 2018, articol pe care l-am trimis mai departe atat autoritatilor locale, cat si principalelor partide politice care au filiale in orasul Bacau!

Si de data aceasta feed-back-ul a fost unul pozitiv pentru ca am primit raspunsuri atat de la autoritatile locale, cat si de la principalele partide politice ce au filiale in orasul Bacau! Si chiar daca nu imi propun sa fac politica pe blog-ul meu, eu fiind doar un simplu cetatean al Bacaului, neimplicat politic, mi se pare corect sa mentionez ca am primit raspunsuri de la primarul Bacaului, domnul Cosmin Necula, de la filialele partidelor politice aflate la putere, PSD (prin domnul Cosmin Necula) si ALDE (prin domnul Dragos Stefan), dar mai putin de la PMP, de la PNL (prin domnul Dragos Luchian), partid aflat in opozitie, de la USR (prin domnul Mihai Girba) si de la consilierul local independent, domnul Cristian Ghinghes, care este prompt de fiecare data.

De la toate persoanele mentionate mai sus, ce reprezinta si partidele politice din care fac parte, am primit raspuns ca majoritatea propunerilor mele de proiecte pentru Bacaul anului 2018 fac parte si din lista dansilor si a partidelor pe care le reprezinta si ca acestea vor fi sustinute in Consiliul Local, lucru care nu poate decat sa ma bucure. Bine, sa nu ma intelegeti gresit acum, eu sunt de departe omul concretului, omul care doreste sa vada mai multe fapte si mai putine vorbe, dar de data aceasta m-am bucurat sa observ ca initiativa mea nu a ramas fara ecou si a avut totusi un impact pozitiv in orasul Bacau!

Si daca majoritatea raspunsurilor au venit pe calea Facebook-ului, o unealta online din ce in ce mai des folosita, o unealta ce este utila atunci cand este folosita in scop pozitiv, surpriza mea cea mare a constat din invitatia primarului Bacaului, domnul Cosmin Necula, de a discuta pe tema proiectelor propuse pentru anul 2018. Si spun surpriza mare pentru ca nu m-am asteptat ca un primar al Bacaului sa cheme la discutii un simplu cetatean al orasului, chiar daca acesta din urma vine cu o lista destul de consistenta de propuneri de proiecte pentru orasul sau.

Astfel, sambata trecuta, vreme de aproximativ o ora si jumatate, consider ca am avut o discutie constructiva cu domnul Cosmin Necula, pe care chiar daca l-am asaltat efectiv cu multe intrebari (si cate intrebari mai aveam, dar nu a mai fost timp), si-a pastrat de fiecare data calmul si rabdarea cu mine si mi-a raspuns la fiecare intrebare, chiar daca poate la un moment dat am cam exagerat cu intrebarile. Dar daca tot am prins momentul, era pacat sa ratez sansa si sa nu ii adresez multe intrebari, intrebari pe care le aveam de mult timp in minte.

Printre multe altele am discutat in primul rand despre functionarea normala a orasului Bacau, de care sper sa ne apropiem cat mai mult in anul 2018, despre curatenia orasului, pe care de asemenea am insistat foarte mult si am primit promisiuni ca se va rezolva de indata ce firma Municipiului Bacau, SSPM, isi va intra in drepturi si va putea angaja mai multi oameni pentru curatenie, lucru care am inteles ca nu se poate rezolva la momentul de fata din cauza personalului putin pe care il poate angaja Primaria Bacau, numarul maximum de angajati din primarii (organigrama) stabilindu-se in functie de numarul de locuitori ai UAT-ului respectiv.

Acelasi raspuns l-am primit si in cazul problemei cainilor vagabonzi, dar si a multor altor probleme precum intretinerea spatiilor verzi si a locurilor de joaca, asigurarea iluminatului public etc. Recunosc ca sunt tare curios sa vad daca SSPM (Societatea de Servicii Publice Municipale) va rezolva aceste probleme ale orasului pentru ca eu imi doresc in primul rand, asa cum am mai afirmat de multe ori, un oras curat, functional si cu infrastructura adusa cat de cat la zi cu reparatiile si modernizarile. In cazul colectarii deseurilor menajere si reciclabile se asteapta licitatia din 2018 pentru aceste servicii pentru orasul Bacau, care va include din ce am inteles si modernizarea tuturor centrelor de colectare a deseurilor, care ar urma sa fie doar cu acces pentru predare a acestora de catre cetateni, fara a mai fi la discretia oamenilor strazii, animalelor si pasarilor, care creeaza o mizerie execrabila in jur.  

Tot sambata am discutat cu domnul Necula si problema SIS-ului (Spital, Insula si Stadion), care trebuie rezolvata o data pentru totdeauna, la care am primit din partea dansului doua foi A4 cu situatia la zi a acestora. Pe scurt, la Spitalul Municipal s-a definitivat in noiembrie structura finala in raport cu complementarizarea cu SJU Bacau, la Insula de Agrement s-a finalizat in noiembrie proiectarea restului de lucrari ramas de executat, urmand executia acestuia, iar la Stadionul Municipal s-a finalizat studiul TOPO Geo, iar pana la final de an va fi terminata actualizarea expertizei DALI (Documentatie de Avizare a Lucrarilor de Interventie), ce a inceput in septembrie si ce dureaza de regula pana la 120 de zile.

Tot pe aceste foi A4 am primit si situatia la zi Rezervei de Apa a Municipiului Bacau, la care s-a depus toata documentatia (DALI si 15 avize) si la care urmeaza semnarea contractului de finantare cu Ministerul Dezvoltarii, pentru ca mai apoi executia, ce este aproximata la 1 an, situatia Strazii Aeroportului, care se apropie de finalizarea procedurilor de expropriere (28 de proprietari), urmand a fi aprobati indicatorii tehnico-economici ai proiectului si mai apoi licitatia pentru proiectare si executie, situatia construirii gradinitei/cresei NV Karpen, care se afla in etapa de obtinere a avizelor si a finalizarii DALI.

De asemenea, situatia creselor din cadrul Scolilor Cancicov si Nicu Enea, la care sunt elaborate temele de proiectare, cu executie SSPM, consolidarea/modernizarea Salii de Sport a Liceului Sportiv, la care in noiembrie s-a terminat proiectarea, urmand sa inceapa si executia, Gradinita numarul 18, ce are finalizata DALI, Gradinita numarul 27, ce are predata DALI si avize in curs de obtinere, consolidarea blocurilor de pe strada Marasesti, ce are de asemenea finalizata DALI si este trimita pentru avizare la Ministerul Dezvoltarii, urmand ca in etapa a doua sa se realizeze Proiectul Tehnic, ce dureaza maximum 90 de zile si care trebuie apoi transmis prin CJ Bacau.

La Cinema Orizont domnul Necula mi-a spus ca se va face pana la urma un Centru de Tineret, pe modelul Rubik Hub de la Piatra Neamt (www.rubikhub.ro), dar la Cinema Forum si la Cinema Central situatia este inca incerta, la fel cum mi-a raspuns si domnul Dragos Luchian, Presedinte PNL Bacau, pe Facebook. Am inteles ca aceste doua cinematografe din urma apartin in continuare de Romania Film si nu se stie daca vor ajunge vreodata in patrimoniul Municipiului Bacau. Pacat de aceste doua obiective din centrul orasului!

La Parcul Fagaras am primit promisiuni ca se va face cu siguranta in 2018. Aici am inteles ca au fost probleme cu autorizatiile care ar fi trebuit sau nu ar fi trebuit luate, eternele probleme ce tin de birocratie. Pentru modernizarea retelei de apa de la Stejaru pana la Bacau se va face proiect pe fonduri europene, dar pe programul ce intra din anul 2020. Pavarea trotuarului de pe partea de Vest a orasului, de la Aerostar si pana la Auchan se va face doar dupa ce firma Erbasu va preda lucrarile de modernizare canalizare din zona.

Din pacate, Oraselul Copiilor nu cred ca se va mai putea face vreodata unde a fost pentru ca terenul din zona este in proprietate privata si costa foarte mult pentru ca este in zona centrala, la fel cum nu cred ca se va putea intregi vreodata intreaga Zona Olimpica a orasului, pentru ca mai sunt terenuri in zona in aceeasi situatie cu terenul pe care a fost Oraselul Copiilor, respectiv terenurile din spatele Stadionului Municipal. De fapt aici este o problema generala, pentru ca orasul Bacau are din suprafata totala de 43 de kilometri patrati o mare parte in proprietate privata, multe terenuri fiind chiar centrale.

O alta problema pusa in discutie a fost de ce nu este afisata pe site-ul MunicipiulBacau.ro situatia la zi a proiectelor aflate in desfasurare in orasul Bacau, cu actualizare lunara, la care mi s-a raspuns ca se va crea un site special de interactiune intre municipalitate si cetatean, in care, printre alte lucruri, se va afisa si aceasta situatie, astfel incat bacauanul sa poata avea acces la aceste informatii. De exemplu, situatia proiectului modernizarii celor 55 de clase 0 nu este afisata nicaieri, desi am inteles din discutia cu domnul Necula ca executia proiectului s-a terminat, un lucru de apreciat de altfel. Dar de ce nu stiam acest lucru si eu, bacauan obisnuit?

Si aici consider ca Primaria Bacaul greseste pentru ca nu comunica suficient cu bacauanii, desi in ziua de azi este destul de usor de comunicat, mai ales avand in vedere utilitatea si usurinta utilizarii mediului online. Sunt multe lucruri care daca ar fi explicate mai bine de catre primarie, nu ar mai produce atat de multa dezamagire in randul bacauanilor. Consider ca anul acesta ar fi trebuit sa fim informati mai bine de ce nu avem curatenie in oras, de ce avem inca caini vagabonzi, de ce nu avem un oras functional, de ce nu s-au miscat mai multe lucruri in oras etc.

Sunt multe de spus, chiar foarte multe de spus despre discutia de sambata cu primarul Bacaului, domnul Cosmin Necula, caruia, cu riscul de a fi acuzat de partinitate sau de reclama mascata (imi asum acest risc), tin sa ii multumesc pentru invitatie, pentru primire si pentru rabdarea de a ma asculta si de a-mi raspunde la intrebari timp de aproximativ o ora si jumatate. Daca era dupa mine, stateam si pana la 12 noaptea in Primaria Bacau, pentru a discuta cu dansul problemele si proiectele Bacaului, dar sunt convins ca nici pana la 12 noapte nu am fi terminat discutia!

Sunt multe probleme de pus la punct in orasul Bacau si sper in continuare ca anul 2018 sa fie un an pozitiv pentru orasul meu si orasul nostru in acelasi timp. Sper totusi ca in anul 2018 sa ne apropiem din ce in ce mai mult de ceea ce inseamna un oras curat, functional si adus la zi cu reparatiile si modernizarile! Hai Bacaul!   

joi, decembrie 07, 2017

Ultimul week-end cu fotbal pe 2017 in judetul Bacau!

AJF Bacau
Da, e ultimul week-end cu fotbal pe 2017 in judetul Bacau! Oricum, nu o sa inteleg niciodata de ce campionatele de fotbal din ligile inferioare sunt programate pana in luna decembrie, mai ales ca se stie ce suprafete de joc slabe avem in Romania! In conditiile in care majoritatea terenurilor de fotbal din tara nu au drenaje corespunzatoare si nu sunt dotate nici cu sisteme de incalzire in interior, fotbalul ar trebui jucat oficial incepand cu jumatatea lunii martie si terminand cu jumatatea lunii noiembrie, ca sa nu spun incepand cu luna aprilie si terminand cu luna octombrie.

Iar ligile de fotbal din Romania le vad la momentul de fata alcatuite din 16 echipe, indiferent ca vorbim de Liga 1, Liga a 2-a, Liga a 3-a sau Liga a 4-a. Intr-un sistem cu 16 echipe, fiecare echipa joaca 30 de meciuri in campionat pe sezon, plus un meci sau mai multe in Cupa Romaniei, plus un meci sau mai multe in Cupa Ligii (pentru echipele din Liga 1), suficiente pentru conditiile din Romania. In fine, sunt doar pareri personale ale unui iubitor de fotbal, deci nu sunt neaparat cele mai bune si apoi nu iau eu deciziile in fotbalul romanesc.

Dar sa revenim la meciurile din acest ultim week-end cu fotbal pe 2017 din judetul Bacau. Cum Aerostar Bacau a terminat conturile cu acest tur de campionat saptamana trecuta si ce tur frumos a reusit, cu locul 1 in Seria I a Ligii a 3-a, fetele de la Magura 2012 Bacau si FC Onesti acum doua saptamani, iar Liga a 5-a in 12 noiembrie, a mai ramas in acest an de disputat doar o etapa de Liga a 4-a, ultima a acestui tur de campionat. Din cele 9 meciuri programate, se vor desfasura doar 7, meciurile dintre Dinamo Bacau si Vulturul Magiresti, respectiv dintre Gloria Zemes si AS Filipesti fiind amanate.

Dar iata si lista completa a ultimei etape din Liga a 4-a:   

Liga a 4-a, etapa a 17-a, ultima a turului:
  • CSM Bacau - AS Vointa Oituz, sambata, 9 decembrie, ora 14.00
  • AS Viitorul Curita - AS Flamura Rosie Sascut, sambata, 9 decembrie, ora 14.00
  • ACS Gloria Zemes - AS Filipesti, joc amanat
  • AS Negri - CS Dofteana, sambata, 9 decembrie, ora 14.00
  • AS Aripile Cleja - CS UZU Darmanesti, sambata, 9 decembrie, ora 14.00
  • AS Vointa Garleni - ACS Viitorul Nicolae Balcescu, sambata, 9 decembrie, ora 14.00
  • AS Magura Casin - ACS Gauss Bacau (FCM 1950 Bacau*), duminica, 10 decembrie, ora 11.00
  • CSM Moinesti - AS Siretul Bacau, duminica, 10 decembrie, ora 11.00
  • FC Dinamo Bacau - Vulturul Magiresti, joc amanat
(sursa: AJF Bacau)

Bucurati-va de fotbal, bucurati-ne cu fotbal! Hai Bacaul! J

* FCM 1950 Bacau este proiectul suporterilor FCM Bacau, care doresc sa reinvie prima echipa a Bacaului, cu tot cu palmares, un palmares ce incepe in anul 1950, anul nasterii clubului de fotbal bacauan si se termina in vara anului 2012, atunci cand, din pacate, echipa nu a mai fost inscrisa in campionat; daca va reusi acest proiect, ceea ce ne dorim cu totii, ACS Gauss Bacau, o echipa cu multi jucatori care au jucat in trecut chiar pentru FCM Bacau si care formeaza un grup foarte frumos si valoros, ce au in ei spiritul FCM Bacau, va deveni din retur FCM 1950 Bacau.