Blog personal. Imi place sa scriu!

Transport Mobila
Se afișează postările cu eticheta Comunicate de presa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Comunicate de presa. Afișați toate postările

marți, octombrie 29, 2019

Orange invita micii programatori din Bacau sa creeze animatii si jocuri la o noua editie a Concursului national SuperCoders

Concursului national SuperCoders
Foto: Orange.ro

Orange România lansează o nouă ediție a Concursului național SuperCoders, la care sunt invitați să se înscrie copiii cu vârste între 10 și 14 ani din toată țara, dacă au cunoștințe minime de programare vizuală și vor să creeze animații și jocuri, pornind de la o poveste dată.

Copiii sunt provocați să dezvolte o animație proprie pe platforma online Scratch pornind de la un început de poveste a personajului Coder, pe care cei mici trebuie să o construiască și să-i găsească propriul sfârșit. Povestea acestei ediții se referă la protejarea mediului înconjurător, astfel încât micii programatori trebuie să găsească o soluție de a folosi tehnologia cât mai eficient pentru a salva resursele naturale ale planetei Pâmânt.

Înscrierile în concurs sunt deschise până pe 25 noiembrie, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 5 decembrie și recompensați cu premii distractive: tablete, boxe, brățări Fitbit. Mai mult decât atât, primii 50 de copii care câștigă concursul trec la nivelul următor, Academia online SuperCoders, un modul avansat de programare, în cadrul căruia vor învăța noțiuni introductive de web development pe parcursul a 10 săptămâni de curs online.

La fiecare nouă ediție a SuperCoders suntem plăcut surprinși de creativitatea și curiozitatea copiilor și ne bucurăm să le fim alături în timp ce își exersează abilitățile de programare într-un mod distractiv și ușor, prin joc. Ne dorim ca timpul petrecut de copii pe laptop sau pe telefon să fie educativ, astfel încât aceștia să se bucure din plin și în siguranță de toate beneficiile mediului online, a declarat Veronica Dogaru, Head of Corporate Communications & CSR Orange România.

Concursul național SuperCoders este a doua etapă a programului SuperCoders, aflat deja în plină desfășurare. Pe 21 octombrie, Caravana SuperCoders a pornit la drum, într-o serie de ateliere de programare vizuală organizate în 20 de școli urbane și rurale din județele Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Iași, Mureș, Sibiu, Suceava și Vrancea. Peste 1000 de copii  participă la aceste ateliere și învață astfel să lucreze în limbajul de programare Scratch și să se pregătească pentru a participa la concurs.

Programul SuperCoders este dezvoltat din 2014 de Orange România împreună cu Simplon, cu scopul de a promova educația digitală și folosirea responsabilă a tehnologiei în rândul tinerei generații. Pe parcursul a șapte ediții, peste 1600 de copiii din toată țara au participat la program și au învățat noțiuni introductive sau avansate de programare. Programul SuperCoders este o inițiativă #PentruMâine și contribuie la angajamentul de responsabilitate socială a Orange România, de a construi împreună un viitor mai bun, cu ajutorul tehnologiei. 

Înscrierile în concurs și mai multe detalii despre provocarea adresată copiilor sunt disponibile pe www.orange.ro.

Sursa: Andreea Anghel, Junior PR & CSR Specialist Graffiti PR

miercuri, iunie 05, 2019

De unde sa imi cumpar jante?

Jante auto online ieftine

Jantele reprezinta in prezent o metoda rapida prin care va puteti imbunatati aspectul masinii si performanta ei. De aceea, multi soferi doresc sa isi achizitioneze un nou set de jante, pentru a-si transforma masina. Trebuie sa tineti cont cand cumparati un set de jante de modelul achizitionat si dimensiunea lor.

Trebuie sa tineti cont de dimensiunea aleasa, pentru ca sa puteti sa montati jantele fara probleme pe autoturism, fara sa fie nevoie de modificari sau adaptari. Insa in cazul achizitiei de jante auto de la un magazin auto clasic, sunteti limitat de stocul fizic care incape in acel depozit si nu puteti sa faceti o configurare in prealabil dupa modelul de masina.

Cumparati jante online
O optiune multa mai viabila si potrivita daca doriti sa cumparati jante auto la un pret accesibil si sa fiti siguri ca sunt dimensiunea corecta, o reprezinta achizitia de jante online. Cautarea puteti sa o faceti singuri, trebuie doar sa introduceti in configuratorul de jante datele masinii complete formate din: an fabricatie, motorizare, caroserie, dimensiune jante dorita. Dupa ce introduceti aceste date, vor fi afisate doar jante auto de aliaj sau jante tabla care se potrivesc direct pe autoturismul pe care il aveti, fara sa fie nevoie de modificari.

Printre avantajele achizitiei online de jante se numara si livrarea gratuita la adresa specificata de dumneavoastra. Nu trebuie sa va faceti griji ca nu aveti cu ce sa le mutati dintr-o parte in alta, sau sa le depozitati. Le trimiteti direct la adresa specificata, putand astfel sa le trimiteti direct la o vulcanizare unde sa le montati pe masina.

Beneficiati de garantie 2 ani si certificat de conformitate, prin urmare, nu trebuie sa va faceti griji cu privire la defectiunile de fabricatie. In cazul unei defectiuni de genul, aveti optiunea de a trimite janta inapoi la garantie si sa primiti una noua in schimb sau contravaloarea acesteia, daca nu mai este modelul pe stoc.

Prin urmare, aveti doar avantaje in achizitia de jante auto online in comparatie cu achizitia de la un magazin clasic.

Premiera la Teatrul Municipal „Bacovia”: „Take, Ianke si Cadar”!

Take, Ianke si Cadar
Foto: TMB

Teatrul Municipal „Bacovia” prezintă o nouă premieră în stagiunea 2018-2019.

Pe 6 iunie, de la ora 19, va avea loc avanpremiera spectacolului „Take, Ianke și Cadâr”, de Victor Ion Popa, în regia lui Toma Hogea. Premiera spectacolului va avea loc pe 9 iunie, de la ora 19.

Această producție aparține actorilor de la Secția Animație și va fi un succes, nu doar datorită textului, dar și scenografiei semnată de Mihai Pastramagiu, ilustrației muzicale semnată de Ciprian Manta și light designerului Adrian Buliga.
           
Din distribuția piesei fac parte actorii: Giuseppe Torboli - Take, Laurențiu Budău - Ianke, Tiberiu Gabor Bitere - Cadâr, Alina Neagu - Baba Safta, Marian Puiu Gheorghiu - Ilie, Andi Andriucă - Ionel, Ilinca Istrate - Ana.

Este un spectacol +14, cu durata de o oră și 50 de minute, fără pauză.

Prețul biletelor la avanpremieră și premieră este de 31 de lei și acestea se pot achiziționa deja de la agenția de bilete, dar și online, direct de pe site-ul Teatrului Municipal Bacovia, www.teatrulbacovia.ro.

„Am vrut să punctez foarte bine cele două teme fundamentale pe care le găsesc în lucrare și care sunt atât de importante pentru orice mileniu: tema prieteniei și tema iubirii. Dar mai presus de tema prieteniei este tema iubirii, și această dispută între părinți, atât de prezente și astăzi. Iubind, putem lumina foarte multe lucruri în jurul nostru, și locurile, și oamenii, și situațiile, până și orice conflict politic”, a declarat Toma Hogea, regizorul piesei „Take, Ianke și Cadâr”.

Ca de obicei, nu îmi rămâne decât să vă invit la teatru! Hai la teatru, hai Bacaul!

Sursa: Andreea Gavrila, PR Teatrul Municipal Bacovia

marți, mai 07, 2019

Teatrul Municipal Bacovia lanseaza de Ziua Internationala a Muzeelor filmul aniversar "Bacovia 70"!

Teatrul Municipal Bacovia 70
Foto: TMB

Anul acesta, pe 18 mai, Teatrul Municipal Bacovia se va alătura evenimentelor organizate de Ziua Internațională a Muzeelor. Cu acest prilej, în parteneriat cu Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, de la ora 11, în Sala 13 a muzeului, va avea loc lansarea filmului aniversar „Bacovia 70”.

Invitații speciali ai evenimentului sunt colecţionarul, filatelistul, inginer Mihai Ceucă, artistul plastic Dionis Pușcuță, şef Secţie Artă al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” și fotograful Ovidiu Ungureanu, Studio Chromatique, realizatorul filmului.

Filmul, care este în fapt o istorie a teatrului, spusă de actori și nu numai, va putea fi urmărit pe tot parcursul Nopții Muzeelor, care va începe de la ora 18, în aceeași locație.

Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronată de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată pe plan național de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind așteptat cu mare interes în fiecare an. Anul acesta este a 15-a ediţie. Intrarea la muzee este liberă. Bacăul face parte din cele peste 30 de județe care își vor deschide ușile pentru vizitatori, în această noapte.

Sursa: Andreea Gavrila, PR Teatrul Municipal Bacovia 

miercuri, aprilie 24, 2019

Castigatorii Bacau Fest Monodrame 2019

Dana Voicu - castigatoare Bacau Fest Monodrame 2019
Dana Voicu - castigatoarea Bacau Fest Monodrame 2019 (foto: TMB)

Juriul Secțiunii Concurs a celei de-a XXV-a ediții a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice ”Bacău Fest Monodrame” (17 – 23 aprilie 2019), format din criticul de teatru Oltița Cîntec, actorul Miklós Bács și regizorul Radu Nica, a decis nominalizarea pentru Trofeul ”Bacău Fest Monodrame” a următorilor concurenți:

  • Bayasglan Tserendorj (Mongolia), pentru recitalul ”I Am Edith Piaf”
  • Silvia Răileanu, de la Teatrul ”Vasilache” Botoșani, pentru recitalul ”Să nu ne răzbunați”
  • Dana Voicu, pentru recitalul ”Îngerul pantofilor”, producție independentă, București

În urma evoluțiilor din concurs, juriul a decis acordarea Premiului și Trofeului ”Bacău Fest Monodrame” 2019 actriței Dana Voicu, pentru recitalul ”Îngerul pantofilor”, producție independentă. Aceasta va primi, pe lângă marele trofeu și premiul în valoare de 2.000 de euro.

În același timp, juriul Ediției a VI-a a Concursului de Dramaturgie – Monodramă (format din criticul Monica Andronescu, secretarul literar Doru Mareș și scriitorul Gabriel Sandu) a decis acordarea premiului „Valentin Nicolau” scriitoarei Maria Manolescu, pentru textul „Tiadora”, care va fi montat anul viitor pe scena Teatrului Bacovia. Premiul are valoarea de 1.000 de euro. Premiul al doilea îi revine Liviei Stoica, pentru #cum să fii singur și fericit, iar premiul al treilea merge la Ștefan Caraman, pentru „Hristos a înviat, apoi s-a cărat (O poveste de paște. Cu obiecte.)

Actorii Teatrului Municipal Bacovia au decis să acorde premiul onorific „Dinu Apetrei” actriței Silvia Răileanu, pentru interpretarea din spectacolul „Să nu ne răzbunați”, producție a Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache”, Botoșani.

Premiul publicului „Ștefan Iordache” stabilit  de elevii din liceele băcăuane merge către actrița Irina Bodea Radu, de la Teatrul Dramatic „I.D.Sîrbu” Petroșani, pentru producția „Aglaja și Dumnezeul ei din mămăligă”.

Mulțumim pentru sprijin și susținere financiară Primăriei Municipiului Bacău și Consiliului Local Bacău.

Le mulțumim tuturor partenerilor noștri pentru colaborare, sponsorului Gio Pub și publicului care a participat la spectacole și vă așteptăm în continuare la teatru.

Sursa: Teatrul Municipal Bacovia

sâmbătă, aprilie 20, 2019

Primele 3 zile de Bacau Fest Monodrame

Primele 3 zile de Bacau Fest Monodrame
Publicul bacauan a umplut sala la "Stage Dogs" (foto: TMB)

S-au consumat primele 3 zile din Bacău Fest Monodrame, timp în care invitații, critica de specialitate, publicul larg au putut viziona mai multe spectacole înscrise în Concursul de Monodramă, respectiv pe Elena Frunze Hatman, din Chișinău, cu „Jurnalul Annei Frank”, pe Vasil Duev, Bulgaria, cu „Everything on the table”, pe Valentin Oncu, de la Teatrul „Aureliu Manea” Turda, cu „S-a întâmplat într-o joi” și vineri seara, pe Adina Suciu cu producția Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, „O cameră doar a ta”.

A doua seară de festival a fost foarte bine primită de public, sala fiind plină la producția Teatrului ACT București, „Stage Dogs”, avându-i în rolurile principale pe Marcel Iureș și Florin Piersic jr., acesta din urmă având și calitatea de regizor. Piesa a surprins foarte bine tensiunea dintre două generații de actori, în culisele unui teatru, fiind aduse în discuție, într-un ton plin de umor și ironie, toate clișeele vieții de actor. A fost un spectacol ca o temă de gândire, pe care publicul l-a recompensat cu aplauze la scenă deschisă, biletele fiind vândute, de altfel, în primele zile de la punerea în vânzare.

Vineri seara, publicul spectator a putut asista la recitalul extraordinar oferit de Mentor Zymberaj, „The Dreams of Hamlet”, de Nina Mazur, un scenariu inspirat de motivele din tragedia „Hamlet, Prințul Danemarcei”, de William Shakespeare. Mentor Zymberaj participă la Bacău Fest Monodrame în triplă calitate, de actor, cu acest recital, dar și de Director al Festivalului de Monodrame din Priștina – Kosovo, MonoAkt, și de membru al Institutului Internațional de Monodramă.

Tot în aceste zile au avut loc colocviile „Revistele de teatru din România – exerciții de supraviețuire”, sub egida AICT.ro, lansarea numerelor 1, 2, 3, 4 din 2019 ale revistei Teatrul Azi și a revistei scena.ro, nr.1/2019. A debutat și seria spectacolelor lectură, primul fiind „#cum să fii singur și fericit”, de Livia Stoica, în citirea Corinei Goranda, aceasta fiind una dintre cele trei nominalizări ale Concursului de Dramaturgie.

Au debutat și atelierele pentru public, acestea fiind ținute de regizorul Ilir Dragovoja.

Programul continuă până marți, 23 aprilie, cu evenimente conexe, cum sunt colocviile și spectacolele lectură, dar și spectacolele din concurs, sâmbătă, duminică și luni fiind programate câte două reprezentații în competiție, de la orele 17 și 18.30, la care, reamintim, intrarea este gratuită.

Sâmbătă seara, de la ora 20.30, în sala mare, publicul va putea urmări și rezultatele atelierului Cehov la care au participat în fiecare zi, într-un efort susținut, intens, actorii Teatrului Municipal Bacovia, care au lucrat împreună cu regizorul rus Alexander Agarov. Intrarea este liberă.

Următoarele două recitaluri extraordinare programate sunt: duminică, de la ora 20.00 Alexandru Repan, la secțiunea Mărturisiri, luni, de la ora 20.30, Janka, cu Maia Morgenstern și marți, de la 20.30 Rodica Mandache în „Republica Melania”, producție a Teatrului Odeon. Biletele pentru aceste trei recitaluri sunt în vânzare atât online, cât și agenție.

Programul festivalului poate fi consultat pe site-ul Teatrului Municipal Bacovia și pe blog-ul meu, constantins.ro.

Vă așteptăm în continuare la Bacau Fest Monodrame!

Sursa: Teatrul Municipal Bacovia

vineri, aprilie 19, 2019

Mega Image continua extinderea pe piete noi si inaugureaza primul supermarket din Bacau

Mega Image Marasesti Bacau

Mega Image continuă să aducă inspirație la cumpărături clienților, în piețe noi, și inaugurează primul supermarket din Bacău, situat pe Calea Mărășești, nr. 104. Cu o suprafață de aproximativ 350 mp, noul supermarket va oferi locuitorilor din Bacău o experiență nouă la cumpărături, alături de o gamă variată de produse și oferte personalizate.

„Continuăm în mod firesc extinderea noastră în noi teritorii din țară, pe piețe aflate în plină dezvoltare. Primul supermarket Mega Image din Bacău este primul pas pe care îl facem în această zonă. Venim cu încredere mai aproape de locuitorii din Bacău, cu promisiunea de a-i inspira prin sortimentația noastră relevantă pentru stilul lor de viață, prin mărcile noastre proprii și prin soluțiile personalizate”, afirmă Mircea Moga, Director General Mega Image.

Astfel, în noul supermarket Mega Image Mărășești, clienții vor descoperi o ofertă variată de produse, de la produsele alimentare, la cele de îngrijire și pentru casă, accesibile tuturor și amplasate în spații deschise și prietenoase.

Cei care sunt în căutarea gusturilor tradiționale vor avea de ales dintr-o gamă largă de produse locale cu tradiție, sub marca proprie Gusturi Românești, și se vor bucura de rețete autohtone, fie că este vorba de produse lactate, dulceață și compoturi, fructe și legume de la producătorii români sau de produse de panificație și patiserie, băuturi artizanale și dulciuri.

Pentru persoanele mereu active, pasionate de gustul bun al mâncărurilor de acasă, produsele ready meal sub brandul propriu Mega Apetit vor fi alegerea perfectă pentru orice moment al zilei. Gama include aperitive, sandvișuri, salate, dar și feluri principale, supe sau ciorbe și deserturi. Mai mult, Mega Apetit cuprinde și o varietate de meniuri speciale cu preparate realizate după rețete faimoase ale celor mai apreciați chefi, Chef Joseph Hadad, Chef Alex Iacob și Chef Sorin Bontea.

Sortimentația este completată de produsele mărcilor proprii 365 și Delhaize ce îi vor surprinde pe clienți, oferindu-le acestora inspirație pentru cumpărăturile zilnice, la prețuri avantajoase: de la produse alimentare și specialități culinare, la produse de menaj și îngrijire. 

Noul supermarketul Mega Image Mărășești dispune de trei case de marcat. Programul magazinului este de luni până sâmbătă, în intervalul orar 07:00 – 22:00, iar duminica în intervalul orar 08:00 – 21:00.

Despre Mega Image
Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanturi de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 685 magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timisoara, Bacău şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Romanești. Mega Image îşi propune să ofere consumatorilor, în fiecare zi, servicii de calitate şi o gamă de produse hrănitoare, sănătoase şi sigure, la preţuri accesibile. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.

Sursa: Dana Alexandru, PR Specialist Graffiti PR

joi, martie 14, 2019

Pe 21 martie, Ziua Animatiei se sarbatoreste la Teatrul Municipal Bacovia!

Ziua Animatiei
Foto: TMB
Pe 21 martie, se aniversează Ziua Mondială a Teatrului de păpuși și Ziua Mondială a Teatrului de Animație, drept pentru care am pregătit pentru publicul nostru un program dedicat în special celor mici.

Începând cu ora 10, spectatorii mici și mari sunt așteptați la sala „Petru Valter” pentru o incursiune în lumea păpușilor. Curioșii le vor putea mânui cu ajutorul artiștilor păpușari de la Animație.

În sala mare a teatrului, pictorul scenograf al teatrului, Edi Lașoc, a pregătit un parc în care cei mici se vor putea juca printre cele patru anotimpuri.

Între orele 10 și 14, intrarea este liberă!

De la ora 17,este programat spectacolul „Momo”, cea mai nouă producție a Secției Animație a Teatrului Municipal Bacovia.

Vrei să intri în lumea copilăriei? Hai și tu la teatrul meu!

Sursa: comunicat de presa Teatrul Municipal Bacovia

miercuri, februarie 13, 2019

Husa - mai mult decat un accesoriu

Husa silicon slim Samsung Galaxy S10 Plus, transparenta
Foto: contakt.shop
Ca orice fan al telefoanelor smartphone, am auzit despre noutatile de la Samsung si ma pregatesc sa intru in posesia unui telefon Samsung Galaxy S10 Plus. Desi nu a fost inca anuntata o data oficiala pentru lansarea telefonului, am gasit din surse de incredere un site ce comercializeaza husa pentru S10 Plus.

ContaktShop este magazinul care comercializeza mai multe accesorii gsm, printre care si o gama pentru noile huse S10 Plus. Am fost foarte incantat sa vad acest lucru. Desi telefonul nu a fost inca lansat, am decis sa cumpar husa pentru orice eventualitate.

Din categoria de huse Samsung Galaxy S10 Plus am putut alege foarte usor, deoarece aceasta prezinta mai multe modele. Husa care s-a lipit de mine cel mai repede a fost modelul Samsung Galaxy S10 Plus, transparenta, al producatorul Contakt.

Acest gen de husa este foarte versatila, deoarece fiind transparenta face ca aceasta husa sa nu afecteze adevaratul look al telefonului. Husa este fabricata dintr-un material foarte rezistent si flexibil. Siliconul moale de tip TPU este de preferat pentru astfel de accesorii, deoarece permite o aplicare usoara a husei pe telefon si nu necesita multa ingrijire. Pentru a curata husa este nevoie doar de un servetel umed si de unul uscat. De asemenea, husa protejeaza atat spatele telefonului, cat si lateralele acestuia. Husa are decupajele exacte, pentru a se potrivi cu porturile USB si pentru tastele de volum. Ca si prezentare generala, husa este un accesoriu de care nu poti lipsi telefonul, deoarece acesta protejeaza dispozitivul de zgarieturi, praf si urme de amprenta.

De asemenea, facand aceasta achizitie de pe ContaktShop, mi-am dat seama ca produsele lor sunt de inalta calitate, iar preturile sunt mereu accesibile. Avand in vedere ca la magazinul din orasul meu natal nu am putut gasi astfel de accesorii, ma simt chiar norocos ca am descoperit site-ul acestui magazin online. Produsele lor nu se limiteaza doar la huse si capace de telefoane, ci si multe alte accesorii precum cabluri, folii de protectie pentru display, incarcatoare si carduri de memorie.

Este un magazin pe care am sa il recomand tuturor cunoscutilor mei, deoarece produsele lor sunt foarte atragatoare, iar preturile se pare ca nu au concurenta. Timpul de livrare a fost foarte rapid, iar ambalajul pachetului a fost unul destul de rezistent. Chiar daca nu i se putea intampla nimic husei pe drum, ContaktShop s-a asigurat ca voi primi produsele in cele mai bune conditii!

ContaktShop ofera doar accesorii gsm de top, deoarece magazinul si-a cladit o reputatie foarte buna de-a lungul anilor, iar cumparatorii fericiti pot sa testimonieze acest lucru. Atunci cand iti doresti sa faci un update la telefonul tau, ContaktShop.ro este locul ideal de unde poti face cele mai avantajoase achizitii.

Magazinul ContaktShop este recomandarea mea pentru toti cei care sunt pasionati de tehnologie si au nevoie de un magazin de unde sa se aprovizioneze cu huse si alte accesorii de calitate superiora. Nu exista site mai de incredere decat ContaktShop, care sa iti ofere exact produsul de care ai nevoie.

Telefoanelor li se prelungeste durata de folosire datorita huselor de protectie!

luni, februarie 11, 2019

Speed Dating, cu actori, de Valentine`s Day!

Speed Dating, cu actori, de Valentine`s Day!
Foto: TMB
Teatrul Municipal “Bacovia” își invită publicul la o sărbătorire inedită a Zilei Îndrăgostiților, ”Valentine`s Day”.

Joi, 14 februarie 2019, îndrăgostiții de teatru din Bacău vor putea avea un ”date” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”, în cadrul primei ediții a evenimentului ”Speed Dating, cu actori, de Valentine’s Day”, care va avea loc, de la ora 15.00, în Sala ”Petru Valter” a Teatrului Municipal ”Bacovia”.

Participanții la eveniment vor avea scurte întâlniri ”tête-à-tête” cu artiștii de la Secția de Animație sau de la Secția Dramă, pe durata cărora le vor putea adresa 3-5 întrebări (în funcție de numărul celor înscriși) despre roluri, spectacole sau despre viața de actor, pentru a-i cunoaște mai îndeaproape pe cei văzuți până acum, poate, doar pe scenă, în lumina reflectoarelor.

La ediția din 14 februarie 2019 vor lua parte actorii Florina Găzdaru, Simona Nica, Andi Andriucă, Bogdan Buzdugan și Dumitru Rusu.

Acțiunea ”Speed Dating cu actori de Valentine’s Day” are ca scop generarea unui mai bun dialog între Teatru și publicul său și a unei mai bune înțelegeri a actului teatral dar și a nevoilor culturale ale spectatorilor contemporani.

De ce să participi la ”Speed Dating cu actori”:

  • pentru că iubești teatrul
  • pentru că vei putea adresa personal întrebări unui actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”
  • pentru că e ”fun”
  • pentru că vei putea să faci un ”selfie” cu un actor al Teatrului Municipal ”Bacovia”
  • pentru că vrem să știm ce vrei să știi despre noi

Evenimentul se încadrează în programul ”Tu și Teatrul”, parte componentă a proiectului de management al actriței Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”.

Te așteptăm să sărbătorim împreună ”Valentine’s Day”, din dragoste de teatru!

Sursa: Andreea Gavrila, PR Teatrul Municipal Bacovia

miercuri, februarie 06, 2019

Kaufland Romania inaugureaza la Bacau magazinul cu numarul 121 al retelei!

Kaufland Romania
Foto: Kaufland Romania
Kaufland România deschide mâine, 7 februarie 2019, al treilea magazin din orașul Bacău și cel cu numărul 121 al rețelei la nivel național. Acesta se află pe Strada Narciselor, nr. 17. Magazinul are o suprafață totală de 4.200 de metri pătrați și una de vânzare de peste 2.600 de metri pătrați și oferă o parcare cu peste 200 de locuri și rasteluri pentru biciclete.

Prin deschiderea acestui nou magazin, Kaufland creează 75 de noi locuri de muncă și sprijină dezvoltarea comunității locale.

Printre raioanele disponibile se numără cele de legume-fructe, vitrină cu servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. Magazinul va fi dotat cu case de marcat expres, acestea urmând să fie instalate în cursul acestui an.

În exteriorul magazinului, Kaufland pune la dispoziția clienților amatori de o masă rapidă și un punct Grill.

Magazinul își așteaptă clienții cu oferte speciale cu ocazia deschiderii.

Noul magazin Kaufland Bacau
Foto: Kaufland Romania
Noul magazin Kaufland vine cu un element diferențiator față de celelalte două din Bacău: va fi primul magazin ce va oferi clienților un raion de pește proaspăt și fructe de mare, ce include un sortiment extins de 34 de articole (20 de sortimente de acvacultură și 14 de pește pescuit), printre care fileuri și rondele de somon, doradă întreagă și trunchiuri de crap și novac. Aici clienții pot achiziționa și specialități precum fileul de ton, caracatița baby, inele de calamar și carne de scoici.

În galeria comercială din cadrul magazinului clienții pot găsi farmacie, un tabac shop și un mini food-court cu mâncare gătită, produse de patiserie și cofetărie.

În plus, în premieră în orașul Bacău, clienții magazinului vor putea folosi primul aparat automat de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).

Aparatele sunt tip self-service și recompensează clienții care reciclează ambalajele cu o sumă de bani, oferită sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin. Astfel, la fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera automat un cupon de discount la achiziționarea unor produse selectate în acest sens.

Magazinul este amenajat după cel mai recent concept de design Kaufland România, pentru a asigura clienților o experiență de cumpărături simplificată, rapidă și plăcută.

Programul de lucru este de la 7:30 până la 22:00 de luni până sâmbătă, iar duminică în intervalul 8:00-20:00.

Dotat cu o gamă variată de produse, printre care se evidențiază specialitățile de pește proaspăt și fructe de mare, cel de-al treilea magazin Kaufland din Bacău înseamnă susținerea dezvoltării comunității locale cu peste 70 de noi locuri de muncă. Mai mult, am depășit numărul de 120 de magazine în România, iar extinderea noastră nu se oprește aici, ci, în ton cu dinamismul care ne caracterizează, o vom continua în întreaga țară”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

Deoarece pentru Kaufland protejarea mediului înconjurător este o prioritate, și noul magazin din Bacău deține o instalație de climatizare ecologică - un sistem complex, modern, care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu. Iarna, magazinul este încălzit, iar, vara, instalația inversează procesul, pentru a crea în hipermarket temperaturi ambientale, plăcute, în concordanță cu standardele de sănătate publică. Sistemul de frig din magazin este fără freon și utilizează numai CO2, protejând astfel mediul înconjurător, fără să folosească pentru încălzire lemne, gaze sau petrol.

Sursa: Comunicat de presa Kaufland Romania

joi, ianuarie 17, 2019

Mai este Nora o revoltata?

2009-Nora-2019
Foto: TMB
Teatrul Municipal Bacovia vă invită vineri, 25 ianuarie 2019, între orele 17.00-19.00, în sala mare, la o dezbatere despre condiția femeii, în contextul evenimentului „Mai este Nora o revoltată?”, care aniversează 10 ani de reprezentații neîntrerupte de la premiera spectacolului „Nora”, de Henrik Ibsen, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga.

Ce schimbări s-au produs în mentalitatea colectivă cu privire la condiția femeii în societate sau în familie, la 140 de ani de la scrierea piesei și la 10 ani de când se joacă pe scena băcăuană?

Ce s-a întâmplat cu Nora?

Mai este Nora o revoltată?

S-a schimbat ceva în sufletul ei, în atitudinea noastră? Am învățat ceva? Schimbă teatrul destine, mentalități?

Vă invităm să răspundem împreună la aceste întrebări și să ne bucurăm de frumusețea vieții, a teatrului și a artei lui Ibsen!

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm!

Sursa: Andreea Gavrilă, PR Teatrul Municipal Bacovia

miercuri, decembrie 19, 2018

Halterele, de ajutor in fortificarea sanatatii chiar la varste mai inaintate

Haltere
Sport ale cărui origini sunt la fel de vechi ca omenirea, o provocare pentru forța semenilor noștri dintotdeauna, ridicarea greutăților nu numai că s-a dezvoltat pe parcursul mileniilor, dar a devenit chiar o disciplină olimpică foarte populară. Halterele au fost incluse printre puținele sporturi înregistrate la prima Olimpiadă modernă desfășurată din Atena, în 1896, alături de atletism, înot, gimnastică, scrimă, lupte, tir și ciclism. Primele campionate mondiale din acest sport avuseseră deja loc cu cinci ani mai devreme, la 28 martie 1891, în Londra, cu participarea unor sportivi reprezentând șase țări.

Din sălile de concurs a ajuns și în sălile de fitness, mulți tineri dorind să își dezvolte musculatura și să se laude în ochii cunoscuților cu forța lor deosebită.

E o adevărată provocare ca să fii un Hercule modern.

O astfel de halteră nu este simplu de ridicat decât în aparență. Necesită forță, viteză, tehnică, concentrare și un antrenament regulat, bine condus de către un instructor priceput.

De ce ridică oamenii obișnuiți haltere?
Antrenamentul cu greutăți mari, spun specialiștii, sporește încrederea în forțele proprii. În plus, reduce anxietatea, depresia și crește pofta de a trăi la maximum fiecare clipă.

Ridicarea de greutăți mari sporește puterea mușchilor fără a le crește semnificativ volumul, în special în cazul femeilor. Aceasta înseamnă că sarcinile fizice de zi cu zi devin mai ușoare pentru ele. Doamnele și domnișoarele vor arăta "beton", iar siguranța pe care o vor afișa în viața de toate zilele va fi reală, nicidecum de fațadă.

Exercițiile fizice ajută la arderea caloriilor și, potrivit Clinicii Mayo, un program de antrenament regulat vă poate ajuta ca să ardeți mai multe calorii, inclusiv când nu mai sunteți în sala de gimnastică. Pur și simplu organismul uman continuă să folosească mai multe calorii în orele următoare unui antrenament susținut în sala de forță.

Șoc poate pentru unii! Greutățile dezvoltă ființa umană pe mai multe planuri, spun cercetările de ultimă oră, nu doar masa musculară. Ridicarea halterelor crește producția mai multor hormoni, inclusiv a acelora care ajută la stimularea conexiunilor din creier, inclusiv la îmbunătățirea funcției cognitive.

De asemenea,  consolidează oasele și țesuturile conjunctive. Această forță suplimentară ce se dobândește în mod stabil poate ajuta la reducerea simptomelor multor afecțiuni, chiar și a durerilor de diferite tipuri.

Antrenamentul cu haltere vă poate ajuta să luptați eficient împotriva degradării organismului, să inversați pierderea masei musculare. De asemenea, poate consolida oasele și poate ajuta la prevenirea osteoporozei, în special la femeile aflate la menopauză.

Ce trebuie să știți înainte de a ridica haltere grele?
Totuși, ridicarea greutăților mari, inclusiv a halterelor, nu e chiar pentru oricine.

Asigurați-vă că aveți avizul medicul înainte de a începe un program de ridicare de greutăți, mai ales dacă aveți hipertensiune arterială sau orice tip de boală vasculară.

Nu începeți să ridicați haltere acasă de capul vostru, mergeți mai întâi la o sală și faceți acest lucru sub îndrumarea unui antrenor bun, pentru a evita accidentările ce pot fi destul de grave.

Ascultați-vă corpul, mesajele pe care acesta vi le transmite și reglați nivelul greutăților pe care le veți ridica în concordanță cu semnalele primite. Doar în acest mod veți putea ca să evitați orice incident neplăcut.

vineri, octombrie 19, 2018

Motivele pentru care halele metalice sunt populare

Hala metalica functionala
Foto: Frisomat.ro
În orice domeniu, proprietarii sau managerii caută în mod constant modalități de a maximiza spațiul interior pentru a se potrivi cerințelor acestora. Personalizarea clădirilor pentru a corespunde diferitelor nevoi industriale poate fi descurajantă și copleșitoare. Totuşi, exista o soluţie, datorită halelor metalice. Nişte hale metalice pot oferi un amestec perfect de utilitate, accesibilitate și personalizare pentru a se potrivi oricărui comerț din industrie.

Utilizarea acestor clădiri se regăseşte în mai multe domenii. Iată câteva dintre cele mai populare domenii care utilizează hale metalice industriale.

Logistică și depozitare
Odată cu globalizarea, logistica și depozitele sunt la mare căutare. Întreprinderile cresc într-un ritm alarmant și acest lucru a impus nevoia de a avea un spațiu suplimentar pentru a absorbi creșterea fără a cheltui prea mulți bani. În timp ce tendința a fost de a închiria o locație pentru logistică și depozitare, pe termen lung acest lucru este prea scump. Deci, companiile de depozitare și logistică se îndreaptă spre hale metalice.

Domeniul industrial
Pe măsură ce cererea consumatorilor de mărfuri industriale este în creștere, unitățile de producție sunt şi acestea în creștere. Clădirile din oțel industriale se potrivesc nevoilor și cerințelor unităților de producție, deoarece acestea pot fi personalizate, izolate pentru a le face eficiente din punct de vedere energetic și sunt disponibile în dimensiuni variate. Configurarea unei hale metalice prefabricate pentru producție este simplă, eficientă și rapidă.

Dacă doriți o clădire care poate fi construită rapid, atunci o hală metalică este cea mai bună opțiune. Când cumpărați o hală metalică, trebuie să vă simțiți ca și cum ați făcut o investiție în ceva demn de cuvântul "oțel". În plus față de siguranța care vine în mod inerent cu durabilitatea oțelului, halele metalice includ, de asemenea, o serie de caracteristici suplimentare de siguranță din care puteți alege. Aceasta include rezistența la foc și rezistența la intemperii extreme. Această protecție suplimentară vă asigură că veți fi mai sigur într-o hală metalică decât ați fi în oricare alta. Nişte hale metalice sunt construite pentru a rezista.

Ce caracteristici doriți să aveți la clădirea dumneavoastra din oțel? Cum vreţi să arate? Cât de mare vă doriţi să fie? Ar trebui să puteți obține toate aceste lucruri, iar cu ajutorul unor experţi în hale metalice vă puteţi asigura că aveţi toate răspunsurile şi îndrumările necesare. Următoarea clădire din oțel pe care o solicitaţi ar trebui să fie una pe care să vă puteți baza pentru a oferi toate capacitățile, durabilitatea și securitatea de care aveți nevoie de la o hală metalică.

Halele metalice oferă siguranță, siguranță și protecție împotriva vremii. Disponibile în mai multe forme şi dimensiuni, ele sunt ușor de construit și sunt durabile, astfel încât vor dura un număr mare de ani cu o întreținere minimă necesară pentru a le îngriji. Cumpărarea unor hale metalice înseamnă că puteți alege dintr-o selecție de forme și stiluri prefabricate de clădiri și vă puteți bucura de hala metalică extrem de rapid.

luni, septembrie 24, 2018

Huse pentru iPhone XS

Husa Leather Folio iPhone XS Max Black
Foto: BrandGSM.ro
Inca de cand a avut loc lansarea noului telefon Apple in California, Statele Unite, de pe 12 septembrie, se pare ca lumea pasionatilor de gadget-uri a inceput sa se umple de speculatii si curiozitati.

Toti impatimitii de tehnologie si telefoane au stat cu sufletul la gura ca sa afle detalii si sa poata reusi sa puna mana pe acest ravnit telefon.

Acesta din urma este cel mai scump si are un hardware foarte mare pe langa modelele precedente. Se pare ca cele doua modele iPhone XS si iPhone XS Max sunt telefoanele vedeta de la Apple in momentul de fata. Pretul unui iPhone XS incepe de la 1000 de dolari. Are 64, 256 sau 512 GB spațiu de stocare. 

Un pret pentru iPhone XS Max incepe de la 1100 de dolari si are aceleasi optiuni pentru spatiul de stocare. Un lucru inovator la modelul de iPhone XS si XS Max este camera care are un procesor ce analizeaza mai bine detaliile si poate sa scoata imagini clare chiar daca este vorba despre spatii mai intunecoase. Inclusiv daca persoana fotografiata este in miscare, veti avea parte de o imagine mai buna. Totul este la superlativ datorita celor doua camere de 12 megapixeli. Si pentru impatimitii de jocuri, aceste telefoane sunt extrem de reusite pentru ca au un ecran mare si un procesor foarte bun si rapid. Cam acestea ar fi cateva detalii despre noile bijuterii de la Apple.

Astfel de telefoane trebuie protejate. Fiind gadget-uri de ultima ora, pretul aestora este unul destul de ridicat, iar toti utilizatorii noilor telefoane iPhone ar trebui sa investeasca intr-o husa. Avem nevoie deci de huse si carcase pentru aceste exemplare reusite de la Apple. Desi in Romania nu a aparut inca acest telefon, peste putin timp se vor putea face precomenzile si ar fi bine ca sa detineti deja si huse sau carcase pentru iPhone.

Unul din putinele locuri unde puteti gasi astfel de accesorii pentru infrumusetarea si protejarea telefonului este magazinul online BrandGSM. Desi inca nu este o gama extrem de variata de huse iphone xs max pusa la dispozitie, totusi exista destul de multe modele din care puteti alege, magazinul promitand ca aceasta colectie se va actualiza cu noi si noi modele cat de curand. Puteti astfel alege inca de pe acum o husa iphone xs max sau o carcasa, la preturi mai mult decat accesibile. De exemplu, carcasa iPhone XS Max Just Must Uvo Black, este disponibila pe site, in culoare neagra, la doar 45 Ron. Materialul din care este confectionata este unul extrem de fin la atingere si cu un design slim fit. Astfel nu se va modifica cu nimic aspectul telefonului. Materialul dur asigura o protectie de exceptie iPhone-ului, fiind ferit de zgarieturi si lovituri.

BrandGSM iti ofera tot ce este mai bun pentru o protectie mai buna a telefonului.