Blog personal Constantin Hriban

Transport Mobila

joi, noiembrie 18, 2021

40 de ani, si? Sa ma ascund?

 

Viata incepe la 40 de ani
Foto: coolori.ro


Imi place sau nu, azi implinesc 40 de ani... 

Oare chiar implinesc 40 de ani? 

Stati un pic, sa mai consult o data buletinul... 

Liniste totala...

18 noiembrie 1981 - 18 noiembrie 2021...

2021 minus 1981 = 40... 

Mai sa fie, calculul matematic ma conduce catre numarul 40...

Vorba lui Smiley: "ba, esti nebun?" 

"Ba, nu sunt nebun!", azi chiar implinesc 40 ani... 

S-a facut din nou liniste... 

Nicio reactie... 

Stati un pic, incep sa curga intrebarile in mintea mea... 

Si vin, si vin, si nu se mai opresc...

Furtuna s-a dezlantuit... 

Liniste! Am zis liniste! 

Gata cu intrebarile! 40 de ani, si? Sa ma ascund? 

Nu! Merg inainte! Exista viata si dupa 40 de ani!

Cel putin asa sper!

Unii incearca chiar sa ma consoleze, afirmand ca viata incepe la 40, primii 39 de ani fiind doar incalzirea!

Ce gluma buna!


Lasand gluma la o parte, de cateva luni chiar ma apasa acest numar, desi sunt constient ca este doar un numar. La 30 inca nu era panica, la 35 au inceput deja primii fiori, dar la 40 chiar am simtit un gol in stomac. Nici nu vreau sa ma gandesc ce voi simti la 50. Chiar nu vreau. Desi sunt si multe plusuri la 40 de ani, clar sunt, e greu sa treci peste minusurile acestei varste, pentru ca sunt si acestea destule. Chiar sunt. Dar, ce pot face? Privesc neputincios, fiind in continuare un biet actor pe scena efemera a vietii, incercand sa imi joc cat mai frumos rolul de OM. 

miercuri, octombrie 27, 2021

Spectacol de culori in Slanic Moldova

 

Slanic Moldova

Da, spectacol de culori in Slanic Moldova. Si ce spectacol superb! Natura parca s-a dezlantuit in aceasta toamna si ne ofera cateva zile de vis, zile de care ar trebui sa ne bucuram la maximum. Duminica trecuta am reusit sa mergem in sfarsit la Slanic, dupa mai multe incercari esuate si am avut numai de castigat. Cu greu am reusit sa ne mai desprindem de "Perla Moldovei" si sa ne pornim spre casa. Mai jos este un slideshow de 25 de poze, nu foarte multe, pentru ca am preferat sa tinem telefoanele cat mai departe de noi si sa ne bucuram cat mai mult de aceasta sarbatoare a naturii. 


marți, septembrie 21, 2021

Administratia Viziteu isi bate joc de chiriasii ANL!

 

ANL Bacau
Foto: municipiulbacau.ro


Da, administratia Viziteu chiar isi bate joc de chiriasii ANL. Pentru ca nu poti veni in 30 august 2021, sa dai HCL pentru plata retroactiva a chiriilor marite, pe intreg anul 2021, cu termen de plata, fara penalitati, pana pe 30 noiembrie. Cum suna? De parca ne-ar face o favoare! Daca primaria nu a fost in stare sa incheie un contract cu o firma de it la inceput de an, pentru a putea incasa valoarea noua a chiriei, nu este problema noastra. Sa incaseze valoarea noua a chiriei incepand cu luna urmatoare adoptarii HCL 300/30 august 2021.

 

Dar ca sa se inteleaga mai bine aceasta situatie aberanta, in cele ce urmeaza vreau va prezint pe scurt evenimentele:

  • in ianuarie s-au cerut adeverinte de salariati pentru stabilirea chiriilor ANL pe anul 2021;
  • la final de martie s-au stabilit noile chirii ANL, intr-o sedinta de CL, fara ca noi, chiriasii, sa fim anuntati; este vorba despre HCL 89/31 martie 2021; dar noile chirii nu s-au pus in practica, aflam imediat si de ce;
  • in continuare se solicita pe ghiseul.ro valorile chiriilor ANL de la nivelul anului 2020, desi s-a votat HCL de marire a chiriilor la final de martie;
  • la final de august se da iar HCL, 300/30 august 2021, prin care se hotaraste sa se achite retroactiv diferentele dintre chiriile ANL stabilite la final de martie si chiriile ANL stabilite pentru anul 2020, atentie, fara penalitati pana la final de noiembrie, pe motiv ca primaria nu a incheiat un contract cu o firma de it, pentru actualizare program informatic "modul chirii ANL" ; mai mult decat atat, in HCL 300/30 august 2021 se fac tot felul de modificari de articole (unilateral) din contractele de inchiriere, ceea ce este ilegal, in contractele de inchiriere ANL se specifica clar faptul ca orice modificare din contract se face numai prin act aditional si cu acordul partilor;
  • incepand cu luna septembrie, pe ghiseul.ro, apar in dreptul obligatiilor de plata ce tin de chiriile ANL si diferentele dintre chiriile ANL stabilite la final de martie 2021 si chiriile ANL stabilite pentru anul 2020, pentru tot anul, ceea ce este de-a dreptul aberant.


In loc sa ia astfel de decizii aberante, administratia Viziteu mai bine ar gasi solutii ca cele aproximativ 700 de apartamente ANL din orasul Bacau sa se poata cumpara de catre chiriasi, la preturile corecte, prin rate lunare, scazandu-se, binenteles, valoarea platita de-a lungul anilor de catre acestia din urma. Mai mult decat atat, la multe blocuri ANL din oras sunt in continuare probleme cu actele si nu se pot trece din proprietate de stat in proprietate privata, pentru a se putea scoate la vanzare. Dar administratia Viziteu continua sa doarma in papuci si acest lucru se vede in tot orasul, pentru ca in peste un an de mandat nu a miscat nimic in bine. 


Din contra, administratia Viziteu face mai multe prostii, inca de la inceputul anului incercand sa mareasca nejustificat taxele locale si taxa de salubritate, in contradictie cu ce a promis in campania electorala, pe aceasta din urma reusind chiar sa o mareasca, nu cat si-ar fi dorit initial, dar tot a marit-o, fiind nevoie sa o platim retroactiv si pe aceasta. Noroc ca a fost respins la vremea respectiva de catre Consiliul Local, care nu a votat acele majorari exagerate. Si multe alte decizii aberante. De proiectele mari ale orasului nu mai vorbesc. Se pare ca vor ramane in continuare la stadiul de proiecte si atat.

 

Revenind la chiriile ANL, vreau sa mai atrag atentia asupra unui aspect. Si aici este vorba de toate administratiile locale care au trecut pe la primarie. Este aberant sa semnezi in luna mai contract de inchiriere pe un an, fara sa ai stabilita valoarea chiriei la semnarea contractului. De ce se mai cer adeverinte de salariati la depunerea actelor pentru reinnoirea contractelor? Semnezi contract in luna mai, apoi in luna ianuarie a anului urmator se cer din nou adeverinte de salariati, de data aceasta pentru intreg anul anterior, dupa care, te trezesti la final de august ca trebuie sa platesti chirie marita, retroactiv din ianuarie, cu termen de plata fara penalitati pana la final de noiembrie.  


Asta in timp ce primaria nu face absolut nimic pentru aceste blocuri, desi ea le administreaza si incaseaza chirii. Daca se strica tevi in subsol, le platesc tot chiriasii, prin asociatie. Daca se intampla sa cada o bucata de perete de pe exteriorul blocului, acolo unde nu ai voie sa intervii, caz concret, primaria nu face absolut nimic, desi tu faci sesizare, cu descriere si poze. Iti raspunde sec ca nu sunt fonduri, asta in cazul fericit in care iti raspunde. Cu alte cuvinte, primaria stie doar sa incaseze, sa mareasca chiriile fara sa anunte, cand doreste, iar tu, chiriasul, sa platesti retroactiv.

 

Abia acum inteleg de ce oameni buni, care erau si buni platnici, cu datoriile la zi, au plecat din aceste locuinte. Pentru ca primaria stie doar sa incaseze chirii, fara sa rezolve problemele chiriasilor si fara sa le ofere posibilitatea de a le cumpara. Asa ca, domnule Viziteu, inca mai aveti timp sa corectati greseala. Modificati HCL 300/31 august 2021 si lasati-ne sa platim valoarea noua a chiriei incepand cu luna urmatoare noii HCL, asa cum este si firesc. Si sa nu uit, va ofer drept la replica, asa cum este si normal. Dar sa nu ma mai mintiti ca pe Facebook Messenger, ca nu stiti de HCL, ca nu va ocupati d-voastra etc., cand de fapt expunerea de motive a fost chiar a d-voastra.  

vineri, iulie 02, 2021

Indiferenta mea, a lui, a ta...

AMI - Indiferenta ta
Foto: YouTube
 

Pentru astazi am ales o piesa mai veche, lansata in 2017, dar o piesa foarte sensibila, care transmite un mesaj foarte puternic, ce scoate in evidenta indiferenta si superficialitatea oamenilor, un subiect foarte actual, dar prea putin discutat in zilele noastre. Prin "Indiferenta ta", AMI incearca sa traga un semnal de alarma asupra societatii moderne, o societate in care oamenii nu mai stiu sa se bucure de viata, sa zambeasca, sa iubeasca, sa fie empatici, sa fie mai buni.

 

"Traim intr-o lume nebuna in care timpul nu ne mai ajunge, nu mai stim sa ne bucuram, sa privim, sa iubim, sa zambim mai mult si sa fim mai empatici, mai buni. Piesa asta vorbeste despre INDIFERENTA celor din jur, o piesa sensibila, trista, dar care surprinde realitatea din ziua de azi. Fiecare e preocupat și focusat pe sine dar nici asupra noastră nu ne oprim cât ar trebui. Pentru că, dacă am da totul, am știi să ascultăm mai atent, să înțelegem mai profund suferința oamenilor, indiferent de motivul pentru care suferă. De fapt la baza suferinței stă chiar INDIFERENȚA mea, a lui, A TA!", spune AMI (sursa: profm.ro) 


Dar iata si videoclipul si versurile acestei melodii pline de semnificatii, un videoclip ce a depasit 12 milioane de vizualizari pe YouTube:


"Nu mai construim altare
Ma-ndepartez fara sa stii
Nici ziduri gri sa ne separe
De diminetile verii.

Indiferenta ta,
Ne-a invins si ma doare, cum de poti fi asa.

Indiferenta ta
Ce licoare amara
Pentru inima mea
Pentru inima mea.

Tu inima esenta tare
Nu te opresti din drumul tau
Stai si privesti la usi inchise
Oare e bine sau e rau.

Indiferenta taaa
Ne-a invins si ma doare, cum de poti fi asa.

Indiferenta taaa
Ce licoare amara
Pentru inima mea
Pentru inima mea.

Am iesit din razboi plini de semne
Amintiri.. zgomot de fond.
NU stiu cum mi-am pierdut echilibrul
Ce monoton..

Am iesit din razboi plini de semne
Nu a fost vine mea, nici a ta
Captivi intr-un vechi labirint
Nu putem scapa.

Indiferenta taaa
Ne-a invins si ma doare, cum de poti fi asa.

Indiferenta taaa
Ce licoare amara
Pentru inima mea
Pentru inima meaaa." 
(sursa: versuri.ro) 


Va doresc un sfarsit de saptamana cat mai placut, alaturi de cei dragi, binenteles! Si nu uitati sa iubiti! J

marți, iunie 08, 2021

Un gand frumos

Un gand frumos

Foto: citatepedia.ro


"Circula" multe poezii frumoase pe retelele de socializare, unele cu autori cunoscuti, iar altele, din pacate, cu autori necunoscuti. Si chiar daca nu sunt adeptul acestor distribuiri pe retelele de socializare, unele fiind folosite mai mult ca unelte pentru a alcatui diverse baze de date, decat pentru a distribui un mesaj, poezia "Un gand frumos" am primit-o cu bucurie, mai ales ca a venit de la sotia mea draga si am considerat ca merita publicata pe blog.

 

"Un gand frumos indrept spre fiecare

Prieten virtual din lista mea;

Primiti-l toti la fel ca pe-o scrisoare

Pe care v-as trimite-o, de-as putea.

 

Credeti-ma, in posta eu v-as pune

La fiecare-n parte cate-un plic

Ce ar cuprinde gandurile-mi bune

Si bunele-mi intentii de amic.

 

Dar sunteti multi si raspanditi prin lume,

Si nu va am adresa pe caiet;

Atata am: un nume si-un prenume,

Pe care vi le-ati dat pe internet.

 

De-aceea azi, pe calea virtuala

Eu va salut pe toti prietenos:

E buna si reteaua sociala

Cand vrei sa daruiesti un gand frumos!"

 

Autor: Sorin Croitoru

(sursa: Facebook Messenger)

 

Un gand frumos va trimit si eu prin intermediul blog-ului, pe care va multumesc inca o data ca il urmariti! J

sâmbătă, mai 29, 2021

Avem tot timpul din lume sa n-avem niciodata timp!

 

Irina Rimes - N-avem timp
Foto: YouTube


De ieri, de cand am auzit la radio noua melodie a Irinei Rimes, o tot fredonez in gand. "N-avem timp" a fost lansata pe 13 mai, dupa mai bine de jumatate de an de la ultimul single, "Your Love", inregistrat in colaborare cu Cris Cab si de atunci a facut deja peste 2,8 milioane de vizualizari pe YouTube.

 

Avem sau n-avem timp, este din vina noastra ca avem sau n-avem timp, va las pe voi sa spuneti. Eu nu am inca aceste raspunsuri si nici nu ma mai chinui sa le gasesc. Oricum, "avem tot timpul din lume sa n-avem niciodata timp". J Dar am acum pe blog videoclipul oficial si versurile acestei piese deosebite:  



"[Strofa 1]
Promite-mi să uiți
Că nu ne-am iubit
Aici ne despărțim nu spune minciuni
Eu, n-am să te mint

[Pre-refren]
Te uiți străin la mine
Și eu ca un străin
Și timpul te grăbește
Și timpul e puțin
Nu vreau să te mai țin
Nu vreau să te mai țin

 

[Refren]
N-avem timp să iubim până la capăt
N-avem timp să avem grijă de noi
Tu mă uiți tot mai des, eu te văd tot mai rar
N-avem timp să dăm timpul înapoi
N-avem timp să iubim până la capăt
N-avem timp să ne mai povestim
Dar avem tot timpul din lume să n-avem niciodată timp

[Strofa 2]
Promite-mi să uiți
Promit să nu plâng
Mințim amândoi că nu avem timp și că nu ne iubim

 

[Pre-refren]
Te uiți străin la mine
Și eu ca un străin
Și timpul te grăbește
Și timpul e puțin
Nu vrеau să te mai țin
Nu vreau să te mai țin

[Refren]
N-avеm timp să iubim până la capăt
N-avem timp să avem grijă de noi
Tu mă uiți tot mai des, eu te văd tot mai rar
N-avem timp să dăm timpul înapoi
N-avem timp să iubim până la capăt
N-avem timp să ne mai povestim
Dar avem tot timpul din lume să n-avem niciodată timp

[Instrumental]

 

[Refren]
N-avem timp să iubim până la capăt
N-avem timp să avem grijă de noi
Tu mă uiți tot mai des, eu te văd tot mai rar
N-avem timp să dăm timpul înapoi
N-avem timp să iubim până la capăt
N-avem timp să ne mai povestim
Dar avem tot timpul din lume să n-avem niciodată timp"

(sursa: Genius.com)

 

Sa aveti un sfarsit de saptamana cat mai placut, alaturi de cei dragi, binenteles, si sa aveti cat mai mult timp, pentru a-l petrece cat mai frumos impreuna! J

vineri, mai 28, 2021

Tincturile: virtutile plantelor stau in picaturi

 

Tinctura de Papadie Dorel Plant, 200ml
Foto: esteto.ro


Daca consideram plantele ca un laborator, care contine numeroase substante chimice, extractia acestora poate avea loc in moduri diferite, obtinand un produs diferit. Din extractia elementelor plantelor iau nastere tincturile. Sa aflam ce sunt tincturile.

 

In medicina pe baza de plante, tincturile sunt extracte din plante comune si plante medicinale, obtinute prin macerarea lor, fiind utilizate frunzele, radacinile, scoarta etc., in apa si alcool. In general, macerarea consta in plasarea unei plante, pentru o anumita perioada de timp, intr-un solvent, mentinut in continua miscare cu scopul de a evita formarea mucegaiului. Solventul poate fi alcool, un amestec de apa si alcool (din acest motiv tincturile se mai numesc si solutii hidroalcoolice), eter, vin medicamentos sau ulei (pentru a obtine un oleolit). Asta este prima etapa pentru obtinerea unui astfel de produs naturist.

 

Macerarea intr-un solvent este o tehnica de extractie foarte veche care permite conservarea si utilizarea plantei, folosind in timp ingredientele sale active. Printre nenumaratele substante care alcatuiesc o planta, sunt recunoscute ca inerte, nedorite sau slab active din punct de vedere farmacologic si alte plante. Prin aceasta procedura, prin urmare, se extrag numai ingredientele active, eliminand componentele nedorite din tinctura si obtinandu-se o forma mai practica si mai stabila. Maceratul propriu-zis se obtine folosind o planta medicinala uscata, in timp ce daca se utilizeaza o planta proaspata, maceratul se numeste tinctura. Acest preparat este sub forma lichida si reprezinta punctul de plecare al altor extracte de plante. Se foloseste in fitoterapie pentru tratamentul diferitelor afectiuni si din fiecare planta este posibil sa se obtina o tinctura specifica, cu aceleasi caracteristici terapeutice ale partii vegetale utilizate, dar cu o concentratie mai mare de ingrediente active, comparativ cu ceaiurile din plante. Acestea sunt impartite in simple sau compuse, in functie de modul in care sunt obtinute: de la una sau mai multe plante. 

 

Tincturile sunt disponibile in recipiente de 50 sau 100 ml, dar cine are timp le poate prepara acasa. Procedura incepe cu recoltarea plantei, adica in perioada in care planta contine o cantitate mai mare de ingrediente active, care variaza in functie de planta sau de ciclul sau de viata si de partea utilizata. Deoarece ingredientele active continute in aceasta vor fi mai mari decat in cea uscata, aceasta este introdusa intr-o solutie compusa din apa si alcool, capabila sa extraga aproape tot fitocomplexul continut in aceasta. Prezenta alcoolului este utilizata in primul rand pentru extragerea ingredientelor active solubile in apa si asigura o perioada de valabilitate mai buna. Planta va fi apoi lasata sa se macereze pentru o perioada variabila, de la 25 la 40 de zile. Solutia astfel obtinuta este apoi filtrata si decantata timp de 48 de ore si depozitata in sticle cu picuratoare. 

 

Cum sa iau tincturile? Acestea trebuie luate in picaturi (de la 20 la 120 picaturi pe zi), diluate in jumatate de pahar de apa si, in general, baute intre mese. Cu toate acestea, dozajul si timpul de administrare depind de activitatea terapeutica a plantei alese, in timp ce perioada recomandata este de aproximativ 2 luni de la administrare. 

 

In comert exista foarte multe tipuri de tincturi. Este intotdeauna recomandat sa alegeti tincturi si produse naturiste de la magazine autorizate, precum esteto.ro.